ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 737/2021

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată la data de 27.09.2017 pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și C., a solicitat instanței să-i oblige pe pârâți să-i plătească, în solidar, următoarele sume: 6.800 RON reprezentând contravaloare popriri din salariu până în octombrie 2014 și dobânzi legale la această sumă de la data introducerii prezentei acțiuni până la data plății efective; 42.525 CHF reprezentând contravaloare apartament și dobânzi legale de la data introducerii prezentei acțiuni în cuantum de 6% pe an până la data plății efective; 39.389,49 CHF și 8.011,45 RON reprezentând debit de plată către bancă în dosarul execuțional nr. 4/2012 al BEJ D.. La termenul de judecată din data de 05 aprilie 2018, reclamantul a formulat extindere de acțiune față de E. și B. junior, solicitând instanței să îi oblige pe toți pârâții să-i plătească în solidar următoarele sume: 6.800 RON reprezentând contravaloare popriri din salariu până în octombrie 2014 și dobânzi legale la aceasta sumă de la data introducerii prezentei acțiuni până la data plății efective; 42.525 CNF reprezentând contravaloare apartament și dobânzi legale de la data introducerii prezentei acțiuni în cuantum de 6% pe an până la data plății efective; 39.389,49 CHF și 8.011,45 RON reprezentând debit de plată către bancă în dosarul execuțional nr. 4/2012 al BEJ D..

Sentința pronunțată de tribunal Prin sentința civilă nr. 158/F din 06 mai 2019, pronunțată de Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția I civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtului B. senior. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 17.200 RON, suma de 42.525 franci elvețieni prin echivalent în RON la data plății efective la cursul oficial BNR, cu titlu de daune interese, precum și suma de 200 RON lunar, cu același titlu, sumă poprită lunar din salariul reclamantului, începând cu luna martie 2019 și până la data rămânerii definitive a acestei hotărâri judecătorești. S-au respins restul pretențiilor formulate de reclamant împotriva acestui pârât. S-au respins pretențiile formulate prin acțiunea civilă extinsă formulată de reclamant împotriva pârâților C., B. junior și E.. A fost obligat pârâtul B. senior să plătească reclamantului suma de 1.925 RON cheltuieli de judecată. A fost obligat pârâtul B. senior să plătească Statului Român suma de 3.590,60 RON cheltuieli de judecată reprezentând suma de care reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar.

Decizia pronunțată de curtea de apel Prin decizia nr. 51/A din 05.03.2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul A. și de pârâtul B. senior împotriva sentinței civile nr. 158/F din 06.05.2019 a Tribunalului Bistrița Năsăud, secția I civilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 51/A din 05.03.2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, au declarat recurs reclamantul A. și pârâtul B.. Reclamantul A. a depus, la data de 11 august 2020, cerere de recurs incident, arătând că înțelege să susțină această cale de atac în eventualitatea în care i se va anula recursul principal din cauza neplății taxei judiciare de timbru. La data de 23.09.2020, recurentul-reclamant A. a depus cerere de renunțare la recursul incident, menționând că rămâne să fie judecat doar recursul principal. Recursul reclamantului A.: În principal, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea suplimentării probațiunii în privința celorlalți intimați. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei Curții de Apel Cluj și în parte a sentinței Tribunalului Bistrița - Năsăud și, în consecință, admiterea în integralitate a acțiunii. În drept, au fost invocate motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a arătat că acesta este incident întrucât nu i s-a îngăduit să-și facă probațiunea nici la fond și nici în apel, respingându-se proba cu interogatoriul tuturor intimaților și audierea martorilor propuși. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârile celor două instanțe, de fond și de apel, "cuprind motive contradictorii și nu cuprind motivele pe care se întemeiază", redând, în susținerea acestui motiv de recurs, aspecte care țin de situația de fapt. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanțele de fond și de apel au interpretat în mod greșit dispozițiile legale privind principiul "despăgubirii restitutio in integrum" și anume toți pârâții trebuie să fie obligați în solidar la prejudiciul efectiv, cert și actual pe care i l-au produs, nu doar la ceea ce au achitat în cadrul executării silite. De asemenea, apreciază că i se cuvin și dobânzi legale la aceste sume. Recurentul-reclamant a expus în cuprinsul cererii de recurs, pe mai multe pagini, situația de fapt, fără a indica critici concrete de nelegalitate a deciziei instanței de apel. Recursul pârâtului B.: Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea în întregime a deciziei atacate și, rejudecând pe fond, admiterea apelului și, în consecință, respingerea acțiunii formulate de reclamant ca fiind neîntemeiată. În drept, a fost invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În cuprinsul cererii de recurs se face mai întâi o expunere a situației de fapt și a unor considerații teoretice referitoare la contract și răspunderea contractuală. Recurentul consideră că instanța a interpretat greșit speța dedusă judecății, "existând doar contractul de împrumut încheiat de A., și banca F., fiindcă alt contract nu există, și nu există nici între societatea G. S.R.L. și A., și nici între A. și el ca persoana fizică". Dispozițiile art. 969 alin. (1) C. civ. nu-și au aplicabilitate în speța de față, iar invocarea și aplicarea dispozițiilor art. 1073 C. civ., în sensul că "creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, are dreptul la dezdăunare" sunt străine de natura pricinii. Această prevedere, arată recurentul, a fost interpretată în mod greșit.

Procedura de filtru derulată în fața Înaltei Curți Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Completul de filtru C6, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctului de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod. Recurentul-reclamant A. a depus punct de vedere la raport. Prin rezoluția din 10 martie 2021 s-a acordat termen la 06 aprilie 2021 în camera de consiliu, fără citarea părților, pentru soluționarea recursului. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: În condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recursul declarat de reclamantul A. În cuprinsul cererii de recurs formulate de reclamant au fost invocate motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se rețin următoarele: Casarea unei hotărâri se poate cere, în baza art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Critica formulată de recurent referitoare la faptul că nu i s-a îngăduit să-și facă probațiunea nici la fond și nici în apel, respingându-se proba cu interogatoriul tuturor intimaților și audierea martorilor propuși, nu poate fi încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocate de acesta. Deși vizează încălcarea unui principiu procesual - dreptul la apărare, în realitate critica recurentului privește modul de apreciere a probelor, critică ce nu poate face obiect de analiză în calea de atac a recursului. În fapt, toate aceste aspecte exprimă nemulțumirea părții în legătură cu modalitatea de rezolvare a raportului juridic litigios, fără a releva însă, încălcări ale principiilor desfășurării procesului civil, apte să fie încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârile celor două instanțe, de fond și de apel, "cuprind motive contradictorii și nu cuprind motivele pe care se întemeiază", redând, în susținerea acestui motiv de recurs, aspecte care țin de situația de fapt, fără a face o referire concretă, în sensul de a preciza care sunt motivele contradictorii sau de ce apreciază că hotărârea este nemotivată. Casarea unei hotărâri se poate cere pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. când "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția pronunțată. Motivarea unei hotărâri este contradictorie atunci când există considerente contradictorii, din care să rezulte atât temeinicia, cât și netemeinicia cererii de chemare în judecată, ori atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv. Din perspectiva acestui motiv de nelegalitate, se observă că instanța de apel a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe în limitele motivelor de apel formulate de apelantul-reclamant și apelantul-pârât, răspunzând tuturor criticilor și argumentând pe larg soluția de respingere a apelurilor. Prin urmare, se constată că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurent în mod formal în cuprinsul cererii de recurs. Sub aspectul încadrării criticilor formulate de recurentul-reclamant în motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., care prevede că se poate cere casarea unei hotărâri când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", analizând cererea de recurs, se constată că aceasta nu cuprinde critici care să se încadreze în motivul de casare menționat. În esență, recurentul arată faptul că instanțele de fond și de apel au interpretat în mod greșit dispozițiile legale privind principiul "despăgubirii restitutio in integrum" și anume toți pârâții trebuie să fie obligați în solidar la prejudicial efectiv, cert și actual pe care i l-au produs, nu doar la ceea ce au achitat în cadrul executării silite. De asemenea, apreciază că i se cuvin și dobânzi legale la aceste sume. Totodată, recurentul-reclamant a expus în cuprinsul cererii de recurs, pe mai multe pagini, situația de fapt, fără a indica critici concrete de nelegalitate a deciziei instanței de apel. Astfel, se reține că recurentul nu a formulat nicio critică de nelegalitate care să vizeze decizia atacată, nu a arătat care sunt considerentele pentru care soluția instanței de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, susținerile sale din cererea de recurs vizând, în mare parte, situația de fapt și nemulțumirile legate de modul de soluționare a cauzei. Deși recurentul menționează că face referire la aspecte de nelegalitate, criticile formulate nu sunt dezvoltate în raport de cele reținute de instanța de apel în considerentele deciziei ce face obiectul recursului și nu reprezintă veritabile motive de nelegalitate care să vizeze decizia atacată. Reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt și a nemulțumirilor părților cu privire la soluția adoptată de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată nu se constituie într-o critică de nelegalitate a deciziei, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită și se referă la una din situațiile cuprinse în art. 488 C. proc. civ. Pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Or, obiectul recursului constituindu-l decizia pronunțată în apel, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegal raționamentul instanței de apel, în soluționarea acestei căi de atac, astfel încât criticile din recurs urmau a se circumscrie acestei dezlegări. În concluzie, cum aspectele invocate de recurentul-reclamant nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., invocate în cererea de recurs, nu se grefează pe conținutul hotărârii atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului. Recursul declarat de pârâtul B. În cuprinsul cererii de recurs se face mai întâi o expunere a situației de fapt și a unor considerații teoretice referitoare la contract și răspunderea contractuală. Recurentul-pârât consideră că instanța a interpretat greșit speța dedusă judecății, dispozițiile art. 969 alin. (1) C. civ. nu-și au aplicabilitate în speța de față, iar invocarea și aplicarea dispozițiilor art. 1073 C. civ., în sensul că "creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, are dreptul la dezdăunare" sunt străine de natura pricinii. Această prevedere, arată recurentul, a fost interpretată în mod greșit. Cu privire la criticile formulate de recurentul-pârât, se constată că acesta a invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta fiind invocat, în opinia instanței, în mod formal. Se constată că recurentul nu a formulat nicio critică de nelegalitate care să vizeze decizia atacată, nu a arătat care sunt considerentele pentru care soluția instanței de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, susținerile sale din cererea de recurs vizând, în mare parte, situația de fapt și considerații de ordin teoretic. Ca atare, Înalta Curte reține că, în speță, invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este una formală, nefiind arătat în concret care sunt dispozițiile legale încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel și nici nu au fost dezvoltate critici care să se grefeze pe raționamentul curții de apel care a determinat soluția adoptată de aceasta și care să tindă a demonstra nelegalitatea deciziei recurate. Astfel, toate criticile concrete ale recurentului vizează motive de fapt și nu pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat în cererea de recurs. De altfel, chestiunile relevate prin memoriul de recurs nu pot fi încadrate în niciunul dintre celelalte motive de casare, prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Prin urmare, sub aspectul încadrării criticilor formulate de recurent în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., analizând cuprinsul cererii de recurs, se constată că aceasta nu cuprinde motive de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, conform art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. Așa cum s-a arătat și la analiza recursului declarat de reclamant, instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită și se referă la una din situațiile cuprinse în art. 488 din C. proc. civ. Art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. prevede faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. În concluzie, întrucât aspectele invocate de recurentul-pârât nu se încadrează în prevederile art. 488 din C. proc. civ., nu se grefează pe conținutul hotărârii atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica, și în cazul acestui recurs, sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv aceea a nulității căii de atac. Înalta Curte mai reține faptul că reclamantul A. a formulat, la data de 11 august 2020, cerere de recurs incident, iar la data de 23.09.2020 a depus cerere de renunțare la recursul incident, menționând că rămâne să fie judecat doar recursul principal. Prin urmare, se va lua act de renunțarea la judecata recursului incident declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 51/A din 05.03.2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.