ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.10.2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1598/2017

HOTĂRÂRE
19.10.2017
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1598/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Dolj la data de 30 octombrie 2007, ulterior declinată la Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., consilieri de probațiune la Serviciul Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj, au chemat în judecată Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Tribunalul Dolj și Curtea de Apel Craiova, pentru a fi obligați să înlăture discriminarea față de celelalte categorii de salariați prin acordarea majorărilor salariale de 5 %, 2 % și 11 %, repararea prejudiciului cauzat de neacordarea acestor majorări, cu dobândă până la plata efectivă, dar și acordarea indicelui de inflație și efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă.

Prin sentința nr. 129 din 20 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I. împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Tribunalul Dolj și Curtea de Apel Craiova.

S-a dispus obligarea pârâților la plata către reclamanți, în solidar, a majorărilor salariale de 5 % începând cu 01 ianuarie 2007, în raport cu luna decembrie 2006; 2 % începând cu 01 aprilie 2007, în raport cu luna martie 2007 și 11 % începând cu 01 octombrie 2007 în raport de luna septembrie 2007, sume actualizate în raport de indicele de inflație la data plății, precum și la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă.

S-a respins acțiunea față de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.

Prin decizia nr. 6350 din 13 noiembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 129/2008 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

La data de 16 februarie 2017, petenții H., I., J., K., F., B., D., C., L. și A., au formulat cerere de lămurire a înțelesului, întinderii și aplicării titlului executoriu, reprezentat de sentința civilă nr. 129 din 20 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în sensul că indexările recunoscute prin sentința au fost și rămân incluse în indemnizația de încadrare lunară.

Prin încheierea nr. 12 din 28 iunie 2017, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a admis, în parte, cererea privind lămurirea, înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului sentinței nr. 129 din 20 noiembrie 2008.

A lămurit înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului sentinței nr. 129 din 20 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în sensul că indexările recunoscute și stabilite prin această sentința, aplicate la valoarea de referință, au fost și au rămas incluse în indemnizația brută, de încadrare lunară, până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a condițiilor de acordare a indemnizației de încadrare.

A respins capătul de cerere ce viza specificarea altor mențiuni.

Împotriva acestei încheieri, au formulat recurs atât pârâtul Ministerul Justiției, cât și Tribunalul Dolj.

Pârâtul Ministerul Justiției a formulat critici întemeiate în drept pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând respingerea cererii de lămurire, în principal ca inadmisibilă și în subsidiar, ca neîntemeiată.

Pârâtul Tribunalul Dolj a susținut că reclamanții au tins la modificarea sentinței nr. 129/2008 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, prin cererea de lămurire și greșit instanța a admis această cerere.

Asupra excepției de necompetență materială în soluționarea cauzei, având în vedere faptul că recursul vizează o contestație la titlu într-o cauză judecată atât în fond, cât și în recurs, de către Curtea de Apel Craiova, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Contestația pendinte a fost promovată pentru lămurirea titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 129 din 20 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Se constată, din lucrările dosarului de fond atașat, că sentința civilă menționată a fost pronunțată, în primă instanță, de către curtea de apel în baza atribuirii de competență, dispusă prin art. I și II din O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare din sistemul justiției, într-un dosar ce avea ca obiect o cerere privind acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul salarizat potrivit O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, precum și potrivit O.G. nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007.

Prin Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, și au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. I și II din O.U.G. nr. 75/2008 care, printre altele, atribuiseră în competența Înaltei Curți soluționarea recursurilor declarate împotriva acestor hotărâri.

Ulterior, textele de lege declarate neconstituționale au fost abrogate prin Legea nr. 76 din 1 aprilie 2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției.

Ca atare, se constată că, de la data publicării Deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, respectiv data de 6 februarie 2009, competența de soluționare a recursurilor în litigiile de muncă a revenit curților de apel, potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 3 raportat la art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ. și ale art. 284 și 289 C. muncii, în forma în vigoare la acea dată.

În aplicarea dispozițiilor general obligatorii ale Curții Constituționale, recursul declarat împotriva respectivei sentințe a fost soluționat prin decizia nr. 6350 din 13 noiembrie 2009, pronunțată tot de către Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, redevenită instanță competentă.

În materia contestației la titlu, competența de soluționare a acestei cereri revine, potrivit art. 400 alin. (2) C. proc. civ., instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută.

Potrivit art. 402 alin. (3) C. proc. civ. "hotărârea prin care s-a soluționat contestația la titlu este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea ce se execută".

De asemenea, art. 2813 C. proc. civ. prevede că "Încheierile pronunțate în temeiul art. 281 și 2811, precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 2812 sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor potrivnice ori completarea".

În cauza de față, se constată că acțiunea reclamanților a fost soluționată în primă instanță de către Curtea de Apel Craiova, iar recursul declarat împotriva hotărârii instanței de fond a fost soluționat de aceeași curte de apel, în baza competențelor legal stabilite la acea dată.

Încheierea de lămurire a dispozitivului sentinței pronunțate de instanța de fond este supusă recursului, iar competența de soluționare a căii de atac aparține instanței care a soluționat recursul îndreptat împotriva sentinței pronunțate asupra fondului cauzei și al cărui dispozitiv se solicită a fi lămurit.

Cum curtea de apel este instanța care a soluționat recursul declarat împotriva sentinței vizate de cererea de lămurire a dispozitivului, aceleiași instanțe îi revine și competența soluționării recursurilor declarate împotriva încheierii pronunțate cu privire la această cerere.

Prin urmare, în aplicarea textelor de lege enunțate, în lipsa unei dispoziții legale care să atragă competența materială de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, va fi admisă excepția necompetenței materiale și, în temeiul art. 158 și 159 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova.

Declină competența de soluționare a recursurilor declarate de recurenții Ministerul Justiției și Tribunalul Dolj împotriva încheierii nr. 12 din data de 28 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-01-28
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 187/2020
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, sub număr de dosar x/2007, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L.
ÎCCJ 2020-02-19
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 452/2020
Ședința publică din data de 19 februarie 2020 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 10 aprilie 2018 pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2018, reclamanț
ÎCCJ 2019-12-06
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2305/2019
11 % față de nivelul lunii septembrie 2007. Remarcându-se că aceeași soluție legislativă, stabilită de legiuitor în art. 1 din O.G. nr. 10/2007, a fost aplicată în mod identic categoriilor supuse analizei, Curtea de Apel a apreciat ca nefon
ÎCCJ 2017-03-02
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 973/2017
și completată prin Legea nr. 45/2007 și art. 2 lit. e) pct. (i) și ale art. 27 din O.G. nr. 137/2000, republicată; 2. să se dispună anularea situației creată prin discriminare, prin acordarea unei despăgubiri echivalentă cu sumele reprezent
ÎCCJ 2018-10-02
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3911/2018
Ședința publică din data de 2 octombrie 2018 Asupra conflictului negativ de competență de față: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 20 iunie 2017, sub nr. x/2017,
Sursă