ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.04.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1554/2017

HOTĂRÂRE
27.04.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1554/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 26.05.2015, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată din 23 martie 2015 emise de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii în anularea acestui act.

1.2. Soluția primei instanțe

Reclamanta a făcut dovada achitării unei cauțiuni în cuantum de 35.000 RON, astfel cum i s-a pus în vedere de instanță.

Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 174 din 7 iulie 2015, a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, în urma rejudecării litigiului, admiterea acțiunii și suspendarea executării actelor contestate până la pronunțarea instanței de fond.

A arătat recurenta-reclamantă că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, fiind încălcat principiul deductibilității, prin aplicarea discreționară a art. 21 și 22 Codul fiscal. Principiul deductibilității, potrivit art. 21 Codul fiscal, presupune considerarea drept cheltuieli deductibile a tuturor cheltuielilor realizate în scopul realizării de venituri impozabile. Art. 23 din Normele metodologice include în această categorie și cheltuielile înregistrate la scoaterea din gestiune a creanțelor asupra clienților, determinate de punerea în aplicare a unui plan de reorganizare admis și confirmat printr-o sentință judecătorească, fără alte limitări.

Prin Decizia nr. 3029/1030 din 29 decembrie 2014, Serviciul de soluționare a contestațiilor a considerat că suma de 11.011.508 RON urmează a fi reanalizată. Astfel, împrumutul acordat de A. către Carpatina S.A. a fost asimilat unor creanțe ale clienților, conform art. 21 alin. (1) Codul fiscal și conform art. 23 lit. k) din H.G. nr. 44/2004.

A mai arătat recurenta că organul fiscal a ignorat documentația pusă la dispoziție de contribuabil. Reprezentanții societății au pus la dispoziția inspectorilor fiscali informații cu privire la starea societăților ale căror datorii față de A. au fost scoase din evidență. Or, în Codul fiscal există prevederi exprese conform cărora, pentru a deduce cheltuielile rezultate în urma pierderilor înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor neîncasate, trebuie prezentată această hotărâre.

În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, a precizat recurenta că suma stabilită prin decizia contestată este extrem de mare iar punerea în executare în totalitate și imediată a deciziei de impunere ar genera intrarea în faliment a societății.

În ipoteza deschiderii procedurii falimentului societății, o eventuală anulare a deciziei ar rămâne fără efect, fiind, astfel, un prejudiciu ireparabil.

3.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Prin raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, s-a apreciat că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate, reținându-se și faptul că, prin sentința nr. 295 din 3 noiembrie 2015, Curtea de Apel Timișoara, în Dosar nr. x/2015, a admis acțiunea, a anulat Decizia nr. 912/309 din 30 iunie 2015 privind soluționarea contestației administrative și a anulat în parte Decizia de impunere nr. F-AR 121 din 23 martie 2015 emisă în baza RIF nr. F-AR 107 din 23 martie 2015.

Raportul a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 9 februarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat, părțile neformulând punct de vedere asupra acestuia.

În aceste condiții, apreciindu-se că problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, soluționarea recursului se va face în condițiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

3.2. Cu privire la fondul recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., și a actelor și lucrărilor dosarului, Completul de filtru constată că recursul este fondat.

Recurenta-reclamantă a învestit, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. F-AR 121 din 23 martie 2015 emise de pârâtă.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliul Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde Recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei R 89 din 13 septembrie 1989, pentru că prevede, în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecție a drepturilor și intereselor legitime ale subiectelor potențial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanța competentă va evalua legalitatea acestuia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Deci, pentru a se admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de dispozițiile menționate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.

Condițiile prevăzute de lege, cazul bine justificat și iminența unei pagube, sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Legea nu face distincție între motivele de nelegalitate substanțială, de drept material, și cele de nelegalitate procedurală, esențial fiind, însă, ca nelegalitatea să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință la nivelul aparențelor, fără o cercetare aprofundată a cauzei. Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului.

În cauză, referitor la condiția cazului bine justificat, se constată că reclamanta, la data de 23.07.2015, sub nr. x/59/2015, a formulat, pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, cerere de anulare actelor administrative ce fac obiectul cererii de suspendare.

Prin sentința nr. 295 din 3 noiembrie 2015, Curtea a admis acțiunea, a anulat Decizia nr. 912/309 din 30 iunie 2015 privind soluționarea contestației administrative și a anulat în parte Decizia de impunere nr. F-AR 121 din 23 martie 2015 emisă în baza RIF nr. F-AR 107 din 23 martie 2015.

Pronunțarea acestei hotărâri judecătorești are aptitudinea de a genera o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ ce face obiectul cererii de suspendare, Decizia de impunere nr. F-AR 121 din 23 martie 2015, în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, așa încât este îndeplinită condiția cazului bine justificat, fiind de prisos analiza celorlalte susțineri și apărări ale părților.

Deși nu este definitivă, această sentință are o putere de lucru judecat relativă și constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiția cazului bine justificat pentru suspendarea deciziei atacate.

Cu privire la cea de-a doua condiție, art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 definește condiția pagubei iminente ca fiind prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidență, sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.

Completul de filtru apreciază că executarea deciziei de impunere, prin care s-au reținut obligații fiscale în sarcina recurentei de 1.994.863 RON și care, după cum s-a reținut, este aparent nelegală, ar conduce la o perturbare previzibilă gravă a funcționării societății recurente.

Pentru toate considerentele anterior expuse, având în vedere că problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, în temeiul art. 493 alin. (6) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată și va admite cererea de suspendare a deciziei contestate.

Admite recursul formulat de S.C. A. S.A. împotriva sentinței nr. 174 din 7 iulie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Admite cererea reclamantei de suspendare a Deciziei de impunere nr. F-AR 121 din 23 martie 2015 emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 aprilie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-04-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1508/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrata pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 28.07.2015 sub nr. x/
ÎCCJ 2017-12-13
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4035/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. x/59/2014, la data de 11.12.2014, reclamanta S.C. A. S.R
ÎCCJ 2017-09-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2586/2017
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradic
ÎCCJ 2018-03-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1179/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 februarie 2015 pe rolul
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 708/2017
Legea contenciosul administrativ nr. 554/2004. După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 21 ianuarie 2013. 2. Hotărârea pronunțată în primul ciclu proc
Sursă