ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 120/2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 23 ianuarie 2018 pronunțată în Dosarul nr. x/119/2017, Curtea de Apel Brașov, secția penală, instanță învestită cu soluționarea apelului declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 2/CC din 27 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul Covasna, secția penală, printre altele, în baza art. 29 alin. (5) rap. la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a constatat inadmisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate vizând dispozițiile art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, art. 547 alin. (1), (2) și (4) C. proc. pen. și art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., invocate de apelant, și a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea acestor dispoziții legale.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că excepțiile invocate îndeplinesc condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, vizând faptul invocării lor de către o parte din dosar, în fața unei instanțe judecătorești, dar și cea privind obiectul lor - respectiv dispoziții legale în vigoare.

În ceea ce privește însă condiția legăturii cu soluționarea cauzei, curtea a apreciat că dispozițiile criticate ca fiind neconstituționale, respectiv art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, art. 547 alin. (1), (2) și (4) C. proc. pen. și art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., nu au legătură cu soluționarea cauzei.

În acest sens, a reținut că, raportat la obiectul cauzei - apel împotriva hotărârii prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva soluției de condamnare pronunțată împotriva sa prin sentința penală nr. 26 din 30 mai 2010 a Tribunalului Covasna, definitivă prin decizia penală nr. 463 din 8 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - în prezenta procedură nu se pune problema judecării pe fond a cauzei în care revizuentul a avut calitatea de inculpat, ci doar analiza admisibilității cererii de revizuire, sub aspectul încadrării motivelor invocate în susținerea acesteia în cele prevăzute de lege și a respectării celorlalte condiții prevăzute de art. 459 C. proc. pen. (privind termenul de introducere a cererii, persoanele care pot formula o astfel de cerere, tipul hotărârii împotriva căreia se formulează această cale extraordinară de atac, etc.). Or, dat fiind specificul acestei proceduri, în cazul admiterii apelului, curtea nu ar putea proceda la judecarea cauzei, ci ar trimite cauza instanței competente, respectiv Tribunalul Covasna, pentru a realiza acest lucru. Doar după momentul admiterii în principiu a cererii de revizuire, când s-ar proceda la rejudecarea cauzei, ar deveni relevante chestiunile ce țin de acuzația formulată împotriva revizuentului. În consecință, până la acel moment, condiția legăturii excepțiilor de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei trebuie analizată strict prin prisma admisibilității în principiu a cererii de revizuire.

În aceste coordonate, procedând la analiza condiției de referință în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, curtea a reținut că aceasta nu are legătură cu soluționarea cauzei întrucât pronunțarea asupra admisibilității în principiu a cererii de revizuire nu presupune raportarea la textul legal de referință.

Deopotrivă, a constatat că nici art. 547 alin. (1), (2) și (4) C. proc. pen., care vizează procedura reconstituirii înscrisurilor sau a dosarelor, nu are legătură cu soluționarea cauzei întrucât, pe de o parte, curtea a respins solicitarea de referință a revizuentului prin încheierea din data de 16 ianuarie 2018, iar pe de altă parte, din informațiile existente, o astfel de procedură se derulează în prezent la Tribunalul Covasna. Or, în condițiile în care curtea nu este învestită în cauză cu o astfel de procedură și nici îndrituită a face aplicarea dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate a fost invocată, se constată că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., care vizează soluția de admitere a apelului și de trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanțe sau instanței competente, curtea a reținut, deopotrivă, că nu îndeplinește condiția legăturii cu soluționarea cauzei, întrucât textul de lege vizează ipoteza în care judecarea cauzei la prima instanță a avut loc. în lipsa unei părți nelegal citate sau care, deși legal citată, a fost în imposibilitatea de a se prezenta și de a înștiința instanța despre o astfel de imposibilitate. Or, la o simplă verificare a actelor dosarului, se constată că revizuentul a fost prezent în fața primei instanțe la termenul din 29 martie 2017, când a fost dezbătută cererea sa, formulând și concluzii în cauză.

Sub același aspect, a reținut că aspectele invocate de revizuent, vizând modalitatea în care s-au desfășurat dezbaterile la respectivul termen de judecată, precum și faptul că nu i s-a acordat dreptul la replică, sunt chestiuni care urmează a fi avute în vedere la soluționarea pe fond a apelului, curtea putând ajunge la concluzia încălcării dreptului revizuentului la un proces echitabil. Într-o astfel de situație s-ar putea dispune, în urma admiterii apelului, inclusiv o soluție de trimitere spre rejudecare, în baza art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (astfel cum, de altfel, invocă și apelantul), dispozițiile convențiilor internaționale la care România este parte fiind aplicabile în mod direct în dreptul intern.

A mai reținut că revizuentul a criticat omisiunea legiuitorului de a prevedea expres soluția de trimitere spre rejudecare în situația în care prima instanță nu a permis dreptul la replică al revizuentului, chestiune care nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituționalitate. Petentul solicită, de fapt, completarea normei legale, ceea ce ar însemna transformarea Curții Constituționale într-un veritabil legiuitor pozitiv, cu depășirea competențelor sale funcționale. Or, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Cu privire la cel de-al doilea motiv pe care revizuentul și-a întemeiat excepția, respectiv faptul că soluția de rejudecare nu este prevăzută pentru ipoteza în care judecata în primă instanță a avut loc. "cu înscrisuri sustrase dosarelor penale și înscrisuri adăugate dosarelor penale", curtea a reținut că și această susținere vizează tot acuzația penală formulată împotriva părții, astfel că nu are legătură cu soluționarea prezentei cauze.

Pe cale de consecință, constatând inadmisibile excepțiile de neconstituționalitate vizând dispozițiile art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, art. 547 alin. (1), (2) și (4) C. proc. pen. și art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., invocate de revizuent, Curtea a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea acestora.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs, în termen legal, revizuentul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 2 februarie 2018.

În motivele scrise de recurs, completate prin memoriul transmis, prin e-mail, la data de 7 februarie 2018, revizuentul a criticat soluția Curții de Apel Brașov de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate vizând dispozițiile art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, art. 547 alin. (1), (2) și (4) C. proc. pen. și art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că excepțiile invocate nu sunt inadmisibile, întrucât au legătură cu soluționarea cauzei.

În acest sens, punctual, recurentul-revizuent a învederat că dispozițiile art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 au impact asupra soluției ce urmează a se pronunța în cauză, întrucât în revizuire a invocat cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în argumentarea căruia a susținut că a fost arestat și condamnat nelegal pentru infracțiunea de contrabandă prevăzută de art. 175 din Legea nr. 141/1997, deși textul de lege precitat nu se afla în vigoare la momentul de referință, acuzația care i s-a adus încadrându-se în textul legal criticat pentru neconstituționalitate.

A mai arătat că, în motivarea aceluiași caz de revizuire a invocat și faptul că Tribunalul Covasna și Curtea de Apel Brașov, instanțe care au soluționat în fond, respectiv apel, cauza în care a fost condamnat, au refuzat ca înainte de judecarea fondului, respectiv, apelului, să emită o hotărâre în care să fie constatat "rezultatul reconstituirii înscrisurilor dispărute" din volumele dosarului de urmărire penală, "precum și care înscrisuri au fost adăugate" acestuia și să reconstituie Dosarul nr. x/P/2005, în prezența părților, în condițiile art. 547 alin. (4) C. proc. pen. Procedând la judecarea cauzei, deși cunoșteau faptul că din dosarul de urmărire penală au fost sustrase, în total, 323 file, respectiv faptul că la acesta au fost adăugate 511 file despre care revizuentul nu a avut cunoștință, organele judiciare anterior menționate i-au încălcat drepturile la apărare și la un proces echitabil, prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În raport cu argumentele prezentate, recurentul revizuent a concluzionat că toate aceste aspecte constituie fapte și împrejurări noi, care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei în care a fost condamnat, împrejurare în raport cu care este evidentă legătura dintre dispozițiile art. 547 alin. (1), (2) și (4) C. proc. pen. și soluția ce urmează a fi dată în cauza pendinte.

Deopotrivă, revizuentul a susținut că și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât legiuitorul nu a prevăzut soluția de rejudecare a cauzei de către același organ judiciar, în ipoteza în care judecata în prima instanță a avut loc fără dezbateri în ședință publică și în condiții de contradictorialitate și fără ca partea să aibă dreptul la replică.

A mai susținut că ipoteza prezentată este similară modalității de desfășurare a dezbaterilor în fața instanței învestite cu soluționarea cererii sale de revizuire, întrucât aceasta a refuzat să pună în discuție cazurile de revizuire invocate și probele care le susțineau, nepermițându-i acest lucru, ci doar expunerea opiniei sale în cadrul ultimului cuvânt. Or, procedând în acest fel, instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire i-a încălcat drepturile la apărare și la un proces echitabil.

Suplimentar, în cuprinsul memoriului transmis la data de 7 februarie 2018, recurentul revizuent a susținut că admiterea, de către Curtea de Apel Brașov, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., demonstrează legătura existentă între dispozițiile art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 și art. 547 alin. (1), (2) și (4) C. proc. pen. și soluționarea cauzei, întrucât aceste norme legale au fost invocate în argumentarea excepției de referință.

Deopotrivă, în cadrul aceluiași memoriu, recurentul revizuent a reluat argumentarea detaliată a celor trei excepții de neconstituționalitate, astfel cum a fost aceasta prezentată în fața Curții de Apel Brașov.

Deși legal citat, recurentul revizuent nu s-a prezentat la termenul din 9 februarie 2018 pentru a susține calea de atac promovată în cauză.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public formulate la termenul de dezbateri menționat au fost detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Examinând actele dosarului și hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată nefondat recursul formulat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte notează că revizuentul A. a invocat cele trei excepții de neconstituționalitate în cadrul procedurii de soluționare a apelului declarat de acesta împotriva sentinței penale nr. 2/CC din 27 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/119/2017, prin care Tribunalul Covasna, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de aceeași parte împotriva sentinței penale nr. 26 din 30 mai 2010 a Tribunalului Covasna, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/115/2006, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 463 din 8 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Totodată, constată că, prin sentința penală nr. 26 din 30 mai 2010 a Tribunalului Covasna, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/115/2006, revizuentul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă prevăzute de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 din Legea nr. 39/2003 și art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și de art. 175 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 9 din Legea nr. 39/2003, art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 13 C. pen. din 1969.

Modalitatea de executare a pedepsei rezultante aplicate revizuentului A. prin hotărârea anterior menționată a fost modificată prin decizia penală nr. 463 din 8 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în sensul suspendării ei sub supraveghere, conform art. 861 C. pen. din 1969, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condițiile prevăzute de art. 862 C. pen. din 1969.

În cadrul procesual astfel conturat, Înalta Curte constată că cele trei excepții vizează neconstituționalitatea, pe de o parte, a dispozițiilor de drept substanțial prevăzute de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, iar pe de altă, a dispozițiilor procesual penale prevăzute de art. 547 alin. (1), (2) și (4) C. proc. pen. și art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen.

Din analiza coroborată a textelor de lege criticate și a tuturor motivelor invocate de către recurent, Înalta Curte apreciază, similar primei instanțe, că cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, nefiind îndeplinită una dintre cerințele de admisibilitate expres prevăzute de lege.

Astfel, din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor exigențe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii; sub acest aspect, se impune observația că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiție absolut necesară în etapa evaluării admisibilității cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepției de neconstituționalitate, dar și existența legăturii dintre norma criticată și soluția ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înțeles să uzeze de mijlocul procedural al excepției;

- existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului; fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 916/16.12.2014);

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Curtea Constituțională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are însă valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională, în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

În coordonatele prezentate, Înalta Curte constată că cele trei excepții de neconstituționalitate sunt invocate într-un cadru procesual (apel împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire) în care este permisă exclusiv analiza admisibilității cererii de revizuire din perspectiva îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 459 C. proc. pen., iar nu a fondului acestei căi extraordinare de atac. Ca urmare, condiția legăturii între normele legale criticate și soluția ce ar putea fi dată în cauza pendinte se raportează exclusiv la cadrul specific evaluării admisibilității în principiu a cererii de revizuire formulată de recurent.

În acest context, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a normei de incriminare prevăzută de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, invocată de revizuentul A., nu are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât, având în vedere cadrul procesual și stadiul concret în care se află litigiul, decizia Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal de față.

În acest sens, reține că, deși prin cererea de revizuire formulată, revizuentul A. a contestat condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, textul criticat pentru neconstituționalitate nu poate avea înrâurire asupra soluției din cauza pendinte. Fiind respinsă în etapa verificării admisibilității în principiu, calea extraordinară de atac nu creează premisele verificării chestiunilor ce țin de acuzația formulată împotriva revizuentului, nici chiar în ipoteza admiterii apelului formulat împotriva sentinței prevăzute de art. 459 alin. (5) C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte constată că revizuentul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., raportându-se formal la exigențele art. 29 din Legea nr. 47/1992, în realitate critica sa vizând sfera cazurilor de nulitate relativă care pot determina o astfel de soluție în apel.

Practic, revizuentul urmărește clarificarea juridică a situațiilor învederate în cuprinsul motivelor de apel ca încălcări substanțiale ale drepturilor lui procesuale (refuzul punerii în discuție, în etapa examinării admisibilității în principiu a căii extraordinare de atac, a cazurilor de revizuire invocate și a probelor care le susțin și limitarea susținerilor părții doar la ultimul cuvânt, încălcându-i-se dreptul la replică) din perspectiva cazurilor de nulitate relativă prevăzută de art. 282 C. proc. pen., precum și a efectelor acestora în planul soluțiilor pe care le poate pronunța instanța de apel. Or, aceste două aspecte pun în discuție nu elemente de constituționalitate a normei de procedură criticate, ci de interpretare și aplicare a legii de către judecătorul competent, reprezentând, în mod esențial, critici aduse hotărârii instanței de fond, ce urmează a fi supuse cenzurii în calea de atac a apelului.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 547 alin. (1), (2) și (4) C. proc. pen., Înalta Curte notează, deopotrivă, că nici aceasta nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Norma legală a cărei neconstituționalitate a fost invocată reglementează procedura reconstituirii înscrisului sau dosarului care, nefiind demarată în cadrul procedurii de soluționare a cererii de revizuire formulată de A., nu are vreo influență asupra substanței dreptului revizuentului de a beneficia de o revizuire efectivă și nici asupra soluției ce ar putea fi dată în cadrul acestei căi extraordinare de atac în urma judecării apelului împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire.

În plus, Înalta Curte constată că argumentele invocate de către recurent în susținerea excepției tind la a sublinia necesitatea stabilirii cu precizie a procedurii reconstituirii înscrisului sau dosarului, în ipotezele punctuale invocate de parte. Or, stabilirea acestei proceduri constituie apanajul exclusiv al puterii legislative, nefiind admisibil ca instanța de contencios constituțional să dispună, pe calea excepției de neconstituționalitate, modificarea acestor dispoziții.

În fine, Înalta Curte constată că admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu demonstrează, astfel cum susține recurentul revizuent, legătura existentă între dispozițiile art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 și art. 547 alin. (1), (2) și (4) C. proc. pen. și soluționarea cauzei pendinte, soluția de referință a Curții de Apel Brașov fundamentându-se exclusiv pe constatarea îndeplinirii exigențelor de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1994 de către textul legal criticat.

Înalta Curte subliniază că scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicției constituționale orice dispoziție legală care reglementează măsuri sau activități vizând desfășurarea procesului penal, ci de a împiedica o judecată și pronunțarea unei soluții întemeiată pe o dispoziție neconstituțională.

Or, în condițiile în care remediul procesual al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de revizuentul A. în concordanță cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, Înalta Curte apreciază că cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, soluția dispusă prin încheierea recurată fiind, în aceste limite, legală.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii din data de 23 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/119/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul revizuent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii din data de 23 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/119/2017.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 februarie 2018.