ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1730/2016

Decizia nr. 1730/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată introdusă pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 07 octombrie 2005, reclamantul A. a solicitat să se dispună excluderea asociatului SC B. SARL din cadrul SC C. SRL, conform art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Prin Sentința comercială nr. 1.095 de la 27 martie 2006, pronunțată de secția a VI-a comercială a Tribunalului București în Dosarul nr. x/3/2005, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC B. SARL și s-a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin Decizia comercială nr. 523 din 18 octombrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, (irevocabilă prin respingerea recursului), s-au admis apelurile formulate de reclamant și pârâta SC C. SRL împotriva Sentinței comerciale nr. 1.095 din 27 martie 2006, care a fost desființată, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.

Prin Sentința comercială nr. 13.790 din 21 noiembrie 2007, pronunțată de secția a VI-a comercială a Tribunalului București în Dosarul nr. x/3/2007, s-a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele SC B. SARL Luxemburg și SC C. SRL prin lichidator judiciar D.

Prin Decizia comercială nr. 556 din 16 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, în Dosarul nr. x/3/2007, s-a admis apelul, s-a desființat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Prin Decizia nr. 2.686 din 03 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în Dosarul nr. x/3/2007, s-a admis recursul, s-a casat Decizia comercială nr. 556 din 16 decembrie 2008 și s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la aceeași instanță cu motivarea că decizia recurată cuprinde motive străine de natura cauzei, în contextul în care apelul a fost analizat prin prisma dispozițiilor art. 231 din Legea nr. 31/1990, deși prin cererea de apel nu s-au invocat asemenea dispoziții, iar ipoteza avută în vedere de instanța de apel în argumentarea acestui motiv este ipotetică.

După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială, sub nr. x/3/2007.

Prin Decizia comercială nr. 292 din 11 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul formulat de apelantul-reclamant A., a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Ca urmare a acestei soluții, dosarul a fost din nou înregistrat pe rolul secției a VI-a civilă a Tribunalului București la data de 09 martie 2011 sub același nr. x/3/2007.

La data de 06 aprilie 2011 reclamantul A. a depus cerere de modificare și precizare a cererii de chemare în judecată, arătând că solicită excluderea asociatului SC B. SARL din cadrul SC C. SRL, constatând că asociatul a săvârșit fraude în administrarea societății și s-a servit de semnătura socială și de capitalul social în interesul său și al societăților în care este interesat, precum și să se dispună cu privire la structura participării la capitalul social al SC C. SRL al celorlalți asociați, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 21.896 de la 23 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/3/2007, a fost respinsă acțiunea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele SC B. SARL și SC C. SRL, ca nefondată.

Reclamantul A. a formulat apel împotriva încheierii de ședință pronunțate la data de 02 noiembrie 2011, prin care i s-a respins cererea de încuviințare a probei cu interogatoriul pârâtei SC B. SARL și împotriva sentinței civile pronunțate în cauză.

Prin Decizia civilă nr. 81/2013 din 21 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2/2012, s-a respins apelul formulat de apelantul reclamant A. împotriva Sentinței civile nr. 21.896 din 23 noiembrie 2011 pronunțată de secția a VI-a comercială a Tribunalului București în Dosarul nr. x/3/2007, ca nefondat.

Prin Decizia nr. 3.538 de la 12 noiembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2/2012 a fost admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 81/2013 din 21 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, casată decizia atacată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2/2012*.

Prin Decizia civilă nr. 1.562/A de la 13 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins apelul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 21.896 din 23 noiembrie 2011 și a încheierii din data de 02 noiembrie 2011, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. x/3/2007, ca nefondat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

A apreciat instanța că, în mod nefondat, a susținut apelantul că limitele rejudecării - prin raportare la chestiunile de drept dezlegate irevocabil de către instanțe în ciclurile procesuale anterioare au fost stabilite de o manieră echivocă prin sentința apelată.

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei (asociat administrator în fapt), instanța a reținut, contrar celor invocate de apelant, că în primul ciclu procesual, prin Decizia comercială nr. 523 din 18 octombrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, (irevocabilă prin respingerea recursului), s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, motivat însă de necesitatea ca prima instanță să analizeze calitatea procesuală pasivă a SC B. SARL, prin raportare la calitatea sa de asociat, urmând ca pe fondul cauzei să se analizeze motivele privind efectuarea unor acte de administrare a societății în mod fraudulos.

Așa cum reiese din considerentele Sentinței civile nr. 21.896 din 23 noiembrie 2011, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a constatat că pârâta SC B. SARL a exercitat în fapt mandatul de administrator, fiind îndeplinită astfel una dintre cerințele prevăzute de art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea 31/1990.

Instanța de apel a constat că o altă chestiune dezlegată irevocabil în ciclurile procesuale anterioare, cea a admisibilității cererii de excludere, deși societatea se află în prezent în lichidare, aceasta nu a mai fost antamată în niciun mod prin sentința apelată, susținerile apelantului privind pretinsa analiză echivocă din cuprinsul sentinței fiind nefondate.

Criticile referitoare la faptul că prima instanță ar fi săvârșit o eroare în ce privește situația de fapt, în sensul că ar fi fost mai multe persoane desemnate de partea română ca administratori, au fost considerate nerelevante, raportat la faptul că această situație are legătură cu stabilirea calității de administrator de fapt a SC B. SARL, apelantul fiind de acord cu concluzia primei instanțe referitoare la acest aspect.

Curtea a apreciat ca netemeinice și criticile din apel privind încălcarea dreptului la un proces echitabil, constând în aceea că la termenul de judecată din data de 02 noiembrie 2011 i s-a respins cererea de administrare a probei cu interogatoriul pârâtei SC B. SARL.

Analizând încheierea de la acel termen de judecată, Curtea a constat că prima instanță a expus argumentele pentru care a respins cererea de încuviințare a probei cu interogatoriu, apreciind că, prin raportare la teza probatorie invocată și la materialul probator deja administrat în cauză, aceasta nu este utilă.

Dreptul la un proces echitabil invocat de către apelant nu presupune în nici un caz administrarea tuturor mijloace de probă solicitate de părți, instanța având posibilitatea de cenzurare a probelor propuse și de a le încuviința doar pe cele care sunt pertinente, concludente și utile cauzei, cu obligația însă de a motiva soluția dată cererilor de probatorii.

În ceea ce privește proba cu interogatoriul intimatei SC B. SARL, curtea de apel a constat că proba a fost încuviințată și administrată în fața instanței de apel în dosarul x/2/2012.

Curtea a apreciat ca neîntemeiate și motivele de apel privind frauda săvârșită societatea luxemburgheză, motivat de faptul că intimata-pârâtă SC B. SARL, căreia îi revenea responsabilitatea gestionării efective a SC C. SRL, a impus semnarea unor contracte deosebit de oneroase, neprofitabile pentru aceasta din urmă (contractele încheiate cu E. și F. în legătură cu depozitele ecologice G. și H.).

În primul rând s-a reținut că, în mod corect, a susținut apelantul că eventuala nevalabilitate, executare defectuoasă sau neexecutare a contractelor încheiate de societatea C. SRL cu E. și F. nu este obligatoriu să fie reclamată pe calea unor acțiuni în justiție, ci poate fi invocată și ca motiv de excludere.

Astfel cum s-a arătat chiar prin cererea de apel, SC C. SRL a formulat acțiune în reziliere împotriva E. SRL, în ceea ce privește contractul de antrepriză din 10 martie 2003.

Instanța de apel a apreciat că faptul neformulării unei asemenea acțiuni și împotriva F., în ceea ce privește contractul încheiat cu aceasta, deși doar prin el însuși nu este de natură să înlăture susținerile apelantului-reclamant privind frauda comisă prin încheierea acestui contract, poate constitui un element care, coroborat cu alte mijloace de probă, să conducă la concluzia inexistenței fraudei invocate.

Curtea a reținut că susținerile apelantului privind caracterul oneros și total neprofitabil al contractelor la care s-a făcut referire anterior nu sunt confirmate de probele administrate în cauză, cu atât mai mult cu cât încheierea lor putea fi justificată de rațiuni de oportunitate, iar nu de rea-credință, neexistând elemente din care să reiasă o disproporție vădită de valoare între prestațiile părților, care să poată duce la concluzia că SC B. SARL ar fi urmărit să favorizeze în mod evident celelalte societăți din grupul său.

Însuși apelantul a recunoscut faptul că serviciile de asistență și consultanță managerială pentru activitățile privind depozitele ecologice pot fi externalizate, iar justificarea încheierii acestor contracte pe rațiuni de oportunitate poate rezulta din faptul că încă de la înființare SC C. SRL a avut un deficit de finanțare, ceea ce a pus-o în imposibilitate să își asume obligațiile asumate prin contractele încheiate cu Primăria Municipiului București și cu Consiliul Local Craiova. Lipsa unei finanțări adecvate a fost reținută de către lichidatorul judiciar al SC C. SRL ca una dintre principalele cauze ale declanșării stării de insolvență a acesteia.

Nu în ultimul rând, instanța a observant că, în ceea ce privește depozitul ecologic G., Actul adițional din 24 ianuarie 2003 la Contractul de antrepriză încheiat la 22 mai 2001 între SC C. SRL și E. a fost semnat și de către apelant, ca de altfel și contractul de antrepriză din 10 martie 2003 încheiat cu E. SRL și contractul de asociere în participațiune din 27 martie 2003 încheiat cu F. SRL și I. SRL.

Raportat la aceste aspect, instanța de apel a înlăturat susținerea apelantului în sensul că, profitând de poziția sa, asociatul SC B. SARL ar fi impus încheierea unor contracte deosebit de oneroase, de natură a leza interesul societății, în condițiile în care acesta a fost de acord cu acele contracte.

Curtea a constatat, de asemenea, că apelantul-reclamant, căruia îi revenea sarcina probei potrivit art. 1169 C. civ. 1864, nu a făcut dovada preluării de către intimata SC B. SARL a unei afaceri concurente (depozitul de la K.) și de captare a unor clienți ai SC C. SRL și nici că această intimată ar fi deschis conturi separate ale societății, pe lângă conturile aprobate de asociați, unde doar reprezentanții desemnați de SC B. SARL puteau desfășura operațiuni.

Instanța de apel a reținut, de asemenea, că SC B. SARL a acordat SC C. SRL două împrumuturi, neexistând vreo dispoziție legală prin care să se interzică acordarea de către un asociat de împrumuturi către societate, contractul din 25 februarie 2000 nefiind, de altfel, purtător de dobândă remuneratorie.

Deși prima instanță nu a examinat în mod punctual aceste din urmă argumente ale cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, aceasta nu echivalează cu o necercetare a fondului, care vizează soluționarea greșită a procesului pe baza unei excepții, cum ar fi necompetență, prescripție, lipsă de calitate/capacitate procesuală, etc. - în speță nefiind vorba de o asemenea situație.

Tribunalul a examinat fondul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestit, apreciind-o ca nefondată, astfel că a respins-o, examinarea fondului rezultând din aceea că prima instanță a indicat care este situația de fapt reținută în cauză, cât și din faptul că, raportat la această situație și la temeiul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestit, a analizat ambele elemente cerute de lege pentru incidența cazului de excludere, respectiv calitatea de administrator și frauda în dauna societății.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurentul - reclamant A., motivat de următoarele considerente:

Recurentul arată că instanța de apel a nesocotit dispozițiile instanței de casare, realizând o rejudecare formală, refuzând administrarea de probe într-o fază eminamente devolutivă, mărginindu-se la a combate formal motivele de apel cu care fusese învestită, aproape fără referire la probatoriul câștigat cauzei sau interpretând greșit actele juridice al căror înțeles era neîndoielnic.

Sub un prim aspect, recurentul invocă dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 5 din vechiul C. proc. civ. - încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 105 alin. (2) din același cod - neconformarea dispozițiilor deciziei de casare și lipsa motivării.

Arată recurentul că instanța nu s-a conformat îndrumării date de Înalta Curtea de Casație și Justiție, nesocotind prevederile art. 315 din vechiul C. proc. civ., ceea ce determină incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 5 din același cod.

Recurentul a susținut că, pe de o parte, instanța de apel nu a procedat la administrarea probatoriului, astfel cum dispusese instanța de casare. Prin încheierea de ședință din 29 septembrie 2015 curtea de apel a respins cererea de probatorii formulată, apreciind-o ca nefiind utilă (în ciuda tezei probatorii constând în dovedirea mecanismului fraudulos afirmat în cererea de excludere), dar și că a apreciat în mod eronat că, prin decizia de casare, s-ar fi dispus exclusiv motivarea hotărârii, ceea ce ar exclude administrarea de probatorii.

Respingerea unei probe motivat exclusiv de afirmația "nu este utilă în raport de probatoriul deja administrat în cauză", trebuie considerată nemotivare, cu atât mai mult cu cât soluția instanței de apel a fost aceea de a considera parte dintre motivele de excludere ca nefiind dovedite. În măsura în care instanța de casare a dispus fără echivoc administrarea unui probatoriu în apel după casare, chiar și fără a fi indicate aspecte sau probe concrete, decizia instanței de apel de refuz al oricărui probatoriu, conduce la concluzia nelegalității hotărârii instanței de apel față de încălcarea dispozițiilor deciziei de casare.

Proba testimonială propusă a fost solicitată tocmai pentru a se dovedi în fața instanței de apel mecanismul de fraudare utilizat de pârâta-intimata în cadrul societății C. SRL, martorul propus (prezent în sala de judecată la termenul la care a fost propusă proba) fiind fostul administrator societar, actual administrator special, asociat și el în cadrul societății. În această calitate martorul cunoștea foarte multe aspecte, fiind contemporan tuturor faptelor sesizate de recurent pe calea cererii de chemare în judecată. Arată recurentul că a propus această probă tocmai pentru a asigura instanței de judecată posibilitatea unei imagini de ansamblu a lipsei de "affectio sociatatis" a pârâtei.

Recurentul susține că proba testimonială propusă era perfect admisibilă, întrucât întrunea condițiile de pertinență, concludență și utilitate, ramând instanței să aprecieze în ce măsură se corobora sau nu cu restul ansamblului probator.

Faptul de a respinge o probă ca nefiind utilă, urmată de respingea acțiunii ca nedovedită, transformă actul de justiție într-o pură formalitate în care justițiabililor li se recunosc numai drepturi iluzorii.

Arată, de asemenea, recurentul că motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 5 din vechiul C. proc. civ. este incident în speță și din perspectiva nemotivării de către instanța de apel a alegerii sale de a nu se referi la o parte din probatoriul administrat în cauză, fără să se motiveze o eventuală soluție de înlăturare a acestuia.

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 din vechiul C. proc. civ., orice hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților sau anumite probatorii.

Obligația instanțelor de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența, a fost încălcată de instanța de apel.

Pentru argumentele anterior expuse, recurentul apreciază că devin incidente prevederile art. 304 alin. (1) pct. 5 din vechiul C. proc. civ., cu privire la următoarele probe care, neexaminate și ca urmare a nemotivării refuzului de examinare, au dus la o incompletă sau eronată analiză a întrunirii condițiilor prevăzute de art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Făcând trimitere la expunerea introductivă a situației de fapt, în care a explicat mecanismul de fraudare reclamat pe calea cererii de chemare în judecată, recurentul detaliază nelegalitatea modului de înlăturare de la analiză a unei părți semnificative a probatoriului.

Cu privire la relevanța contractelor E. și F. în mecanismul de fraudare, recurentul afirmă că instanța de apel nu a realizat o examinare efectivă a înscrisurilor cuprinzând apărările formulate de SC C. SRL în cadrul procedurii de insolvență, în litigiul având ca obiect pretențiile formulate de F. SRL, societate prin care pârâta-intimată își procura importante sume de bani, care reprezenta o veritabilă acaparare a veniturilor societății.

Arată, în acest sens, că instanța de apel nu a analizat relevanța apărărilor formulate de SC C. SRL în dosarul devenit x/3/2007/al.4, apărări prin care s-a susținut pe de o parte caracterul exorbitant al "prețului" cuvenit F. (70% din încasările totale ale C. pentru Depozitul de la H.), pe de altă parte neîndeplinirea obligațiilor de către această societate.

Consideră, de asemenea, recurentul că instanța de apel nu a realizat o examinare a relevanței înscrisurilor din care rezultă dubla calitatea a d-lui J., atât ca administrator al SC C. SRL, cât și ca administrator constant al SC E. SRL, dar mai ales nu a analizat relevanța celor reținute prin hotărâri judecătorești irevocabile, de asemenea depuse la dosarul cauzei, în sensul ca reprezentanții SC B. SARL au acceptat la plată facturi emise de E., deși C. nu datora acele sume.

Instanța de apel, deși a fost chemată să analizeze comparativ operațiunile pe care le presupune activitatea societății C. SRL, astfel după cum rezultă din autorizația integrată de mediu și cele asumate prin contractele încheiate cu E. și F., nu a realizat o asemenea examinare, argumentele expuse în considerentele hotărârii nereferindu-se la relevanța rezultatului unei asemenea comparații față de susținerea caracterului păgubos al acestor contracte.

Recurentul apreciază că aceste probe, deși demonstrează premisa excluderii unui asociat administrator din societate, nu au fost examinate de către instanța de apel, refuzul de examinare fiind nemotivat.

Recurentul arată că a susținut existența interesului SC B. SARL în preluarea afacerii concurente - Depozitul Ecologic K. - concomitent cu "asfixierea" SC C. SRL, în acest sens administrând un probatoriu complex.

Intenția de preluare a unei afaceri concurente nu poate fi dovedită niciodată prin probe directe, însă a propus dovada unor fapte vecine și conexe, care conducă la concluzia realității susținerilor sale.

Instanța de apel nu a examinat înscrisurile și recunoașterile părții adverse, în sensul că SC B. SARL l-a mandatat pe domnul L. în cadrul SC C. SRL în aceeași perioadă în care același domn deținea mandatul de administrator în societatea concurentă care la acel moment gestiona Depozitul de la K.

SC B. SARL a refuzat majorarea tarifului practicat de SC C. SRL sau lărgirea portofoliului de clienți, deși devenise evident ca veniturile societății nu puteau asigura supraviețuirea acesteia, opunându-se inițial demarării realizării celei de-a doua celule a Depozitului Ecologic de la G., astfel după cum rezultă din Hotărârea AGA nr. 249 Bis din15 mai 2004.

Recurentul apreciază că trebuia observat faptul că SC B. SARL a refuzat să participe la majorarea capitalului social, că începând cu anul 2005 a refuzat să desemneze administratorii, a contestat în justiție fiecare dintre deciziile adoptate de adunarea generală a asociaților SC C. SRL

Intenția reală a SC B. SARL a fost aceea de a elimina de pe piață societatea C. SRL, în interesul altor societăți, aspect care se circumscrie textului de lege invocat în susținerea cererii de chemare în judecată - art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 republicată.

În ceea ce privește nelegalitatea hotărârii recurate, față de nemotivarea soluției de respingere a motivelor privind controlul asupra conturilor bancare relevante deținut de SC B. SARL, recurentul arată că această societate pretinde că ar fi virat către SC C. SRL importante sume de bani în contul unor contracte de împrumut, solicitând înscrierea la masa credală SC C. SRL cu aceste sume.

Recurentul susține că, așa cum rezultă din răspunsurile la întrebările 1 - 4 din interogatoriul administrat în cauză în faza procesuală a apelului, într-un ciclu procesual anterior, dar și din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, SC B. SARL, prin persoane interpuse, a fost singura care a dispus de aceste fonduri în mare majoritate în interesul propriu sau al societăților de grup, SC C. SRL nebeneficiind de finanțarea necesară funcționării proiectului pentru care fusese constituită.

Raportat la aceste considerente, recurentul arată că instanța de apel s-a mărginit la a respinge aproape formal criticile aduse de acesta prin cererea de apel și că, deși fusese învestită să rejudece cauza printr-o analiză efectivă, a ignorat o semnificativă parte a probatoriului administrat, refuzând și completarea acestuia.

Un alt motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 7 din vechiul C. proc. civ. - vizează faptul că hotărârea recurată conține motive străine de natura pricinii.

Arată în acest sens că instanța de apel, în mod eronat, a reținut că SC B. SARL nu mai poate fi înscrisă în tabelul preliminar al creanțelor SC C. SRL fiindcă ar fi intervenit prescripția.

Concluzia cu privire la prescripție este neconformă realității, astfel încât motivarea dată de instanță cu privire la lipsa caracterului prejudiciator al acestor contracte de finanțare devine străină de pricină. În procesul de insolvență, deși inițial lichidatorul decisese neînscrierea creanței pretinse de SC B. SARL în tabelul creanțelor SC C. SRL, s-a decis irevocabil că prescripția nu poate fi opusă, instanțele de judecată analizând în prezent temeinicia și întinderea creanței pretinse de SC B. SARL în temeiul acestor contracte, de aproximativ 6 mil. de Euro.

Potrivit motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 alin. (1) pct. 8 din vechiul C. proc. civ., înțelesul neîndoielnic al actelor juridice deduse judecății a fost schimbat de instanța de apel printr-o interpretare greșită a acestora.

Argumentația instanței de apel în analizarea contractelor de împrumut, respectiv a contractelor cu E. și F. și a modului în care toate fondurile semnificative au fost direcționate către pârâta-intimată sau către societățile în care aceasta are interese, membre ale aceluiași grup, a avut ca temei o interpretare greșită a raporturilor juridice dintre părțile litigante, a actelor încheiate între acestea, ajungându-se la schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestora.

Recurentul apreciază că prevederile contractelor de împrumut sunt neîndoielnice, SC B. SARL pretinzând de la SC C. SRL dobânzi de întârziere, dar și dobânzi contractuale împovărătoare, care au condus la pretenții de peste 6 mil. de Euro. Mai mult, odată cu declanșarea stării de insolvență a SC C. SRL, SC B. SARL a pretins și că exigibilitatea nu avea legătură cu reușita proiectului pentru realizarea căruia părțile s-au asociat, pretinzând ca numai societatea română să suporte eșecul acestui proiect, ceea ce conturează caracterul fraudulos al acestor contracte, susceptibil de a fi sancționat pe calea acțiunii deduse judecații.

Consideră, de asemenea, că prevederile contractelor cu E. și F. demonstrează disproporția vădită a contra-prestațiilor asumate între părți, prețurile fixate depășind 70%, respectiv 80 % din încasările societății.

Recurentul apreciază că, în ciuda înțelesului vădit neîndoielnic al acestor obligații înscrise în actele juridice deduse spre analiză instanței de judecată, instanța de apel a schimbat înțelesul acestora.

Arată, totodată, că în ciclurile procesuale anterioare, s-a reținut irevocabil că recurentul și ceilalți asociați români au înțeles să se asocieze cu SC B. SARL în considerarea aportului acesteia la proiectele pe care partea română le deținea. Din Protocolul din 1999 și din Acordul de asistență managerială, rezultă că SC B. SARL ar fi trebuit să asigure finanțarea proiectului (construcția și operarea Depozitului Ecologic de Deșeuri de la G.), dar și asistența managerială, dată fiind experiența sa prezentată a fi fost deținută în domeniu.

Faptul imputabil constă în aceea că s-a impus, contrar spiritului celor asumate anterior asocierii, ca realizarea și gestionarea Depozitelor Ecologice G. și H. să nu fie realizate direct de către SC C. SRL, cu asistența acordată de pârâta SC B. SARL, ci prin intermediul altor societăți (E., F.).

Recurentul afirmă că prin Acordul de asistență managerială încheiat la data de 23 iunie 2000, SC C. SRL, prin propria controlată SC B. SARL, s-a obligat să garanteze societății SC C. SRL, printr-un grup de experți, serviciile de asistență și consultanță managerială pentru toate activitățile legate de realizarea, gestionarea și conducerea Depozitului Ecologic G., enumerate în cuprinsul acestui acord.

SC B. SARL a dispus încheierea unor contracte deosebit de oneroase în favoarea altor societăți din grupul său tocmai în îndeplinirea obligațiilor asumate prin Acordul de asistență managerială încheiat la data de 23 iunie 2000.

Concluzia instanței de fond în sensul justificării externalizării prin lipsa finanțărilor nu corespunde realității și cu acordul părților exprimat neîndoielnic în actele anterior enunțate, câtă vreme chiar SC B. SARL se angajase să asigure finanțarea necesară, executarea acestei obligații fiind de esența înțelegerii dintre părți.

Motivarea instanței de apel, neinvocată de partea adversă și nepusă în discuția părții, schimbă înțelesul anterior lămurit al actelor juridice deduse judecății, respectiv Protocolul și Acordul de asistență managerială, care definesc relațiile juridice preexistente între părți, stabilind astfel limitele în cadrul cărora trebuiau analizate conduita părților pentru a aprecia proporționalitatea măsurii excluderii solicitat a fi dispusă.

Recurentul își întemeiază ultimul motiv de recurs pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 din vechiul C. proc. civ., arătând că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București a fost dată ca urmare a unei interpretări eronate a dispozițiilor art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Arată recurentul că, în cadrul unei acțiuni în excludere, instanța este chemată să constate dacă acțiunile asociatului administrator conțin sau nu elemente susceptibile să demonstreze fraudarea intereselor SC C. SRL

Consideră că în speță sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, fiind dovedite atât acțiunile frauduloase ale SC B. SARL, cât și intenția acesteia de a dobândi prin faptele respective folosuri proprii sau în interesul unor terți cu care se află în strânsă legătură.

Recurentul apreciază că mecanismul detaliat anterior, evident chiar și prin prisma analizei sumare realizate de instanța de apel, demonstrează, pe de o parte grave neînțelegeri între asociații SC C. SRL, concretizate într-un șir interminabil de litigii care au paralizat activitatea societății, dar, mai presus de toate, demonstrează că asociatul SC B. SARL, își pierduse "affectio societatis". Subliniază recurentul că SC C. SRL este o societate cu răspundere limitată, în care problema încrederii reciproce și a conlucrării asociaților trebuie analizată mai accentuat decât în cazul altor forme societare. Asociații sunt îndatorați să exercite în comun activități statutare, iar încrederea între aceștia este pilonul de bază al funcționării societății. Refuzul instanțelor de fond și de apel de a analiza în concret mecanismul de fraudare conceput de SC B. SARL a condus la o soluție profund eronată pe fondul cauzei, lipsa lui "affectio societatis" fiind dovedită în cauză.

În drept, a invocat prevederile art. 304 pct. 5, pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. din 1865.

Intimata-pârâtă SC B. SARL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Arată intimata că în speță nu este incident motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 din vechiul C. proc. civ., instanța de apel procedând în mod legal la respingerea probei cu martori, în condițiile în care, raportat la teza probatorie, a apreciat că această probă nu este utilă cauzei.

Sub acest aspect, în condițiile în care decizia de casare nu a trasat obligația administrării probei testimoniale, instanța de apel avea posibilitatea de a decide în mod suveran asupra probelor solicitate de părți.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 din vechiul C. proc. civ., intimata arată că nici acesta nu este întemeiat, considerând că, în argumentarea soluției, instanța de apel nu a adus motive străine de natura pricinii.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 din vechiul C. proc. civ., intimata arată că argumentele recurentului vizează netemeinicia și nu nelegalitatea deciziei recurate.

Arată, de asemenea, că nu a fraudat interesele societății C. SRL, fapt pentru care și motivul de recurs reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ., invocat, este nefondat.

Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 din vechiul C. proc. civ., prin care recurentul a invocat că instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 105 alin. (2) din același cod, urmează să fie înlăturat.

Sub un prim aspect, recurentul a invocat că instanța de apel nu s-a conformat dispozițiilor deciziei de casare.

Potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (1) din vechiul C. proc. civ. "În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului."

Conform prevederilor art. 295 alin. (2) din același cod, "Instanța va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei."

Înalta Curte reține că prin decizia de casare nr. 3.538 din 12 noiembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2012, s-a dispus ca în apel, după casare, și după administrarea întregului probatoriu pertinent, concludent și util cauzei, instanța să analizeze toate motivele de excludere invocate de reclamant. În vederea pronunțării acestei decizii, Înalta Curte a reținut că argumentele recurentului-reclamant sunt fondate, hotărârea judecătorească nefiind motivată cu suficientă claritate, prin trimitere la probele de la dosar, omisiunea instanței de apel de a analiza toate motivele de apel cu care a fost învestită, de a arăta care sunt considerentele pentru care cererile apelantului sunt sau nu întemeiate, așa cum prevede art. 261 alin. (5) C. proc. civ., echivalând cu o necercetare a fondului, care face imposibilă exercitarea controlului judiciar de instanța de recurs.

Prin încheierea de ședință din 29 septembrie 2015, curtea de apel a respins cererea formulată de apelantul-reclamant, privind completarea probelor administrate anterior cu proba testimonială, considerând că, în raport de probatoriul deja administrat în cauză, proba nu este utilă și că, prin decizia de casare, nu s-a apreciat că se impune suplimentarea probatoriului, motivul de casare fiind determinat de faptul că decizia recurată nu a fost motivată suficient prin trimitere la probele de la dosar.

Înalta Curte constată că instanța de apel s-a conformat indicațiilor din decizia de casare, potrivit art. 315 din vechiul C. proc. civ., referitoare la motivarea prin trimitere la probele de la dosar, analizarea tuturor motivelor de apel cu care a fost învestită, arătarea considerentelor pentru care cererile apelantului sunt sau nu întemeiate.

Prin decizia de casare nu s-a dispus completarea probatoriului administrat în cauză, ci ca instanța de apel să administreze întregul probatoriu pertinent, concludent și util cauzei, apreciere cu privire la care instanța este suverană. Nu poate fi astfel reținut argumentul recurentului, în sensul că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil și liberul acces la justiție și nici că respingând proba testimonială propusă de acesta, ca nefiind utilă cauzei, instanța de apel nu a motivat această soluție.

Aprecierea probelor este reprezentată de operațiunea mentală pe care o face judecătorul pentru a determina puterea probantă și valoarea fiecărei probe în parte, precum și ale tuturor probelor administrate în cauză.

Argumentul recurentului în susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 5 din vechiul C. proc. civ., potrivit căruia instanța de apel nu a examinat o parte semnificativă a probatoriului administrat, fără să motiveze eventuala soluție de înlăturare a acestuia, este nefondat.

Deși recurentul arată că nu critică modalitatea de apreciere a probatoriului, ci nelegala ignorare a mijloacelor de probă, Înalta Curte constată că, de fapt, prin criticile pe care le aduce, recurentul invocă aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate.

Astfel, trimiterile la contractele încheiate cu SC F. SRL, SC E. SRL, ca parte a mecanismului de fraudare, la interesul SC B. SARL în preluarea afacerii concurente - Depozitul Ecologic K., la controlul conturilor bancare aparținând SC C. SRL, la înscrisurile și recunoașterile părții adverse reprezintă de fapt nemulțumirea recurentului cu privire la situația de fapt, respectiv la interpretarea dată de instanța de apel înscrisurilor în baza cărora a fost soluționată cererea de apel.

În această categorie se înscrie și referirea la interogatoriul administrat în cauză, acestea fiind aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate, care exced controlului instanței de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate.

Și motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 din vechiul C. proc. civ., prin care se arată că hotărârea instanței de apel cuprinde motive străine de natura pricinii, este nefondat.

În argumentarea acestui motiv, recurentul a susținut că motivarea instanței de apel cu privire la lipsa caracterului prejudiciabil al contractelor de finanțare ca urmare a intervenirii prescripției a devenit străină de pricină, în condițiile în care s-a decis irevocabil că prescripția nu poate fi opusă.

Această alegație urmează să fie înlăturată, în condițiile în care instanța de apel, analizând contractele de finanțare, a constatat că cele două acte au fost încheiate la data de 25 februarie 2000 și respectiv 16 februarie 2001, însă nu există nicio prevedere legală care să interzică acordarea de către asociat de împrumuturi către societate, caracterul fraudulos al acestora fiind înlăturat în considerarea faptului că actul din 25 februarie 2000 nu era purtător de dobândă remuneratorie. A reținut, de asemenea, instanța că din raportul întocmit de lichidatorul judiciar al SC C. SRL reiese că nu au fost identificate persoane care să fi folosit mijloace ruinătoare pentru a procura debitoarei fonduri în scopul întârzierii încetării de plăți. Ca un argument suplimentar, instanța a făcut referire la faptul că SC B. SARL nu a fost înscrisă la masa credală a debitoarei SC C. SRL, lichidatorul respingând cererea acesteia ca urmare a intervenirii prescripției.

Acest ultim argument, reținut de instanța de apel nu a poate fi calificat drept motiv străin de natura pricinii, în condițiile în care instanța de apel nu a făcut propriile considerații cu privire la intervenirea prescripției, ci a făcut referire la o situație de fapt conformă unui anumit moment procesual.

Motivul de recurs ce vizează faptul că instanța de apel a interpretat greșit actele juridice deduse judecății, în speță contractele de împrumut, contractele încheiate cu SC F. SRL, SC E. SRL, Protocolul din 1999, Acordul de asistență managerială din 23 iunie 2000, schimbând înțelesul acestora, va fi înlăturat.

Înalta Curte constată că argumentele aduse în susținerea acestui motiv de recurs vizează, de asemenea, aspecte de netemeinicie, neputând face obiectul analizei în recurs, pentru argumentele expuse anterior.

În această sferă se circumscrie și ultimul motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ.

Deși recurentul invocă interpretarea eronată a dispozițiilor art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, în realitate aspectele invocate, respectiv reluarea argumentelor referitoare la pretinsul mecanism de fraudare a intereselor societății C. SRL și modul în care a apreciat curtea de apel neînțelegerile dintre asociați și faptul că, raportat la SC B. SARL nu mai exista "affection societatis", reprezintă aspecte de netemeinicie, acestea neputând face obiectul recursului.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 1562/A din 13 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2016.

Procesat de GGC - ED