ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3216/2016

Dosar nr. 925/59/2014 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 11.04.2014, înregistrat la A.P.D.R.P. sub nr. 12245 din 11 aprilie 2014, până la pronunțarea instanței de fond. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 11.04.2014, înregistrat la A.P.D.R.P.

sub nr. 12245 din 11 aprilie 2014, s-a dispus de către autoritate încetarea contractului de finanțare C312M020953700113 din 21 iulie 2010 și recuperarea întregului sprijin financiar nerambursabil, în cuantum de 594.317,78 lei fără TVA, plătit de A.P.D.R.P. în cadrul executării contractului de finanțare menționat. Reclamanta a susținut că procesul-verbal încheiat de pârâtă în condițiile O.U.G. nr. 66/2011 încalcă principiul neretroactivității legii civile pentru că măsurile contestate s-au întemeiat pe dispoziții ale Ghidului solicitantului versiunea 06 sau ale Regulamentului nr. 65/2011 pentru punerea în aplicare a Regulamentului nr. 1698/2005 al U.E.

care nu erau în vigoare la data încheierii contractului de finanțare nerambursabilă și, totodată, a arătat că prin încălcarea prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011, autoritatea publică pârâtă a decontat la plata primei tranșe din valoarea contractului, neinvocând vreo nelegalitate din partea reclamantei. 1.2. Curtea de Apel Timișoara, prin sentința nr. 262 din 14.10.2014 a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL și a dispus suspendarea executării titlului de creanță/procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 11.04.2014. Curtea a reținut că actul dedus judecății este executoriu prin natura sa, potrivit dispozițiilor art. 17 și urm. din O.U.G.

nr. 66/2011. Reclamanta este o societate comercială și are în derulare contracte comerciale cu parteneri de afaceri, astfel că , în opinia instanței, punerea în executare a actelor de impunere fiscală la o valoare substanțială, ar crea pericolul imposibilității de onorare al acestor relații contractuale, ceea ce ar avea consecințe negative asupra personalului reclamantei, prin imposibilitatea plății acestuia. 2. Calea de atac exercitată 2.1. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale pentru motive încadrate în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat, susținând, în esență, următoarele critici.

- hotărârea pronunțată este nemotivată, instanța de fond reținând îndeplinirea condițiilor de suspendare a notei de constatare fără să argumenteze acest lucru; - instanța de fond a pronunțat o soluție netemeinică și nelegală, ca urmare a interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor de drept material incidente în cauză, respectiv dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește existența unui caz bine justificat și a unei pagube iminente. 2.2. Intimata-reclamantă a depus întâmpinare și a solicitat respingerea recursului, susținând în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică. 3. Soluția și considerentele instanței de recurs 3.1. Recursul formulat este întemeiat, potrivit considerentelor care vor fi prezentate în continuare.

3.2. În ceea ce privește criticile subsumate motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, instanța de recurs a constatat că este nefondat. Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, o hotărâre poate fi recurată atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, însă, în prezenta cauză, analizând considerentele hotărârii, rezultă că acestea corespund cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, instanța de fond arătând/prezentând argumentele pentru care a ajuns la admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ.

În ceea ce privește criticile subsumate motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, instanța de recurs a constatat că sunt întemeiate, instanța de fond interpretând și aplicând în mod greșit dispozițiile legale incidente în cauză, adică art. 14, respectiv art. 2 alin. (1) lit. t) și lit. ș) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ rezultă ca actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14, cât și din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate). Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat. Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Or, în cauză, instanța de fond a reținut ca împrejurări de fapt și de drept care să fie de natură să-i creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal a cărui suspendare s-a cerut, tocmai criticile de nelegalitate invocate de societatea comercială reclamantă, care urmează/ar urma să fie analizate de instanța învestită cu cererea de anulare a actului administrativ atacat.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ fiscal) au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc. De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ prin care a fost stabilită o creanță bugetară va avea drept consecință diminuarea patrimoniului societății comerciale intimate, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege. Astfel fiind, rezultă că instanța de fond a dat o hotărâre netemeinică și nelegală urmând să fie desființată, iar cererea de suspendare să fie respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (succesoare a Agenției de Plăți și Dezvoltare Rurală și Pescuit) împotriva sentinței nr. 262 din 14 octombrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2016.