ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2107/2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la 22 iunie 2023, sub dosar nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE ROMÂNE TAROM S.A. la plata sumei reprezentând compensație întârziere/anulare zbor și a dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 5, 6 si 7 din Regulamentul CE 261/2004, Regulamentul nr. 1215/2012, art. 1522, art. 1566-1586 din C. civ., art. 1026-1033 C. proc. civ., precum și jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene - cauzele C-402/07, C-432/07 si C-394/14.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, excepția conexității și conexarea prezentei cauze la dosarul nr. x/2023, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 27 noiembrie 2023, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Buftea și a reținut cauza în pronunțare.

Prin sentința civilă nr. 12005 din 22 decembrie 2023, Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, că în materia despăgubirilor întemeiate pe dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004 se instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la locul de plecare sau de sosire a avionului.

Or, în speță, conform biletului de transport aerian anexat, rezultă că zborul operat de societatea pârâtă a avut ca punct de plecare Aeroportul din Hurghada, iar ca punct de sosire Aeroportul din Cluj-Napoca.

La data de 12 ianuarie 2024, urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei de la Judecătoria Buftea, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca sub același nr. de dosar.

Prin sentința civilă nr. 10977/CC/2024 din 18 iulie 2024, Judecătoria Cluj Napoca a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Buftea, reținând că regula de drept comun în materia competenței teritoriale - art. 107 alin. (1) C. proc. civ. este pe deplin aplicabilă în cauză.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență între Judecătoria Buftea – secția Civilă și Judecătoria Cluj-Napoca – secția Civilă s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data 20 septembrie 2024, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoria Buftea – secția Civilă.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii formulate, Înalta Curte reține că reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei Compania Națională de Transporturi Aeriene Române Tarom S.A., la plata sumei reprezentând compensație întârziere/anulare zbor și a dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta A. S.R.L. a arătat că pasagerul a achiziționat bilete de transport aerian pentru cursa operată de compania pârâtă, pentru zborul x/19.06.2022, pe ruta HRG - CLJ, care a ajuns la destinație cu o întârziere mai mare de 3 ore/a fost anulat și că, între reclamantă și pasager a intervenit o cesiune de creanță, prin care acesta i-a cesionat toate drepturile și accesoriile izvorâte din dreptul de a percepe compensația datorată în temeiul Regulamentului (CE) nr. 261/2004.

În acest context, se reține că în speță, competența teritorială este una relativă, de ordine privată, fiind aplicabil art. 107 alin. (1) C. proc. civ. - text de lege care reglementează regula generală în materia competenței teritoriale, potrivit căruia, "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel", așa încât, instanța nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepția necompetenței teritoriale, întrucât instanța era oricum competentă din punct de vedere teritorial, declinarea fiind dispusă în mod eronat inclusiv din această perspectivă.

În aceste condiții, regula de drept comun în materia competenței teritoriale - art. 107 alin. (1) C. proc. civ. este pe deplin aplicabilă în cauză, iar alegerea competenței între această instanță și cea determinată, potrivit art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. aparține reclamantului, conform art. 116 din același Cod.

Cu referire la temeiul de drept, invocat de Judecătoria Buftea - art. 5 pct. 1 lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, se constată că instanța nu a aplicat corect această normă, întrucât dacă ajungea la concluzia că instanțele din România nu sunt competente din punct de vedere general (internațional), soluția era aceea de respingere a cererii, ca nefiind de competența instanțelor române, în acord cu prevederile art. 130 alin. (1), art. 1071 alin. (1) și (2), respectiv art. 132 alin. (4) C. proc. civ.

În schimb, dacă identifica un temei juridic pentru competența instanțelor române - din punct de vedere teritorial deveneau incidente, față de obiectul cererii, după caz, art. 107 alin. (1) ori art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., caz în care soluția era aceea de stabilire a propriei competențe, în condițiile în care, aceste norme sunt de ordine privată, iar instanța nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepția necompetenței în astfel de situații.

În ceea ce privește interpretarea Curții de Justiție a Uniunii Europene din cauza C-204/08, evocată de Judecătoria Buftea, referitoare la instanța în circumscripția căreia se găsește locul de plecare sau locul de sosire a avionului, se constată că aceasta privește Regulamentul (CE) nr. 261/2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91, dar că din considerentele deciziei sus menționate se desprinde și ideea că o cerere de compensare, ca urmare a întârzierii/anulării unui zbor poate fi introdusă la libera alegere a pasagerului în cauză, în fața instanței în circumscripția căreia se găsește locul de plecare sau locul de sosire al avionului, fără a exclude însă competența de la sediul social/sucursalei companiei aeriene, caz în care își găsesc pe deplin aplicarea normele art. 116 din C. proc. civ. evocate anterior.

Așa fiind, în raport cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Buftea – secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2024.