ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3763/2015

Decizia nr. 3763/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Instanța Superioară de Disciplină de pe lângă Consiliul Național de Conducere al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, Instanța Locală de Disciplină afiliată Filialei București a U.N.P.I.R. și D.:

i. recunoașterea dreptului de a solicita pârâtelor de rangul 1 și 2 să procedeze la sancționarea disciplinară a pârâtei de rangul 3 și obligarea acestora, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 500 lei pe zi de întârziere pentru fiecare, să sancționeze disciplinar pe pârâta de rang 3 pentru refuzul ilegal al acesteia de a proceda la lichidarea patrimoniului S.C.A. E.;

ii. obligarea pârâtei de rang 3 să procedeze la lichidarea patrimoniului S.C.A. E., sub sancțiunea daunelor cominatorii de 500 lei pe zi de întârziere;

iii. obligarea pârâtelor la plata, către reclamanți, a daunelor materiale în sumă totală de 23.803,07 lei, reprezentând dobânda bancară pentru sumele reprezentând activul societății în lichidare, blocat ilegal în bancă de către pârâte din data de 01.01.2013 și până la data de 20.06.2013, rezervându-și dreptul de a actualiza cuantumul daunelor materiale până la data lichidării efective a patrimoniului S.C.A. E., în cadrul procedurii executării silite.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 126 din 17 ianuarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins capătul de cerere privind finalizarea lichidării patrimoniului S.C.A. E. ca rămas fără obiect și a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

A obligat pe reclamanți la plata sumei de 2.450 lei cheltuieli de judecată către Instanța Locală de Disciplină din cadrul Filialei București a U.N.P.I.R. și a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei Cabinet Individual de Insolvență D. privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 126 din 17 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs reclamanții A., B. și C., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a argumentat că în mod greșit prima instanță a reținut că, în lipsa unei norme de trimitere, Regulamentul privind procedura disciplinară reglementat de Anexa nr. 3 la Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență (Regulamentul) s-ar completa cu dispozițiile C. proc. civ.

Dar chiar dacă ar fi așa, susține recurentul, dispozițiile art. 149 C. proc. civ. nu permit condiționarea luării în considerare a unei cereri de prezentarea de către reclamant a dovezii comunicării direct către pârât a cererii și a înscrisurilor anexate.

În sfârșit, recurenții susțin că dincolo de aceste considerente, actele dosarului probează că intimata D. a primit copie de pe plângerea recurenților (conform convocării comunicate de intimata Instanța Superioară de Disciplină intimatei D.).

1.4. Întâmpinări

Prin întâmpinările formulate în cauză, intimații Instanța Superioară de Disciplină de pe lângă Consiliul Național de Conducere al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România și D. au solicitat respingerea recursului.

În esență, ambii intimați au considerat legală hotărârea primei instanțe deoarece, pe de-o parte, Regulamentul privind procedura disciplinară (Regulamentul) se completează cu dispozițiile C. proc. civ., ceea ce înseamnă că plângerea și înscrisurile aferente trebuie depuse în număr suficient de exemplare pentru a putea fi comunicate părții adverse (obligație neîndeplinită de recurenți), iar pe de altă parte, notificarea nr. 1065 din 29 martie 2013 emisă de Instanța Locală de Disciplină afiliată Filialei București a U.N.P.I.R. reprezintă un act preparatoriu care nu poate fi contestat pe cale separată.

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 25 noiembrie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Recurenții au depus punct de vedere referitor la concluziile raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Prin încheierea din 23 iunie 2015, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul declarat de reclamanții A., B. și C., în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

2.2. Cu privire la cererea de recurs. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

La data de 07.03.2013, reclamanții recurenți A., B. și C. au sesizat pârâta intimată Instanța Locală de Disciplină la care este afiliată Filiala București a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România cu o plângere îndreptată împotriva pârâtei intimate D., practician în insolvență.

Prin motificarea nr. 1065 din 29 martie 2013, intimata Instanța Locală de Disciplină a răspuns că pentru a lua în considerare plângerea, recurenții trebuie să facă dovada comunicării acesteia și a înscrisurilor aferente către D.

Contestația formulată de recurenți împotriva Notificării a fost respinsă ca inadmisibilă prin decizia nr. 36 din 29 iunie 2013 emisă de Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România - Instanța Superioară de Disciplină, cu motivarea că Notificarea este doar un act preparatoriu.

Prima instanță a confirmat soluțiile dispuse de autoritățile disciplinare cu motivarea că procedura disciplinară este reglementată de Anexa nr. 3 la Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență, care nu reglementează numărul de exemplare în care trebuie depusă plângerea, ceea ce însemnă că se aplică dispozițiile C. proc. civ.

Într-adevăr, potrivit art. 16 din Anexa nr. 3 la Statut (forma în vigoare la data plângerii), „Orice cerere adresată instanței locale de disciplină trebuie să fie făcută în scris, să cuprindă numele, domiciliul sau reședința părților, după caz, denumirea și sediul societății, abaterea săvârșită de membrul Uniunii și semnătura. Lipsa numelui, domiciliului sau reședinței părților poate duce la respingerea reclamației formulate”.

Deși Înalta Curte este de acord că Statutul se completează cu dispozițiile C. proc. civ. 2010, conform art. 2 alin. (2) C. proc. civ., sentința este nelegală (sub aspectul în discuție; pentru același considerent este nelegală și notificarea) deoarece refuzul Instanței Locale de Disciplină de a soluționa plângerea s-a datorat împrejurării că petenții nu au făcut dovada comunicării plângerii către D. și nu faptului că nu s-a depus numărul suficient de exemplare, cum greșit a reținut prima instanță. Or, dispozițiile C. proc. civ. nu reglementează comunicarea directă între părți, ci mediată de autoritatea căreia i se adresează cererea.

În ce privește decizia Instanței Superioare de Disciplină, nelegalitatea acesteia rezultă din calificarea greșită a notificării, care nu este act preparator ci act administrativ asimilat, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, reprezentând refuz nejustificat de soluționare a plângerii (nejustificat deoarece, după cum s-a arătat, nici Statutul și nici C. proc. civ. nu obligă petenții la comunicări directe cu partea adversă).

Așa fiind, văzând că recursul formulat de recurenți este întemeiat, Înalta Curte, în baza art. 496 C. proc. civ., va casa în parte sentința recurată și va admite în parte acțiunea reclamanților, astfel cum a fost modificată și completată.

Va anula decizia nr. 36 din 29 iunie 2013 emisă de Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România - Instanța Superioară de Disciplină, precum și notificarea nr. 1065 din 29 martie 2013 emisă de U.N.P.I.R. - Filiala București și va obliga pârâta Instanța Locală de Disciplină la care este afiliată Filiala București a U.N.P.I.R. să soluționeze plângerea formulată la data de 06.03.2013 de reclamanții A., B. și C. împotriva practicianului în insolvență D.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate. Într-adevăr, capătul de cerere în despăgubiri este prematur în condițiile în care nu s-au stabilit faptele și pretinsa culpă a pârâtei intimate D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva sentinței civile nr. 126 din 17 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată.

Admite în parte acțiunea reclamanților, astfel cum a fost modificată și completată.

Anulează decizia nr. 36 din 29 iunie 2013 emisă de Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România - Instanța Superioară de Disciplină.

Anulează notificarea nr. 1065 din 29 martie 2013 emisă de U.N.P.I.R. - Filiala București.

Obligă pârâta Instanța Locală de Disciplină la care este afiliată Filiala București a U.N.P.I.R. să soluționeze plângerea formulată la data de 06.03.2013 de reclamanții A., B. și C. împotriva practicianului în insolvență D.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 noiembrie 2015.