ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2923/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, obligarea acestuia la plata unei despăgubiri în valoare de 1.500.000 euro.

Reclamanta a invocat că a fost prejudiciată de către pârât prin actele administrative emise de acesta, respectiv Certificatul de Atestare a Proprietății seria x/1994, astfel încât în perioada 1993-2011 nu s-a putut bucura de dreptul său de proprietate asupra unei suprafețe de teren înscrisă în T.P. 41502/18975 din 26 aprilie 1993.

La termenul de judecată din 18 ianuarie 2013, instanța a constatat lipsa nejustificată a părților și, prin încheierea de ședință de la aceeași dată, a dispus suspendarea judecății cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia nr. 1563 din 26 martie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății.

A reținut Înalta Curte că instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 242 alin. (1) punctul 2 din C. proc. civ., suspendând cauza pentru lipsa nejustificată a părților, în condițiile în care, la data de 6 noiembrie 2012, reclamanta A. depus la dosar o cerere prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată în vederea studierii întâmpinării, în finalul acestei cereri făcând mențiunea "rog a se judeca în lipsa mea!!!".

La data de 23.09.2014, cauza a fost repusă pe rolul Curții de Apel București, acordându-se primul termen de judecată la data de 24 octombrie 2014.

Prin încheierea de ședință din data de 24.10.2014, Curtea de Apel București a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Ministerului Economiei, punând în vedere reclamantei, lipsă la acel termen, să depună la dosar un exemplar al cererii de chemare în judecată, în vederea comunicării către noul pârât din dosar.

Prin încheierea de ședință de la 5 decembrie 2014, Curtea de Apel București a dispus, în temeiul art. 1551 din C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei ca urmare a nerespectării de către reclamantă a obligației stabilită în sarcina sa, respectiv aceea de a depune o copie de pe cererea de chemare în judecată în vederea comunicării acesteia către Ministerul Economiei.

La data de 28.01.2016, cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, în vederea discutării perimării.

Prin sentința civilă nr. 914 din 18 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția perimării și a constatat perimată cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Economiei.

A reținut instanța de fond că sunt incidente dispozițiile art. 416 din C. proc. civ., potrivit cărora orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar în cauză ultimul act de procedură îndeplinit de instanță a fost la data de 18.01.2013.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru continuarea judecății pe fond.

În susținerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, având în vedere că după trimiterea cauzei spre rejudecare prin Decizia nr. 1563 din 26 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și repunerea acesteia pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, nu a mai fost legal citată pentru a se putea prezenta la termenele de judecată acordate.

Intimatul - pârât Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

Hotărârea Înaltei Curți asupra recursului

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivul de recurs invocată de recurenta-reclamantă, precum și de dispozițiile procedurale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, urmând a fi casată hotărârea atacată și trimisă cauza spre rejudecare, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin sentința recurată, instanța de fond, în temeiul dispozițiilor art. 416 din Noul C. proc. civ., a admis excepția perimării și a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de A., reținând, în esență, că aceasta a stat în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni de la îndeplinirea ultimului act de procedură, respectiv din data de 18.01. 2013.

Analizând conținutul hotărârii recurate, Înalta Curte constată existența mai multor aspecte de nelegalitate care au condus la un raționament juridic greșit și în final la aplicarea eronată a legii, în raport de elementele de fapt și de drept rezultate din actele procedurale întocmite în cauză.

În primul rând, motivarea instanței de fond este confuză și contradictorie față de cele consemnate în practicaua sentinței cu ocazia dezbaterilor publice asupra cauzei.

Astfel, deși prezentului litigiu îi sunt aplicabile dispozițiile vechiul C. proc. civ., în baza cărora s-a desfășurat întreaga procedură de judecată, în ambele cicluri procesuale, motivarea sentinței recurate a avut ca temei de drept dispozițiile art. 416 din Noul C. proc. civ. privitoare la instituția perimării, deși acestea, în mod evident, nu erau incidente în cauză.

Dispozițiile procedurale pe care instanța de fond ar fi trebuit să le aplice sunt cele prevăzute de art. 248 din vechiul C. proc. civ., al căror conținut este diferit față de cel al art. 416 noul C. proc. civ., reținut de curtea de apel.

Un alt element care pune instanța de control judiciar în imposibilitatea de a cenzura temeinicia raționamentului juridic dezvoltat de judecătorul fondului, este acela potrivit căruia, verificarea îndeplinirii condițiilor pentru constatarea perimării s-a făcut prin raportare la încheierea de ședință din 18.01.2013 prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei, pentru lipsa nejustificată a părților, în temeiul art. 242 alin. (1) punctul 2 din C. proc. civ.

Or, încheierea din 18 ianuarie 2013, astfel cum s-a arătat anterior, a fost pronunțată în primul ciclu procesual și a fost casată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1563 din 26 martie 2014, constatându-se nelegalitatea măsurii suspendării judecății cauzei, prin prisma faptul că reclamata solicitase judecata cauzei în lipsă.

Prin urmare, instanța de fond s-a aflat într-o confuzie totală cu privire la situația de fapt care a condus, în final, la constatarea perimării cererii de chemare în judecată și, aceasta, în condițiile în care, în practicaua sentinței s-au consemnat următoarele:

"Curtea, în baza rolului activ, învederează că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat la 26 martie 2014, după care dosarul a fost trimis la Curtea de Apel București și a fost suspendată judecata în decembrie 2014" .

În acest context, Înalta Curte, procedând la verificarea actelor și lucrărilor dosarului întocmite în cauză după repunerea pe rol a dosarului la Curtea de Apel București, reține că suspendarea judecății cauzei s-a dispus în baza art. 1551 din C. proc. civ., prin încheierea de ședință de la 5 decembrie 2014, acesta fiind ultimul act procedural pe care instanța de fond trebuia să îl ia în considerare pentru verificarea îndeplinirii condițiilor perimării cererii.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că sentința instanței de fond nu respectă exigențele dispozițiilor art. 261 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., motivele de fapt și de drept reținute fiind în totală neconcordanță cu actele procedurale întocmite, neputându-se exercita un veritabil control judiciar.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este nelegală și din perspectiva lipsei de rol activ a instanței de fond în verificarea îndeplinirii condițiilor necesare constatării perimării.

Astfel, deși reclamanta A. a fost prezentă la termenul din 18 martie 2013, când s-a pus în discuție excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu și a învederat instanței că după repunerea cauzei pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, nu a mai primit nicio citație pentru a se prezenta la judecată, prima instanță nu a analizat această apărare prin prisma actelor procedurale întocmite în dosar și nu a arătat motivele pentru care a înlăturat-o, procedând la constatarea perimării cererii.

Recurenta-reclamantă a reiterat în cuprinsul cererii de recurs, pentru a susține nelegalitatea soluției de perimare a cererii de chemare în judecată, aspectul necitării acesteia în faza rejudecării cauzei în fața Curții de Apel București.

Analizând lucrările dosarului Înalta Curte constată că deși în cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a indicat, pe lângă domiciliul său și un domiciliu procesual la sediul Cabinetului de Avocatură B., ulterior, până la primul termen de judecată, prin cererea aflată la fila 11 din dosarul de fond, înregistrată la data de 06.11.2012, reclamanta a solicitat, în mod expres, instanței de judecată ca pentru termenul ce se va acorda să fie citată la adresa de domiciliu, respectiv în comuna Hereclean, sat Badon, nr. 57, județul Sălaj.

Instanța de fond nu a luat act de această precizare, în citativ fiind menționat, în continuare, domiciliul procesual de la sediul avocatului B., citațiile fiind trimise reclamantei la această adresă, procedura fiind considerată îndeplinită prin "afișare".

Cu ocazia soluționării recursului formulat de reclamanta A. împotriva încheierii de 18 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus citarea reclamantei la domiciliul său, respectiv în comuna Hereclean, sat Badon, nr. 57, județul Sălaj, aceasta semnând personal de primire.

După trimiterea cauzei spre rejudecare, repunând cauza pe rol, Curtea de Apel București, cu ignorarea cererii reclamantei privind comunicarea actelor de procedură la domiciliul său, unde locuiește efectiv, a comunicat citațiile la adresa de la sediul avocatului, deși acesta din urmă nu a reprezentat niciodată partea în instanță, neavând depusă la dosar împuternicire în acest sens.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că la termenul de judecată din 5 decembrie 2014, când prin încheierea de ședință pronunțată, instanța de fond a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 1551 din C. proc. civ., procedura de citare cu reclamanta nu a fost legal îndeplinită, astfel încât aceasta nu a putut lua cunoștință efectiv de obligația stabilită în sarcina sa, respectiv de a depune un exemplar al cererii de chemare în judecată, spre a fi comunicat pârâtului Ministerul Economiei.

Totodată, Înalta Curte reține și aspectul că încheierea de suspendare a judecății cauzei nu a fost comunicată reclamantei, cu toate că împotriva acesteia se putea exercita calea de atac a recursului.

Din această perspectivă, instanța de control judiciar apreciază că, deși la termenul de judecată din 18 martie 2016, când au avut loc dezbaterile asupra excepției perimării cererii, procedura de citare a fost îndeplinită prin prezența în instanță a mandatarului reclamantei, totuși viciul de procedură existent la termenul din 5 decembrie 2014, când s-a dispus suspendarea judecării cauzei, și-a extins efectele asupra condițiilor pe care instanța de fond ar fi trebuit să le verifice în vederea constatării perimării.

Potrivit art. 248 din C. proc. civ., "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor*) dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu".

Prin urmare, instanța de fond, în contextul susținerilor reclamantei formulate prin mandatar, la termenul de judecată din 18 martie 2016, instanța de fond avea obligația să verifice actele de procedură întocmite anterior (citațiile emise pe numele reclamantei după repunerea pe rol a cauzei) și care trebuiau îndeplinite din oficiu și, în continuare, să analizeze dacă, într-adevăr a existat o vină a părții, mai întâi pentru neîndeplinirea obligației dispusă pentru termenul de judecată de 5 decembrie 2014 și, ulterior, pentru rămânerea în nelucrare a pricinii timp de 1 an.

Or, în condițiile în care, judecătorul fondului, cu vădită lipsă de rol activ, nu a procedat la analizarea acestor aspecte, coroborat cu motivarea confuză și contradictorie a soluției de perimare, constatată de Înalta Curte în considerentele anterior expuse, hotărârea Curții de Apel București este afectat de viciul nelegalității, care nu poate fi înlăturat decât prin casarea acesteia și trimiterea la rejudecare a cauzei.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond, astfel cum prevede expres art. 315 alin. (3) din C. proc. civ., va dispune efectuarea procedurii de citare a reclamantei A. la adresa de domiciliu indicată în cererea de chemare în judecată, respectiv, comuna Hereclean, sat Badon, nr. 57, județul Sălaj, și va reaprecia asupra tuturor măsurilor dispuse la termenele de judecată acordate după repunerea pe rol a cauzei, la care procedura de citare cu reclamanta nu a fost legal îndeplinită, cu respectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare și a tuturor regulilor care stau la baza cercetării judecătorești.

Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (6) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 914 din 18 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 02 noiembrie 2016.