ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 896/2019

HOTĂRÂRE

14.05.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 896/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița la data de 05.07.2016, contestatorul A., în contradictoriu cu intimatele B. SRL și C. SA, a solicitat anularea încheierii din data de 24.02.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul x/2015, constatarea nulității cererii de executare silită, anularea încheierii de încuviințare a executării silite și anularea tuturor actelor de executare silită subsecvente încheierii de încuviințare a executării silite emise în dosarul de executare nr. 1131/2015 de BEJ D., cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 3530 din 03.11.2016, Judecătoria Bistrița a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beclean.

Judecătoria Beclean, prin încheierea din data de 09.03.2017, a respins ca neîntemeiată excepția tardivității și a unit cu fondul celelalte excepții invocate de părți.

Prin Sentința civilă nr. 297/23.03.2017, Judecătoria Beclean a admis excepția invocată de constestator și a constatat lipsa calității de mandatar a C. SA pentru creditorul cesionar B. SRL, a anulat încheierea pronunțată la data de 24.02.2015 de Judecătoria Sectorului 3 București în Dosarul nr. x/2015 și încheierea de încuviințare a executării silite emisă de BEJ D. la data de 23.10.2015, precum și toate actele de executare emise în Dosarul nr. x/2015 și a obligat intimatele, în solidar, la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată către contestator.

Tribunalul Bistrița Năsăud, prin Decizia civilă nr. 73/2018, a admis apelul declarat de intimata B. SRL împotriva Sentinței civile nr. 297/23.03.2017 și a încheierii de ședință din data de 09.03.2017, ambele pronunțate de Judecătoria Beclean, a anulat hotărârile apelate și a trimis cauza, spre rejudecare, Judecătoriei Beclean.

În rejudecare, Judecătoria Beclean, prin Sentința civilă nr. 1176 din 26.11.2018, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

S-a reținut că potrivit art. 651 C. proc. civ., forma în vigoare la data formulării cererii de executare silită, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, iar (2) al aceluiași articol prevede că schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare. Totodată, art. (3) prevede că instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competenta altor instanțe sau organe.

S-a mai reținut că potrivit art. 714 alin. (1) și (2) C. proc. civ., forma în vigoare la data formulării cererii de executare silită, contestația se introduce la instanta de executare.

Judecătoria Beclean a reținut că din actele depuse la dosar rezultă că domiciliul debitorului (contestator în prezenta cauză) nu se afla în țară la momentul declanșării procedurii de executare silită și, prin urmare, competentă spre a soluționa contestația la executare, în conformitate cu prevederile art. 651, teza a doua din C. proc. civ. este instanța de la domiciliul sau sediul creditorului (intimat în prezenta cauză) și anume Judecătoria Sectorului 3 București, în calitate de instanță de executare.

Judecătoria Sectorului 3 București, prin Sentința nr. 1057 din 07.02.2019, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beclean. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a-l soluționa.

În motivarea soluției, instanța a reținut că potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, iar potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

De asemenea conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ. la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.

S-a reținut că din interpretarea dispozițiilor legale menționate excepția de necompetență teritorială exclusivă, cum este cazul în speță, trebuia invocată de Judecătoria Beclean înăuntrul termenului imperativ stabilit de dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., respectiv la primul termen de judecată când părțile erau legal citate .

De vreme ce în cauză s-a dispus casarea sentinței prin care s-a soluționat fondul contestației la executare, cu trimitere spre rejudecare, Judecătoriei Beclean îi revenea obligația să reia judecata de la actul a cărui nevalabilitate a fost stabilită de către instanța de casare.

În aceste condiții, în faza procedurală a rejudecării ca urmare a casării cu trimitere, spre rejudecare, nu mai exista momentul procedural la care fac referire dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., pentru a fi posibilă invocarea excepției de necompetență teritorială de către instanța de judecată sau de către pârâți.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică, cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., privitor la invocarea excepției, "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Referitor la verificarea competenței, alin. (1) al art. 131 C. proc. civ. stipulează în sensul că "la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

Din interpretarea textului de lege sus-menționat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată de instanță din oficiu sau de parte la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă cauza ar atrage competența teritorială a altei instanțe. O astfel de interpretare se impune și în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepțiilor de necompetență în scopul declarat de asigurare a celerității soluționării cauzelor.

În același timp, se reține că textul art. 130 și art. 131 C. proc. civ. se referă, ca termen limită pentru invocarea necompetenței de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenței de către instanță, la "primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", singura excepție pentru depășirea acestui termen fiind cea prevăzută de art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

Art. 131 alin. (2) C. proc. civ. reglementează un caz de excepție de la regula verificării din oficiu a competenței, implicit a soluționării excepției de necompetență, la termenul arătat la alin. (1), respectiv atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenței, sens în care se va acorda un singur termen.

În speță, Judecătoria Beclean nu a invocat excepția de necompetență teritorială până la "primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate", ci a soluționat cauza, prin Sentința civilă nr. 297/23.03.2017.

Sentința sus-menționată a fost casată de către Tribunalul Bistrița Năsăud care, prin Decizia civilă nr. 73/01.02.2018, a admis apelul declarat de intimata B. SRL și a trimis cauza, spre rejudecare, la Judecătoria Beclean.

Excepția de necompetență teritorială exclusivă a fost invocată de către Judecătoria Beclean abia la termenul din 26 noiembrie 2018, după reînregistrarea cauzei ca urmare a casării cu trimitere, spre rejudecare, de către tribunal.

Prin neinvocarea excepției necompetenței teritoriale în termenul limitativ prevăzut de art. 131 alin. (2) C. proc. civ., Judecătoria Beclean a devenit competentă să soluționeze cauza.

În consecință, aceasta nu se mai putea dezînvesti, invocându-și necompetența teritorială, astfel încât, pentru considerentele prezentate, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) procedură civilă. Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beclean.