ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3472/2015

Decizia

nr. 3472/2015

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Cadrul procesual

Prin cererea adresată Curții de Apel București, la data de 16.07.2012, reclamanții A. SA și SC B. SA, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară subrogată în drepturile și obligațiile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, au solicitat instanței de contencios administrativ: anularea ordonanței C.N.V.M. cu nr. 579 din 29 noiembrie 2011 și anularea deciziei nr. 176 din 21 februarie 2012, prin care s-a respins contestația formulată de A. SA și SC B. SA în procedura administrativă prealabilă și menținerea ca legala și temeinica ordonanța C.N.V.M. cu nr. 579 din 29 noiembrie 2011, cu cheltuieli de judecată.

I.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 3451 din 16 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții SC C. SA și SC B. SA, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară subrogată în drepturile și obligațiile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin ordonanța nr. 579 din 29 noiembrie 2011, emisă de pârâtă, s-a stabilit că acționarii A. SA și SC B. SA Arad au obligația să depună la C.N.V.M., în termen de 15 zile, documentația aferentă ofertei publice de preluare obligatorie a SC C. SA.

A. SA și SC B. SA au contestat ordonanța, contestația fiind respinsă prin decizia nr. 176 din 21 februarie 2012.

Instanța de fond a reținut că reclamanta contestă cele două acte, motivat de faptul că în cauză nu s-a pus niciodată problema cumulului de participații care să fi condus la depășirea pragului de 33%, deoarece A. SA a deținut, cu mulți ani înainte de schimbarea structurii acționariatului său, o participație de peste 33% din capitalul C. SA.

Așa acum s-a reținut în ordonanța contestată, A. era acționar cu poziție majoritară al SC C. SA înainte de data la care SC B. SA i-a cumpărat integral acțiunile, respectiv 30.05.2008.

Instanța de fond a reținut că este evident că, urmare a tranzacției prin care SC B. SA a cumpărat integral acțiunile aparținând A., a avut loc o schimbare a acționariatului, iar acționarii din noua formulă aveau obligația să se conformeze obligației prevăzute de art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004.

A constatat instanța că, din această perspectivă, sunt nerelevante susținerile reclamanților conform cărora și înainte de achiziția efectuată de SC B. SA exista o poziție dominantă a A. în raport cu capitalul SC C. SA, deoarece o atare afirmație nu este de natură să elimine obligația devenită actuală prin tranzacția intervenită la data de 30.05.2008.

Este, de asemenea, nerelevant că sub aspectul legalității ordonanței contestate, în cursul judecării prezentului proces, a intervenit fuziunea prin absorbție a A. de către SC C. SA, deoarece fuziunea nu este de natură să înlăture obligațiile instituite prin ordonanță și în nici un caz nu poate să afecteze valabilitatea acesteia, fie și pentru faptul că este un eveniment ulterior celor constatate prin respectivul act.

I.3. Recursul formulat de SC C. SA și SC B. SA

Într-o primă critică a recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304

1

vechiul C. proc. civ. s-a susținut că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, prin aceea că a reținut ca fiind irelevantă în cauză împrejurarea că în cursul judecății procesului a intervenit fuziunea prin absorbție a SC A. SA de către SC C. SA.

Consideră recurentele că legalitatea actului administrativ contestat se verifică nu doar în abstract, ci și în funcție de posibilitatea acestui act de a fi pus în executare. Tot din această perspectivă a momentului temporal se arată că ordonanța C.N.V.M. a fost emisă la o distanță de peste trei ani de la momentul la care SC B. SA a achiziționat acțiunile societății A. SA, dobândind astfel indirect participația majoritară în capitalul emitentului C. SA, fapt pentru care în mod nelegal au fost avute în vedere la momentul emiterii acestei ordonanțe (în anul 2011) elemente ale prețului ofertei publice de la acea dată, în loc de a ține cont de structura acționarilor minoritari din anul 2008, când s-a realizat preluarea.

Din acest decalaj de timp a provenit imposibilitatea de aplicare a procedurii ofertei publice de preluare obligatorie, astfel cum este concepută și reglementată în Legea nr. 297/2004, precum și din faptul că statutul pieței RASDAQ a fost unul incert, cu o practică judiciară contradictorie privind încadrarea în categoria unei piețe reglementate sau a uneia nereglementate.

Recurentele reclamante au precizat că faptul esențial ce a determinat emiterea ordonanței în litigiu, acela privind poziția SC A. SA de acționar majoritar al emitentului SC C. SA, nu mai subzistă în prezent, fiind încheiată procedura de fuziune prin absorbție în baza sentinței civile nr. 19/CC din 14.01.2013 a Tribunalului Arad pronunțată în Dosarul nr. x/108/2012. Consecințele acestui proces de fuziune sunt acelea că societatea absorbită A. nu mai există, iar participația majoritară indirectă deținută anterior acestei etape de SC B. SA, prin A., în capitalul C., a fost anulată.

Așadar, la acest moment al declarării recursului, nu se mai poate realiza o stabilire de preț pentru oferta publică de preluare în considerarea activului net al SC C. SA, care include valori ce nu existau la momentul anului 2008.

În al doilea rând, au susținut recurentele reclamante că dezlegarea dată de instanța de control judiciar în primul ciclu procesual, când au dispus casarea hotărârii fondului și au dezlegat faptul că statutul pieței RASDAQ este cel de piață reglementată, este în contradicție cu actuala legislație în vigoare, întrucât prin Legea nr. 151/2014 s-a stabilit că statutul pieței RASDAQ nu este cel de piață reglementată.

Prin urmare, au argumentat recurentele reclamante că în rejudecare, instanța de fond era ținută a se conforma acestor noi dispoziții legale, ce ar fi condus la concluzia inaplicabilității prevederilor Legii nr. 297/2004, act normativ ce a stat la baza emiterii actului administrativ contestat în cauză.

II. Decizia instanței de recurs

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate, reține caracterul său nefondat pentru următoarele considerente:

II.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Recursul reclamantelor SC C. SA și SC B. SA, în contradictoriu cu intimata pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, în cel de-al doilea ciclu procesual, vizează doar acele motive care nu au fost dezlegate irevocabil prin prima decizie de casare cu nr. 2914 din 19 iunie 2014 a Înaltei Curți și care, în opinia titularilor căii de atac, au fost soluționate eronat de către prima instanță în rejudecare.

Sub un prim aspect, recurentele reclamante au criticat greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, arătând că la momentul emiterii ordonanței nr. 579 din 29 noiembrie 2011 a C.N.V.M. (antecesoarea intimatei-pârâte A.S.F.) nu mai era posibilă îndeplinirea obligației prevăzute de acest text de lege, respectiv „aceea de a lansa o ofertă publică adresată tuturor deținătorilor de valori mobiliare și având ca obiect toate deținerile acestora cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 2 luni de la momentul atingerii respectivei dețineri, în calitatea sa de persoană care, urmare a achizițiilor sale sau ale persoanelor cu care acționează în mod concertat, deține mai mult de 33% din drepturile de vot asupra unei societăți comerciale.”

Un al doilea argument invocat de recurentele reclamante în susținerea caracterului fondat al căii de atac exercitate îl reprezintă actuala reglementare a pieței RASDAQ, ce infirmă dezlegarea dată de instanța supremă în cuprinsul deciziei de casare nr. 2914 din 19 iunie 2014, prin care s-a stabilit caracterul reglementat al acestei piețe de tranzacționare.

Ambele critici ale recurentelor reclamante vizează împrejurări ulterioare momentului emiterii ordonanței contestate.

Or, în cadrul unei acțiuni având ca obiect anularea unui act juridic, instanța de judecată este chemată să verifice legalitatea acelui act prin conformarea sa la normele de drept contemporane emiterii lui.

Incidența unor cauze ulterioare ce determină imposibilitatea executării dispozițiilor cuprinse în acel act face aplicabilă o altă sancțiune privind ineficiența acelui act, distinctă de cea a anulării sale pentru nerespectarea unor prevederi legale.

Fiind evidentă această distincție, Înalta Curte observă că judecătorul fondului a analizat corect motivele invocate de reclamante în cererea de chemare în judecată, prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii ordonanței contestate.

Astfel, măsura pusă în vedere recurentelor reclamante prin ordonanța nr. 579 din 29 noiembrie 2011, menținută prin decizia nr. 176 din 21 februarie 2012, a fost aceea ca SC A. SA și SC B. SA să depună la C.N.V.M., în termen de 15 zile de la emiterea ordonanței, documentația aferentă ofertei publice de preluare obligatorie a SC C. SA Arad, justificat de faptul că, potrivit art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cei doi acționari la SC C. SA Arad dețineau mai mult de 33% din totalul capitalului său social.

Această măsură este justificată prin necesitatea respectării dispozițiilor art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, pentru a se asigura legalitatea operațiunilor de preluare acțiuni de către o persoană ce are în portofoliul său un minim de 33% din totalul drepturilor de vot asupra societății comerciale emitente a respectivelor acțiuni.

În aplicarea prevederilor art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 prezintă relevanță atingerea de către un acționar a pragului de 33% din drepturile de vot asupra unei societăți comerciale, pentru a face public și transparent controlul societar majoritar, C.N.V.M. fiind chemat să intervină pentru verificarea condițiilor în care se realizează oferta publică de preluare obligatorie.

Fuziunea intervenită la data pronunțării sentinței civile nr. 19/CC din 14.01.2013 în cadrul Dosarului nr. x/108/2012 al Tribunalului Arad este ulterioară datei emiterii ordonanței contestate, astfel că legalitatea acestui act nu poate fi afectată de un motiv survenit posterior emiterii sale.

În același context temporal se reține că și aspectele legate de imposibilitatea de executare a dispozițiilor actului administrativ atacat reprezintă tot o cauză ulterioară momentului în care s-a dispus obligarea acționarilor SC A. SA și ai SC B. SA la depunerea documentației aferente ofertei publice de preluare obligatorie a SC C. SA Arad.

Din perspectiva analizei de legalitate a actului administrativ atacat este irelevantă susținerea recurentelor referitoare la dificultatea practică de punere în aplicare a dispozițiilor cuprinse în ordonanța nr. 579 din 29 noiembrie 2011 prin raportare la faptul că preluarea capitalului integral al SC A. SA de către SC B. SA s-a realizat prin contractul raportat la C.N.V.M. la data de 30.05.2008, iar întârzierea cu peste trei ani a acestei ordonanțe nu mai respectă structura acționariatului de la momentul atingerii pragului de 33% și nici valoarea activului net al societății și valoarea acțiunilor de la acel moment.

În privința susținerilor recurentelor referitoare la premisele inițiale care au dus la calificarea pieței RASDAQ drept una reglementată, este de menționat că actualul statut de piață nereglementată a pieței RASDAQ a fost clarificat prin Legea nr. 151/2014, în vigoare de la data de 27.10.2014.

Anterior adoptării acestei norme legale poziția neclară a pieței RASDAQ a fost dezlegată irevocabil în cadrul deciziei de casare nr. 2914 din 19 iunie 2014 a Înatei Curți în sensul calificării pieței ca fiind una reglementată.

Această calificare, obligatorie pentru instanța de fond, în raport de prevederile art. 315 vechiul C. proc. civ., a fost cea avută în vedere la soluționarea cauzei, modificarea de statut de care se prevalează recurentele fiind aplicabilă situațiilor ulterioare adoptării Legii nr. 151/2014.

În concluzie, legalitatea unui act administrativ fiind verificată prin raportare la normele legale a căror nerespectare se invocă la momentul emiterii respectivului act, Înalta Curte reține că ordonanța nr. 579 din 29 noiembrie 2011, dată în aplicarea dispozițiilor art. 203 din Legea nr. 297/2004, este una legală.

În raport de regimul juridic instituit prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 151/2014, acțiunile SC C. SA fiind retrase de la tranzacționare pe o piață reglementată, ordonanța a cărei legalitate este în discuție în cauza de față a devenit caducă.

II.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, reținând că judecătorul fondului a pronunțat o sentință legală și temeinică, instanța de control judiciar , în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) vechiul C. proc. civ., va menține această hotărâre astfel cum a fost dată, soluția ce se impune în calea de atac fiind cea de respingere a recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC C. SA și SC B. SA împotriva sentinței civile nr. 3451 din 16 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 noiembrie 2015.