Decizia nr. 2290/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 240/2014 a Tribunalului Vaslui

Obiectul litigiului și cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la data de 10 octombrie 2013, sub nr. x/89/2013, reclamanta SC A. SA, societate în insolvență, reprezentată de administratori judiciari B. și C., a contestat, în contradictoriu cu intimata A.P.I.A. - Centrul Județean Vaslui, Decizia de soluționare a contestației nr. x/2013, prin care s-a stabilit în sarcina acesteia un debit în valoare de 4.369.065,88 RON. Prin Sentința civilă nr. 240/CA din 10 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă, s-a dispus admiterea excepției de necompetență materială și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași. La Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, cauza a fost înregistrată sub nr. x/45/201.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 152 din 7 iulie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A. Vaslui, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței nr. 152 din 7 iulie 2014 a declarat recurs în termen legal reclamanta SC A. SA, susținând că aceasta este nelegală, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. În privința primului motiv de recurs, s-a arătat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere referitor la anularea Procesului-verbal de constatare nr. x/2010, ci doar cu privire la Decizia nr. x/2013, situație în care hotărârea nu cuprinde elementele obligatorii instituite de art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., respectiv "soluția dată tuturor cererilor deduse judecății". Sub aspectul celui de-al doilea motiv de recurs, s-a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor O.G. nr. 14/2010, H.G. nr. 838/2010 și ale C. civ. Argumentele invocate în acest sens au vizat, în esență, următoarele aspecte: Dispozițiile art. 13 din O.G. nr. 14/2010 definesc ajutorul necuvenit prin două ipoteze: (i) sume acordate și utilizate pentru alte scopuri decât cele pentru care au fost solicitate; (ii) sume acordate prin înscrierea pe documentele de decontare aferente ajutorului a unor date nereale sau cu încălcarea prezentei ordonanțe. Prima instanță a apreciat greșit ca sumă necuvenită ar fi și suma obținută "cu încălcarea în orice mod a prevederilor prezentei ordonanțe". Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere o atare semnificație, ar fi definit ajutorul necuvenit ca fiind orice sumă încasată cu încălcarea în orice mod a legii. Cum nu a făcut-o, înseamnă că încălcarea privește documentele de decontare. Respectarea obligațiilor pentru anul 2010 - 2011, confirmată de controlul A.P.I.A. și reținută de instanță, conduce la concluzia că suma în discuție nu are natura juridică a unui ajutor necuvenit. Mai mult, în O.G. nr. 14/2010 nici nu este prevăzută obligația menținerii măsurilor speciale de exploatare pe o perioadă de 5 ani. Asumarea angajamentului apare doar în norma metodologică, prevăzută de H.G. nr. 838/2010, însă aceasta are o valoare juridică inferioară ordonanței (legii) și nu poate deroga de la aceasta. Instanța a interpretat trunchiat textul de lege, ignorând condiționarea legală a angajamentelor voluntare în cadrul perioadei de 5 ani, de "limita de aplicare a schemei de ajutor de stat" (art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 838/2010). În mod explicit, norma legală delimitează angajamentul voluntar al beneficiarului la limita de aplicare a schemei de ajutor de stat. Cum ajutorul de stat se acordă anual, potrivit art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 838/2010, interpretarea corectă este cea a angajamentului voluntar asumat în limita anului prevăzut de lege, și nu valabil pentru o perioadă de 5 ani. Nu întâmplător, la scurt timp de la intrarea în vigoare a H.G. nr. 838/2010, legiuitorul a intervenit pentru clarificarea situației, modificând "pentru o perioadă de 5 ani" cu "în cadrul perioadei de 5 ani". Un alt argument juridic invocat în primă instanță și neanalizat de aceasta are în vedere principiul referitor la efectele viitoare ale situațiilor juridice de natură legală preexistente. Asemenea situații juridice preexistente, de natură legală, sunt guvernate de legea nouă - H.G. nr. 4/2011, deoarece angajamentul este "configurat și cârmuit obligatoriu de dispoziții normative". Mai simplu spus, angajamentul luat în decembrie 2010 "pentru o perioadă de 5 ani s-a transformat prin efectul legii într-un angajament "luat în cadrul perioadei de 5 ani". Obligația nici nu putea fi asumată pentru o perioadă de 5 ani, deoarece liniile directoare comunitare privind ajutoarele în agricultură erau valabile până în 2013. Față de cele expuse, nu are nicio relevanță intrarea în insolvență a reclamantei sau vânzarea unor efective de păsări, aceste evenimente având loc după primul an, 2010 - 2011, în care aceasta și-a respectat obligația. În accepțiunea instanței, suma necuvenită ar constitui în fapt o clauză penală, ceea ce legiuitorul nu a dispus. Nici nu putea să dispună și nici interpretarea în acest sens nu poate fi acceptată, cât timp clauza penală privește doar neexecutarea obligației principale și nicidecum nerespectarea unui anumit termen. În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pronunțarea unei hotărâri în conformitate cu dispozițiile art. 496 și art. 497 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimata A.P.I.A. - Centrul Județean Vaslui a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe, ca fiind legală și temeinică.

Procedura derulată în recurs Prin Încheierea din data de 1 martie 2016 s-a dispus admiterea în principiu a recursului declarat de reclamanta SC A. SA prin administratori judiciari B. și C., în contradictoriu cu intimata A.P.I.A. - Centrul Județean Vaslui, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., stabilindu-se termen de judecată pe fond a recursului, cu citarea părților, la data de 27 septembrie 2016. În ședința publică din data de 27 septembrie 2016, recurenta a formulat cerere de suspendare a judecății până la soluționarea cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/2/2016 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, având ca obiect anularea H.G. nr. 838/2010 privind aprobarea normelor metodologice de acordare a ajutoarelor de stat pentru realizarea angajamentelor asumate voluntar în favoarea bunăstării păsărilor, precum și a actelor subsecvente acesteia. Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "instanța poate suspenda judecata (...) când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți". Recurenta a susținut că, în condițiile în care H.G. nr. 838/2010 reprezintă temeiul sancțiunilor ce i-au fost aplicate de intimată, a căror legalitate face obiectul cauzei, de deznodământul cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/2/2016 aflat pe rolul Curții de Apel București depinde și soluția în prezenta cauză. Examinând cererea formulată, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile art. 413 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, în considerarea următoarelor argumente: Textul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. reglementează unul dintre cazurile suspendării legale facultative și se referă la chestiunile prealabile, care pot avea o influență hotărâtoare asupra dreptului dedus în justiție. În speța de față, soluția dată de instanță acțiunii în anularea H.G. nr. 838/2010 nu este determinantă în stabilirea legalității sancțiunii aplicate recurentei, întrucât cadrul juridic privind condițiile generale pentru acordarea ajutoarelor de stat în agricultură este reglementat de O.G. nr. 14/2010, act normativ cu forță juridică superioară, la care se va raporta cu prioritate analiza cauzei de față. Pe de altă parte, sesizarea Curții de Apel București cu acțiunea în anularea H.G. nr. 838/2010, la mai bine de doi ani de la pronunțarea sentinței recurate, este de natură să conducă la tergiversarea soluționării recursului, astfel că nici interesul unei bune administrări a actului de justiție nu justifică măsura suspendării judecății. În consecință, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare a judecății formulată de recurenta SC A. SA, ca neîntemeiată. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează. 1. Referitor la motivul de recurs ce vizează omisiunea primei instanțe de a se pronunța asupra anulării Procesului-verbal de constatare nr. x/2010 Susținerile recurentei în această privință nu pot fi reținute, întrucât prima instanță a respins în integralitate acțiunea în contencios administrativ promovată de reclamantă, această soluție regăsindu-se în dispozitivul hotărârii pronunțate. În aceste condiții, nu poate fi vorba de o nepronunțare asupra unui capăt de cerere ori de nerespectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. 2. Referitor la motivul de recurs ce vizează încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor O.G. nr. 14/2010, H.G. nr. 838/2010 și ale C. civ Un prim aspect invocat de recurentă are în vedere calificarea ajutorului de stat obținut în temeiul O.G. nr. 14/2010 și a H.G. nr. 838/2010, ca fiind ajutor de stat necuvenit, în accepțiunea dată acestei noțiuni de aceste acte normative. Potrivit art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 14/2010, se consideră ajutor necuvenit sumele acordate în temeiul prezentei ordonanțe și utilizate pentru alte scopuri decât cele pentru care au fost solicitate, sumele acordate prin înscrierea sau atestarea de către beneficiari a unor date ori situații nereale pe documentele de decontare aferente ajutorului prevăzut în prezenta ordonanță sau cu încălcarea în orice mod a prevederilor prezentei ordonanțe. O definiție similară se regăsește în art. 20 alin. (1) din H.G. nr. 838/2010. De asemenea, art. 19 din această hotărâre de Guvern prevede că, nerespectarea de către beneficiari a condițiilor prevăzute prin schema de ajutor de stat, precum și a oricăror obligații asumate în vederea obținerii finanțării determină aplicarea de către M.A.D.R. a măsurilor necesare în vederea recuperării ajutoarelor de stat, conform prevederilor art. 13 - 17 din O.G. nr. 14/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2010. Aceste norme legale au fost în mod corect interpretate și aplicate de prima instanță, în condițiile în care reclamanta nu și-a respectat obligațiile asumate la data depunerii Cererii de sprijin financiar, prin angajamentul semnat și înregistrat la A.P.I.A. Vaslui din 10 decembrie 2010, respectiv: menținerea exploatației pe o perioadă de 5 ani de la data solicitării ajutorului de stat și aplicarea mai multor măsuri privind bunăstarea păsărilor. Nerespectarea obligațiilor asumate la data depunerii cererii de sprijin financiar a fost constatată prin Procesul-verbal de control la fața locului din 20 noiembrie 201, sumele acordate și utilizate pentru alte scopuri decât cele pentru care au fost solicitate reprezentând ajutor necuvenit în sensul dat acestei noțiuni de art. 13 alin. (1) teza I din O.G. nr. 14/2010 și art. 20 alin. (1) teza I din H.G. nr. 838/2010. Pe de altă parte, se observă că raportarea la sintagma "pentru o perioadă de 5 ani" este în acord cu prevederile art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (1) lit. b)) din H.G. nr. 838/2010 (forma în vigoare la data semnării Angajamentului din 10 decembrie 2010), neavând relevanță din perspectiva analizată faptul că schema de ajutor de stat se aplică pentru o perioadă de 3 ani (2010 - 2013), potrivit art. 18 alin. (1) din această hotărâre de Guvern. În concluzie, pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și urmează să dispună respingerea recursului, ca nefondat, în temeiul art. 496 din acest act normativ.