ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3866/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3866/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată la data de 04 decembrie 2014, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. 46693/G/II/20.11.2014, întocmit de pârâtă și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 530 din 26 februarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței nr. 530 din 26 februarie 2015 a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum s-a reținut prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, solicitând casarea hotărârii atacate și admiterea contestației formulate.
Recurentul-reclamant critică hotărârea instanței de fond, apreciind că nu s-a aflat în stare de incompatibilitate pe timpul exercitării funcției de viceprimar, interpretarea dată prevederilor art. 87 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 fiind una excesivă, atât timp cât finalitatea urmărită de legiuitor prin încriminarea stărilor de incompatibilitate în privința alesului local, este aceea de a asigura transparență în exercitarea funcției publice, precum și prevenirea corupției.
Așa cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul cauzei, recurentul-reclamant susține că, în perioada în care a deținut funcția de viceprimar, societatea B. SRL nu a derulat relații comerciale și nu a desfășurat activitate, ceea ce presupune că recurentul nu a încheiat nici un act în numele societății, nu a reprezentat-o și, în general, nu a exercitat atribuțiile de administrator al societății.
Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate nu a depus întâmpinare în dosarul de recurs.
Procedura de soluționare a recursului
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 08 martie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.
Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.
Prin încheierea din data de 04 octombrie 2017, constatând că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.
II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin Raportul de evaluare întocmit de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate sub nr. 46693/G/II/20.11.2014, s-a constatat că, în perioada 20.06.2012 - prezent, recurentul-reclamant A. s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a deținut, simultan, atât funcția de viceprimar al comunei Salcia, jud. Teleorman, cât și pe aceea de administrator al societății B. SRL, fiind astfel încălcate prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.
Pentru a ajunge la această concluzie, intimata-pârâtă a avut în vedere că, prin Hotărârea nr. 5 din 20 iunie 2012 a Consiliului Local Salcia, jud. Teleorman, reclamantul a fost ales în funcția de viceprimar, iar din datele furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin adresa nr. 251141 din 30 iunie 2014, a rezultat că acesta a deținut calitatea de administrator al societății B. SRL, de la înființarea societății (26.10.2001), până la data întocmirii raportului de evaluare.
Situația de fapt relevată de aceste înscrisuri nu a fost contestată de către recurentul-reclamant în fața instanței de fond și nici în cuprinsul cererii de recurs, criticile formulate în fața instanței de control judiciar fiind circumscrise interpretării eronate, de către prima instanță, a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, din perspectiva împrejurării că societatea nu a desfășurat activitate comercială, în perioada supusă evaluării.
Potrivit art. 87 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare în perioada supusă evaluării, precum și la data întocmirii Raportului de evaluare:
"
Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu: (...) d) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice; (...)"
Față de aceste dispoziții legale, rezultă că susținerea recurentului privind neexercitarea în concret a atribuțiilor de administrator nu prezintă relevanță în ceea ce privește regimul incompatibilităților. Existența stării de incompatibilitate intervine prin deținerea concomitentă a calităților de viceprimar și administrator, fără a fi condiționată de exercitarea atribuțiilor de administrator, ori de existența sau dimensiunea activității persoanei juridice.
În consecință, simpla deținere simultană a celor două calități este o condiție atât esențială, cât și suficientă, pentru constatarea existenței stării de incompatibilitate.
Înalta Curte apreciază a fi nefondată și critica privind interpretarea în mod excesiv, în defavoarea recurentului, a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, constatând că instanța de fond a aplicat corespunzător aceste prevederi legale la situația speței, iar interpretarea textului normativ corespunde atât sensului său literal, cât și scopului urmărit de legiuitor la edictarea normei.
Este reală susținerea reclamantului din cererea de recurs, în sensul că scopul urmărit de legiuitor prin incriminarea stărilor de incompatibilitate, este acelea de a asigura transparență în exercitarea funcției și de a preveni corupția, însă acest scop este urmărit și respectat întocmai prin sancționarea deținerii concomitente a funcției de viceprimar și a celei de administrator al unei societăți comerciale, fără stipularea vreunei condiții suplimentare legate de exercitarea efectivă a ambelor funcții.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, criticile formulate de recurentul-reclamant fiind nefondate.
Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 530 din 26 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 decembrie 2017.