ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2294/2014

Decizia nr. 2294/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin acțiunea înregistrată la data de 15 iunie 2011, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Sălaj, anularea Hotărârii din 10 mai 2011 emisă de pârâtă.

În motivare, reclamanta a arătat că declarațiile martorilor date în fața notarului sunt elocvente în sensul refugierii familiei sale în perioada 1942 - 6 martie 1945 din motive etnice, din loc. Marin, jud. Sălaj, în loc. Beiuș, jud. Bihor.

Prin precizarea consemnată în Încheierea de ședință din 14 septembrie 2011, reclamanta a arătat că solicită acordarea drepturilor începând cu data de 7 aprilie 1943.

1.2. Prin Sentința nr. 529 din 5 octombrie 2011, Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

1.3. Prin Decizia nr. 3.905 din 3 octombrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 529 din 5 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Înalta Curte a constatat că instanța de fond nu a stăruit prin toate mijloacele legale în vederea stabilirii situației de fapt, deoarece a motivat hotărârea pronunțată în baza unei adeverințe care nu a fost depusă la dosar și nu a lămurit contradicțiile dintre depozițiile martorilor, nesocotind astfel dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. cu privire la rolul activ al judecătorilor.

Cu ocazia rejudecării, instanța de recurs a impus instanței fondului să valorifice toate apărările și susținerile părților și, totodată, să procedeze la reaudierea martorilor audiați la fond, precum și la audierea nemijlocită a martorilor ale căror declarații au fost depuse la dosar în fata instanței de recurs, în vederea lămuririi contradicțiilor sesizate, a clarificării aspectelor concrete și a împrejurărilor menționate în declarații cu referire la dispozițiile speciale ale Legii nr. 189/2000.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Cluj sub nr. x/33/2011*.

Prin Sentința nr. 196 din 14 martie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea reclamantei, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de rejudecare, în considerarea celor stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare, a procedat la reaudierea martorilor B. și C., martorele D. și E. neputând fi audiate, în condițiile în care mandatele de aducere nu au putut fi puse în executare, fiind aplicate astfel dispozițiile art. 188 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că mijloacele de probă existente la dosarul cauzei nu probează faptul că reclamanta se încadrează în situațiile prevăzute de dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 105/1999.

În primul rând, reclamanta nu se află în posesia unui document oficial eliberat de autoritățile competente din care să reiasă calitatea sa ori a părinților săi de refugiați pe motive etnice pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

Deși reclamanta a susținut că s-a refugiat împreună cu tatăl său în perioada 1940 - 1945, contrar celor afirmate de aceasta precum și de către martorii audiați, din înscrisul depus la dosarul de fond inițial, rezultă că numitul F., tatăl reclamantei, figurează în Registrul refugiaților întocmit de către Prefectura jud. Bihor înregistrat doar în perioada 2 noiembrie 1940 - 18 mai 1942.

Fiind un înscris câștigat cauzei, Curtea nu a dat urmare celor solicitate de către reclamantă, în sensul renunțării la această probă.

În aceste împrejurări, Curtea a apreciat că reclamanta nu a fost în măsură să dovedească cu certitudine cele invocate, cu toate stăruințele instanței, acțiunea acesteia urmând a fi respinsă întrucât statuările din actul administrativ atacat nu au fost combătute cu nici un mijloc de probă din care să rezulte că situația sa se încadrează în disp. art. 1 din O.G. nr. 105/1999 în sensul că în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 și până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice care au determinat-o să se refugieze din localitatea de domiciliu.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, reclamanta A. a formulat recurs, neîncadrat în drept, solicitând modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii.

În memoriul de recurs, recurenta a criticat hotărârea sub următoarele aspecte:

- hotărârea nu cuprinde motivele pentru care a fost înlăturată nejustificat proba testimonială cu care putea dovedi acțiunea;

- instanța s-a raportat la înscrisul de la dosarul de fond, în privința căruia partea recurentă a înțeles să renunțe, deoarece datele personale ale tatălui său nu corespund cu cele ale numitului F. și nici perioada de refugiu, 2 noiembrie 1940 - 18 mai 1942;

- în considerentele hotărârii s-a reținut în mod greșit că a fost refugiată în perioada 1940 - 1945, în condițiile în care, prin acțiune a solicitat recunoașterea calității de refugiat pentru perioada mai 1943 - martie 1945 și acordarea drepturilor cu începere de la data depunerii cererii, iar nu de la data nașterii, 7 aprilie 1943.

La data de 30 aprilie 2014, recurenta a înregistrat la dosar o cerere intitulată  "contestație" prin care a reiterat solicitarea de renunțare la proba cu înscrisul eliberat de Arhivele Naționale Bihor, aflat la dosarul de fond, arătând că, ulterior soluționării cauzei, a intrat în posesia unor înscrisuri care probează cu certitudine faptul că numitul F. nu este tatăl său, respectiv, certificatul de deces al defunctului F., Adresa din 30 mai 2013 emisă de MAI - Arhivele Naționale și certificatul de căsătorie al părinților săi.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând anularea Hotărârii din 10 mai 2011 emisă de C.J.P. Sălaj, prin care i-a fost respinsă cererea de constatare a calității de persoană refugiată din motive etnice în perioada mai 1943 - octombrie 1945.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii ca neîntemeiată se bazează pe interpretarea corectă atât a probelor administrate în cauză, cât și a dispozițiilor legale aplicabile.

Răspunzând punctual criticilor formulate în recurs, care pot fi subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute în art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cu privire la calitatea motivării hotărârii

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, judecătorul fondului expunând în mod detaliat, clar și logic argumentele care i-au fundamentat soluția, făcând trimitere la elementele probatorii și la dispozițiile legale aplicabile în cauză.

Cu privire la fondul cauzei

Dovada încadrării în situația prevăzută la art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 se poate realiza în condițiile definite de art. 4 al aceluiași act normativ, cu acte oficiale sau declarații de martori.

După parcurgerea unui prim ciclu procesual, în rejudecare, instanța de primă jurisdicție, conformându-se îndrumărilor deciziei de casare, a suplimentat probatoriul administrat în cauză, procedând la audierea martorilor B. și C., în vederea clarificării situației de fapt.

Dat fiind caracterul vag, general al declarațiilor celor doi martori, precum și lipsa unui document oficial din care să reiasă calitatea recurentei ori a părinților săi, de refugiați pe motive etnice, în mod corect prima instanță a constatat că elementele probatorii nu sunt concludente și nu atestă cu certitudine dovada refugiului.

Deși prima instanță a avut în vedere înscrisul probator de care recurenta s-a prevalat în primul ciclu procesual, eliberat de Arhivele Naționale Bihor, din care rezultă că tatăl acesteia, numitul F., a fost refugiat în zona Bihorului în perioada 2 noiembrie 1940 - 18 mai 1942, acest înscris nu are relevanță în cauză pentru că nu vizează perioada de refugiu indicată de recurentă.

Din acest motiv, instanța de control judiciar nu va ține seama de înscrisurile noi depuse în recurs, în temeiul art. 305 C. proc. civ., prin care recurenta încearcă să demonstreze că numitul F. nu era, în realitate, tatăl său.

Cu toate acestea, în acord cu prima instanță, Înalta Curte reține că solicitarea recurentei de renunțare la înscris, reiterată și în fața instanței de recurs, nu poate fi admisă, pentru că partea nu mai are dreptul de a renunța la o probă după încuviințarea ei, în caz contrar s-ar nesocoti prevederile art. 168 alin. (3) C. proc. civ.

Însă, distinct de aspectele reținute, Înalta Curte apreciază că se impunea respingerea acțiunii și dintr-un alt considerent, dedus din aspectele contradictorii legate de perioada de recunoaștere a refugiului.

Astfel, pe parcursul derulării procesului, în cererea inițială adresată Casei Județene de Pensii Sălaj, recurenta a indicat perioada refugiului ca fiind cuprinsă între anii: mai 1943 - octombrie 1945, or, data limită de întoarcere prevăzută de lege este cea de 6 martie 1945.

Ulterior, în cererea introductivă de instanță a menționat perioada cuprinsă între anii 1942 - 6 martie 1945, iar în faza procesuală a recursului a indicat din nou o altă perioadă, respectiv: mai 1943 -  6 martie 1945.

Or, maniera echivocă în care partea recurentă a înțeles să-și configureze demersul procesual creează serioase îndoieli asupra realității situației de refugiat în care pretinde că s-ar fi aflat.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondate, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 553/2004 sau art. 304 pct. 7, 9 și 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 196 din 14 martie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios și administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2014.

Procesat de GGC - N