ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1175/2016

Decizia nr. 1175/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin sentința civilă nr. 365 din 22 septembrie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta B. (urmare a reorganizării C., conform O.U.G. nr. 41/2014).

Împotriva sentinței civile nr. 365 din 22 septembrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta

SC A. SRL, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul cărora a solicitat casarea sentinței atacate și rejudecarea pe fond a cauzei, în sensul admiterii

acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Recurenta-reclamantă a susținut că sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în esență, pentru următoarele motive:

Instanța de fond în mod eronat a făcut referire la identitatea dintre societate și persoana fizică reprezentant al acesteia, deoarece societatea este o persoană juridică distinctă de persoana fizică, reprezentant al acesteia, în conformitate cu prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și art. 205 alin. (1) C. civ.

Din redactarea textului art. 4

3

din Ordonanța nr. 27/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 346/2004, rezultă că această calificare tip „partener” a fost avută în vedere de legiuitor cu referire expresă la întreprinderi, și nu la asociați persoane fizice. Astfel, nu sunt îndeplinite condițiile privind întreprinderile de tip partener, întrucât SC A. SRL nu deține niciun procent din capitalul social ori din drepturile de vot ale societății SC D. SRL, iar identitatea între persoana fizică, reprezentant al societății și persoana juridică, este contrară prevederilor legale.

De asemenea, în condițiile în care reclamanta ar fi fost o întreprindere legată, nu mai putea fi încadrată în tipul de întreprindere parteneră, astfel cum a fost în mod expres calificată în criteriile de eligibilitate neîndeplinite, publicate pe pagina de internet.

În ceea ce privește prevederile art. 4

4

alin. (4) din Ordonanța nr. 27/2006, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text legal, deoarece asociatul unic și administratorul

E.

nu deține majoritatea drepturilor de vot ale asociaților din SC D. SRL, nu are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere a societății SC D. SRL, nu are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte societăți, în temeiul unui contract încheiat sau al unei clauze din statut, nu este asociat al societății SC D. SRL și nu deține singur, în baza unui acord cu alți asociați ai acestei societăți, majoritatea drepturilor de vot ale asociaților întreprinderii SC D. SRL.

Astfel, societatea SC A. SRL a respectat toate condițiile cerute de reglementările comunitare și naționale pentru acordarea criteriilor de selecție, inclusiv, condiția de a fi o întreprindere de tip autonom, și nu o întreprindere de tip partener, proiectul său, cu titlul „Construire și dotare unitate producție pachet sticlă termoizolantă”, îndeplinind toate condițiile de eligibilitate pe perioada de evaluare.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat

și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, reiterând apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru;

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 7 octombrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 3 februarie 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluția instanței de recurs;

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat.

Obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie, în parte, a Raportului de evaluare întocmit de pârâtă, din sesiunea septembrie 2012, pentru Măsura 312 cu privire la poziția 600 din Lista proiectelor evaluate ca neeligibile și a Notificării solicitantului privind contestația din 25 februarie 2014 și, pe cale de consecință, declararea ca eligibil a proiectului, prin majorarea punctajului acordat privind cererea de finanțare pentru proiectul din 28 septembrie 2012, cu titlul „Construire și dotare unitate producție pachet sticlă termoizolantă” și obligarea pârâtei să includă proiectul în lista proiectelor declarate eligibile în cadrul Măsurii 312, pentru sesiunea de cereri de proiecte derulată în perioada 3-28 septembrie 2012, iar în subsidiar, obligarea pârâtei să procedeze la o nouă evaluare a cererii de finanțare.

În fapt, la data 28 septembrie 2012, reclamanta prin reprezentantul său legal E., asociat unic și administrator, a depus în sesiunea de evaluare a proiectelor din 2012, aferentă Măsurii 312, dosarul cererii de finanțare aferent Proiectului intitulat „Construire și dotare unitate producție pachet sticlă termoizolantă”.

În urma evaluării, proiectul a fost declarat neeligibil întrucât s-a constatat că solicitantul a întocmit eronat documentul 10.2, intitulat „Declarația privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici și mijlocii”, menționând că societatea este de tip „întreprindere autonomă”. Astfel, în urma verificării proiectului, autoritatea pârâtă a concluzionat că

statutul întreprinderii este unul de tip „partener”, prin intermediul persoanei fizice E., motiv pentru care, proiectul a devenit neeligibil.

La data de 25 noiembrie 2013, reclamanta a formulat contestație împotriva acestei soluții, respinsă de către pârâtă la 25 februarie 2014, motivul respingerii fiind comunicat reclamantei prin intermediul formularului E 6.8.1, cu referire la condițiile de neeligibilitate cuprinse în Lista proiectelor evaluate ca neeligibile.

În acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, instanța de control judiciar reține că reclamanta este o întreprindere de tip partener cu societatea SC D. SRL, prin intermediul persoanei fizice E., ipoteză prevăzută de dispozițiile art. 4

3

din Legea nr. 346/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În argumentarea acestei concluzii se are în vedere documentația anexată cererii de finanțare de către solicitant, din care rezultă că societatea SC A. SRL, având codul CAEN 2312 - Prelucrarea și fasonarea sticlei plate, propune prin proiect construirea și dotarea unei unități de fabricare a sticlei termoizolante pentru geam termopan.

În același timp, reprezentantul legal al reclamantei, E., este asociat și la societatea SC D. SRL, cu o cotă de participare de 30% din valoarea capitalului social, societate ce are codul CAEN principal 1623 - Fabricarea altor elemente de dulgherie și tâmplărie pentru construcții și codurile secundare, CAEN 4613 - Intermedieri în comerțul cu material lemnos și materiale de construcții și CAEN 4332 - Lucrări de tâmplărie și dulgherie.

În condițiile arătate, așa cum în mod întemeiat a reținut instanța de fond, activitatea recurentei-reclamante în domeniul prelucrării sticlei plate, utilizate și în construcții, se comercializează pe piața specifică și este esențială în lucrările de construcții, societatea reclamantă fiind în acest proces în aval de societatea SC D. SRL.

Mai mult, pe lângă faptul că cele două societăți desfășoară activități conexe pe o piață adiacentă, în sensul prevăzut de art. 4

4

alin. (5) din Legea nr. 346/2004, se constată că reprezentantul legal al reclamantei, care deține dreptul exclusiv de vot în societate, este asociat și la societatea SC D. SRL, deținând un procent de 30% din capitalul său social.

În acest context, recurenta-reclamanta, prin intermediul reprezentantului său legal, E., deține mai mult de 25% din drepturile de vot în cadrul societății SC D. SRL, fiind astfel îndeplinite cerințele instituite de art. 4

3

din Legea nr. 346/2004.

Dispozițiile legale mai-sus enunțate prevăd, într-adevăr, deținerea de către întreprindere și nu de către o persoană fizică, a unei cote de 25% sau mai mult din capitalul social ori din drepturile de vot ale unei alte întreprinderi, dar din analiza întregului conținut al textului legal, rezultă că, în fapt, intenția urmărită de legiuitor a fost aceea ca deținerea cotei de participare de către un asociat unic, persoană fizică, să fie asimilată ipotezei prevăzute de norma legală în discuție.

Astfel, contrar susținerilor recurentei, se constată că, în cauză, voința persoanei fizice E., se reflectă în voința societății SC A. SRL, prin prima calității de asociat unic deținută de această persoană în cadrul societății.

Pe cale de consecință, societatea recurentă, prin exercitarea dreptului de vot al asociatului său unic, exercită influență asupra societății SC D. SRL, în cadrul căreia reprezentantul legal al reclamantei deține un procent de 30% din valoarea capitalului social, ceea ce echivalează cu deținerea de către recurenta-reclamantă a mai mult de 25% din drepturile de vot în cadrul societății SC D. SRL, astfel cum prevăd dispozițiile art. 4

3

din Legea nr. 346/2004.

Distincția între societate - persoană juridică și persoana fizică - reprezentant legal al societății, la care face referire recurenta, se impune a fi făcută în situația în care în cadrul societății SC A. SRL există mai mulți asociați, ceea ce nu este cazul în speță.

În condițiile arătate, în mod corect autoritatea publică pârâtă a declarat neeligibil proiectul depus de recurenta-reclamantă, constatând că nu sunt îndeplinite toate criteriile generale de eligibilitate, respectiv, nu este îndeplinit criteriul care impune ca solicitantul să întocmească corect „Declarația privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici și mijlocii”.

Pentru considerentele expuse, reținând că nu este incident motivul de casare prevăzut de

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta societatea SC A. SRL, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 365 din 22 septembrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2016.