ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4438/2018

Prin contestația la executare înregistrată sub nr. x/2013 pe rolul Judecătoriei Bistrița, la data de 16.09.2013, contestatorii A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu intimata D. (ROMÂNIA) S.A. BUCUREȘTI: anularea somației, înștiințării și a tuturor actelor de executare silită realizate în dosar execuțional nr. x/2013, dosar execuțional nr. x/2013, dosar execuțional nr. x/2013, ale Societății Profesionale de Executori Judecătorești "E. și F.", precum și a titlului executoriu ce a stat la baza tuturor acestora, respectiv, contractul de credit și garanție nr. x din 27.08.2008, precum și a actelor adiționale nr. x/27.08.2008, nr. y/25.11.2010, nr. z/29.02.2012 și încheierii nr. 1/02.09.2013 privind stabilirea cheltuielilor de executare silită (stabilite la suma de 70.508,63 RON), încheierii nr. 1/05.09.2013 privind stabilirea cheltuielilor de executare silită (stabilite la suma de 70.294,63 RON) și a încheierii nr. 1/20.08.2013 privind stabilirea cheltuielilor de executare silită (stabilite la suma de 67.898,91 RON), iar, în subsidiar, constatarea ca abuzive a clauzelor contractului, valoarea executării silite fiind de 1.365.896 CHF (echivalentul a 4.903.566,6 RON); au solicitat să se dispună suspendarea executării silite; cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. B. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 3073/2016 din data de 26.08.2016 pronunțată de Judecătoria Bistrița, secția Civilă în dosar nr. x/2013, s-a admis, în parte, contestația la executare formulată de contestatorii A., B. și C., în contradictoriu cu intimata D. S.A. București, și, în consecință: S-a constatat nulitatea absolută a următoarelor clauze din contractul de credit nr. x/27.08.2008, încheiat între părți: clauza prevăzută la art. 5.1. lit. a) din contract, privind perceperea comisionului de acordare credit; clauza prevăzută la art. 5.1, lit. c), din) contract, privind comisionul de administrare. S-a dispus îndreptarea somației și a celorlalte acte de executare efectuate în dosarul nr. x/2013 al S.C. P..E.J. "E. și F.", în sensul menționării sumei corecte ce reprezintă debit executat silit, ca fiind în valoare de 1.314.791,73 CHF (franci elvețieni). S-au respins celelalte cereri din contestația formulată, ca neîntemeiate. Au fost obligați contestatorii, în solidar, să plătească intimatei suma de 2500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin încheierea civilă nr. 109/2017 de completare dispozitiv, au fost obligați contestatorii, în solidar, să plătească în contul Biroului Local pentru Expertize Judiciare Tehnice și Contabile al Tribunalului Bistrița- Năsăud, suma de 780 RON, reprezentând diferență onorariu expert, pentru expertul G.. C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal și motivat intimata D. (ROMÂNIA) S.A. BUCUREȘTI, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor prevăzute de art. 5.1. lit. a) și c) privind comisionul de acordare și de administrare, prevăzute în Contractul de credit nr. x/27.08.2008, și obligarea intimaților- contestatori la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze. D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 783/2017 din 26 octombrie 2017 a Tribunalului Bistrița- Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de intimata D. S.A. BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 3073 din data de 26 august 2016 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. x/2013, în contradictoriu cu intimații A., B. și C.. E. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs, recurenta D. (ROMÂNIA) S.A. BUCUREȘTI, iar cererea de recurs a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție de către Tribunalul Bistrița- Năsăud- prin intermediul Curții de Apel Cluj, prin adresa emisă la 26.04.2018 și înregistrată la Înalta Curte sub nr. x/02.05.2018. F. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța competentă să soluționeze recursul este Curtea de Apel Cluj.

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Bistrița- Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în apel, într-o contestație la executare a cărei competență de soluționare în primă instanță aparține judecătoriei, conform art. 651 alin. (1) Noul C. proc. civ., iar hotărârea de primă instanță pronunțată cu privire la contestație poate fi atacată numai cu apel, conform art. 718 alin. (1) teza I Noul C. proc. civ.

Or, în materia litigiilor având ca obiect contestație la executare, instanța de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competența de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță. Aceste considerente relevă că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

Nu se poate reține că dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conținutul dispozițiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție "în condițiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casație și Justiție examinează recursurile care sunt în competența sa "în condițiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanță de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiași articol, care nu a fost declarat neconstituțional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluționa de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, așa după cum s-a arătat mai sus, în speța de față aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curților de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situație ce nu se regăsește în speța de față.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicție, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziție care să permită "sărirea" vreunei instanțe imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanța competentă este cea imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competența de drept comun a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, situație ce ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție și cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite excepția de necompetență și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj.