ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2305/2019

Ședința publică din data de 6 decembrie 2019

Asupra recursului de față,

Din actele dosarului, constată următoarele:

I. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. x/2008 la data de 31 martie 2008, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP.,QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN. și OOOO. au chemat în judecată pârâții TRIBUNALUL DOLJ, CURTEA DE APEL CRAIOVA, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții la plata creșterilor salariale prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 10/2007 în cele 3 etape astfel: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.

De asemenea, au solicitat ca aceste creșteri salariale aplicate valorii de referință sectorială să fie actualizate cu indicele de inflație de la data când trebuiau acordate și până la plata efectivă, aplicarea dobânzii legale, cu acordarea lor și pe viitor.

În motivare, reclamanții au arătat, în esență, că au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Dolj și actele normative care reglementează salarizarea magistraților judecători și procurori, a personalului instanțelor judecătorești și parchetelor mențin aceste drepturi salariale.

Au precizat că salarizarea trebuie avută în vedere ca element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri în stat, întrucât puterea judecătorească s-ar pune, prin actele normative care au apărut ulterior, în afara principiilor și sensului prevederilor constituționale, care au fost stabilite anterior prin legi de natură organică.

Au arătat că O.U.G. nr. 27/2006 încalcă acest principiu, stabilind o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută de lege și care trebuia aplicată la data intrării acesteia în vigoare, diferită față de valoarea de referință stabilită pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, aparținând puterii legislative și executive.

Totodată, reclamanții au învederat că O.U.G. nr. 27/2006 și O.U.G. nr. 8/2007 încalcă principiul ierarhiei actelor normative prevăzute în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și Constituția României.

Pe fondul cererii, pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj au solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.

Prin încheierea din 23 iunie 2008, Tribunalul Dolj a scos cauza de pe rol și a înaintat dosarul la Curtea de Apel Craiova, pentru competentă soluționare.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2008 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

Au formulat cereri de intervenție în interes propriu numitele PPPP. și QQQQ..

Prin sentința civilă nr. 145 din 25 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. x/2008, Curtea de Apel Craiova a respins acțiunea formulată de reclamanți și a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientele PPPP. și QQQQ..

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică stabilește, în anexe, în mod limitativ, funcțiile de demnitate publică alese și numite, iar din cadrul autorității judecătorești doar funcțiile de președinte al Curții Supreme de Justiție, vicepreședinte, președinții de secție și judecătorii, menționate expres în anexa II/2 la Legea nr. 154/1998, sunt funcții de demnitate publică.

S-a precizat că, ulterior lunii aprilie 2006, toți magistrații au fost salarizați conform O.U.G. nr. 27/2006.

Întrucât magistrații de la judecătorii, tribunale și curți de apel, precum și personalul auxiliar nu au fost nominalizați în anexele Legii nr. 154/1998, Curtea de Apel a apreciat că dispozițiile legale ulterioare, privind majorarea valorii de referință nu li se pot aplica.

Arătând că personalul auxiliar de la instanțele judecătorești a fost salarizat conform Legii nr. 50/1996, lege specială de salarizare, atât pentru grefieri cât și pentru magistrați până în anul 2006, respectiv 2007, instanța de fond a subliniat că în anexa nr. 2 din legea menționată, în vigoare la data de 1 septembrie 2000, se prevede, referitor la salarizarea personalului auxiliar de specialitate de la judecătorii și parchetele de pe lângă judecătorii, atât coeficienții de multiplicare, cât și valoarea de referință sectorială de 1.140.800 RON, majorată, ulterior, conform art. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 123/2003.

Instanța de fond a considerat nefondată afirmația reclamanților - personal auxiliar, în sensul că, prin stabilirea altei valori de referință sectorială decât cea prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică alese sau numite ar fi încălcate dispozițiile Legii nr. 303/2004, întrucât acest act normativ nu conține nicio dispoziție care să prevadă că drepturile salariale ale personalului auxiliar trebuie să fie egale cu cele ale persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese sau numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.

A precizat că dispozițiile art. 60 alin. (4) din Legea nr. 567/2004 prevăd că salarizarea personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilește prin lege specială, astfel că valoarea de referință pe baza căreia se calculează salariile personalului auxiliar este cea prevăzută în legea de salarizare și nu pot fi calculate salariile pe baza unei alte valori de referință, reglementată de lege pentru funcțiile de demnitate.

În consecință, s-a constatat că dispozițiile legale invocate de reclamanți nu se aplică decât destinatarilor legii și nu pot fi aplicate, prin analogie, altor categorii profesionale.

Susținerea că acordarea unor valori de referință sectoriale diferite în salarizarea puterilor statului contravine O.G. nr. 137/2000 a fost apreciată nefondată de către instanță, cât timp Curtea Constituțională, prin decizia nr. 818 din data de 3 iulie 2008, a statuat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau să le înlocuiască cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

II. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs, la data de 23 ianuarie 2009, reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin decizia nr. 2606 din 28 aprilie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamanți.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Craiova a reținut următoarele:

Potrivit art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 republicată, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000:

"prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".

S-a precizat că cererea de chemare în judecată, întemeiată pe ideea de discriminare, supune comparației două situații juridice: pe de o parte, acordarea creșterilor salariale pentru anul 2007 (în baza Ordonanțelor Guvernului nr. 6, 10 și 11 din 2007) funcționarilor publici, personalului contractual din sectorul bugetar, persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, personalului din învățământ și, pe de altă parte, acordarea creșterilor salariale personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești prin O.G. nr. 8/2007.

Pornind de la argumentul invocat de recurenții-reclamanți, că există două situații comparabile tratate juridic diferit, fără nicio justificare obiectivă, instanța de apel a reținut că, în analiza unei cereri în despăgubiri întemeiate pe ideea de discriminare, judecătorul trebuie să verifice dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: (1) existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință; (2) existența unui criteriu de discriminare, potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000; (3) tratamentul diferențiat trebuie să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege; (4) tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim; metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.

În speță, s-a apreciat că nu este îndeplinită condiția existenței unui tratament diferențiat.

S-a constatat că, prin O.G. nr. 8/2007, anexa I a-c, s-au acordat personalului auxiliar de specialitate creșteri salariale pentru anul 2007 după cum urmează: pentru perioada ianuarie - martie au fost majorați coeficienții de ierarhizare cu 5 % față de nivelul lunii decembrie 2006, pentru perioada aprilie- septembrie au fost majorați coeficienții de ierarhizare cu 2% față de nivelul lunii martie 2007, începând cu octombrie 2007 au fost majorați coeficienții de ierarhizare cu 11 % față de nivelul lunii septembrie 2007.

Remarcându-se că aceeași soluție legislativă, stabilită de legiuitor în art. 1 din O.G. nr. 10/2007, a fost aplicată în mod identic categoriilor supuse analizei, Curtea de Apel a apreciat ca nefondată susținerea recurenților, în sensul că, neaplicarea acestor procente de creștere salarială la valoarea de referință sectorială a creat o situație discriminatorie, de vreme ce creșterile salariale au fost acordate reclamanților, soluția legislativă aleasă pentru acordarea creșterilor salariale fiind atributul exclusiv al legiuitorului.

III. La data de 5 iunie 2019, revizuenții E., I., M., U., CC., KK., OO., SS., WW., AAA., EEE., UUU., KKKK., H., L., P., T., X., RR., VV., ZZ., JJ., TTT., RRRR., FFFF., JJJJ., NNNN., C., G., SSSS., S., II., TTTT., YY., CCC., GGG., EEEE., IIII., DD., HH., LL., PP., TT., XX., BBB., OOO., UUUU., NNN., HHHH., LLLL. și R. au formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr. 145 din 25 noiembrie 2008 pronunțate în dosarul nr. x/2008 al Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimații TRIBUNALUL DOLJ, CURTEA DE APEL CRAIOVA, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând admiterea cererii de revizuire, schimbarea, în parte, a sentinței civile menționate și, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată formulată în dosarul nr. x/2008 al Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul secției I Civilă a Curții de Apel Craiova sub numărul de dosar x/2019

În susținerea cererii de revizuire, revizuenții au arătat că sentința civilă nr. 145 din data de 25 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2008 este nelegală, în raport cu dispozițiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. din 1865.

Au precizat că, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, constând în decizia nr. 7/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii referitor la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, prin care s-a stabilit că majorările prevăzute în art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, au fost și rămân incluse în indemnizația brută de încadrare și după data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009.

Revizuenții au susținut că, în practica judiciară, s-a considerat ca fiind admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe un înscris doveditor întocmit ulterior hotărârii a cărei revizuire se cere, fiind esențial ca acesta să constate o situație de fapt anterioară pronunțării hotărârii și, totodată, să fie un înscris cu o importanță deosebită pentru dezlegarea pricinii, toate aceste condiții fiind îndeplinite de hotărârea invocată de revizuienți.

Au considerat că înscrisul invocat întrunește condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. din 1865, întrucât are un caracter determinant, fiind de natură a conduce la o altă soluție decât aceea reținută de instanța de judecată, respectiv la admiterea cererii de chemare în judecată.

Au reluat argumentele invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată considerând că, în raport cu decizia nr. 7/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, anterior evocată, revizuenții sunt discriminați prin nemajorarea salariilor în 3 etape în anul 2007, conform art. 1 din O.G. nr. 10/2007, prin aplicarea la valoarea sectorială a indexărilor prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 10/2007: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11 % începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007, urmând ca la această ultimă valoare sectorială să se aplice prevederile O.G. nr. 13/2008.

Au susținut că aceste majorări salariate trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceasta fiind logica egalizării drepturilor salariale avute în vedere de legiuitor la edictarea textului legal a cărui interpretare se solicită.

Față de cele menționate, revizuenții au apreciat că în mod eronat instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată formulată.

Prin decizia nr. 68 din 10 iulie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, evocând textul art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a respins cererea de revizuire, ca nefondată, reținând că, în cauză, actul nou invocat de revizuienți, reprezentat de decizia nr. 7/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii referitor la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu îndeplinește exigențele impuse de textul de lege menționat.

A apreciat, în acest sens, că decizia la care fac referire revizuenții nu reprezintă un act nou, în sensul textului de lege enunțat, întrucât a fost pronunțată după mai mult de 10 ani de la data pronunțării sentinței atacate prin cererea de revizuire.

Nu a mai supus examinării celelalte motive invocate de revizuienți, apreciind că motivele de admisibilitate a căii extraordinare de atac sunt strict și limitativ prevăzute de C. proc. civ., neputând fi repuse în discuție motivele de fond care au format obiectul analizei instanței de fond.

IV. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs revizuenții E., I., M., U., CC., KK., OO., SS., WW., AAA., EEE., UUU., KKKK., H., L., P., T., X., RR., VV., ZZ., JJ., TTT., RRRR., FFFF., JJJJ., NNNN., C., G., SSSS., S., II., TTTT., YY., CCC., GGG., EEEE., IIII., DD., HH., LL., PP., TT., XX., BBB., OOO., UUUU., NNN., HHHH., LLLL. și R..

Au invocat motivul de recurs prevăzut de textul art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. din 1865.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, au reiterat argumentele formulate prin cererea de revizuire și au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei nr. 68 din 10 iulie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă în dosarul nr. x/2019, în sensul admiterii cererii de revizuire, schimbării, în parte, a sentinței civile nr. 145 din data de 25 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2008 al Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale și, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.

V. Examinând cu prioritate, în baza dispozițiilor art. 316 din C. proc. civ. din 1865, raportat la cele ale art. 298 și art. 137 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, excepția necompetenței sale materiale, invocate din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Revizuenții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. din 1865.

Potrivit normei legale evocate, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere:

"dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;."

Instanța supremă reține, de asemenea, că textul art. 328 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865 statuează că:

"Hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.", fiind astfel reglementat regimul juridic al căilor de atac aflate la îndemâna părților din cererea de revizuire.

Rezultă astfel, pentru identitate de rațiune, că regimul juridic al căilor de atac declarate împotriva hotărârilor a căror revizuire se cere se impune și în ceea ce privește competența de soluționare a căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor prin care se soluționează cererile de revizuire privitoare la aceste hotărâri.

Astfel spus, hotărârea pronunțată cu privire la cererea de revizuire este susceptibilă de a fi cenzurată de aceleași instanțe competente să soluționeze căile de atac îndreptate împotriva hotărârilor a căror revizuire s-a cerut.

În speță, litigiul dedus judecății, soluționat prin sentința a cărei revizuire s-a solicitat, este un litigiu guvernat de legislația muncii, situația de discriminare invocată de reclamanți vizând drepturile salariale ce le revin în baza contractului de muncă de la ordonatorii de credite pârâți.

Se constată că, atât hotărârea de primă instanță din litigiul principal, cât și hotărârea de fond pronunțată în temeiul art. 322

C. proc. civ. din 1865 au fost soluționate de către Curtea de Apel Craiova, competența de la data soluționării în primă instanță, stabilită potrivit dispozițiilor art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 75/2008, păstrându-se și în cazul cererii de revizuire.

Se mai constată că, urmare declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. II din O.U.G. nr. 75/2008 (care prevedea competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursului declarat în litigii precum cel de față) prin decizia nr. 104/2009 a Curții Constituționale a României publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 73 din 06 februarie 2009, urmată de abrogarea acestui text la data de 11 aprilie 2009 prin Legea nr. 76/2009, competența de a soluționa recursul formulat împotriva hotărârii de primă instanță din litigiul principal a revenit tot Curții de Apel Craiova, care a judecat în complet de trei judecători.

Identitatea de rațiune care se desprinde din examinarea dispozițiilor art. 328 alin. (1) C. proc. civ. din 1865 impune, în cazul particular de față, ca și în cazul recursurilor îndreptate împotriva hotărârii prin care se soluționează cererea de revizuire, competența de soluționare a cauzei să se determine similar și să revină tot Curții de Apel Craiova, în complet de trei judecători.

În concluzie, în temeiul dispozițiilor art. 316 din C. proc. civ. din 1865, în raport cu cele ale art. 298 și art. 137 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, cu referire la textul art. 328 alin. (1) C. proc. civ., văzând și decizia nr. 104/2009 a Curții Constituționale a României, precum și articolul unic pct. 1 și pct. 2 din Legea nr. 76/2009, instanța supremă va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă privind soluționarea recursului declarat de recurenții-revizuenți E., I., M., U., CC., KK., OO., SS., WW., AAA., EEE., UUU., KKKK., H., L., P., T., X., RR., VV., ZZ., JJ., TTT., RRRR., FFFF., JJJJ., NNNN., C., G., SSSS., S., II., TTTT., YY., CCC., GGG., EEEE., IIII., DD., HH., LL., PP., TT., XX., BBB., OOO., UUUU., NNN., HHHH., LLLL. și R. împotriva deciziei nr. 68 din 10 iulie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2019.