ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1846/2016

Decizia nr. 1846/2016

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Bihor la data de 22 februarie 2013, ulterior fiind declinată competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Oradea, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Casa Județeană de Pensii Bihor și Guvernul României - prin Secretariatul General anularea dispozițiilor art. II, art. 18 și 19 din Legea nr. 283/2011 și ale art. 9 din O.U.G. nr. 84/2012 și obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii Bihor la plata sumelor prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 precum și a unor daune morale și materiale în cuantum de 250000 lei.

Pe parcursul soluționării cauzei, reclamantul a invocat, în scris, excepția de nelegalitate a actului administrativ prin care s-a dispus suspendarea plății indemnizației reparatorii ce îi fusese acordată în calitatea sa de luptător remarcat pentru fapte deosebite în timpul Revoluției din 1989.

Prin Sentința nr. 161 din data de 17 septembrie 2014 Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată excepția lipsei de obiect a acțiunii invocată de pârâtă, a respins ca lipsită de obiect excepția de nelegalitate invocată de reclamant și a respins ca inadmisibilă acțiunea principală, luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, recurentul-reclamant a arătat că instanța de fond a aplicat greșit prevederile legale în vigoare și a refuzat controlul de legalitate al actului normativ invocat în acțiune (Legea nr. 283/2011), potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, recurentul-reclamant a arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra contradicției dintre prevederile "art. II art. 8 respectiv art. II art. 18 din Legea nr. 283/2011" și nu a cercetat fondul cauzei, în ceea ce privește discriminarea indusă de O.U.G. nr. 84/2012 între diferitele categorii de revoluționari.

Guvernul României și Casa Județeană de Pensii Bihor au depus la dosar întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esență, că instanța de fond a aplicat corect prevederile art. 4 și art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2) - (3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza încheierii din data de 5 februarie 2016, în temeiul alin. (4) al aceluiași articol.

Prin încheierea din data de 14 aprilie 2016, completul de filtru a admis recursul în principiu și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, potrivit art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând legalitatea sentinței prin prisma motivului de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță".

Instanța de contencios administrativ nu are, așadar, atribuția de a exercita un control asupra ordonanței sau ordonanței de urgență a Guvernului, ci se poate pronunța doar asupra efectelor vătămătoare ale dispozițiilor acesteia, în cazul în care Curtea Constituțională le declară neconstituționale.

În cazul în care excepția de neconstituționalitate este respinsă, acțiunea în contencios administrativ se respinge ca inadmisibilă, așa cum prevede expres art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În speță, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul-reclamant cu privire la art. 9 din O.U.G. nr. 84/2012, prin Decizia nr. 330 din 12 iunie 2014, astfel că prima instanță a aplicat corect prevederile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, respingând acțiunea ca inadmisibilă, fără a mai putea cerceta fondul cauzei, cu privire la efectele vătămătoare și discriminatorii indicate de persoana care s-a considerat lezată.

Soluția este legală și în ceea ce privește excepția de nelegalitate invocată de recurentul-reclamant, pentru că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data declanșării litigiului, excepția de nelegalitate poate avea ca obiect doar un act administrativ individual, actele administrative cu caracter normativ fiind exceptate expres, conform alin. (4) al aceluiași articol.

În plus, Înalta Curte reține că, din punct de vedere procedural, excepția de nelegalitate este o chestiune incidentală ivită în cursul unui proces deja început.

Ea nu poate forma obiect al unei cereri principale și nu are o existență de sine stătătoare de cea a acțiunii în baza căreia a fost învestită instanța, acțiune care în speță a fost respinsă ca inadmisibilă, așa cum rezultă din cele menționate mai sus.

În fine, pentru a răspunde punctual criticii formulate la pct. 1 din recurs și dezvoltate în notele scrise ale recurentului-reclamant, Înalta Curte reține, pe de-o parte, că o normă de drept cuprinsă într-o lege sau o ordonanță de guvern nu are natura juridică a unei norme administrative, astfel că nu are nicio legătură cu câmpul de reglementare al art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, și pe de altă parte, că pe calea excepției de nelegalitate nu se poate constata inexistența actului administrative (în speță - inexistența unui act administrativ de suspendare a plății indemnizației) ci se examinează concordanța unui act administrativ individual, cu legea.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 161 din 17 septembrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2016.

Procesat de GGC - CT