ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1075/2016

Decizia nr. 1075/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2012, reclamanta SC A. SRL Galați a chemat în judecată pe pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună:

La data de 27 aprilie 2012 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2012, acțiunea promovată de reclamanta SC B. SA Galați, în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M., având ca obiect anularea în totalitate a Ordonanței C.N.V.M. nr. 11 din 24 ianuarie 2012 și suspendarea executării acesteia până la soluționarea acțiunii în anulare.

În susținerea acestei acțiuni au fost invocate aceleași motive de fapt și de drept ca cele prezentate de reclamanta SC A. SRL Galați, în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. x/2/2012.

Prin încheierea din data de 13 septembrie 2012, Curtea a admis excepția de conexitate invocată de pârâta C.N.V.M. și a dispus conexarea Dosarului nr. x/2/2012 la Dosarul nr. x/2/2012, în temeiul art. 164 C. proc. civ.

La data de 09 iulie 2012, sub nr. x/2/2012, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, acțiunea promovată de reclamanta SC C. SA Galați, în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M., având ca obiect anularea în totalitate a Ordonanței C.N.V.M. nr. 11 din 24 ianuarie 2012 și suspendarea executării acesteia până la soluționarea acțiunii în anulare.

Motivele de fapt și de drept invocate de reclamanta SC C. SA Galați sunt aceleași cu cele prezentate de reclamantele SC A. SRL Galați și SC B. SA Galați.

Prin încheierea din data de 11 octombrie 2012, Curtea a dispus admiterea excepției de conexitate invocată de pârâta C.N.V.M. și conexarea Dosarului nr. x/2/2012 la Dosarul nr. x/2/2012, în temeiul art. 164 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 589 din 07 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2012 au fost admise în parte acțiunile conexate formulate de reclamantele SC A. SRL Galați, SC B. SA Galați și SC C. SA Galați în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, a fost anulată Ordonanța C.N.V.M. nr. 11 din 24 ianuarie 2012, iar capătul de cerere din acțiunile conexate privitor la suspendarea executării Ordonanței C.N.V.M. nr. 11 din 24 ianuarie 2012 a fost respins ca neîntemeiat.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 24 aprilie 2013 sub nr. x/2/2012.

Prin decizia nr. 4207 din 07 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2012 a fost admis recursul declarat de pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare împotriva sentinței civile nr. 589 din 07 februarie 2013, sentința atacată a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

În cuprinsul deciziei nr. 4207 din 07 februarie 2014 instanța de recurs a reținut că Piața D., prin intermediul căreia s-a efectuat tranzacția, este o piață reglementată. Deși Piața D. nu este inclusă pe lista prevăzută de art. 47 din Direcția 2004/39, instanța de fond trebuia să verifice prin prisma prevederilor art. 4 pct. 14 din Directivă dacă piața D. îndeplinește condițiile pentru a tranzacționa valori mobiliare, respectiv dacă funcționează ca o piață organizată, sub supravegherea autorității competente.

În speță, aceste condiții sunt îndeplinite după cum s-a arătat și în jurisprudența Înaltei Curți, respectiv deciziile nr. 2023/2014, nr. 5331/2013 și nr. 5705/2013.

Astfel, Înalta Curte a reținut că de la înființarea Pieței D., în anul 1996, prin decizia nr. 1092 din 27 august 1996, și până în prezent, pe baza reglementărilor emise de C.N.V.M., această piață a funcționat în mod regulat ca o piață organizată și reglementată de C.N.V.M., aplicându-i-se dispozițiile Legii nr. 297/2004, de unde se degajă, neunivoc, concluzia că autoritatea de reglementare și supraveghere a pieței de capital a aplicat pentru D. reguli similare unei piețe reglementate. Cu alte cuvinte, C.N.V.M. a asigurat prin reglementările sale același nivel de protecție al acționarilor minoritari din societățile tranzacționate pe D. cu cel acordat acționarilor minoritari din societățile tranzacționate în cadrul Bursei de Valori București.

Așadar, prevederile art. 203 din Legea nr. 297/2004, privind piața de capital, care constituie baza legală a ordonanței contestate în prezenta cauză, reprezintă o protecție legislativă a acționarilor minoritari în societățile comerciale tranzacționate pe BVB, nivel egal acordat de C.N.V.M. și celor de pe Piața D., ce nu a fost niciodată disputat.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2/2012*.

Prin sentința nr. 528 din 26 februarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins cererile conexate

promovate de reclamantele SC A. SRL Galați,

SC B. SA Galați și SC C. SA Galați, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară

, ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că p

rin Ordonanța C.N.V.M. nr. 11 din 24 ianuarie 2012 s-a stabilit în sarcina acționarilor SC C. SRL, SC B. SA și SC A. SRL, împreună cu persoanele cu care acționează în mod concertat, obligația de a depune la C.N.V.M., în cel mult 15 zile de la emiterea ordonanței, documentația aferentă ofertei publice de preluare obligatorie a SC E. SA Târgoviște. Ordonanța a fost emisă în baza art. 203, art. 2 alin. (1) pct. 22 lit. a) și e) și pct. 23 lit. a) și c) din Legea nr. 297/2004, ale art. 2 alin. (3) lit. c), e) și j) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006 și ale art. 4 alin. (1) lit. b) pct. ii) din Instrucțiunile C.N.V.M. nr. 3/2009.

Potrivit art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital „O persoană care, urmare a achizițiilor sale sau ale persoanelor cu care acționează în mod concertat, deține mai mult de 33% din drepturile de vot asupra unei societăți comerciale este obligată să lanseze o ofertă publică adresată tuturor deținătorilor de valori mobiliare și având ca obiect toate deținerile acestora cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 2 luni de la momentul atingerii respectivei dețineri”.

Referitor la motivul de nulitate invocat de reclamante cu privire la caracterul de piață nereglementată a Pieței D., instanța de fond a observat că acesta a fost tranșat în mod irevocabil prin decizia de casare din 07 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a stabilit caracterul reglementat al Pieței D.

Analizând motivul de nelegalitate invocat de reclamante referitor la lipsa unui temei de drept în cuprinsul ordonanței contestate, curtea de apel a constatat că este neîntemeiat în condițiile în care în cuprinsul ordonanței nr. 11 din 24 ianuarie 2012 este indicat temeiul de drept care a stat la baza adoptării măsurii obligării reclamantelor de a depune documentația aferentă ofertei publice de preluare obligatorie a SC E. SA Târgoviște.

Cu privire la pretinsa încălcare a principiului transparenței și a dreptului la apărare al reclamantelor, instanța a reținut că obligațiile de întocmire a unei ordonanțe de efectuare a investigației, a unui raport de anchetă, de comunicare a acestuia și de audiere a persoanei vizate de investigație nu sunt incidente în cauza de față, fiind prevăzute de Regulamentul CNVM nr. 11/1997, adoptat în baza Legii nr. 92/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori, în prezent abrogată. Prin urmare, Regulamentul menționat, act subsecvent legii, nu mai poate produce efecte după abrogarea legii în temeiul căreia a fost emis.

Instanța de fond a reținut că actul contestat a fost legal emis, în baza art. 7 alin. (1) și art. 9 alin. (2) din Statutul CNVM, pe baza analizei realizate la sediul CNVM de direcția de specialitate, constând în verificarea documentelor puse la dispoziție de entitățile pieței de capital și de Oficiul Registrului Comerțului, din care au rezultat deținerile reclamantelor la SC E. SA Târgoviște și legăturile dintre acestea și celelalte societăți acționare, din actele dosarului rezultând și temeinicia măsurilor dispuse.

De asemenea, curtea de apel a constatat că reclamantele au avut posibilitatea să își valorifice în fața instanței acest drept, putând formula, pe calea acțiunilor conexate toate apărările care nu au fost primite în faza administrativă. Din analiza motivelor acțiunilor conexate s-a constatat că reclamantele s-au rezumat să critice actul atacat din punct de vedere formal. Nu s-a indicat care ar fi fost apărările de fond pe care reclamantele ar fi dorit să le formuleze în fața organului administrativ. S-a afirmat, doar, că nu s-a încălcat legislația, dar nu s-a argumentat această afirmație și nu s-a precizat care sunt motivele pentru care reclamantele au considerat că nu se impune formularea unei oferte publice de preluare obligatorie a SC E. SA Târgoviște, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 297/2004.

Având în vedere aceste considerente, instanța a respins capătul de cerere privind anularea Ordonanței nr. 11 din 24 ianuarie 2012 ca neîntemeiat.

Pentru aceleași considerente, curtea de apel a reținut că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat prevăzută de art. 15 rap. la art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ atacat cu acțiune în anulare, iar în ce privește condiția pagubei iminente reclamantele nu au invocat, în concret, un prejudiciu material viitor sigur, previzibil și dificil de reparat pe care urmează să-l suporte ca efect al punerii în executare a actului contestat și nici nu au dovedit îndeplinirea în speță a acestei condiții prevăzute de lege.

Prin urmare, cererea de suspendare a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva soluției instanței de fond în rejudecare au formulat recurs SC A. SRL în mod distinct precum și reclamantele SC B. SA și SC C. SA printr-o singură cerere de acest gen.

În recursul SC A. SRL Serdricani jud. Galați, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865 s-a arătat că instanța de fond a încălcat, a ignorat, respectiv a făcut o greșită aplicare și interpretare a:

(1) Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, respectiv dispozițiile art. 202 și art. 203 privind ofertele publice obligatorii de preluare.

(2) Legii nr. 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acțiunilor ce se tranzacționează pe piața D. sau pe piața valorilor mobiliare necotate publicată în Monitorul oficial la data de 24 octombrie 2014 și intrată în vigoare la data de 28 octombrie 2014.

(3) Regulamentului C.N.V.M. nr. 2/2002 privind transparența și integritatea pieței D. (SC F. SA).

(4) Regulamentului nr. 1/2006 privind emitenții și operațiunile cu valori mobiliare, respectiv dispozițiile art. 154 - 158 ale acestuia.

Între momentul casării inițiale a sentinței de fond nr. 589 din 07 februarie 2013 prin care fusese admisă acțiunea recurentei prin decizia înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4207 din 07 februarie 2014 și momentul pronunțării sentinței recurate, respectiv 26 februarie 2015, cu privire la problema de drept dezlegată de către Înalta Curte de Casație și Justiție privind statutul de piață reglementată sau nereglementată a Pieței D., au intervenit modificări legislative, problema fiind a tranșată în mod neechivoc în sensul recunoașterii legislative a „lipsei cadrului legal" pentru funcționarea acestei piețe, Legea nr. 151/2014 prevăzând practic nu transformarea sa în Piață Reglementată sau în Sistem Alternativ de Tranzacționare, CI desființarea acestei piețe motivat de neîncadrarea sa în dispozițiile Directivei Europene nr. 39/2004 (MiFID). În acest sens, toate documentele emise în cadrul procesului legislativ ce a fost parcurs pentru adoptarea cadrului legal aplicabil Pieței D., inclusiv poziția oficială a ASF, recunosc și stabilesc statutul Pieței D. de piață nereglementată, astfel încât, inclusiv practica Înaltei Curți de Casatei și Justiție precum și efectele juridice ale deciziei nr. 4207 din 07 februarie 2014 trebuie aliniate la cadrul legal aplicabil, modificarea legislației în sensul stabilirii lipsei cadrului legal pentru funcționarea Pieței D. conducând în mod firesc și la modificarea practicii judiciare anterioare.

De asemenea, s-a depus un înscris nou constând în concluziile Comisiei Europene în Dosarul nr. x/12/MARK în cadrul căruia este menționat un răspuns al C.N.V.M. datat 30 martie 2010 transmis Comisiei Europene prin care autoritatea însăși preciza neîncadrarea Pieței D. în dispozițiile art. 4 (1) 15 din MiFID, înscris necunoscut recurentei - intimate.

Cu privire la aplicarea greșită a legii de către instanța de fond precum și cu privire la lipsa de temei legal al sentinței recurate.

II. Statutul pieței A. a fost stabilit ca fiind acela de piață nereglementată prin Legea nr. 151/2014 în vigoare la data pronunțării sentinței recurate.

Legea nr. 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acțiunilor ce se tranzacționează pe piața D. sau pe piața valorilor mobiliare necotate publicată în Monitorul oficial la data de 24 octombrie 2014 și intrată în vigoare la data de 28 octombrie 2014 a avut ca scop clarificarea Statutului Pieței D. și a pieței valorilor mobiliare necotate administrate de către SC G. SA în sensul alinierii acestora la cerințele MiFID și ale Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările ulterioare.

Noul cadru legal a venit în soluționarea vidului legislativ dat de dispozițiile art. 281 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital care, deși stabileau un termen de aliniere a entităților autorizate de către C.N.V.M. la noile cerințe de organizare, nu prevedeau și consecința sau soluțiile în cazul în care respectivele noi autorizații de funcționare nu erau obținute în termenul legal de 18 luni, așa cum este și cazul Pieței D. autorizată conform deciziei de autorizare din 27 august 1996 emisă de către C.N.V.M., piața D. nefiind autorizată/reautorizată ulterior ca piață reglementată sau sistem alternativ de tranzacționare, conform cerințelor europene și legislației interne.

Astfel, din perspectiva prevederilor legale aplicabile, conform art. 281 din LPC, entitățile reglementate printre care se aflau la data intrării în vigoare a legii și SC F. SA, trebuiau să se conformeze noilor dispoziții și să facă modificări ale documentelor care au stat la baza autorizării într-un termen stabilit de C.N.V.M. care nu trebuia să depășească 18 luni: „(1) C.N.V.M. va stabili, prin regulament, perioada în care entitatea reglementată de către aceasta trebuie să se încadreze în prevederile prezentei legi, perioadă care nu va depăși 18 luni de la intrarea în vigoare a acesteia. (2) Autorizațiile emise entităților reglementate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi își păstrează valabilitatea. Entitățile reglementate sunt obligate ca, până la termenul prevăzut la alin. (1), să depună modificări și/sau completări ale documentelor care au stat la baza acordării autorizațiilor, în scopul încadrării în prevederile prezentei legi și al înregistrării acestora în Registrul C.N.V.M.".

Conform Regulamentului nr. 14/2004 (art. 89) termenul acordat inițial entităților reglementate a fost de 31 decembrie 2005 și, ulterior, conform Regulamentului nr. 2/2006 (art. 95) termenul acordat de către C.N.V.M. a fost condiționat de „emiterea actelor individuale", obligație legală care a fost preluată prin fuziune de către SC G. SA, această entitate obținând statutul de operator de piață conform deciziei nr. 369 din 31 ianuarie 2006. De asemenea, conform deciziei C.N.V.M. nr. 3369 din 14 decembrie 2005 și a deciziei nr. 371 din 31 ianuarie 2006 a fost acordat sau recunoscut dreptul B.V.B. de a administra Piața D. acordându-se în acest sens un termen de 45 de zile de la data autorizării B.V.B. în calitate de operator de piață de a depune documentația completă pentru autorizarea completă în vederea constituirii sistemului alternativ de tranzacționare (ATS).

Acest termen a fost prelungit prin decizia C.N.V.M. nr. 679 din 16 martie 2006 până la data de 15 mai 2006 și ulterior, ca efect al intrării în vigoare a Regulamentului nr. 1/2006, prin art. 156 coroborat cu art. 154 din acest Regulament. De asemenea, în cadrul Dispunerii de Măsuri nr. 11/2010, reglementările aplicabile Pieței D. au rămas în vigoare până la data „reglementării statutului Pieței D.". G. a fost autorizată ca operator de sistem conform deciziei C.N.V.M. nr. 1507 din 23 iulie 2008, fără însă a fi transferate pe ATS operat de BVB și societățile tranzacționate în cadrul Pieței D.

Noua legislație adoptată prin care se reglementează statutul pieței D. a pasat rezolvarea și calificarea statutului Pieței D. la nivelul emitenților de valori mobiliare care au fost obligați să adopte o decizie în cadrul adunărilor generale fie de admitere pe o piață reglementată sau ATS fie de retragere de la tranzacționare, art. 2 din Lege stabilind și motivul necesității convocării adunărilor generale: „(...) cu scopul dezbaterii de către acționari a situației create de lipsa cadrului legal de funcționare a Pieței D. (...)". În plus, art. 9 din Lege stabilește încetarea actitivății pieței D. în urma expirării termenului legal stabilit prin Legea nr. 151/2014, termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a noului cadru legal.

În aceste condiții, este indubitabil faptul că, cu efect retroactiv, statutul pieței D. de piață nereglementată trebuie avut în vedere în soluționarea oricărei valabilități/legalități a actelor emise de către autoritatea de reglementare în considerarea unor dispoziții legale aplicabile exclusiv piețelor reglementate, așa cum sunt dispozițiilor art. 202-203 și urm. din LPC.

Prevederile Legii nr. 297/2004 privind ofertele publice obligatorii nu sunt aplicabile și nu au fost aplicabile pieței D. aceasta piață funcționând pe reguli tranzitorii, care nu au prevăzut aplicarea art. 202 - 203 emitenților listați pe această piață

Sentința recurată este criticabilă sub aspectul aplicării și interpretării cadrului legal aplicabil D., întrucât nu analizează și/sau face abstracție de dispozițiile legale, în vigoare la data emiterii Ordonanței C.N.V.M. atacată, Piața D. funcționând pe dispoziții speciale și tranzitorii.

Astfel, conform art. 202 din LPC dispozițiile privind ofertele publice obligatorii erau aplicabile exclusiv piețelor reglementate. Raportat la dispozițiile art. 125 din LPC în sensul de piață reglementată trebuie avute în vedere acele piețe autorizate conform LPC de către C.N.V.M./A.S.F. prin decizie administrativă, înregistrate în Registrul piețelor reglementate supravegheate de ASF și în Registrul European, prin raportare la dispozițiile art. 4 din MiFID.

Motivarea din sentința recurată precum și dezlegarea data de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 4207 din 07 februarie 2014 are în vedere aplicarea art. 203 din LPC care stabilesc obligații în sarcina acționarilor emitenților admiși la tranzacționare pe piețele reglementate de a iniția în anumite condiții ofertă publică obligatorie plecând de la premisa că, piața D. este o piață reglementată, întrucât C.N.V.M. a aplicat acesteia reguli similare piețelor reglementate în privința protecției acționarilor minoritari și acesteia, piața fiind sub supravegherea C.N.V.M.

Sub acest aspect, nu este contestat statutul de piață organizată și funcționând sub reguli emise de și supravegheată de C.N.V.M./A.S.F. însă, motivarea instanței de fond, în rejudecare, după casare, nu a avut în vedere și nu a interpretat corect regulile după care această piață a funcționat pe toată durata scursă între data expirării termenului legal prevăzut de art. 281 LPC și data la care s-a clarificat statutul pieței D. prin Legea nr. 151/2014.

Astfel, organizarea și funcționarea pieței D. au rămas reglementate de dispozițiile Regulamentului C.N.V.M. nr. 2/2002 privind transparența și integritatea pieței D., regulament anterior și distinct de cel emis în aplicarea Legii nr. 297/2004, respectiv Regulamentul nr. 1/2006 privind emitenții și operațiunile cu valori mobiliare, regulile de protecție a investitorilor (deci inclusiv a acționarilor minoritari) aplicabile acestei piețe fiind stabilite prin acest act administrativ cu caracter normativ:

Art. 1 în scopul creșterii calității serviciilor oferite atât investitorilor cât și emitenților de acțiuni, a asigurării protecției investitorilor și a unei piețe ordonate, prin prezentul regulament se stabilesc categoriile de listare a acțiunilor emise de societățile comerciale și obligațiile de informare aferente acestora, precum și regulile referitoare la modul de formare a prețului acțiunilor pe piața D.

Intrarea în vigoare a Legii nr. 297/2004 nu a schimbat statutul pieței D. în acela de piață reglementată, așa cum nu l-a schimbat nici pe acela al G. din bursă de valori autorizată conform Legii nr. 52/1994 și ulterior conform O.U.G. nr. 28/2002 în acela de operator de piață sau operator de sistem, o astfel de interpretare contravenind dispozițiilor art. 281 din LPC care a stabilit un termen de aliniere al entităților reglementate față de dispozițiile noului cadrul legal. De altfel, conform LPC nu se mai emiteau decizii de autorizare a pieței reglementate sau decizii de autorizare de sisteme alternative de tranzacționare în mod individual și singular, acestea fiind conform noii legislații simple sisteme de tranzacționare, operatorii de piață sau de sistem fiind cei autorizați prin decizie administrativă (titulari de drepturi și obligații legale în relația cu autoritatea, emitenții, investitorii etc).

Reglementările specifice aplicabile entităților reglementate și autorizate rămâneau în vigoare până la data la care acestea se aliniau noilor dispoziții legale, așa cum a rămas în vigoare și Regulamentul nr. 2/2002 privind Piața D., regulament încă în vigoare până la data la care se va împlini termenul legal pentru desființarea pieței D. prevăzut de Legea nr. 151/2014. Acest regulament stabilește, în funcție de categoriile de listare ale emitentului, obligații de raportare în scopul protecției investitorului, reguli de tranzacționare, dar nu prevede în niciun caz vreo obligație a majoritarului de lansare a unei oferte publice obligatorii peste pragul de 33%.

Această derivă din punct de vedere juridic din existența acordului de voință al societății, prin toți acționarii săi, manifestat la momentul admiterii la tranzacționare a unui emitent pe o piață reglementată așa că această obligație legală nu derivă din statutul de piață supravegheată de către C.N.V.M./A.S.F. unde se tranzacționează acțiunile ci din acordul acționarului de a respecta prevederile legale specifice unei piețe reglementate manifestat la momentul lansării ofertei publice inițiale de vânzare a acțiunilor în vederea admiterii la tranzacționare sau al aprobării în cadrul adunării generale a prospectului de admitere la tranzacționare prin voința majoritară a acționarilor.

Or, dacă se aprofundează din punct de vedere juridic această ipoteză se va găsi exact motivația juridică pentru care C.N.V.M./A.S.F. nu a prevăzut în actele sale administrative cu caracter normativ tranzitorii aplicabile pieței D. obligația lansării ofertei publice obligatorii de către acționarii socetăților listate pe această piață. Iar acest motiv constă tocmai în faptul că pentru niciuna dintre societățile listate pe această piață, societatea, prin acționarii săi, nu și-a dat acordul de a fi tranzacționată, toate societățile fiind listate forțat, în cadrul Programului de privatizare în masă, motiv pentru care nici obligația corelativă a ofertei publice obligatorii nu poate fi impusă acționarilor acestor societăți. Așa cum A.S.F. nu a putut obliga societățile listate pe piața D., la momentul schimbării cadrului legal, să facă și să aplice dispozițiile art. 183 și ale art. 184 din LPC privind ofertele de vânzare/prospectul de admitere, neputând să se substituie voinței societare, nici acționarii acestor societăți, rămase doar listate, nu admise la tranzacționare pe o piață reglementată, nu pot fi obligați la respectarea unor reguli ce nu se aplică societății însăși.

Așadar, din aceste considerente dispozițiile Titlului V, Secțiunea a 6-a a LPC nu sunt aplicabile decât societăților admise la tranzacționare pe o piață reglementată și nu pot fi aplicate mutandis mutatis altor societăți, nici măcar celor admise la tranzacționare pe un sistem alternativ de tranzacționare, cu atât mai puțin unei piețe autorizate în baza unei legislații anterioare în cadrul căreia niciun emitent nu a făcut ofertă publică inițială de listare.

III. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în cauza care a condus la emiterea deciziei curții de justiție a uniunii europene c-248/11 din 22 martie 2012 statuează statutul de piață nereglementată al pieței D.

Decizia nr. 865/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în Dosarul nr. x/33/2011, dosar în cadrul căruia s-a și formulat cererea preliminară către CJUE fiind pronunțată Decizia C-248/11 din 22 martie 2012, decizie intrată în jurisprudența Curții, analizează și argumentează lipsa statutului Pieței Rasdaq de piață reglementată:

În virtutea acestui argument, în mod pe deplin întemeiat, instanța fondului, în contextul reglementat de art. 44 C. proc. pen. a procedat la clarificarea statutului D., solicitând informații în acest sens, prin prezentarea unei poziții oficiale de la C.N.V.M. și ulterior a dispus sesizarea CJUE cu o acțiune preliminară în scopul clarificării interpretării conceptului european de piață reglementată. Mai exact s-a cerut CJUE să se pronunțe cu privire la posibilitatea de a califica o piață care prezintă caracteristicile pieței D. ca fiind o piață reglementată conform Directivei 2004/39'/CE.

Calificarea D. era esențială pentru soluționarea cauzei, cât timp abuzul de piață dobândește relevanță penală numai în împrejurările în care a fost comis în legătură cu instrumente financiare admise la tranzacționare pe o piață reglementată sau pentru care a fost depusă o cerere de admitere la tranzacționare pe o asemenea piață.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, pentru început se impune precizarea că noțiunea de piață reglementată este cea prevăzută în art. 253 din Legea nr. 297/2004, singura semnificație juridică ce urmează a fi avută în vedere.

Prin urmare va trebui văzut dacă piața D. este una reglementată în înțelesul Legii nr. 297/2004 și nu o piață care funcționează după anumite reguli.

Urmărind evoluția acestei piețe, se constată că a fost înființată în baza Legii nr. 52/1994, fiind autorizată de către C.N.V.M. prin Decizia nr. 1092/1996. Legea nr. 297/2004, adoptată ca urmare a transpunerii Directivei 2004/39/CE a adus în planul dreptului intern noi concepte ale pieței de capital, respectiv cel de piață reglementată și sistem alternativ de tranzacționare, cu stabilirea unor condiții clar definite de autorizare, funcționare și încetare a funcționării.

Art. 281 al legii stabilea modalitatea în care entitățile preexistente intrării în vigoare a Legii nr. 297/2004, care la acel moment nu întruneau condiția unei piețe reglementate ori de sistem alternativ de tranzacționare, situație în care se află și piața D. - vor fi adaptate noilor norme, în sensul transformării lor.

În raport cu această evoluție legislativă susținerea D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj potrivit căreia, încă de la autorizarea sa în 1996, piața D. ar fi avut statutul de piață reglementată apare incorectă.

S-au reiterat și aspecte derivând din Decizia C-248/11 din 22 martie 2012 prin care s-ar argumenta faptul că piața D. nu este una reglementată, arătându-se că soluția instanței fondului în a considera piața în discuție ca piața ce nu a fost reglementată este în deplină conformitate cu soluția interpretativă dată de către CIUE conceptului european de piață reglementată.

Astfel, așa cum a argumentat și recurenta prin prezenta cerere de recurs, Înalta Curte, secția penală, s-a raportat la caracterul de piață organizată și aflată în supravegherea C.N.V.M./A.S.F. al Pieței D., regulile aplicabile acestei piețe, inclusiv în privința operațiunilor de piață fiind însă diferite de regulile aplicabile unei piețe reglementate autorizate să funcționeze în baza Legii nr. 297/2004 privind piața de capital.

În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1285/2009 prin Decizia nr. 2443 din 22 iunie 2011, dosar în care, cu privire la dreptul de retragere al acționarilor din cadrul societăților listate pe piața D. a statuat că sunt aplicabile nu dispozițiile art. 242 din LPC, articol aplicabil societăților admise la tranzacționare pe o piață reglementată, ci dispozițiile art. 134 din LSC, tocmai pentru că piața D. nu aplică aceleași reguli ca o piață reglementată.

Pe fondul criticilor s-a arătat că Ordonanța C.N.V.M. nr. 11 din 24 ianuarie 2012 este netemeinică, a devenit caducă și imposibil de pus în aplicare

Față de Ordonanța atacată este insuficient motivată atât în fapt cât și în drept, nu cuprinde o descriere concretă și completă a faptelor și a legăturii dintre societățile și persoanele constatat a fi acționat în mod concertat și nu are în vedere/nu analizează situația deținerilor dobândite de către societățile respective în mod neintenționat.

Cu privire la situația de concertare în privința recurentei, apreciem că instanța de fond a făcut o insuficientă analiză a motivelor pentru care Societatea A. SA a fost declarată ca acționând împreună cu societățile C. SA și B. SA, Societăți deținute în proporție de peste 90% de către H.

Constatarea C.N.V.M. privind faptul că societățile de mai sus sunt persoane implicate și sunt prezumate a acționa în mod concertat în legătură cu emitentul respectiv nu are niciun temei juridic atâta vreme cât dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital definesc ca fiind persoane care acționează în mod concertat acele persoane legate printr-un acord de înfăptuire a unei politici comune «în legătură cu un emitent» prezumând persoanele implicate ca acționând în acest fel, în mod evident dacă condițiile enumerate la pct. 22 de a fi calificate drept persoane implicate în legătură cu același emitent sunt îndeplinite.

Or, Ordonanța atacată reține prin raportare la A. SRL, nu efectuarea de tranzacții cu instrumente financiare emise de către E. SA, ci perfectarea unei tranzacții emise de I. SA. Dacă în privința C. SA și B. SA realitatea deținerii de către aceeași persoană a unui pachet de peste 90% este o chestiune ce se încadrează în definiția dată de art. 2 alin. (1) pct. 22 lit a) și e) din LPC, în privința A. SRL faptul că H. și acționarul majoritar al A. de la aceea vreme derulaseră operațiuni economice (cesiune de acțiuni, altele decât cele implicate în cauză) nu era un aspect care să se încadreze în dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. 22 și pct. 23 LPC. Pentru a se stabili existența unei politici comune față de emitentul E., C.N.V.M. trebuia ș era obligată legal să motiveze și să facă o concretă descriere a situației de fapt.

De altfel, din Ordonanța atacată nu rezultă acele acte/fapte efectuate de către A. în legătură cu E. de natură a dovedi politica comună înfăptuită cu celelalte două societăți și cu H. privind societatea - decizii adoptate în AGA care să arate o anumită direcție, acorduri, tranzacții etc, deci nu rezultă în niciun fel legătura A. la acest grup, decât aceea dată de faptul că între acționarul majoritar de la aceea vreme și H. s-a perfectat, cândva - cumva, o tranzacție cu niște acțiuni, cu sau fără legătură cu societățile declarate ca fiind concertate.

De altfel, dacă motivul concertării este legat de deținerile directe și/sau indirecte ale lui H., acesta, la momentul intrării în vigoare a LPC deținea peste 33% din acțiuni, în mod direct, fără a avea în vedere vreo eventuală deținere indirectă, motiv pentru care erau incidente dispozițiile art. 203 alin. (4) LPC ceea ce însemna că, chiar și concertate, societățile în cauză trebuiau să facă ofertă publică numai dacă depășeau pragul de 50%, or din Ordonanța atacată nu rezultă dacă s-a făcut o astfel de analiză. Deținerea de peste 33% a lui H. era înregistrată anterior intrării în vigoare a LPC și menținută până în anul 2006, așa cum rezultă din raportările către B.V.B.

Mai mult decât atât, Recurenta a dobândit și raportat deținerile sale în anul 2009, iar C.N.V.M. a avut nevoie de peste 3 ani (2009 - 2012) să constate concertarea și politica comună, care dacă ar fi fost reală ar fi avut tot timpul să și producă efecte juridice, irevocabile și neremediabile prin obligarea de a lansa ofertă publică, obligație care după 3 ani de zile, ar deveni și părea inutilă scopului pentru care LPC a instituit-o. Poziția C. în cadrul emitentului în cauză a fost raportată tot în anul 2009 iar cea a B. SA de peste 26% era raportată încă din anul 2007.

De asemenea, nu s-au avut în vedere nenumăratele majorări de capital social care au condus la creșterea deținerilor, în mod neintenționat, pentru acestea C.N.V.M. trebuind să facă aplicarea art. 205 alin. (3) și, prin actul de declarare al concertării să acorde posibilitatea prezumaților concertați de a-și înstrăina acele acțiuni dobândite în mod neintenționat.

(2) Obligația de lansare a unei oferte publice obligatorii pentru simbolul XX din cadrul Ordonanței atacate, a devenit caducă, întrucât persoana fizică avută în vedere la momentul declarării concertării a decedat (H.), iar A. SRL și-a schimbat structura de acționariat, domnul J. nemaifiind asociatul majoritar.

Cu privire la caducitatea efectelor Ordonanței atacate, până la această dată ea nu a fost pusă în executare de către societățile și părțile implicate iar la acest moment Ordonanța atacată nu mai poate produce efectele juridice avute în vedere întrucât persoana fizică H. a decedat.

În plus societatea A. SRL s-a reorganizat, asociatul majoritar fiind dl. K., astfel încât, în noua sa structură de acționariat societății A. nu i se mai pot opune pretinsele legături ale fostului acționar majoritar.

În aceste condiții, este evident că nici domnul H. și nici A. nu mai pot fi obligate la lansarea ofertei publice, fiind nevoie în aceste circumstanțe speciale de o nouă analiză din partea A.S.F. pe problematica concertării cu privire la E. SA prin raportare la moștenitorii domnului H. și la relația lor cu societățile declarate ca fiind concertate.

(3) Obligația de lansare a unei oferte publice obligatorii este imposibil de pus în executare întrucât societatea E. SA a decis admiterea la tranzacționare pe ATS - AERO operat de B.V.B. în temeiul Legii nr. 151/2014, societatea E. a decis admiterea la tranzacționare în cadrul ATS, astfel încât, din perspectiva regulilor aplicabile acestei societăți, dispozițiile Ordonanței atacate privind derularea unei oferte publice obligatorii de preluare pentru simbolul XX a devenit imposibil de pus în executare, ATS funcționând după propriile reguli de admitere/menținere/retragere de la tranzacționare, aprobate de către ATS, pe care acționarii și societatea și le-au asumat conform deciziei organului statutar. Aceste reguli nu vizează nici concertarea și nici derularea de oferte publice obligatorii.

În plus, acționarii, minoritari/semnificativi sau chiar majoritari care au votat împotriva hotărârii AGA de admitere la tranzacționare pe ATS beneficiază la acest moment de un drept de retragere care odată exercitat le-ar da dreptul la încasarea echivalentă și echitabilă a prețului acțiunilor lor, drept similar celui ce l-ar fi putut exercita în cadrul ofertei publice, astfel încât, este imposibil de admis că acționarii minoritari ar avea dreptul la o dublă compensație sau la o dublare a principiului protecției drepturilor ce le aparțin.

Recursul comun exercitat de SC B. SA Galați și SC C. SA care în lipsa precizărilor recurentei este încadrat de instanță în prevederile art. 304

1

C. proc. civ. 1865, vizează aceea că instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la toate aspectele prezentate prin acțiunea formulată.

S-a arătat că instanța de fond nu a analizat aspectul prezentat că Piata D. este o piata nereglementata și sa rezumat doar la mențiunea ca asupra acestui fapt s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu privire la acest aspect Curtea de Apel București face anumite comentarii care nu pot fi susținute. Apariția Legii nr. 151/2014 care vine sa desființeze Piața D. pentru lipsa unui cadru legislativ vine sa contrazică susținerile instanței de fond.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Decizia C-248/11 din 23 martie 2012 a precizat ca piata D. nu este reglementata iar România ca membra a Uniunii Europene trebuie sa respecte legislația europeana și deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la acest aspect.

C.N.V.M. nu putea emite Ordonanța nr. 11 din 24 ianuarie 2012 și, mai ales, sa aplice sancțiunile prevăzute de aceasta ordonanța in referire la Piata D. pe care sunt tranzactionate acțiunile SC E. SA Targoviste.

Ordonanța contestata nu precizează temeiurile de drept care au condus la concluzia ca acționează in mod concertat cu anumite persoane fizice sau juridice, incalcandu-se astfel prevederile art. 9 alin. (5) din Statutul C.N.V.M., motiv pentru care ordonanța este lovita de nulitate absoluta.

Alte aspecte care nu au fost analizate de instanța de fond, ar fi:

Statutul C.N.V.M. București arata ca „C.N.V.M. dispune, prin ordonanță, efectuarea de investigații, din oficiu sau la sesizarea prin orice mijloace, privind o posibila încălcare a legii și a reglementarilor in domeniul valorilor mobiliare".

Absenta ordonanței prin care C.N.V.M. dispune efectuarea de investigații atrage nulitatea absoluta a tuturor actelor emise de C.N.V.M.

Instanța de fond nu a analizat acest aspect și nu a precizat daca era nevoie de emiterea unei ordonanțe prin care C.N.V.M. sa dispună efectuarea investigațiilor cu privire la acțiunea concertata.

Nu există niciun act administrativ prin care C.N.V.M. sa dispună începerea investigațiilor privind posibile încălcări ale legislației pieței de capital.

C.N.V.M. nu a respectat cerințele imperative ale art. 7 din Statutul C.N.V.M., care prevedeau obligativitatea publicării ordonanței in Buletinul C.N.V.M. Au fost încălcate astfel principiile constituționale privind transparenta administrației publice și dreptul la apărare.

C.N.V.M. trebuia să întocmească un raport in urma operațiunii de investigare a unor eventuale încălcări ale legislației pieței de capital, raport care lipsește in cauza.

Instanța de judecată nu a lămurit aspectul cu privire la obligativitatea comunicării raportului asupra investigației efectuate.

Prin aceasta prevedere legala se urmărește garantarea exercitării dreptului la apărare de către persoana vizata de investigație.

Intimata A.S.F. succesoare a C.N.V.M., prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului arătând că cererea de recurs a rămas fără obiect și este lipsită de interes în raport de obligația de a face ofertă publică instituită prin actul administrativ supus controlului de legalitate.

Pe fond, solicită respingerea motivelor de recurs astfel cum au fost formulate ca fiind vădit netemeinice și nelegale, menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 528 din 26 februarie 2015. pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2012* și, pe cale de consecință, menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ supus controlului de legalitate, respectiv a Ordonanței nr. 11/2012.

I. Excepția lipsei de obiect și de interes a cererii de chemare în judecată în ceea ce privește obligația de a face OPP instituită în sarcina recurentelor prin actul administrativ supus controlului de legalitate, (art. 1 Ordonanța nr. 11/2012).

Interesul este una dintre condițiile prevăzute de legiuitor în art. 32 noul C. proc. civ. pentru exercitarea acțiunii civile, alături de capacitate, calitate procesuală și formularea unei pretenții.

Interesul semnifică un profit sau un avantaj de ordin material sau moral pe care orice persoană trebuie să îl urmărească prin promovarea acțiunii civile și trebuie justificat pentru orice act de procedură întocmit în parte.

În cauză, recurentele sunt cele care trebuie să justifice în primul rând interesul de a acționa respectiv: să fie legitim, personal, născut și actual.

Interesul recurentelor nu mai este actual. în ceea ce privește obligația de a face ofertă publică de preluare, dat fiind faptul că, prin decizia nr. 1163/2015. A.S.F. a admis la tranzacționare pe ATS acțiunile emise de E. SA (în acest sens depunem anexat copii de pe decizia la care facem trimitere).

În conformitate cu prevederile art. 202 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital prevederile privind ofertele publice de preluare obligatorie sunt aplicabile societăților ale căror acțiuni se tranzacționează pe piața reglementată, astfel că, după emiterea de către A.S.F. a deciziei de admitere la tranzacționare a acțiunilor pe sistemul alternativ administrat de G. SA emitentul și acționarii acestuia trebuie să respecte regulile operatorului de sistem.

Potrivit art. 17 alin. (3) din Codul G. SA - operator de sistem, I „Prevederi legale și regulamentare aferente piețelor reglementate, cum ar fi ofertele publice de preluare obligatorii, utilizarea votului cumulativ pentru alegerea membrilor Consiliilor de administrație, sunt incidente Secțiunii Instrumente financiare listate pe ATS, în măsura in care respectivele acte normative conțin precizări exprese in acest sens".

Or, reglementările actuale nu conțin precizări exprese în acest sens.

În aceste condiții, obligația instituită în sarcina recurentelor în ceea ce privește promovarea Ofertei publice de preluare instituită prin art. 203 din Legea nr. 297/2004 cu modificările și completările ulterioare, a rămas fără obiect.

Pentru motivele învederate se solicităinstanței de recurs admiterea excepției astfel cum a fost formulată și, pe cale de consecință, solicită instanței de recurs să constate faptul că, obligația de a derula OPP în sarcina recurentelor, respectiv obligația instituită prin actul administrativ supus controlului de legalitate (art. 1) a rămas fără obiect.

Pentru cazul în care instanța de recurs va trece peste prima excepție, invocă excepția admisibilității cererii de recurs formulată de către SC A. SA.

Conform dispozițiilor legale în materie, recursul nu este o cale de atac devolutivă, iar recurentele trebuie să își exprime nemulțumirea față de hotărârea recurată în tiparele fixate de lege. Efectul devolutiv este limitat de regula tantum devolutum quanlum indicatum, potrivit căreia în apel/recurs nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe.

Prin căile de atac nedevolutive se realizează un control asupra hotărârii atacate, fără posibilitatea de a se administra, în principiu, probe noi și fără a se determina o nouă judecată în fond a pricinii. Sunt căi de atac nedevolutive: recursul, contestația în anulare, revizuirea, recursul în interesul legii.

Or, după cum se poate observa, cererea de recurs formulată de către SC A. SA depășește cadrul legal întrucât:

- motivele de casare invocate de către recurentă referitoare la: aspecte legate de Statutul Pieței D. au făcut obiectul Dosarului nr. x/2/2012, soluționat de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 4207 din 07 noiembrie 2014 în schimb, motivele de casare invocate de către recurentă referitoare la: aspecte de nelegalitate a Statutului Pieței D. în raport de dispozițiile Legii nr. 151/2014; aspecte de nelegalitate a dispozițiilor art. 202 - art. 203 din Legea nr. 297/2004 în raport de Piața D., aspecte legate de dispoziții ale Regulamentului nr. 2/2002, ale Regulamentului nr. 1/2006; dispunerii de măsuri nr. 8/2006 și a dispunerii de măsuri nr. 10/2011, aspecte legate de procedura de squeeze out;

Caducitatea actului administrativ supus controlului de legalitate în raport de persoana fizică avută în vedere la momentul declarării concertării - a decedat H. (precizare: momentul emiterii actului administrativ supus controlului de legalitate este 24 ianuarie 2012 iar, momentul decesului dlui H. este decembrie 2014); imposibilitatea de punere în executare a obligației de a face OPP în raport de aprobarea admiterii la tranzacționare ape A.T.S. motivele de casare invocate nu critică în mod real sentința recurată, prin motivele de casare recurenta încearcă să schimbe cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe.

Pentru aceste motive, solicită instanței să constate faptul că motivele de recurs formulate de recurentă vin să suplimenteze apărările și chiar să schimbe întru - tot apărările ce nu au fost dezbătute pe fondul cauzei, apărări cu care instanța de fond nu a fost sesizată, astfel încât soluția instanței de fond nu este criticată conform textului de lege, fapt care în mod vădit atrage după sine sancțiunea inadmisibilității recursului declarat de către recurentă.

Având în vedere aspectele sesizate, solicităm admiterea excepției astfel cum a fost formulată și, pe cale de consecință, să se constate ca fiind inadmisibile motivele de recurs formulate de către recurenta SC A. SA.

Prin încheierea din ședința din 27 ianuarie 2016 s-a respins cererea recurentei SC A. SA cu sesizare CJUE.

Prin încheierea de ședință din 23 martie 2016 au fost respinse excepțiile lipsei de interes în exercitarea recursului și a inadmisibilității cererii formulate de intimata-pârâtă A.S.F.

II. Analiza motivelor de recurs

Argumentele pe care aceasta recurentă le-a adus în acest ciclu procesual trebuie însă a fi raportate la decizia nr. 4207 din 7 februarie 2014 pronunțată de Î.C.C.J. în primul ciclu procesual.

Or, prin această hotărâre s-a tranșat cu putere de lucru judecat calitatea de piață reglementată a Pieței D.

Acest aspect fiind stabilit prin decizie irevocabilă, instanța de fond nu a putut reanaliza acest aspect, ci a soluționat pricina doar în limitele deciziei de casare.

De altfel, în cuprinsul sentinței nr. 528 din 26 februarie 2015, s-a arătat că respectivul motiv a fost tranșat prin decizia de casare, astfel că nu mai poate fi supus unei noi analize.

Normele procedurale fiind neinterpretabile, cu atât mai mult în prezentul recurs, aspectul în discuție nu mai poate fi analizat, altfel încălcându-se autoritatea de lucru judecat astfel cum aceasta este prevăzută de dispozițiile art. 430 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Un alt motiv de recurs se raportează la faptul că Ordonanța C.N.V.M. nr. 11 din 24 ianuarie 2012 este insuficient motivată, nu cuprinde descrierea faptei și nu are în vedere deținerile dobândite de societățile comerciale în mod neintenționat.

Trebuie precizat că în recurs nu poate fi atacat în mod direct actul inițial ci soluția/argumentarea pe care instanța de fond a dat-o prin respingerea cererii de anulare, modificare a respectivului act administrativ.

Or, sentința cuprinde în considerente, argumentele pentru care a respins motivul de nelegalitate al actului administrativ.

Cât privește prezumția de acțiune concertată între acționarii-recurenți în cauza de față a SC E. SA., nu s-au contestat în mod real susținerile privind aspectele următoarelor dispoziții:

- art. 2 alin. (1) pct. 22 lit. a) și e) și art. 23 lit. a) și c) din Legea nr. 297/2004 și art. 2 alin. (3) lit. c) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006; deoarece domnul H. deține indirect drepturi de vot asupra SC E. SA conform prevederilor art. 4 alin. (1) pct. ii) din Instrucțiunea C.N.V.M. nr. 3/2009 prin SC C. SA și SC B. SA și împreună cu SC A. SA, controlează SC E. SA.

- art. 2 alin. (3) lit. j) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006 deoarece H. și J., asociat majoritar al SC A. SA au derulat operațiuni economice împreună - dl J. a cesionat către domnul H. acțiuni

- art. 2 alin. (3) lit. e) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006 având în vedere: caracteristicile ordinelor introduse pentru clienții SC A. SRL și SC L. SA pe emitentul SC I. SA (ordinele au fost introduse în sistemul de tranzacționare de SIF-urile prin care grupul H. derulează operațiunile de piață, coincide prețul introdus pentru ambele ordine, cantitățile de acțiuni sunt similare, între momentele în care au fost introduse ordinele în sistem este o diferență de doar 17 secunde), vânzarea pachetului deținut de SC L. SA către SC A. SRL s-a făcut la un preț inferior prețului la care SC L. SA achiziționase respectivele acțiuni, reiese faptul că între SC A. SRL și SC L. SA a existat anterior o înțelegere privind prețul și cantitatea de acțiuni tranzacționate.

Și cea din urmă susținere precum că creșterea deținerii acțiunilor s-a făcut în mod „neintenționat” ca urmare a majorărilor repetate de capital social, nu doar ca validează realitatea deținerilor de părți sociale de către recurentă și numitul H. pentru celelalte două societății recurente însă un asemenea argument nu poate fi primit altfel ajungându-se a se permite invocarea propriei turpitudinii.

Motivul legal de caducitate lansării ofer