ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1876/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 25 februarie 2014, reclamanta SC A. a chemat în judecată pe pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, solicitând:

- anularea Deciziei nr. 256 din 26 august 2013 emisă de ANAF - DGSC;

- obligarea ANAF - DGSC să soluționeze contestația formulată de A. împotriva Deciziei de impunere nr. 1 din 20 martie 2013 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală emisă în baza raportului de inspecție fiscală din 20 martie 2013 încheiat de DGAMC pentru suma de 62.509.843 RON (pct. 1 din Decizia nr. 256 din 26 august 2013).

- anularea Deciziei de impunere nr. 1 din 20 martie 2013 și a Raportul de inspecție fiscală nr. x/20 martie 2013, pentru suma totală de 88.281.217 RON.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 135 din data de 23 ianuarie 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC A. reprezentată prin lichidator judiciar B., prin practician în insolvență C. și administrator special D., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor; a anulat Decizia nr. 256 din 26 august 2013; a obligat pârâta ANAF - DGSC să soluționeze contestația formulată de reclamantă la 29.04.2013; a admis excepția inadmisibilității, respingând capătul de cerere privind anularea Deciziei de impunere nr. 1 din 20 martie 2013 și Raportul de inspecție fiscală nr. x/20.03.2013, ca inadmisibil.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond precum și împotriva încheierii de ședință din data de 21.11.2014 prin care s-a respins cererea de suspendare a cauzei, pârâta Agenția Națională De Administrare Fiscală a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

În opinia recurentei, soluția de respingere a cererii de suspendare a cauzei este greșită având în vedere că prin adresa din 31 iulie 2013 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție comunică Direcției generale de soluționare a contestațiilor faptul că, prin rezoluția din data de 12 iulie 2013, Dosarul x/2013 a fost conexat la cauza cu numărul x/P/2011, în prezent fiind efectuate acte de urmărire penală.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată formulată de intimata-reclamantă.

În susținerea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a criticat sentința instanței de fond pentru nelegalitate, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, arătând că hotărârea instanței a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

A arătat recurenta că intimata se afla angrenată într-o serie de procese penale, aceasta formulând sistematic cereri de rambursare TVA, cereri care se află în diferite stadii în cercetare penală sau în judecată în fața instanțelor penale. Astfel cu privire la relațiile contractuale cu SC E. SRL există pe rolul instanțelor de judecată Dosarele penale nr. x/2011 și y/2013, dosare în care reprezentanții acestor societăți comerciale au calitatea de inculpat.

Recurenta a susținut că instanța a aplicat greșit normele de drept material atunci când a dispus obligarea instituitei pârâte la soluționarea pe fond a contestației administrative cu privire la suma de 62.509.843 RON reprezentând TVA.

Instanța de fond a considerat în mod greșit că nu sunt îndeplinite condițiile cuprinse în art. 214 lit. a) din C. proc. fisc. privind suspendarea soluționării contestației administrative, atunci când exista indiciile săvârșirii unei infracțiuni.

Organele de inspecție fiscală au transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, o copie a Raportului de inspecție fiscală nr. x/20 martie 2013 și a Deciziei de impunere nr. 1 din 20 martie 2013 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, pentru a sprijini efectuarea cercetărilor penale în cazul în care societatea verificată și/sau societățile furnizoare fac obiectul unor astfel de cercetări.

Recurenta învederează că, intre stabilirea obligațiilor bugetare prin decizia de impunere și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite de reprezentanții intimatei există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea contestației în calea administrativă de atac.

Astfel, organul de soluționare a contestațiilor din cadrul A.N.A.F. nu se poate pronunța pe fondul contestației administrative a societății mai înainte de a se finaliza soluționarea laturii penale a cauzei.

Mai mult, soluția data de Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor prin Decizia nr. 256 din 26 august 2013 este în concordanță cu practica judiciară a secției de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție în privința litigiilor care privesc măsura suspendării soluționării contestației în calea administrativă de atac, dispusă de organul fiscal de soluționare a contestațiilor.

Din corespondența purtată de Direcția generală de soluționare a contestațiilor cu instituțiile abilitate, a rezultat că sub nr. x/P/2013 a fost înregistrat dosarul de urmărire penală privind SC A., iar prin rezoluția din data de 12.07.2013 acest dosar a fost conexat cu cauza nr. x/P/2011, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, fiind efectuate acte de urmărire penală.

De asemenea, dosarele conexate nr. x/2013 și y/2011 aflate în cercetare penală se află în strânsă legătură cu dosarele penale nr. x/2011 și y/2013 aflate pe rolul instanțelor penale, dosare în care reprezentanții acestor societăți comerciale au calitatea de inculpat.

În opinia recurentei nu pot fi primite argumentele instanței de fond precum că în momentul de față Dosarul nr. x/2011 a fost restituit DNA, neexistând rezoluții de începere a urmăriri penale.

Pentru a se dispune suspendarea soluționării contestației administrative, nu este necesara începerea urmăririi penale în cauză, ci trebuie îndeplinită condiția ca organele de control fiscal să fi sesizat organele penale cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni.

Recurenta a susținut că tranzacțiile dintre intimata și SC F. SRL au creat suspiciuni în sensul că au fost făcute controlat, în scopul de a înregistra TVA de rambursat în deconturile de TVA.

Societățile și-au reglat sumele înscrise în deconturi de TVA depuse la organele fiscale astfel încât să înregistreze TVA de rambursat sau sume foarte mici de TVA de plată. Soluția organelor penale având o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii ce face obiectul contestației formulată de SC A. SRL împotriva Deciziei de impunere nr. 1 din 20 martie 2013 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală.

Recurenta a criticat sentința instanței de fond și cu privire la obligarea instituției la soluționarea pe fond a contestației administrative pentru suma de 88.281.217 RON, precizând că în mod corect organele de soluționare a contestației au respins ca nemotivată contestația administrativă a intimatei, instanța de fond dispunând nelegal obligarea organului fiscal la soluționarea contestației.

Deși în contestația administrativă intimata contestă suma de 78.359.147 RON reprezentând TVA stabilită suplimentar, aceasta aduce argumente doar pentru TVA suplimentar în suma de 33.262.160 RON, care reprezintă taxa aferentă achiziționării celor trei imobile, pentru restul de debit TVA (45.096.987 RON) și de accesorii TVA (43.184.230 RON) neaducând niciun argument în susținerea contestației administrative.

Arată recurenta că simpla menționare în cuprinsul contestației administrative a întregii sume contestate nu echivalează cu motivarea contestației pentru întreaga sumă.

Este adevărat că intimata a enumerat toate sumele pe care a înțeles să le conteste, însă toate argumentele nelegalității a celor de impunere au privit doar TVA-ul aferent celor trei imobile, fără a aduce argumente punctuale și pentru restul sumelor.

Întrucât pentru bunurile achiziționate din statele membre intimata nu a făcut dovada că achizițiile au fost efectuate în scopul realizării de operațiuni taxabile, organele de inspecție fiscală au stabilit că nu-i sunt aplicabile prevederile art. 146 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru aceste tranzacții intimata nu a depus, în vederea soluționării contestației administrative, niciun document în susținerea propriei cauze, nu a invocat niciun articol de lege în apărarea sa, conținutul contestației cuprinzând enumerarea sumelor stabilite prin Decizia de impunere nr. 1 din 20 martie 2013 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată, enumerarea unor constatări ale organelor de inspecție fiscală și calificarea acestor constatări ca fiind incorecte, fără a fi prezentat niciun argument în sprijinul acestor aprecieri.

În concluzie, în considerarea motivelor de fapt și de drept expuse, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată formulată de SC A.

Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din 14 aprilie 2016 în conformitate cu art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 ianuarie 2017, completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și l-a admis, în principiu, în temeiul art. 497 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea formulată de intimatul-pârât la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum și în conformitate cu art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din Noul C. proc. civ. recursul urmărește să supună Înaltei Curți examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile aduse încheierii din 21.11.2014 prin care s-a respins cererea de suspendare cauzei, instanța de fond apreciind corect că nu există o cauză nici pe rolul instanțelor nici pe rolul organelor de urmărire penală în care să existe dispusă începerea urmăririi penale în relații cu fapte ce fac obiectul prezentului dosar.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, sentința recurată reflectând interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamanta SC A. a vizat anularea Deciziei nr. 256 din 26 august 2013 prin care în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. privind Codul de procedură fiscală (în continuare Codul de procedură fiscală) s-a suspendat soluționarea cauzei referitoare la suma totală de pentru suma de 62.509.843 RON, din care TVA debit principal 33.262.160 RON și accesorii aferente 29.247.683 RON, mai exact s-a suspendat soluționarea contestației formulate de societatea reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 1 din 20 martie 2013 emisă de organele de inspecție fiscală ale DGAMC în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/20 martie 2013.

În motivarea acestei decizii s-a precizat că nu a fost soluționat dosarului de urmărire penală cu nr. x/2013, conexat la dosarul nr. x/2011, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Înalta Curte reține că instanța de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce privește exercitarea dreptului de apreciere al autorității fiscale prin raportare la definiția excesului de putere, cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporționalității și a celorlalte exigențe ale dreptului la o bună administrare, pentru că în caz contrar, s-ar accepta incidența art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecința amânării nepermise a soluției în procedura administrativă.

În acest context, Înalta Curte constată că interpretarea dată de Curtea de Apel București dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. este corectă și legală și că, în acest context, soluția ce face obiectul controlului judiciar este temeinică și legală.

Potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.:

"Suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă

(1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă; [...]".

În speță, din probatoriul administrat rezultă fără dubiu că în acest dosar, prin hotărâre definitivă s-a dispus restituirea la DNA, iar, în momentul de față nu există nicio rezoluție de începere a urmăririi penale.

Pe de altă parte, dosarele penale nr. x/2011 și y/2013 nu influențează soluționarea contestației reclamantei deoarece aceste dosare penale au ca obiect fapte penale în legătură cu alte contracte încheiate de reclamanta, decât cele încheiate cu SC F. SRL.

Cele menționate susțin concluzia instanței de fond, în sensul că organul fiscal competent cu soluționarea contestației administrative a aplicat greșit dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. , fiind astfel corectă soluția primei instanțe de anulare a Deciziei nr. 256 din 26 august 2013 emisă de ANAF-DGSC prin care s-a suspendat procedura administrativă de soluționare a contestației formulate de SC A. împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. 1 din 20 martie 2013 emisă de ANAF - DGAMC și obligării pârâtei la soluționarea contestației reclamantei.

În concluzie, se constată că toate criticile recurentei sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

Temeiul juridic al soluției adoptate în recurs

În conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor împotriva încheierii din 21 noiembrie 2014 și a Sentinței nr. 135 din 23 ianuarie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 mai 2017.

Procesat de GGC - CL