ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3462/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de civilă de contencios administrativ și fiscal, la data de 27 iulie 2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, a solicitat anularea deciziei emise de pârâtă prin care s-a stabilit neînceperea investigațiilor cu privire la petiția înregistrată sub nr. 14190 din 10 iunie 2015, refuzul nejustificat de a începe investigațiile, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 677/2001.

Soluția instanței de fond

Deliberând cu prioritate asupra excepției, Tribunalul București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 8656 din 3 decembrie 2015, Dosar nr. x/3/2015, a admis excepția de necompetență și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

În argumentele prezentate, instanța a reținut că în speță actul contestat (refuzul nejustificat asimilat, potrivit legii generale, actului administrativ) este emis de instituția pârâtă, "autoritate publică cu personalitate juridică, autonomă și independentă față de orice alte autoritate a administrației publice care exercită atribuțiile date în competență prin dispozițiile legale din domeniul prelucrării datelor cu caracter personal și al liberei circulații a acestor date". (Legea nr. 102/2005).

Așadar, instanța a reținut că față de caracterul instituției pârâte, de autoritate publică centrală autonomă cu personalitate juridică și dispozițiile legale enunțate, aparține Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a litigiului.

Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință publică din 5 februarie 2016, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, pentru lipsa părților.

Reținând că potrivit art. 411 alin. (2) din noul C. proc. civ., cererea de judecată în lipsă produce efecte numai la instanța în fața căreia a fost formulată, iar niciuna dintre părți nu a reiterat cererea de judecare în lipsă formulată în fața Tribunalului București, precum și față lipsa părților legal citate pentru acest termen de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanța a dispus suspendarea cauzei, pentru neprezentarea niciuneia dintre părți la strigarea cauzei.

Calea de atac exercitată.

Reclamanta A. a promovat recurs împotriva încheierii din 05 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/3/2015, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără să indice vreun motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere criticile expuse de recurenta-reclamantă, precum și din perspectiva hotărârii atacate, se apreciază că argumentele prezentate în susținerea recursului pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta, în esență, a criticat Încheierea, sub următoarele aspecte:

- în mod greșit instanța a suspendat judecata cauzei, indicând în mod greșit prevederile art. 411 alin. (1) pct. (2) C. proc. civ.,

- deși cauza a fost declinată la Tribunalul București, unde recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă precum și comunicarea actelor de procedură prin aplicarea dispozițiilor art. 154 alin. (6) coroborat cu art. 158 alin. (1) C. proc. civ., instanța, contrar solicitărilor recurentei citațiile și comunicările s-au realizat prin intermediul Poștei Române.

- recurenta arată că redactarea încheierii de suspendare a judecății cauzei s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 426 alin. (3) și (6), iar comunicarea încheierii atacate cu încălcarea dispozițiilor art. 426 alin. (1) coroborat cu art. 538 alin. (2) C. proc. civ.

- dovada de îndeplinire a procedurii, așa cum greșit a reținut instanța, nu era îndeplinită în condițiile în care recutenta a refuzat primirea corespondenței;

- au fost greșit aplicate prevederile mai sus menționate, având în vedere că nu erau întrunite condițiile prevăzute de lege, astfel că instanța în mod greșit a suspendat judecarea cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Apărările intimatului

Intimata-pârâtă Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal Serviciul Fiscal Orășenesc Târgu Frumos prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea recursului cu consecința menținerii ca temeinice și legale a Încheierii atacate.

Considerentele Înaltei Curți

Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Obiectul cauzei cu care a fost investită instanța de fond este o acțiune având ca obiect anularea deciziei emise de pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal prin care s-a stabilit neînceperea investigațiilor cu privire la petiția înregistrată sub nr. 1490 din 10 iunie 2015.

În cursul cercetării judecătorești la primul termen de judecată stabilit pentru data de 5 februarie 2016, instanța a constat că niciuna dintre părți nu s-a prezentat și nici nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel că, în temeiul art. 411 pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, pentru lipsa părților.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în cazul în care instanța procedează la suspendarea cauzei pentru absența părților, fără însă ca acestea să fi solicitat judecata în lipsă nu se aduce atingere dreptului la apărare, principiului contradictorialității și nici dreptului la un proces echitabil, așa cum susține recurenta.

Prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 din noul C. proc. civ., potrivit cărora "instanța va suspenda judecata dacă niciuna din părți nu se înfățișează la strigarea pricinii", au un caracter imperativ și nu facultativ, iar nesocotirea acestora are drept consecință nulitatea hotărârii pronunțate.

În acest caz este vorba de o nulitate de ordine publică, întrucât regulile de procedură instituite privesc desfășurarea activității de judecată și urmăresc ocrotirea unui interes general.

Din analiza dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reiese că: judecătorul va suspenda:

" când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.

(2) Cererea de judecată în lipsă produce efecte numai la instanța în fața căreia a fost formulată".

Potrivit dispozițiilor mai sus mneționate instanța este obligată să suspende judecata dacă niciuna din părți nu se înfățișează la strigarea pricinii și nu s-a cerut judecarea în lipsă.

Textul menționat nu își găsește incidența în situația în care, deși nu s-a solicitat judecata în lipsă, părțile și-au motivat imposibilitatea prezentării prin depunerea de cereri la care se anexează acte de natură să confirme solicitarea de amânare a cauzei.

Verificând legalitatea și temeinicia încheierii atacate prin prisma criticilor expuse de recurentă, în sensul că dovada de îndeplinire a procedurii nu era îndeplinită pentru termenul în care s-a dispus suspendarea judecării cauzei pentru lipsa părților, în condițiile în care recutenta a refuzat primirea corespondenței, nu pot fi reținute.

Într-adevăr, potrivit art. 153 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel.

Tot astfel, părții reclamante să-i fie aduse la cunoștință obligațiile stabilite de instanță în cursul judecății, pentru că altfel nu i se poate reține vreo culpă în desfășurarea defectuoasă a procesului și, în consecință, nu se poate dispune suspendarea judecății cu titlu de sancțiune.

Însă, recurenta în mod eronat susține că pentru termenul de judecată fixat pentru data de 5 februarie 2016 nu ar fi fost citată, în dosarul de fond existând dovada de îndeplinire a procedurii sale de citare.

Pe de altă parte, odată cu citația reclamantei i-a fost comunicată și încheierea pronunțată în data de din 5 februarie 2017, la dosar existând dovada trimiterii acestui act de procedură.

Așadar, judecătorul fondului, prin suspendarea procesului nu a încălcat în nici un fel respectivele norme ci, din contră, a făcut o justă aplicare a lor, măsura dispusă prin încheierea de ședință din 5 februarie 2017 fiind una legală.

Nu în ultimul rând, este evident că alin. (2) al art. 411 C. proc. civ. prevede expres că "cererea de judecată în lipsă produce efecte numai la instanța în fața căreia a fost formulată", astfel că În mod corect instanța de fond a făcut aplicarea acestor dispoziții.

În alte cuvinte, o încheiere interlocutorie, prin care s-a întrerupt cursul judecății, și, deci, a soluționării acțiunii unei persoane, oricare dintre participanții la proces are la dispoziție, bineînțeles, în interiorul termenului de perimare, posibilitatea de a solicita repunerea pricinii pe rol, iar pe de altă parte, dreptul de acces la justiție nu poate fi în niciun caz un drept absolut, ca orice libertate, el putând suferi anumite limitări din partea puterii de stat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 05 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/3/2015,ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 08 noiembrie 2017.