ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1208/2017

Decizia nr. 1208/2017

A

supra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29 mai 2017 pe rolul Judecătoriei Buftea, petentul

B.E.J.,

A. a solicitat încuviințarea executării silite imobiliare privind pe creditoarea SC B. SA, împotriva debitorului C., în baza titlurilor executorii reprezentate, emis la data de 08 februarie 2013, scadent la data de 02 septembrie 2014, emis la data de 07 martie 2013, scadent la data de 02 septembrie 2014, emis la data de 02 mai 2013, scadent la data de 02 septembrie 2014.

În motivare, s-a arătat că prin cererea înregistrată la sediul biroului executorului judecătoresc la data de 26 septembrie 2014, s-a solicitat încuviințarea executării silite imobiliare asupra imobilului situat în Balotești, jud. Ilfov, înscris în C.F., în suprafață de 10.000 mp.

În drept, au fost invocate prevederile art. 665 din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 3597 din data de 7 iunie 2017, Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Cum în speță debitorul C. are domiciliul în Cluj-Napoca, județ Cluj, instanța a concluzionat că Judecătoria Cluj-Napoca este competentă a soluționa cererea de încuviințare a executării silite.

Învestită prin declinare, Judecătoria Cluj-Napoca a pronunțat Încheierea civilă nr. x/C din data de 28 iunie 2017, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că

executarea silită împotriva debitorului C. a început la data de 26 septembrie 2014, când s-a formulat prima cerere adresată executorului judecătoresc, iar art. 819 C. proc. civ., în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 138/2014, preciza că după înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita de îndată instanței de executare în circumscripția căreia se află imobilul încuviințarea urmăririi lui silite, dispozițiile art. 664 și 665 aplicându-se în mod corespunzător.

Față de aceste prevederi, Judecătoria Cluj-Napoca a concluzionat că în mod corect executorul judecătoresc s-a adresat Judecătoriei Buftea întrucât imobilul urmărit se află în Balotești, neprezentând importanță domiciliul debitorului.

S-a arătat, de asemenea, că nu pot fi avute în vedere dispozițiile din art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în forma acestora din prezent, întrucât legea în vigoare la data declanșării procedurii de executare silită stabilea o competență exclusivă în ceea ce privește încuviințarea executării silite imobiliare în favoarea instanței de la locul situării imobilului.

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cu privire la conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Buftea și Judecătoria Cluj-Napoca, în ceea ce privește soluționarea cererii de încuviințare a executării silite asupra imobilului situat în Balotești, jud. Ilfov, formulată la data de 26 septembrie 2014 de către

B.E.J.,

A., în baza titlurilor executorii reprezentate de bilete la ordin, privind pe

creditoarea SC B. SA

și pe debitorul C., Înalta Curte urmează a analiza cauza, în prealabil, din perspectiva modului de aplicare în timp a legii procesuale.

Astfel, art. 24 din N.C.P.C., prevede că„dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare”.

Potrivit art. 622 alin. (2) din N.C.P.C., „în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”.

Având în vedere principiul neretroactivității legii civile, pentru rezolvarea conflictului de legi în cazul schimbării reglementărilor în materia executării silite, legiuitorul a avut în vedere data la care creditorul a sesizat organul de executare.

Așadar, în conformitate cu textele legale mai sus menționate, în vederea determinării legii aplicabile executării silite, se impune a fi luată în considerare data sesizării organului de executare, adică momentul la care a fost înregistrată cererea privind executarea silită la biroul executorului judecătoresc.

Cum cererea de executare silită a fost înregistrată la

B.E.J.,

A. la data de 26 septembrie 2014, în cauză devin aplicabile dispozițiile N.C.P.C. (intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013), în forma existentă la data sesizării organului de executare.

Astfel, d

ispozițiile art.

819 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că „urmărirea silită imobiliară este de competența executorului judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află imobilul aparținând debitorului sau unei terțe persoane, dacă se urmărește un imobil ipotecat ajuns în mâinile acesteia”.

Art. 665 C. proc. civ. cuprinde dispoziții referitoare la înregistrarea cererii de executare și prevede că „de îndată ce primește cererea de executare, executorul judecătoresc va dispune înregistrarea acesteia”.

Art.

666 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data sesizării organului de executare, prevedea că: „executorul judecătoresc se pronunță asupra încuviințării executării silite, prin încheiere, fără citarea părților”.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., „instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”.

Coroborând dispozițiile legale mai sus menționate, reiese că sintagma „în afara cazurilor în care legea dispune altfel” se aplică executărilor silite imobiliare, instanța de executare fiind în acest caz instanța de la locul situării imobilului.

Astfel, de vreme ce legiuitorul a înțeles să atribuie competența de a încuviința cererea de executare silită executorului judecătoresc de la locul situării imobilului, instanța de executare urmează a se determina tot prin raportare la locul situării imobilului.

Față de caracterul de ordine publică al normelor de competență, în condițiile în care

imobilul asupra căruia s-a solicitat încuviințarea executării silite este situat în Balotești, jud. Ilfov, Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea

instanței de la locul situării imobilului, respectiv în favoarea Judecătoriei Buftea

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 septembrie 2017.