ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1504/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 12.05.2014, reclamanta Primăria Municipiului Constanța a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), anularea adresei pârâtului din 29.11.2013 emisă cu ocazia soluționării contestației prin care a solicitat revizuirea cheltuielilor declarate neeligibile în cadrul Cererii de rambursare nr. x pentru proiectul cod SMIS 3877 cu titlul "Constanța, primul pas în lunga ta călătorie - promovarea zonei turistice Constanța - Mamaia", precum și a informării privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x, înregistrată la nivelul Primăriei municipiului Constanța sub nr. x din 13.10.2013 prin care a luat la cunoștință despre faptul că suma de 2.450,00 RON aferentă Contractului de servicii din 30 iunie 2011 a fost declarată neeligibilă, cu consecința constatării eligibilității sumei în discuție și obligării la aprobarea la finanțare a întregii cereri de rambursare nr. x aferentă proiectului "Constanța, primul pas în lunga ta călătorie - promovarea zonei turistice Constanța - Mamaia".

Prin Sentința civilă nr. 2.967 din 05 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta Primăria Municipiului Constanța, în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și a anulat adresa MDRAP din 29 noiembrie 2013 și informarea privind plata cheltuielilor aprobate prin cererea de rambursare nr. x.

A obligat pârâtul la aprobarea întregii cereri de rambursare nr. x, aferentă proiectului "Constanța, primul pas în lunga ta călătorie - promovarea zonei turistice Constanța - Mamaia".

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a formulat recurs pârâtul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. Analiza cererii de recurs

Dintr-un început trebuie precizat că întregul demers judiciar se raportează la rambursarea, respectiv excluderea de la rambursare a sumei de 2.450 RON reprezentând cheltuieli aferente serviciilor de audit pentru cererea de rambursare nr. x, aferentă contractului de finanțare din 5 aprilie 2011 încheiat între părțile din prezenta cauză.

Primul motiv de recurs privește neeligibilitatea cheltuielilor de auditare a proiectului, respectiv faptul că neeligibilitatea cheltuielilor este dată nu de data la care acestea au fost efectuate și plătite, ci de data la care s-a desfășurat activitatea prevăzută în proiectul depus de către intimată (auditarea activităților și a cheltuielilor).

S-a apreciat de recurentă că având în vedere faptul că beneficiarul a prevăzut prin cererea de finanțare (anexă și parte integrantă la contractul de finanțare) că auditul face parte din activitățile aferente proiectului, era obligatoriu ca această activitate să fie realizată în perioada de implementare a proiectului (24 luni - conform art. 2 alin. (4) din contractul de finanțare), respectiv în perioada 06.04.2011 - 05.04.2013.

Se susține că sunt eligibile numai cheltuielile de audit prestate în perioada de implementare a proiectului, respectiv cele aferente Cererilor de rambursare nr. 1 - 5, în timp ce suma de 2.450 RON (cota proporțională a serviciilor de audit aferente celor 6 cereri de rambursare, în valoare de 14.700 RON), reprezentând cheltuială aferentă serviciilor de audit pentru cererea de rambursare nr. x, a fost declarată neeligibilă întrucât s-a efectuat în afara perioadei de implementare.

Drept urmare, în cazul procesului de autorizare al cererii de rambursare nr. x, s-au aplicat în mod corect dispozițiile art. 22. alin. (4) din O.U.G. nr. 64/2009, conform cărora "Autoritățile de management/Organismele intermediare au obligația de a exclude de la rambursare acele cheltuieli efectuate și declarate de beneficiari pentru care în procesul de verificare a cheltuielilor se constată nerespectarea regulilor de eligibilitate stabilite la nivel național și comunitar".

În realitate, cum de altfel a reținut și instanța de fond, fiind posibil ca situația să fi fost creată de faptul ca prevederile contractului de finanțare și a anexelor sale nu au fost corelate, fapt ce nu poate fi imputat reclamantei și nu justifica refuzul autorității parate de a considera neeligibila suma de 2.450 RON aferenta serviciilor de audit prestate de auditorul financiar, A., respectiv unei fracții de 1/6.

Mai mult în nota de informare pârâtul împarte nejustificat valoarea contractului de audit la 6, câte cereri de rambursare au fost depuse, fără să ia în considerare ca potrivit contractului de prestări servicii de audit nu a fost precizat (art. 6) numărul cererilor de rambursare și nu a fost condiționată plata contractului de numărul acestor cereri ci de întocmirea raportului de audit intermediar și a celui final, iar contractul era pe durata implementării proiectului, pentru ca altfel pârâtul nu ar fi considerat eligibile cheltuielile dacă nu ar fi fost realizată în perioada aferentă indicată în graficul activităților.

Cererea de rambursare finală nr. x a fost depusă la 4.06.2013, astfel că la expirarea perioadei de implementare, 5.04.2013 (așa cum susține chiar pârâta în întâmpinare), raportul de audit final nu avea cum să cuprindă și auditarea acestei cereri de rambursare depusă la două luni după întocmirea primului raport final care viza cererile de rambursare depuse până atunci.

Deși auditorul nu a solicitat o plată suplimentară, acesta a depus două rapoarte finale, unul odată cu cererea de rambursare nr. 5, iar celălalt depus la reclamantă imediat după ultima cerere de rambursare, în iunie 2013.

Auditorul și-a îndeplinit obligațiile, iar considerarea ca neeligibile a unor cheltuieli aferente contractului de audit nu se justifica întrucât potrivit art. 5 alin. (2) din contractul de finanțare cheltuielile sunt eligibile cu condiția ca acestea să fie cuprinsă în anexa 5 (în anexa 5 bugetul proiectului este inclusă suma aferentă cheltuielilor de audit în suma de 14.880 RON) și să fie efectuate în conformitate cu termenii și condițiile contractului.

Rezultă că finalizarea achitării, vizând și cererea de rambursare nr. 6, nu se putea produce în perioada de implementare a proiectului, astfel că, câtă vreme ultima cerere de rambursare a fost posibil a fi depusă la două luni după primul raport final, auditul aferent nu putea fi decât ulterior.

Cea de-a doua critică din recurs se referă la susținerile instanței de fond potrivit cărora, "va înlătura susținerile pârâtului din întâmpinare, susțineri care au în vedere o interpretare rigidă a prevederilor contractuale și cu omiterea unor situații care au apărut din culpa pârâtului și dispozițiilor contradictorii ale contractului", apreciind că instanța de fond nu a analizat suficient prevederile contractului de finanțare prin raportare la situația de fapt.

Referirile judecătorului fondului sunt din perspectiva Înaltei Curți perfect justificate.

Recurenta interpretează necorelat anumite prevederi contractuale, și cu precădere, fără a le transpune la situația concretă a implementării contractului.

Astfel, fără a omite obligațiile beneficiarului menționate în art. 1 și 9 din contract, câtă vreme nu se constată realizarea obiectivelor prevăzute în anexa IV apare ca justificată opinia judecătorului fondului referitoare nu doar la dispozițiile contradictorii din contract ci și la situații ce s-au datorat culpei pârâtului-recurent.

În raport de argumentele din recurs mai sus analizate, hotărârea instanței de fond apare ca temeinică și legală.

Cum în raport de motivele invocate, recursul nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene împotriva Sentinței civile nr. 2.967 din 05 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2017.

Procesat de GGC - ED