ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.01.2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 291/2018

HOTĂRÂRE
31.01.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 291/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Decizia nr. 291/2018

Asupra cererii de revizuire constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1683 din 27 octombrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1228 din 19 septembrie 2017 pronunțată de instanța supremă, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire A., întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

A arătat că în cauză toate instanțele s-au pronunțat ilegal și în afara obiectului, prin cererea inițială solicitându-se anulare act administrativ: Hotărârea nr. 59 din 28 octombrie 2014 a Consiliului local Livezile și radierea acesteia din CF Deta. în aceste condiții, a arătat ca procesul trebuia judecat în primă instanță de către Tribunalul Timiș și nu de către judecătorie, Înalta Curte, în prealabil analizei motivelor de revizuire, constată că această cerere nu poate fi primită, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocat de revizuenta ca temei al demersului judiciar, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evoca fondul poate fi cerută dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 509 pct. 1 - 10 C. proc. civ.

În cauză însă, cererea de revizuire nu respectă cerințele impuse de art. 509 C. proc. civ.

Astfel, textul cuprins la art. 509 C. proc. civ. cuprinde precizarea, în ceea ce privește hotărârile care pot face obiectul căii extraordinare de atac, că revizuirea este posibilă numai dacă se atacă o hotărâre pronunțată asupra fondului sau care evocă fondul.

Se constată că în speță, ipoteza reglementată de textul de lege nu este respectată sub acest aspect, și anume prin decizia atacată s-a respins, ca inadmisibilă, o cerere de revizuire și, prin urmare, nu s-a evocat fondul.

Evocarea fondului, ca expresie a uneia dintre condițiile prealabile de admisibilitate a cererii de revizuire, presupune fie stabilirea unei alte situații de fapt decât cea care a fost reținută în etapele procesuale anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale, la împrejurările de fapt ce fuseseră pe deplin stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând a se da o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății.

Se observă totodată că revizuenta, deși și-a întemeiat cererea pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu a formulat motive care sa se circumscrie celor prevăzute la respectivul text de lege.

Așadar, raportând cererea de revizuire la cerințele impuse de dispozițiile art. 509 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecății, aceste condiții nu sunt Îndeplinite, astfel încât cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1683 din 27 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3036/2018
Asupra cererii de revizuire, reține următoarele: Prin decizia nr. 2416 din data de 13 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva dec
ÎCCJ 2018-01-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 20/2018
revizuire și nici cu contestație în anulare. Ca atare, în aplicarea dispozițiilor legale sus-menționate, deciziei civile nr. 785 din data de 12 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/32
ÎCCJ 2017-06-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 995/2017
nța materială de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în favoarea Înaltei Curții de Casație și Justiție. l. Cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 5
ÎCCJ 2017-10-27
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1683/2017
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată pe roiul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 5 octombrie 2017, sub nr. x/1/2017, revizuenta A. a solicitat revizuir
ÎCCJ 2017-05-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 752/2017
(1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Prevederile art. 513 alin. (3)C. proc. civ. fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamente
Sursă