ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2376/2016

Decizia nr. 2376/2016

Asupra cererilor de recurs de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 11 noiembrie 2014, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtele A.N.C.P.I. și O.C.P.I. Timiș, pentru ca instanța să dispună, prin emiterea unei ordonanțe președințiale în condițiile art. 996 Noul C. proc. civ. și conform art. 37 alin. (1) din H.G. nr. 268/2011 - teza ultimă, suspendarea parțială a concursului organizat în perioada 2 - 8 decembrie 2014 - numai în ce privește ocuparea postului de registrator șef al O.C.P.I. Timiș, până la soluționarea cauzei având ca obiect contestația împotriva deciziei de sancționare, cu reluarea procedurii de concurs pentru ocuparea acestui post, în vederea respectării principiului egalității de șanse reglementat de art. 5 alin. (1) C. muncii.

Prin Sentința civilă nr. 4.244 din 20 noiembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/30/2014, Tribunalul Timiș a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele A.N.C.P.I. și O.C.P.I. Timiș, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 341 din 2 decembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.C.P.I. București, s-a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții A.N.C.P.I. și O.C.P.I. Timiș și s-a suspendat organizarea concursului din perioada 2 - 8 decembrie 2014, numai în ce privește ocuparea postului de registrator șef al O.C.P.I. Timiș, până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/30/2014, aflat pe rolul Tribunalului Timiș.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că cererea de ordonanță președințială este admisibilă întrucât art. 14 și 15 nu sunt incidente în cauză, față de scopul urmărit prin demersul judiciar promovat de reclamantă, întrucât reclamanta nu tinde la anularea actului prin care s-a decis organizarea concursului, ci amânarea datei examinării, până la soluționarea cauzei având ca obiect anularea sancțiunii disciplinare aplicate (avertisment), aflată pe rolul Secției de litigii de muncă a Tribunalului Timiș (Dosar nr. x/30/2014, atașat la cauza de față), reclamanta susținând în esență că această sancțiune i-a fost aplicată tocmai în scopul împiedicării participării sale la concursul pentru ocuparea postului de registrator-șef, la care participă și persoana care ocupă cu delegare funcția de conducere menționată.

Cum demersul său nu este justificat de o cerere de anulare a unui act administrativ, ci de o cerere specifică raporturilor de muncă, instanța de fond a concluzionat că este aplicabilă procedura generală a ordonanței, reglementată de dispozițiile art. 996 Noul C. proc. civ., iar nu procedura specială a art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Fără a tranșa fondul raporturilor juridice dintre părți, Curtea a reținut că reclamanta a fost sancționată disciplinar cu avertismentul scris întrucât aceasta ar fi formulat o sesizare calomnioasă la adresa unui angajat. Pe de altă parte, reclamanta susține că a luat atitudine împotriva nerespectării unor proceduri administrative de către un angajat, care însă acționa la dispoziția șefului ierarhic, atenționând conducerea că folosirea de către angajatul B. a unei parole de acces a altui angajat, pentru a lucra în sistemul informatizat al instituției, este ilegală.

În cadrul acestui demers, Curtea nu poate tranșa dacă sesizarea reclamantei era sau nu calomnioasă și dacă prin urmare aplicarea unei sancțiuni disciplinare este sau nu întemeiată, însă este cert că sancțiunea aplicată imediat după data anunțării organizării examenului, (în condițiile în care una din condițiile de înscriere este aceea de a nu avea vreo sancțiune aplicată), ridică semne de îndoială care dovedesc o aparență de drept în favoarea reclamantei. Această aparență este dată și de tratamentul diferențiat al contracandidatei reclamantei, ce este dovedit cu împrejurarea că, spre deosebire de situația contracandidatei, reclamantei i-au fost emise tardiv adeverințele necesare înscrierii la concurs (3 noiembrie 2014 - Dosar nr. x/30/2014 al Tribunalului Timiș), respectiv după data limită de depunere a dosarelor la instituția centrală (anunțată ca fiind 31 octombrie 2014 - dosar tribunalul Timiș), fiindu-i totodată respinsă și cererea de concediu care i-ar fi permis acesteia să depună personal originalele actelor la instituția centrală, așa cum s-a menționat în anunțul privind concursul (Dosar nr. x/30/2014 al Tribunalului Timiș). Ori, crearea unor condiții favorabile unui candidat, concomitent cu întârzierea în soluționarea unor cereri ale reclamantei, care au împiedicat-o pe aceasta să depună actele originale la instituția centrală, fac dovada existenței aparenței de drept, despre care se menționează în art. 996 alin. 1 Noul C. proc. civ.

În privința condiției urgenței, instanța de fond a apreciat că aceasta este îndeplinită prin aceea că perioada de examinare se situează în intervalul 2 decembrie 2014 - 8 decembrie 2014, pentru când reclamanta nu se poate prezenta de vreme ce, deși s-a înscris l-a concurs, nu are clarificată condiția de a nu avea aplicată vreo sancțiune disciplinară în ultimele 12 luni.

În ce privește cerința legală ca prin ordonanță să nu fie dispuse măsuri care să rezolve litigiul de fond ori măsuri a căror executare nu mai face posibilă restabilirea situației de fapt, Curtea a reținut că și aceasta este îndeplinită, întrucât în realitate reclamanta tinde prin cererea de față la amânarea procedurilor de examinare, iar nu la anularea vreunei proceduri.

Recursul

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, ambii pârâți - O.C.P.I. Timiș și A.N.C.P.I. au formulat recurs.

Prin cererea de recurs, recurentul O.C.P.I. a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței ce a pronunțat hotărârea casată sau, în cazul admiterii excepției necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, instanței competente potrivit legii, respectiv Tribunalului Timiș, secția civilă.

În drept, recursul a fost încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6, și 8 C. proc. civ.

Astfel, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 3 C. proc. civ., recurentul a susținut că intimata-reclamantă și-a întemeiat în mod greșit cererea de ordonanță președințială pe prevederile art. 35 și art. 37 alin. (1) din Regulamentul-cadru aprobat prin H.G. nr. 286/2011.

Având în vedere dispozițiile imperative ale art. 997 C. proc. civ., potrivit cărora "cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului", iar fondul dreptului fiind un litigiu de muncă, recurentul a opinat că instanța competentă să judece cererea de ordonanță președințială este Tribunalul Timiș, secția civilă.

Cât privește motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanța de fond a omis să pună în discuția părților motivele de fapt și de drept invocate în întâmpinarea depusă de O.C.P.I. Timiș la registratura Curții de Apel Timișoara la 28 noiembrie 2014, care din culpa personalului instanței a ajuns la dosarul cauzei după închiderea dezbaterilor și după pronunțare, încălcându-se astfel dreptul la apărare și principiul contradictorialității, părțile fiind private de un proces echitabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, recurentul a susținut că sentința recurată cuprinde motive contradictorii, arătând că instanța de fond fie a considerat litigiul ca fiind de unul de dreptul muncii, caz în care nu era competentă material să soluționeze cauza, fie a considerat că este un litigiu de contencios administrativ și fiscal, având ca obiect anularea Deciziei din 6 noiembrie 2014, caz în care ar fi fost aplicabile prevederile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, criticile invocate subsumându-se motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

În fine, recurentul a invocat și motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin cererea de recurs, recurenta A.N.C.P.I. a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea cererii de ordonanță președințială, susținând că, în mod greșit, prima instanță a reținut că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, ci dispozițiile de drept comun C. proc. civ., având în vedere că demersul reclamantei intimate nu este justificat de o cerere în anulare a unui act administrativ, ci de o cerere specifică raporturilor de muncă.

De asemenea, recurenta a susținut că, în mod greșit, instanța de fond a reținut îndeplinirea cumulativă a cerințelor de admisibilitate prevăzute de art. 996 C. proc. civ.

Apărările intimatei-reclamante

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.

În cuprinsul punctului de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursurilor, intimata-reclamanta a solicitat respingerea recursurilor ca rămase fără obiect, arătând că acțiunea având ca obiect anularea deciziei de sancționare ce formează obiectul Dosarului nr. x/30/2014 aflat pe rolul Tribunalului Timiș a fost soluționat definitiv.

Procedura de examinare a recursurilor în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 11 februarie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 26 aprilie 2016.

Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că prezentul recurs, fiind exercitat față de soluția pronunțată de prima instanță, nu a rămas fără obiect pe considerentele de fapt invocate de intimata-reclamantă.

Înalta Curte reține, în cauză, că motivele/criticile recurenților O.C.P.I. și A.N.C.P.I. nu sunt întemeiate și că instanța de fond a făcut prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept.

Astfel, nu corespund realității criticile formulate de recurentul O.C.P.I. cu privire la încălcarea de către instanța de fond a principiilor dreptului la apărare și la un proces echitabil. Invocarea faptului că instanța de fond a omis să pună în discuția părților motivele de fapt și de drept invocate în întâmpinarea depusă de O.C.P.I. Timiș nu este de natură să conducă la nulitatea hotărârii atacate.

Înalta Curte constată că prin întâmpinarea depusă prin serviciul registratură la data de 28 noiembrie 2014 și primită la dosar la data de 2 decembrie 2014, după pronunțare, recurentul-pârât O.C.P.I. a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prezentând argumente în sprijinul admiterii acesteia și trimiterii cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Timiș, secția civilă.

Totodată, a solicitat respingerea cererii de ordonanță președințială ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată, fără a dezvolta argumente în sprijinul acestei solicitări.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că prin sentința recurată, instanța de fond a analizat excepția necompetenței Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, respectiv a instanței de contencios administrativ și fiscal în soluționarea litigiului, aceasta fiind invocată prin întâmpinare și de către pârâta A.N.C.P.I., neputându-se reține producerea unei vătămări recurentului-pârât O.C.P.I. Timiș, astfel încât să devină incidente prevederile art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

În optica recurentului-pârât O.C.P.I., sentința recurată conține motive contradictorii, în sensul că instanța de fond fie a considerat litigiul ca fiind de unul de dreptul muncii, fie l-a apreciat ca fiind unul de contencios administrativ și fiscal, motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Această critică nu este întemeiată, pentru că în realitate, în sentință, judecătorul fondului a reținut în mod cert că litigiul nu vizează un raport de muncă, ci suspendarea/amânarea procedurii concursului de ocupare a unei funcții de conducere.

Nefondate sunt în opinia instanței de recurs și criticile recurenților-pârâți vizând modalitatea în care prima instanță s-a pronunțat asupra fondului cauzei.

În evaluarea cererii de ordonanță președințială cu care Curtea de Apel a fost învestită s-a pornit de la condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 996 alin. (1) C. proc. civ., respectiv: aparența dreptului, urgența, vremelnicia și neprejudicierea fondului.

În prealabil, însă, Curtea de Apel a analizat și admisibilitatea cererii de ordonanță președințială în materia contenciosului administrativ, reținând în mod corect că dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 nu sunt incidente în cauză, în condițiile în care nu s-a solicitat pe calea procedurii speciale a contenciosului administrativ suspendarea executării unui act administrativ.

Cum în speță, obiectul cererii de ordonanță președințială nu îl constituie suspendarea executării unui act administrativ, ci amânarea unui concurs organizat de pârâta A.N.C.P.I., în temeiul normelor prevăzute de C. proc. civ., până la soluționarea litigiului având ca obiect anularea sancțiunii disciplinare aplicate reclamantei, ce formează obiectul Dosarului nr. x/30/2014 aflat pe rolul Tribunalului Timiș, secția litigii de muncă, în mod judicios instanța de fond a apreciat că demersul judiciar al reclamantei este admisibil.

În ceea ce privește fondul cererii de ordonanță președințială, analizând condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 alin. (1) C. proc. civ., republicat, judecătorul fondului corect a stabilit că acestea sunt îndeplinite.

Din interpretarea acestei dispoziții legale, rezultă că procedura ordonanței președințiale presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: urgența, caracterul vremelnic al măsurii solicitate, neprejudecarea fondului prin măsura luată și aparența dreptului.

În cauză, condiția urgenței este îndeplinită, întrucât reclamanta, deși s-a înscris la concurs, nu se poate prezenta, neavând clarificată condiția de a nu avea vreo sancțiune disciplinară, fiind astfel justificată luarea unei măsuri de temporizare a acestei proceduri.

Caracterul vremelnic al măsurii rezultă din cuprinsul ordonanței, întrucât măsura suspendării organizării concursului este provizorie și privește numai perioada până la care se va soluționa în mod definitiv dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș, secția litigii de muncă, sub nr. x/30/2014, având ca obiect acțiunea formulată de reclamanta din prezenta cauză, prin care a solicitat anularea deciziei de sancționare disciplinară.

Cea de-a treia condiție specifică procedurii ordonanței președințiale, respectiv neprejudecarea fondului, este, de asemenea, îndeplinită, deoarece măsura suspendării procedurii de examinare, pentru un interval limitat de timp, nu implică anularea procedurii și nici măsuri care să facă imposibilă restabilirea situației de fapt.

În ceea ce privește aparența de drept, Înalta Curte constată că aceasta este în favoarea reclamantei și este de natură a justifica demersul acesteia pentru suspendarea organizării concursului, în mod provizoriu, având în vedere că sancțiunea disciplinară a fost aplicată reclamantei imediat după data anunțării organizării examenului pentru postul de registrator șef, că spre deosebire de situația contracandidatei, reclamantei i-au fost eliberate adeverințele necesare înscrierii la concurs după data limită de depunere a dosarelor, precum și faptul că respingerea cererii de concediu a împiedicat-o pe reclamantă să depună actele originale la instituția centrală, aspecte ce ridică semne de îndoială și care dovedesc o aparență de drept în favoarea acesteia.

Așadar, considerentele decisive ale sentinței atacate sunt în opinia instanței de control judiciar corecte, fiind însușite de aceasta, în urma propriului demers de verificare a modului în care a fost aplicat cadrul normativ la datele factuale, concrete, ale cauzei.

În raport de cele punctate mai înainte, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, instanța făcând o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor art. 996 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere dispozițiile art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursurile declarate de A.N.C.P.I. și O.C.P.I. Timiș vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de A.N.C.P.I. și O.C.P.I. Timiș împotriva Sentinței nr. 341 din 2 decembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2016.

Procesat de GGC - N