ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1897/2017

Analizând recursul în condițiile art. 496 C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins, Înalta Curte reține următoarele:

Împotriva sentinței civile nr. 177 din data de 2 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, petentul A. a declarat, în termen legal, recurs în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142 alin. (1) teza I și art. 145 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Principala critică dezvoltată în cuprinsul motivelor de recurs, întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează faptul că, în accepțiunea recurentului, instanța de apel a încălcat normele de drept material, respectiv condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate prevăzute de art. 29 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Recurentul-petent a arătat că dispozițiile legale ce au făcut obiectul excepției de neconstituționalitate ridicate în fața curții de apel învestite cu soluționarea cererii sale de strămutare nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară pronunțată de Curtea Constituțională, având în vedere că deciziile nr. 558/2014 și nr. 169/2016 pronunțate de instanța de contencios constituțional nu au statuat că prevederile art. 142 alin. (1) teza I și art. 145 alin. (1) teza I C. proc. civ. sunt neconstituționale, cele două hotărâri fiind mai mult de interpretare.

Ca urmare a respingerii cererii sale de sesizare a Curții Constituționale, cererea de strămutare a ajuns să fie soluționată de către Curtea de Apel Timișoara, parte în dosar, considerând că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil și că nu a beneficiat de o instanță independentă și imparțială la judecarea cauzei.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 31 octombrie 2017, fiind repartizat aleatoriu spre soluționare completului de judecată CF 5.

Prin rezoluția din data de 6 noiembrie 2017 s-a stabilit termen pentru soluționarea cauzei la data de 23 noiembrie 2017, cu citarea părților, în ședință publică și s-a dispus comunicarea cererii de recurs intimaților.

Analizând motivele de recurs, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 142 alin. (1) teza I și art. 145 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata caracterul nefondat al recursului, pentru următoarele considerente:

Curtea de apel a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de petent, reținând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, respectiv cerința ca textul legal a cărui neconstituționalitate se reclamă să nu fi făcut obiectul analizei instanței de contencios constituțional și să nu se fi constatat că este contrar legii fundamentale.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Alin. (3) al aceluiași articol, dispune că nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Corelativ, art. 29 alin. (5) din același act normativ, prevede că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară dispozițiilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Ca atare, în raport de prevederile legale mai sus menționate, instanța de judecată este abilitată să verifice în ce măsură sunt cumulativ îndeplinite condițiile formale de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a putea respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate este limitată strict la constatarea condițiilor de admisibilitate, printre care și cea referitoare la existența sau inexistența unei decizii anterioare a Curții Constituționale care să fi constatat neconstituționalitatea prevederilor care fac obiectul excepției invocate.

Fiind în prezența unei condiții negative imperative, instanța în fața căreia este ridicată excepția de neconstituționalitate este obligată să nu mai sesizeze Curtea Constituțională în situația în care dispoziția legală invocată a fost deja constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară, însă are un drept de apreciere în ce privește sesizarea instanței de contencios constituțional atunci când dispoziția în cauză a mai format anterior obiect al controlului de constituționalitate, iar excepția a fost respinsă.

Intenția legiuitorului a fost aceea de a nu deturna excepția de neconstituționalitate de la scopul ei firesc, de mecanism procesual de apărare, creat în scopul garantării supremației Constituției în cadrul procedurilor judiciare, prin intermediul ei asigurându-se controlul de constituționalitate a posteriori și, respectiv, accesul părților la jurisdicția constituțională, dar în condițiile respectării tuturor cerințelor impuse de lege, pentru a se evita încărcarea inutilă a activității Curții Constituționale și a se elimina încercările de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești.

În speță, în fața instanței învestite cu soluționarea cererii sale de strămutare, recurentul-petent a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142 alin. (1) teza I, în conformitate cu care dacă strămutarea se cere de la curtea de apel, competența de soluționare revine Înaltei Curți de Casație și Justiție și a prevederilor art. 145 alin. (1) teza I C. proc. civ., potrivit căruia, în caz de admitere a cererii de strămutare, curtea de apel trimite procesul spre judecată unei alte instanțe de același grad din circumscripția sa.

Așa cum corect a reținut curtea de apel, prin decizia nr. 169 din 24 mai 2016 pronunțată în Monitorul Oficial nr. 353 din 09 mai 2016, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra conformității cu legea fundamentală a dispozițiilor mai sus menționate, statuând că aceste prevederi sunt constituționale în măsura în care motivul de bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de parte a curții de apel în raza căreia funcționează instanța învestită cu judecarea litigiului.

De asemenea, în considerentele deciziei pronunțate, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art. 142 alin. (1) teza I și art. 145 alin. (1) teza I C. proc. civ. apar ca fiind neconstituționale, încălcând principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, în măsura în care motivul de bănuială legitimă se raportează la calitatea părții de judecător la curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care urmează să judece cauza.

Chiar dacă decizia instanței de contencios constituțional este interpretativă, soluționând excepția de neconstituționalitate cu referire la interpretarea respectivelor texte legale, astfel cum a sesizat recurentul-petent, totuși, contrar argumentelor prezentate de parte, dispozițiile art. 142 alin. (1) teza I și art. 145 alin. (1) teza I C. proc. civ. au făcut obiect al controlului constituționalității, iar aspectele dezlegate de Curtea Constituțională în cuprinsul considerentelor hotărârii pronunțate produc efecte definitive și general obligatorii de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.

Astfel, arătând înțelesul constituțional al acestor dispoziții, instanța de contencios constituțional a dispus că numai acest înțeles poate fi aplicat de către instanțele judecătorești, orice altă interpretare a normei fiind neconstituțională.

Ca atare, în mod judicios, curtea de apel a apreciat că nu este îndeplinită cerința prevăzută de dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, având în vedere că dispozițiile legale care au făcut obiectul excepției au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Pentru considerentele expuse, constatând că soluția pronunțată de Curtea de Apel Timișoara de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142 alin. (1) teza I și art. 145 alin. (1) teza I C. proc. civ. este legală, Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva sentinței civile nr. 177 din data de 2 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2017.