ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3597/2015

Decizia

nr. 3597/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/3/2012, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta Compania Națională pentru Administrarea Drumurilor Naționale din România solicitând obligarea pârâtei să răspundă solicitării reclamantei, adresată în repetate rânduri, de a preciza dacă pe terenul ce aparține reclamantei urmează sau nu să treacă inelul 2 de la Centura Bucureștiului și obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în cuantum de 3.500 lei pentru fiecare lună în care a fost lipsită de folosința terenului din culpa pârâtei, suma finală de despăgubiri urmând a fi determinată începând cu luna decembrie 2009 și până la data la care vor fi achitate despăgubirile. A precizat că suma de 3.500 lei reprezintă chiria pe care a fost obligată să o achite pentru a-și putea desfășura activitatea pe un teren învecinat și similar celui aflat în proprietatea sa.

Prin sentința civilă nr. 211 din 14.01.2014, Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/3/2012 din 02.04.2014.

La data de 02.09.2014 pârâta C.N.A.D.N.R. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepțiile netimbrării, lipsei de obiect și inadmisibilității, excepții ce au fost respinse prin încheierea din 12.11.2014.

Cu privire la fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât reclamanta nu a făcut dovada celor afirmate, iar pretențiile nu au fost cuantificate.

Prin sentința nr. 372 din 11 februarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională pentru Administrarea Drumurilor Naționale din România.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, că din răspunsul comunicat reclamantei de către pârâta C.N.A.D.N.R. ulterior formulării acțiunii și după expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 rezultă situația clară a terenului aflat în proprietatea reclamantei în raport de proiectul privind construirea viitoarei autostrăzi Centura Nord a Municipiului București.

În acest sens, curtea de apel a reținut că din răspunsul emis de pârâtă prin adresa nr. 92/42833 din 24.07.2014 rezultă că terenul reclamantei nu este supus la acel moment vreunei interdicții de construire, ci doar faptul că acesta se suprapune parțial cu breteaua nodului rutier ce urmează a se construi la intersecția viitoarei Autostrăzi Centura București cu DN 2, fiind posibil ca acest teren să fie supus exproprierii, în condițiile legii.

Prin urmare, instanța a apreciat că pârâta a răspuns clar și complet solicitării reclamantei din acțiune, aceea de a preciza dacă pe terenul ce aparține reclamantei urmează sau nu să treacă inelul 2 de la Centura Bucureștiului, astfel că a respins acest capăt de cerere ca nefondat.

În ceea ce privește capătul de cerere privind solicitarea de despăgubiri, curtea a reținut că, deși s-a respins capătul de cerere principal ca urmare a faptului că pârâta a răspuns cererii reclamantei, totuși răspunsul a fost dat după expirarea termenului legal și după promovarea acțiunii, astfel că există o culpă a pârâtei constând în nesoluționarea în termenul legal a cererii reclamantei.

A apreciat însă curtea că prejudiciul invocat de reclamantă nu rezultă din soluționarea cu întârziere a cererii ce formează obiectul prezentului dosar, ci ar fi posibil să rezulte dintr-un alt act al pârâtei care ar fi avut ca efect interdicția pentru reclamantă de a construi pe terenul situat pe locul unde se dorește a se construi viitoarea autostradă, act ce nu formează obiectul cauzei de față.

Prin urmare, curtea a reținut că nu există legătură de cauzalitate între soluționarea cu întârziere de către pârâtă a cererii ce formează obiectul capătului principal al acțiunii și prejudiciul invocat de reclamantă, motiv pentru care a respins și capătul de cerere privitor la despăgubiri, ca nefondat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului declarat se arată, în esență, că instanța de fond a apreciat în mod greșit faptul că intimata C.N.A.D.N.R. a emis un răspuns din care rezultă situația clară a terenului aflat în proprietatea reclamantei în raport de proiectul privind construirea viitoarei autostrăzi Centura Nord a Municipiului București, respectiv faptul că aceasta a răspuns clar și complet solicitării reclamantei din acțiune.

Apreciază recurenta-reclamantă că raționamentul instanței de fond este, pe de o parte, greșit și incomplet, iar, pe de altă parte, sprijină ideea încălcării dreptului de proprietate/limitării dreptului de proprietate al reclamantei pe termen nelimitat și fără o despăgubire prealabilă.

Subliniază recurenta că instanța de fond a omis în raționamentul său o serie de aspecte de fapt, dar și probe (înscrisurile de la dosar).

În opinia recurentei, instanța de fond a apreciat în mod greșit că nu a existat niciodată vreun act emis de către C.N.A.D.N.R. din care să rezulte imposibilitatea pentru reclamantă de a obține eliberarea unei autorizații construire, respectiv că nici din adresa Primăriei Comunei Afumați nu rezultă că această instituție a refuzat să elibereze vreo autorizație de construire care să fi fost solicitată de reclamantă, ci doar se aduce la cunoștința reclamantei că pe acest teren se va construi al doilea inel de centură.

Subliniază recurenta-reclamantă că a făcut o serie de demersuri în vederea obținerii autorizației de construire, însă Primăria nu a dat nici o secundă un răspuns scris din care să rezulte un refuz fară echivoc privind eliberarea autorizației de construire motivat de faptul că pe acolo ar urma să treacă inelul doi de centură al capitalei.

Apreciază recurenta că C.N.A.D.N.R. poate fi obligată în continuare să emită un răspuns clar, inteligibil și complet, sens în care solicită admiterea primului capăt de cerere, așa cum a fost formulat.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

În fapt, reclamanta SC A. SRL este proprietara suprafeței de teren de 1.498,64 m.p., teren situat în intravilanul comunei Afumați, astfel cum rezultă din cartea funciară nr. 51785, precum și din contractul de vânzare-cumpărare încheiat de reclamantă cu vânzătoarea SC B. SA, iar, în această calitate a solicitat Primăriei Comunei Afumați, prin cererea înregistrată sub nr. 3153 din 12 aprilie 2011, să-i comunice motivele pentru care nu i se poate elibera autorizație de construire pentru terenul intravilan de mai sus.

Primăria Comunei Afumați a răspuns prin adresa nr. 3153 din 05 mai 2011, prin care a comunicat reclamantei că pe respectivul teren se va construi al II-lea inel de centură al Municipiului București și i-a recomandat să se adreseze Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România pentru informații suplimentare.

Ulterior, reclamanta s-a adresat pârâtei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în mod repetat, aducându-i la cunoștință că dorește să construiască o clădire pe terenul în suprafață de 1.498,64 m.p., motiv pentru care solicită să i se comunice dacă pe acest teren se va construi al II-lea inel de centură și dacă acest teren este vizat în vreun fel pentru expropriere și pentru ce proiect.

Astfel cum rezultă din actele dosarului, prin adresa nr. 92/20217 din 08.05.2012 pârâta a comunicat reclamantei că pentru a putea să-i furnizeze datele solicitate este necesar să-i fie transmise coordonatele în sistem Stereografic 1970 ale parcelei P403 din T103, iar, ulterior, printr-o adresă trimisă prin e-mail la data de 03.09.2012, reclamanta a comunicat pârâtei respectivele coordonate ale terenului.

În considerentele sentinței recurate instanța de fond a reținut că, după promovarea prezentei acțiuni, pârâta a comunicat reclamantei, prin adresa nr. 92/42833 din 24.07.2014, că din analiza datelor topografice transmise rezultă că imobilul în litigiu este afectat de breteaua nodului rutier ce urmează a se construi la intersecția viitoarei Autostrăzi Centura București cu DN 2, suprafața estimată a fi ocupată fiind de 1040 mp; că imobilul a fost supus exproprierii în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, act normativ ce a fost abrogat prin Legea nr. 255/2010, care nu mai prevede această procedură și că C.N.A.D.N.R. a întreprins demersurile necesare în vederea revizuirii Studiului de fezabilitate pentru Autostrada de Centură Nord a Municipiului București, astfel că traseul autostrăzii avizat anterior se poate menține, iar imobilele expropriate anterior conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 pot reintra în procedura de expropriere conform legilor în vigoare la data respectivă.

Materialul probator administrat în cauză relevă faptul că prin adresa nr. 92/43188 din 28.07.2014 pârâta a solicitat Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov radierea din Cartea funciară a intenției de expropriere ce a avut ca temei dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 referitor la terenul reclamantei, situat pe coridorul de expropriere a lucrării Autostrada Centura Nord a Municipiului București, însă această solicitare a fost respinsă prin încheierea nr. 136859 din 29 iulie 2014 a Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buftea, reținându-se că intenția de expropriere a cărei radiere se solicită de C.N.A.D.N.R. nu a fost notată, astfel că cererea este lipsită de obiect.

În raport de actele și lucrările dosarului, curtea de apel a apreciat în mod corect că pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a comunicat reclamantei, este adevărat ulterior formulării acțiunii și după expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, un răspuns din care rezultă situația clară a terenului aflat în proprietatea reclamantei în raport de proiectul privind construirea viitoarei autostrăzi Centura Nord a Municipiului București.

În opinia instanței de fond, însușită și de instanța de control judiciar, din răspunsul emis de pârâtă prin adresa nr. 92/42833 din 24.07.2014 rezultă că terenul reclamantei nu este supus vreunei interdicții de construire, ci doar faptul că acesta se suprapune parțial cu breteaua nodului rutier ce urmează a se construi la intersecția viitoarei Autostrăzi Centura București cu DN2, fiind posibil ca acest teren să fie supus exproprierii, în condițiile legii.

Astfel, Înalta Curte apreciază că reclamanta poate să formuleze cerere pentru eliberarea autorizației de construire pe baza acestui răspuns.

Înalta Curte reține faptul că, deși recurenta a solicitat prin motivele de recurs și admiterea capătului doi de cerere, în sensul obligării pârâtei la repararea prejudiciului efectiv suferit de aceasta, prejudiciu constând în contravaloarea lipsei de folosință a terenului în discuție, aceasta a declarat în mod expres că renunță la acest capăt de cerere, astfel că nu se mai impune analizarea argumentelor recurentei cu privire la acest aspect.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de nici unul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, va respinge recursul formulat de reclamanta SC A. SRL, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței nr. 372 din 11 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2015.