ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.05.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1810/2017

HOTĂRÂRE
17.05.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1810/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 09 martie 2015, pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanta CNCF "CFR" SA - Sucursala Regională CF Craiova, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Serviciul de Inspecție Economico-Financiară, a solicitat restituirea cauțiunii în cuantum de 11.751,50 RON, consemnată prin recipisa de consemnare nr. 1301128/1 la data de 13 iunie 2014, în Dosarul nr. x/2014, ca nefiind utilizată.

Prin încheierea de ședință din data de 4 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2014, a fost respinsă cererea de restituire a cauțiunii formulată de reclamanta CNCF "CFR" SA - Sucursala Regională CF Craiova în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Serviciul de Inspecție Economico-Financiară.

Împotriva încheierii de ședință din data de 4 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2014, a formulat recurs reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" SA - Sucursala Regională CF Craiova, solicitând casarea încheierii recurate și admiterea cererii sale, în sensul de a se dispune aplicarea mențiunii "neutilizată" pe recipisa de consemnare nr. 1301128/1.

În motivarea recursului, recurenta arată că în Dosarul nr. x/2014 a formulat o cerere de suspendare a unui act administrativ, aferent căreia a consemnat o cauțiune în cuantum de 11.751,50 RON cu recipisa de consemnare nr. 1301128/1 emisă de A.

Întrucât nu a depus dovada consemnării cauțiunii la dosar, prin Sentința civilă nr. 222 din 16 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, a fost respinsă cererea de suspendare a executării actului administrativ, astfel că respectiva cauțiune nu a fost utilizată.

Referitor la cererea de restituire a cauțiunii, recurenta arată că în mod eronat prima instanță nu i-a restituit cauțiunea, câtă vreme soluția de respingere a cererii sale de suspendare a actului administrativ a fost consecința nedepunerii dovezii de achitare a cauțiunii și că în cazul respingerii cererii de restituire, nu are posibilitatea recuperării acestei sume, deoarece A. a refuzat eliberarea cauțiunii, fără o mențiune a instanței de judecată.

Legal citată, intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Serviciul de Inspecție Economico-Financiară nu a depus întâmpinare în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este fondat recursul declarat în cauză.

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar reține că motivele invocate prin cererea de recurs se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat, urmând a fi examinate din perspectiva acestor dispoziții legale.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/54/2014 la data de 22 mai 2014 reclamanta CNCF "CFR" SA - Sucursala Regională CF Craiova în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Serviciul de Inspecție Economico-Financiară, a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării măsurilor 1, 2, 3, 4, 5 și 6 cuprinse în Dispoziția nr. CV 7117 din 02 aprilie 2014, emisă de instituția pârâtă.

Prin încheierea de ședință din data de 10 iulie 2014, instanța a pus în vedere reclamantei să achite o cauțiune în cuantum de 11751,49 RON, reprezentând 1% din suma contestată și să depună la dosar dovada îndeplinirii acestei obligații.

Prin Sentința nr. 222 din 16 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2014, s-a respins cererea formulată de reclamanta "CFR" SA - Sucursala Regională CF Craiova, reținându-se că în cauză, aceasta nu a făcut dovada consemnării cauțiunii, stabilită prin încheierea de ședință din data de 10 iulie 2014, condiție impusă imperativ de lege, conform dispozițiilor art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. , și care trebuie îndeplinită anterior dispunerii măsurii suspendării.

Înalta Curte constată că obligația recurentei-reclamante de a face dovada consemnării unei cauțiuni în cuantum de 11.751,50 RON, a fost stabilită în temeiul dispozițiilor art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, dispoziții care, în ceea ce privește restituirea cauțiunii astfel consemnate, se coroborează cu dreptul comun în materie, constând în dispozițiile art. 1064 alin. (1) și (2) C. proc. civ., republicat, conform cărora:

"(1) Cauțiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluționarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus.

(2) Cauțiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauțiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviințarea măsurii pentru care aceasta s-a depus."

În cauză, se apreciază că prima instanță, în mod greșit, a respins cererea de restituire a cauțiunii, formulată de către recurenta-reclamantă, considerând eronat, că referirea din cuprinsul dispozițiilor art. 1064 alin. (1) la cauțiunea depusă are în vedere depunerea efectivă în dosarul aflat pe rolul instanței a înscrisului doveditor al consemnării acestei cauțiuni, materializat prin recipisa de consemnare, deoarece cauțiunea, constând în suma de bani ce se indisponibilizează, se depune efectiv la unitatea bancară și doar dovada acestei depuneri se înregistrează în dosarul instanței, în vederea soluționării cererii în considerarea căreia a fost consemnată cauțiunea.

De asemenea, se constată că o interpretare în sensul celei date de către prima instanță, pe lângă faptul că este improprie textului de lege indicat, este de asemenea, de natură să prejudicieze partea, care în speță, nu a depus diligențele necesare pentru a face dovada consemnării acestei cauțiuni în dosarul de primă instanță, fapt pentru care cererea sa de suspendare a fost respinsă, dar s-ar afla și în imposibilitatea recuperării sumei astfel consemnate.

Prin urmare, constatând că în speță, cererea recurentei-reclamante în considerarea căreia a fost depusă cauțiunea, a fost respinsă și reținând dispozițiile art. 1064 alin. (4) C. proc. civ., republicat, conform cărora "Dacă cererea pentru care s-a depus cauțiunea a fost respinsă, instanța va dispune din oficiu și restituirea cauțiunii", fără a se face vreo distincție între motivele ce au determinat respingerea cererii de suspendare, Înalta Curte apreciază că cererea recurentei de restituire a cauțiunii este îndreptățită.

Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" SA - Sucursala Regională CF Craiova împotriva încheierii de ședință din data de 4 mai 2015 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, pe care o va casa și rejudecând, va admite cererea formulată de reclamanta CNCF "CFR" SA - Sucursala Regională CF Craiova, dispunând restituirea cauțiunii în cuantum de 11.751,50 RON, consemnată prin recipisa de consemnare nr. 1301128/1 la data de 13.06.2014, în Dosarul nr. x/2014.

Admite recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" SA - Sucursala Regională CF Craiova împotriva încheierii de ședință din data de 4 mai 2015 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea recurată și rejudecând, admite cererea formulată de reclamanta CNCF "CFR" SA - Sucursala Regională CF Craiova și în consecință, dispune restituirea cauțiunii în cuantum de 11.751,50 RON, consemnată prin recipisa de consemnare nr. 1301128/1 la data de 13 iunie 2014 în Dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 mai 2017.

Procesat de GGC - CT

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-10-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3185/2017
nțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova. 1. Recursul formulat de reclamanta CNCF CFR SA În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reclamanta ar
ÎCCJ 2014-09-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3484/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanta CNCF "CFR" SA - Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF Craiova a solicitat suspendarea m
ÎCCJ 2019-12-05
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6185/2019
Ședința publică din data de 5 decembrie 2019 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea pronunțată de instanța de fond 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată, in
ÎCCJ 2021-06-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3514/2021
. 1. Respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii prealabile nr. 162/7181/20.09.2019 formulate de Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S A. București - Sucursala Regională de Căi Ferate CFR Craiova împotriva măsurilor nr. 1, nr. 4, nr. 5 pct
ÎCCJ 2025-06-25
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3654/2025
Ședința publică din data de 25 iunie 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin contestația înregistrată la data d
Sursă