ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 636/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 636/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 636/2016
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acțiunii;
Prin cererea înregistrată la data de 31 octombrie 2013 pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. din județul Vaslui a chemat în judecată pe pârâtul B. și pe pârâta SC C. SRL, solicitând anularea Autorizației de funcționare din data de 4 septembrie 2012 emisă de B. pe numele SC C. SRL.
Soluția instanței de fond;
Prin sentința civilă nr. 82 din data de 7 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția tardivității introducerii acțiunii și excepția inadmisibilității și în consecință s-a dispus respingerea acțiunii în contencios administrativ formulată de către A. din județul Vaslui în contradictoriu cu pârâții B. și SC C. SRL, fiind obligată reclamanta să plătească pârâtei SC C. SRL suma de 1.153 lei cheltuieli de judecată constând în cheltuieli de transport și cazare al reprezentantului acesteia.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Analizând cu prioritate excepția tardivității introducerii acțiunii și excepția inadmisibilității, potrivit dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., prima instanță le-a apreciat ca fiind întemeiate, având în vedere că, raportat la obiectul cauzei dedusă judecății, ce constă în anularea Autorizației de funcționare emisă la 04 septembrie 2012 în favoarea pârâtei SC C. SRL, raportat la dispozițiile art. 7 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în corelație și cu principiul siguranței și stabilității raporturilor juridice, inclusiv a raporturilor de drept administrativ, se impune ca prevederile din legea contenciosului administrativ să fie interpretate în sensul că, în cazul terților, termenele instituite de aceste reglementări curg de la data când aceștia au luat cunoștință de actul administrativ sau de la data la care actul administrativ le-a devenit opozabil.
Astfel, prima instanță a reținut că litigiul de față este incontestabil un litigiu de contencios administrativ, acesta având ca obiect anularea unui act administrativ emis de o autoritate centrală - pârâtul B., act administrativ adresat unui terț, pârâtei SC C. SRL.
Pentru soluționarea unui astfel de litigiu art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 a instituit o obligație imperativă în sarcina terțului care se consideră vătămat într-un drept al său sau într-un interes legitim, de a se adresa, anterior învestirii instanței, autorității emitente a actului administrativ atacat, pentru a solicita revocarea, în tot sau în parte în termen de 6 luni din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia.
A apreciat prima instanță că, această procedură prealabilă reprezintă o condiție prevăzută de legea specială în materie pentru exercitare dreptului la acțiune în contenciosul administrativ, iar neîndeplinirea sa de către reclamant în termenele și condițiile prevăzute de lege echivalează cu un fine de neprimire pentru acțiunea ce are ca obiect anularea actului administrativ.
Textul constituțional care se referă la caracterul facultativ al jurisdicțiilor speciale administrative - art. 21 alin. (4) din Constituție - nu este aplicabil prevederilor legale care instituie obligația persoanei vătămate de a se adresa cu reclamație autorității emitente, mai înainte de sesizarea instanței de judecată cu acțiunea pentru anularea actului administrativ considerat nelegal.
Nici o normă constituțională nu interzice ca prin lege să se instituie o procedură administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicțional, așa cum este procedura recursului administrativ grațios.
Prin îndeplinirea procedurii prealabile nu se încalcă accesul liber la justiție, ci se respectă o condiție impusă de legea specială în materie pentru exercitarea dreptului la acțiune în contenciosul administrativ.
În cauză prima instanță a constatat că reclamantul a luat la cunoștință de existența actului pe care îl contestă la data de 4 octombrie 2012 când pârâta SC C. SRL i-a comunicat că „începând cu data de 01 octombrie 2012 farmacist șef al farmaciei cu autorizația din 04 septembrie 2012 situată în Vaslui, județul Vaslui va fi d-na farmacist D.”, așa cum rezultă din înscrisul de la fila 125 din dosar care poartă ștampila pârâtei și a fost înregistrat la aceasta din 04 octombrie 2012.
În cauză nu are relevanță faptul că reclamanta a luat cunoștință de conținutul Autorizației de funcționare din 04 septembrie 2012 emisă în favoarea pârâtei SC C. SRL la termenul de judecată din data de 08 martie 2013 deoarece textul de lege citat anterior prevede expres că termenul de 6 luni curge din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, și nu de conținutul efectiv al actului.
Față de împrejurarea că plângerea este formulată împotriva unui act administrativ individual, reclamantul, fiind terț față de actul de care îl contestă trebuia să solicite autorității publice emitente, în termen de 6 luni din momentul în care a luat cunoștință de existența acestuia, respectiv de la 04 octombrie 2012 revocarea în tot sau în parte a acestuia.
Or, reclamantul a transmis B. plângerea prealabilă la data de 05 iulie 2013, aceasta fiind înregistrată la autoritatea pârâta la data de 08 iulie 2013 și a formulat prezenta acțiune la data de 31 octombrie 2013.
Raportat la data de 04 octombrie 2012 când reclamantul a luat cunoștință de existența autorizației și data de 05 iulie 2013 când a transmis B. plângerea prealabilă, prima instanță a constatat că aceasta a fost introdusă peste termenul imperativ prevăzut de lege, a cărei nerespectare atrage sancțiunea decăderii, afară de cazul când legea dispune astfel sau partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa. În consecință având în vedere că neparcurgerea procedurii administrative prealabile în termen echivalează cu lipsa acesteia și cu neîndeplinirea unei condiții obligatorii ce afectează însăși exercițiul dreptului la acțiune iar în jurisprudența sa Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat constant că sancțiunea neexercitării recursului administrativ este cea a respingerii acțiunii ca inadmisibilă, curtea constată că excepția invocată de pârâta B. este pe deplin întemeiată.
Față de aceste considerente, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității, ca urmare a tardivității formulării procedurii prealabile în privința cererii formulate de către reclamantul A. din județul Vaslui, în contradictoriu cu pârâtul B. și pârâta SC C. SRL și a respins cererea pentru acest motiv.
În plus, prima instanță a mai reținut că și excepția tardivității introducerii acțiunii este fondată. Astfel potrivit art. 11 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ: „(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:
a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;
b) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii;
c) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;
d) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative;
(2) Pentru motive temeinice, in cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă si peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.
În cauză termenul de 1 an se calculează de la data de 04 octombrie 2012 când reclamantul a luat cunoștință de existența autorizației. În consecință, termenul de 1 an, calculat în condițiile prevăzute de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost completată și modificată prin Legea nr. 262/2007, s-a împlinit la data de 04 octombrie 2013, dată după care reclamantul este decăzut din termenul de a mai ataca această autorizație.
Or, în cauză prezenta acțiune s-a formulat ulterior împlinirii acestui termen, la data de 31 octombrie 2013 fiind astfel tardiv introdusă.
Prima instanță a mai reținut și faptul că impunerea termenului de decădere nu reprezintă o atingere adusă dreptului privind accesul liber la justiție, consfințit de art. 21 din Constituție sau dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reglementarea condițiilor procedurale ale acțiunii în justiție prin stabilirea unor termene - cum este termenul de decădere pentru introducerea acțiunii în anularea unui act administrativ - nu poate fi considerată o limitare a dreptului la un proces echitabil.
A considerat instanța de fond că, față de ordinea de soluționare a excepțiilor și dispozițiile art. 248 C. proc. civ. celelalte excepții invocate și susținerile reclamantului privind fondul cauzei nu se mai impun a fi analizate.
Față de soluția dată în cauză dedusă judecății, prima instanță a obligat și reclamanta A. din județul Vaslui să plătească pârâtei SC C. SRL suma de 1.153 lei cheltuieli de judecată constând în cheltuieli de transport și cazare ale reprezentantului acesteia potrivit înscrisurilor depuse la dosar.
Recursul;
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul A. din județul Vaslui a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.
Motivele de recurs invocate au fost încadrate de recurentă în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., arătându-se că soluția recurată prin care cauza a fost soluționată pe excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile și respectiv tardivității este nelegală, fiind dată cu nerespectarea normelor de procedură și cu interpretarea greșită a normei de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 7 și 11 din Legea nr. 554/2004.
Recurenta - reclamantă arată că instanța de fond a soluționat greșit cauza pe excepțiile invocate de pârâții - intimați deoarece acțiunea a fost formulată în termenul de 1 an, în raport de data luării la cunoștință a autorizației contestate, iar față de acest act administrativ individual a efectuat, în termen procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Reclamantul arată că în mod nelegal instanța de fond a apreciat că în cauză acțiunea formulată la data de 31 octombrie 2013 este tardivă, apreciindu-se că în raport de adresa din 4 octombrie 2012, în care se menționează autorizația contestată, acțiunea este depusă tardiv, cu depășirea termenului de decădere de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Recurentul arată că data emiterii adresei nu reprezintă o comunicare a autorizației contestate, care nu a fost comunicată recurentului. Acesta a luat efectiv cunoștință de existența autorizației la data de 8 martie 2013 când documentul a fost depus de intimatul B. în Dosarul nr. x/45/2013 al Curții de Apel Iași. În raport de această dată acțiunea este formulată în termen și este admisibilă fiind efectuată procedura prealabilă în termen la data de 5 iulie 2013, în raport de data luării la cunoștință 8 martie 2013, în cadrul Dosarului nr. x/45/2013.
Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se pronunța pe fondul cauzei.
La dosar ambii pârâți au formulat întâmpinări în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul a fost admis în principiu în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ. conform încheierii din 16 noiembrie 2015.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.
Prin acțiunea introductivă în contencios administrativ reclamantul a solicitat anularea Autorizației de funcționare din 04 septembrie 2012 eliberată de către pârâtul B. pentru farmacia comunitară situată în municipiul Vaslui, jud. Vaslui, farmacie aparținând societății intimate, pentru motivul ca, în opinia reclamantului, schimbarea persoanei juridice pe numele căreia a fost eliberată autorizația de funcționare s-ar fi făcut nelegal.
Acțiunea în contencios administrativ a fost respinsă de către instanța de fond prin hotărârea supusă prezentului recurs ca efect al admiterii excepției tardivității introducerii acțiunii și a excepției inadmisibilității invocate de către pârâți.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este incident în cauză, recurentul neindicând în concret o normă de procedură încălcată de prima instanță, sancționată cu nulitatea și care ar putea să determine o vătămare și în concret o rejudecare a cauzei.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat, în opinia instanței de recurs soluționarea celor două excepții a tardivității formulării acțiunii și a inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, în concret tardivitatea formulării plângerii prealabile fiind pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (7) și art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Ca situație premisă, pentru soluționarea ambelor excepții, Curtea apreciază că momentul luării la cunoștință de către recurentul - reclamant, în calitate de terț a actului contestat - respectiv o autorizație de funcționare din 4 septembrie 2012 este data de 4 octombrie 2012, data înregistrării adresei din 4 octombrie 2012 - fila 125 dosar fond.
Prima instanță, în raport de actele depuse și față de dispozițiile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 a apreciat corect în sensul că recurentul în calitate de terț a formulat plângere prealabilă cu depășirea termenului de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, având în vedere ca reclamantul are calitatea de terț în raport de actul administrativ cu caracter individual atacat, respectiv Autorizația de funcționare din 04 septembrie 2012, în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 acesta avea obligația ca înainte de introducerea acțiunii pentru anularea actului să solicite autorității publice emitente revocarea acestuia în termen de 6 luni din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existenta acestuia. Termenul de 6 luni este termen de prescripție, potrivit art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004.
Reclamantul recurent A. din Județul Vaslui a luat cunoștință despre existența actului administrativ unilateral atacat la data de 04 octombrie 2012 când a primit sub semnătura și stampila președintelui A. din Județul Vaslui și a înregistrat la 04 octombrie 2012 comunicarea scrisă făcută de societatea pârâta intimată, prin care a fost informat despre schimbarea farmacistului șef al farmaciei comunitare începând cu data de 01 octombrie 2012. Informarea scrisă a reclamantului recurent s-a făcut în temeiul art. 12 alin. (3) din Ordinul nr. 962/2009 emis de B. și are următorul conținut: "Începând cu data de 01 octombrie 20]12 farmacist șef al farmaciei cu autorizația din 04 septembrie 2012 situată în mun. Vaslui, județ Vaslui va fi d-na farmacist D.”
Având în vedere că în adresa menționată a fost înscris în mod expres numărul autorizației de funcționare care face obiectul prezentei cauze, se constată că este îndeplinită condiția legală privind luarea la cunoștință, pe orice cale, despre existența actului administrativ atacat, în speță luarea la cunoștință s-a produs în mod direct, de către reprezentantul legal al reclamantului (președintele colegiului) prin comunicare scrisă, cu indicarea datelor de identificare a actului administrativ, respectiv numărul și data emiterii acestuia, precum și a sediului farmaciei comunitare pentru care a fost emisă autorizația.
În aceste condiții, termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 pentru formularea plângerii prealabile s-a împlinit la data de 04 aprilie 2013, în timp ce plângerea prealabilă prin care reclamantul a solicitat revocarea autorizației de funcționare din 04 septembrie 2012 a fost transmis emitentului B. abia la data de 05 iulie 2013 și înregistrată la acesta din urmă la 08 iulie 2013, cu peste 3 luni după împlinirea termenului de prescripție.
Întrucât formularea plângerii prealabile după împlinirea termenului de prescripție este asimilată cu lipsa acesteia, acțiunea în contencios administrativ introdusă în aceste condiții este inadmisibilă.
Față de proba menționată mai sus, din care rezultă luarea la cunoștință de către reclamantul - recurent despre existența actului administrativ atacat încă din data de 04 octombrie 2012, apare ca neîntemeiată susținerea acestuia în motivarea recursului că ar fi luat la cunoștință pentru prima data de Autorizația de funcționare din 04 septembrie 2012 la termenul de judecată din data de 08 martie 2013 în Dosarul nr. x/45/2013.
Această susținere nu este reținută de instanța de recurs deoarece esențială este problema de fapt a luării la cunoștință de existența actului contestat și nu de conținutul său.
În raport de data luării la cunoștință care este în prezenta cauză 4 octombrie 2012, prima instanță a soluționat corect și excepția tardivității formulând acțiunea conform art. 11 alin. (2) și (5) din Legea nr. 554/2004.
În raport de data luării la cunoștință 4 octombrie 2012, acțiunea formulată la data de 31 octombrie 2013 a fost apreciată corect ca tardiv formulată și respinsă ca atare, în mod corect, în raport de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. din Județul Vaslui împotriva sentinței nr. 82 din 7 aprilie 2014 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2016.