ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3216/2016

Dosar nr.

925/59/2014

Asupra

recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din

dosar constată următoarele:

1.

Circumstanțele cauzei

1.1. Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția

de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat

suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor

și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 11.04.2014,

înregistrat la A.P.D.R.P. sub nr. 12245 din 11 aprilie 2014, până la

pronunțarea instanței de fond.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că prin procesul-verbal de constatare

a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data

de 11.04.2014, înregistrat la A.P.D.R.P. sub nr. 12245 din 11 aprilie 2014, s-a

dispus de către autoritate încetarea contractului de finanțare

C312M020953700113 din 21 iulie 2010 și recuperarea întregului sprijin

financiar nerambursabil, în cuantum de 594.317,78 lei fără TVA,

plătit de A.P.D.R.P. în cadrul executării contractului de

finanțare menționat.

Reclamanta a

susținut că procesul-verbal încheiat de pârâtă în

condițiile O.U.G. nr. 66/2011 încalcă principiul

neretroactivității legii civile pentru că măsurile

contestate s-au întemeiat pe dispoziții ale Ghidului solicitantului

versiunea 06 sau ale Regulamentului nr. 65/2011 pentru punerea în aplicare a

Regulamentului nr. 1698/2005 al U.E. care nu erau în vigoare la data încheierii

contractului de finanțare nerambursabilă și, totodată, a

arătat că prin încălcarea prevederilor art. 4 alin. (8) din

Regulamentul nr. 65/2011, autoritatea publică pârâtă a decontat la

plata primei tranșe din valoarea contractului, neinvocând vreo

nelegalitate din partea reclamantei.

1.2. Curtea

de Apel Timișoara, prin sentința nr. 262 din 14.10.2014 a admis

cererea formulată de reclamanta SC A. SRL și a dispus suspendarea

executării titlului de creanță/procesul-verbal de constatare a

neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de

11.04.2014.

Curtea a

reținut că actul dedus judecății este executoriu prin

natura sa, potrivit dispozițiilor art. 17 și urm. din O.U.G. nr.

66/2011.

Reclamanta

este o societate comercială și are în derulare contracte comerciale

cu parteneri de afaceri, astfel că , în opinia instanței, punerea în

executare a actelor de impunere fiscală la o valoare

substanțială, ar crea pericolul imposibilității de onorare

al acestor relații contractuale, ceea ce ar avea consecințe negative

asupra personalului reclamantei, prin imposibilitatea plății

acestuia.

atac exercitată

2.1.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția pentru

Finanțarea Investițiilor Rurale pentru motive încadrate în drept în

dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.,

republicat, susținând, în esență, următoarele critici.

- hotărârea

pronunțată este nemotivată, instanța de fond reținând

îndeplinirea condițiilor de suspendare a notei de constatare

fără să argumenteze acest lucru;

- instanța

de fond a pronunțat o soluție netemeinică și nelegală,

ca urmare a interpretării și aplicării greșite a

dispozițiilor de drept material incidente în cauză, respectiv

dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce

privește existența unui caz bine justificat și a unei pagube

iminente.

2.2. Intimata-reclamantă

a depus întâmpinare și a solicitat respingerea recursului, susținând

în esență, că soluția instanței de fond este

legală și temeinică.

și considerentele instanței de recurs

3.1. Recursul

formulat este întemeiat, potrivit considerentelor care vor fi prezentate în

continuare.

3.2. În ceea

ce privește criticile subsumate motivului de casare prevăzut la art.

488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, instanța de recurs a

constatat că este nefondat.

Într-adevăr,

potrivit prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, o

hotărâre poate fi recurată atunci când aceasta nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai

motive străine de natura cauzei, însă, în prezenta cauză,

analizând considerentele hotărârii, rezultă că acestea corespund

cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat,

instanța de fond arătând/prezentând argumentele pentru care a ajuns

la admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ.

În ceea ce

privește criticile subsumate motivului de casare prevăzut la art. 488

alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, instanța de recurs a constatat

că sunt întemeiate, instanța de fond interpretând și aplicând în

mod greșit dispozițiile legale incidente în cauză, adică

art. 14, respectiv art. 2 alin. (1) lit. t) și lit. ș) din Legea nr.

554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, din

dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ rezultă ca actul administrativ se bucură de

prezumția de legalitate, fiind executoriu din oficiu.

Pe de

altă parte, din dispozițiile art. 14, cât și din

dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că

suspendarea executării unui act administrativ este o măsură

excepțională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este

prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori, când sunt

îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la

cererea persoanei vătămate).

Astfel,

potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate

și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în

condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a

autorității ierarhic superioare, persoana vătămată

poate să ceară instanței competente să dispună

suspendarea executării actului administrativ unilateral până la

pronunțarea instanței de fond”.

Deci, cu alte

cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în

situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea

cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine

justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile

sau dificil de reparat.

Noțiunea

de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din

Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt

și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ.

Or, în

cauză, instanța de fond a reținut ca împrejurări de fapt

și de drept care să fie de natură să-i creeze o

îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ fiscal a cărui suspendare s-a cerut, tocmai criticile de

nelegalitate invocate de societatea comercială reclamantă, care

urmează/ar urma să fie analizate de instanța învestită cu

cererea de anulare a actului administrativ atacat.

În

jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ

și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea

cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act

administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor

de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare

a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar

la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au

capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra

prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de

împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de

natură să producă o îndoială serioasă cu privire la

legalitatea unui act administrativ (act administrativ fiscal) au fost

reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de

către un organ necompetent sau cu depășirea competenței,

actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate

neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă

a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea

importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare

suplimentare), etc.

De asemenea,

din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă

că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea

unui prejudiciu.

În

cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act

administrativ prin care a fost stabilită o creanță bugetară

va avea drept consecință diminuarea patrimoniului

societății comerciale intimate, dar atâta vreme cât acest lucru are

la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de

legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se

circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege.

Astfel fiind,

rezultă că instanța de fond a dat o hotărâre

netemeinică și nelegală urmând să fie

desființată, iar cererea de suspendare să fie respinsă ca

neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor

Rurale (succesoare a Agenției de Plăți și Dezvoltare

Rurală și Pescuit) împotriva sentinței nr. 262 din 14 octombrie

2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal.

Casează

sentința recurată și respinge cererea de suspendare ca

neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2016.