ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 784/2021

Ședința publică din data de 7 aprilie 2021

asupra conflictului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la 22 iunie 2020, A. a solicitat, în contradictoriu cu Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A., obligarea pârâtei la plata sumei de 250 euro, reprezentând compensație pentru întârzierea zborului x/2.11.2018, conform art. 7 alin. (1) lit. a) din Regulamentul CE 261/2004, cu cheltuieli de judecată.

2.1. Prin sentința nr. 6416 din 16 septembrie 2020, Judecătoria Buftea, secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu. A declinat competența teritorială de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sibiu.

S-a constatat, în raport de cauza C-204/08 (obligatorie și ulterior intrării în vigoare a Regulamentului nr. 1215/2012 întrucât vizează aceeași chestiune) și de cauza C-464/18 (paragrafele 34 și 35), că în situația unui bilet cumpărat online, CJUE a arătat că nu există elemente care să permită stabilirea implicării sucursalei în relația juridică dintre transportatorul aerian și reclamantul din litigiul principal, astfel încât nu este competentă să soluționeze litigiul în temeiul art. 7 pct. 5 din Regulamentul nr. 1215/2012.

Cum în cauza dedusă judecății, niciun element nu indică faptul că contractul de transport a fost încheiat prin intermediul sucursalei B. din Otopeni, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale, cu consecința declinării competenței în favoarea Judecătoriei Sibiu (instanța locului de destinație).

2.2. Prin sentința nr. 5515 din 10 decembrie 2020, Judecătoria Sibiu, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea. A constatat ivit conflictul negativ de competență. A suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul instanței competente să soluționeze conflictul, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a reținut, în esență, în raport de dispozițiile art. 130 C. proc. civ. și cum pârâta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale, că prima instanță învestită era competentă, aceasta fiind, potrivit art. 107 din cod, și instanța în a cărei circumscripție își are sediul pârâta.

II. Considerentele Înaltei Curți

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1215/2012, art. 4 alin. (1), persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanțelor respectivului stat membru.

În speță, cererea de chemare în judecată care a generat dezînvestirile reciproce ale instanțelor este o acțiune pentru a cărei soluționare nu a fost instituită o competență teritorială exclusivă.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) prevede că necompetența este de ordine privată.

Potrivit dispozițiilor art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

În cauză, devin incidente prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Aceasta întrucât, față de obiectul învestirii instanței, competența nu era una cu caracter absolut, ci competența de drept comun, determinată conform art. 107 C. proc. civ.

Or, în speță, pârâta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere că reclamanta a introdus cererea de chemare în judecată la Judecătoria Buftea, în fața căreia nu a fost invocată de către pârâtă excepția necompetenței teritoriale, regulatorul de competență va fi pronunțat în favoarea acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 aprilie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.