ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2310/2023

HOTĂRÂRE

23.11.2023

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2310/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Obiectul cauzei

Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, secția civilă la 5 ianuarie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei C.N.T.A.R. Tarom S.A. la plata sumei de 400 euro, echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de compensație pentru întârzierea zborului x/19.07.2022, precum și a dobânzii penalizatoare.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Prin sentința civilă nr. 4404 din 11 mai 2023, Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, reținând că, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza C-204/08), în materia despăgubirilor întemeiate pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 se instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la locul de plecare sau de sosire a avionului, iar în speță zborul operat de pârâtă a avut ca punct de plecare aeroportul din Cluj Napoca, iar ca punct de sosire aeroportul din Hurghada.

Prin sentința civilă nr. 10573/CC din 20 septembrie 2023, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, reținând că, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cauză este vorba despre o competență teritorială de ordine privată, în considerarea protejării intereselor persoanei prejudiciate, astfel că Judecătoria Buftea nu putea invoca din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, Judecătoria Cluj-Napoca a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Întrucât cererea introductivă a fost formulată în baza dispozițiilor art. 1026 și urm. din C. proc. civ., se reține că în prezenta cauză sunt aplicabile prevederile legale privind procedura specială referitoare la cererile de valoare redusă, care, conform art. 1027 din C. proc. civ., are caracter alternativ în raport cu o acțiune de drept comun, reclamanta manifestându-și opțiunea de a recurge la procedura specială prin învestirea instanței cu o cerere încorporată în formularul tip prevăzut de art. 1029 din C. proc. civ.

În ceea ce privește instanța competentă a judeca cererea formulată pe calea acestei proceduri speciale, art. 1028 din C. proc. civ. prevede următoarele:

"(1) Competența de a soluționa cerere în primă instanță aparține judecătoriei. (2) Competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun".

Regula generală în materia competenței teritoriale este instituită la art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., în sensul că "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel". Având în vedere dispozițiile art. 113 din C. proc. civ., care stabilesc, în anumite materii, și alte instanțe competente teritorial, în afara celor prevăzute la art. 107-112 din C. proc. civ., se reține că în prezenta cauză este vorba despre o competență teritorială alternativă, context în care sunt aplicabile prevederile art. 116 din C. proc. civ., conform cărora "reclamantul are alegerea între mai multe instanța deopotrivă competente". Din această perspectivă, se constată că societatea reclamantă a făcut o alegere între instanțele deopotrivă competente, conform art. 107 coroborat cu art. 113 din C. proc. civ., optând să sesizeze Judecătoria Buftea, ca instanță în a cărei circumscripție își are sediul pârâta.

Fiind vorba despre un caz de competență teritorială alternativă, iar nu exclusivă, rezultă că excepția necompetenței teritoriale este una relativă, astfel că regimul său de invocare este guvernat de prevederile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., conform cărora "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe". În același sens, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 130 alin. (2) din C. proc. civ. rezultă că excepția necompetenței teritoriale, atunci când competență teritorială este alternativă, fiind una relativă, nu poate fi invocată de către instanța de judecată din oficiu, ci doar de către pârât.

În lumina acestor dispoziții legale naționale, se reține că Judecătoria Buftea nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

La momentul la care a invocat din oficiu această excepție, Judecătoria Buftea s-a întemeiat pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91, reținând că acesta, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene (fiind indicată, în acest sens, cauza C-204/08), instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la locul de plecare sau de sosire a avionului, iar nu o competență teritorială alternativă.

Înalta Curte constată că este greșită concluzia la care a ajuns Judecătoria Buftea, întrucât, prin hotărârea pronunțată la 9 iulie 2009 în cauza C-204/08 Peter Rehder împotriva Air Baltic Corporațion, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că "Articolul 5 punctul 1 litera (b) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că, în cazul unui transport aerian de persoane dintr-un stat membru cu destinația într-un alt stat membru, efectuat în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, care este operatorul de transport efectiv, instanța competentă să judece o cerere de compensații întemeiată pe acest contract de transport și pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 este, la alegerea reclamantului, instanța în circumscripția căreia se găsește locul de plecare sau locul de sosire a avionului, astfel cum aceste locuri sunt convenite în contractul respectiv".

Din cuprinsul acestei hotărâri, se rețin următoarele considerente relevante:

"43. Atât locul de plecare, cât și locul de sosire a avionului trebuie să fie considerate, în egală măsură, drept locuri de prestare principală a serviciilor care fac obiectul unui contract de transport aerian.

44.

Fiecare dintre aceste locuri prezintă o legătură suficientă de proximitate cu elementele materiale ale litigiului și asigură o legătură strânsă, urmărită prin intermediul normelor de competență specială enunțate la articolul 5 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001, între contract și instanța competentă. Prin urmare, reclamantul care solicită o compensație în temeiul Regulamentului nr. 261/2004 îl poate acționa în justiție pe pârât, la libera sa alegere, în fața instanței în circumscripția căreia se găsește unul dintre locurile menționate, în conformitate cu articolul 5 punctul 1 litera (b) a doua liniuță din Regulamentul nr. 44/2001.

45.

O asemenea posibilitate de alegere recunoscută reclamantului respectă, pe lângă criteriul de proximitate, și cerința de previzibilitate, întrucât permite atât reclamantului, cât și pârâtului să identifice cu ușurință instanțele susceptibile să fie sesizate. Mai mult, aceasta este conformă obiectivului de securitate juridică, alegerea reclamantului fiind limitată, în cadrul articolului 5 punctul 1 litera (b) a doua liniuță din Regulamentul nr. 44/2001, la două instanțe posibile. În plus, reclamantul poate în continuare să sesizeze instanța de la domiciliul pârâtului, în temeiul articolului 2 alin. (1) din regulamentul menționat, cu alte cuvinte, în speță, în temeiul articolului 60 alin. (1) din același regulament, instanța în circumscripția căreia operatorul de transport aerian își are sediul statutar, administrația centrală sau centrul de afaceri, ceea ce este conform cu articolul 33 din Convenția de la Montréal.

46.

O asemenea posibilitate de alegere, chiar și când este vorba despre instanțe situate în state membre diferite, este recunoscută reclamantului și prin jurisprudența constantă a Curții în cadrul competenței speciale în materie delictuală sau cvasidelictuală, prevăzută la articolul 5 punctul 3 din Convenția de la Bruxelles și reluată și la articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 (a se vedea hotărârea din 30 noiembrie 1976, Bier, cunoscută sub numele "Minele de potasiu din Alsacia", 21/76, Rec., p. 1735, punctele 24 și 25, precum și hotărârea din, Kronhofer, C-168/02, Rec., p. I-6009, punctul 16 și jurisprudența citată)."

Înalta Curte constată că și în sistemul Regulamentului (CE) nr. 261/2004, astfel cum a fost acesta interpretat de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, competența teritorială este tot una alternativă, reclamantul având alegerea de a sesiza una dintre instanțele deopotrivă competente din punct de vedere teritorial (instanța de la domiciliul pârâtului, instanța de la locul de plecare a avionului sau instanța de la locul de sosire a avionului), astfel că nici din această perspectivă Judecătoria Buftea nu putea invoca din oficiu excepția necompetenței teritoriale, reținând în mod eronat că, în materia despăgubirilor întemeiate pe dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, s-ar institui o competență teritorială exclusivă.

Față de aceste considerente, în baza art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Buftea.