ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.11.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3239/2016

HOTĂRÂRE
17.11.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3239/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 3239/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Cluj Napoca, să fie obligată pârâta să îi răspundă la sesizarea înregistrată sub nr. 5082 din 18 ianuarie 2013.

Prin sentința civilă nr. 1992 din 27 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/117/2014, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus următoarele:

- a admis acțiunea reclamantului;

- a obligat pârâta să îi comunice reclamantului, în termen de 3 zile de la data rămânerii definitive a sentinței, informațiile de interes public solicitate prin cererea înregistrată la pârâtă sub nr. 5082 din 18 ianuarie 2013, și anume: numărul hotărârii judecătorești și numărul dosarului în care s-a pronunțat hotărârea judecătorească prin care reclamantul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 600 lei și care face obiect al executării silite în dosarul de executare nr. x în care s-a emis înștiințarea nr. 775785 din 18 iulie 2012;

- a obligat pârâta să îi comunice reclamantului o copie a hotărârii judecătorești menționate în alineatul precedent, după ce reclamantul plătește pârâtei costul serviciilor de copiere.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., iar, prin decizia civilă nr. 6405 din 15 septembrie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a anulat recursul formulat ca netimbrat.

Împotriva deciziei civile nr. 6405 din 15 septembrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire recurentul-reclamant A., iar, prin încheierea din 22.01.2015, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a suspendat judecarea cauzei conform dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților și a trimis dosarul serviciului Arhivă spre conservare până la o nouă stăruință a părților.

Împotriva încheierii din 22.01.2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/33/2014, a declarat din nou recurs revizuentul A.

Prin raportul întocmit la data de 18 ianuarie 2016, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., completul de filtru învestit cu soluționarea dosarului de față a apreciat următoarele:

- cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a)-c) și e) C. proc. civ.;

- în raport de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d), coroborate cu prevederile art. 486 alin. (3) din noul C. proc. civ., cererea de recurs nu cuprinde motive de nelegalitate care pot fi încadrate în cele prevăzute de art. 488 din noul C. proc. civ., astfel că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute în mod expres de textele legale anterior menționate, sub sancțiunea nulității recursului;

- recursul a fost declarat și motivat cu respectarea termenului legal.

Prin încheierea din 1 iunie 2016, completul de filtru a constatat că în cauză, în raport de obiectul dosarului, respectiv recurs la încheiere de suspendare a judecării cauzei, recurentul-revizuent A. datorează taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 și a apreciat că se impune completarea raportului întocmit în cauză cu propunerea de anulare a recursului declarat de această parte ca netimbrat în cazul neachitării acestei sume.

Prin raportul completat conform încheierii de ședință din 1 iunie 2016, completul de filtru a reținut că:

- în raport de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d), coroborate cu prevederile art. 486 alin. (3) din noul C. proc. civ., cererea de recurs nu cuprinde motive de nelegalitate care pot fi încadrate în cele prevăzute de art. 488 din noul C. proc. civ., astfel că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute în mod expres de textele legale anterior menționate, sub sancțiunea nulității recursului;

- în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., se constată că la cererea de recurs nu a fost atașată dovada achitării taxei de timbru în cuantumul datorat conform art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, respectiv 20 lei;

- recursul a fost declarat și motivat cu respectarea termenului legal.

Înalta Curte a procedat la comunicarea raportului, astfel cum a fost completat, către recurentul-revizuent A. și intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Cluj Napoca, însă părțile nu au depus puncte de vedere la acest raport.

Examinând cererea de recurs prin prisma dispozițiilor incidente, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

În speță, astfel cum s-a reținut și în raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, cererea de recurs nu îndeplinește toate cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a) și c)-e) și art. 486 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., întrucât recurentul nu a depus dovada achitării taxelor de timbru în cuantumul datorat conform O.U.G. nr. 80/2013, aspect care primează în analiza regularității căii de atac exercitate.

Înalta Curte constată că, deși a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 20 lei, conform dovezii anexate dosar, recurentul nu și-a îndeplinit această obligație legală.

Or, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

Potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, „dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței”, iar art. 32 din același act normativ prevede că „taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege”.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ., mențiunea prevăzută la alin. (2) al aceluiași articol este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5), coroborat cu art. 486 alin. (2) și (3) și art. 496 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea recursului formulat, ca netimbrat, ținând seama și de prevederile art. 499 din același cod, decizia urmând a fi comunicată părților.

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 22 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 noiembrie 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-10-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2620/2016
Decizia nr. 2620/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de
ÎCCJ 2020-11-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6386/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-
ÎCCJ 2019-01-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 141/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ
ÎCCJ 2017-05-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1689/2017
Decizia nr. 1689/2017 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul cererii Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrati
ÎCCJ 2020-01-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 419/2020
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2020 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregist
Sursă