ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 345/2018

Asupra plângerii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18 octombrie 2017, petenții A. și B. solicită obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata de penalități către B., în calitate de parte vătămată, în baza prevederilor art. 52 din Constituția României și a art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precum și anularea în tot, în baza prevederilor art. 153 alin. (2) și art. 179 alin. (3) C. proc. civ., a următoarelor hotărâri judecătorești: Decizia nr. 532 din 16 februarie 2017 din Dosarul nr. x/1/2016; Sentința civilă nr. 1367 din 15 iunie 2017 din Dosarul nr. x/84/2017, precum și decizia ce urmează a se pronunța de către Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. x/84/2017.

De asemenea, solicită anularea Deciziei civile nr. 9960 din 21 octombrie 2013 din Dosarul nr. x/84/2013 și Decizia civilă nr. 690 din 27 ianuarie 2014 din Dosarul nr. x/84/2013.

Cererea este întemeiată pe prevederile art. 1 alin. (5) și art. 16 alin. (2) din Constituția României, art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 905, art. 906 C. proc. civ., respectiv pe prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului și ale Deciziei nr. 2179 din 17 iunie 2010 a Parlamentului European.

În motivarea cererii, petenții critică modalitatea de soluționare a Dosarelor nr. x/1/2016, nr. x/84/2017 și nr. x/84/2013, apreciind că prin soluțiile pronunțate și prin modalitatea de administrare și reținere a probelor depuse, petenții au fost prejudiciați, astfel că sunt îndreptățiți la acordarea de penalități.

De asemenea, se invocă stabilirea eronată a cadrului procesual în privința părților chemate în judecată, susținând că în dosarele mai sus arătate, pentru acordarea de penalități a înțeles să cheme în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și nu Consiliul Superior al Magistraturii. Invocă și nelegala citare a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, care potrivit dispozițiilor art. 153 alin. (1) și (2) C. proc. civ. este sancționată cu nulitatea.

În esență, petenții, în baza unui presupus refuz de punere în aplicare a Sentinței civile nr. 470 din 12 februarie 2010 pronunțată în Dosarul nr. x/84/2009 al Tribunalului Sălaj, astfel cum a fost modificată în recurs prin Decizia civilă nr. 2816/2010 din data de 11 noiembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/84/2009, solicită acordarea de penalități.

Deși legal citat, intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu a formulat întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curți

Reclamantul a învestit Înalta Curte cu o cerere formulată în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 905 și 906 C. proc. civ., solicitând obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata de penalități pentru neexecutarea Sentinței civile nr. 470 din 12 februarie 2010 pronunțată în Dosarul nr. x/84/2009 al Tribunalului Sălaj, modificată în recurs prin Decizia civilă nr. 2816/2010 din data de 11 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004: "(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate, instanța de executare, prin încheiere definitivă, dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 905 C. proc. civ."

Totodată, art. 905 și 906 C. proc. civ., invocate de către petenți în prezentul demers judiciar vizează Executarea obligației de a nu face și, respectiv, Aplicarea de penalități, etape circumscrise de asemenea, etapei de executare.

Conform dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

Văzând obiectul cererii formulate de către petenți și temeiurile de drept invocate de către aceștia, se reține că în materia contenciosului administrativ, instanța de executare se stabilește potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia: "(1) Instanța de executare, care în materia contenciosului administrativ este, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ț), instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ, aplică, respectiv acordă sancțiunea și penalitățile prevăzute la art. 24 alin. (3), fără a fi nevoie de învestirea cu formulă executorie și de încuviințarea executării silite de către executorul judecătoresc. "

În conformitate cu dispozițiile citate, Înalta Curte reține că, în materia contenciosului administrativ și fiscal, sancțiunea și penalitățile prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 pentru neexecutarea la termen, de către autoritatea publică, a unei hotărâri judecătorești se aplică, respectiv se acordă de către instanța de executare, la cererea reclamantului, iar conform art. 2 alin. (1) lit. ț) din aceeași lege, "instanța de executare este instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ".

În cauză, Sentința nr. 470 din 12 februarie 2010 din Dosarul nr. x/84/2009 a fost pronunțată de Tribunalul Sălaj și, prin urmare, această instanță este competentă să soluționeze cererea formulată de petenți.

Pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art. art. 25 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. ț) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va trimite cauza privind petenții A. și B., spre soluționare, la Tribunalul Sălaj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Trimite cauza privind petenții A. și B., spre soluționare, la Tribunalul Sălaj.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2018.