ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1767/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 22 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondată, cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de petentul A. și, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 144 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că în cererea având ca obiect strămutarea unei cauze taxa de timbru prevăzută de art. 9 lit. b) din O.U.G. nr. 80/82013 este de 100 lei, iar textul de lege nu prevede scutiri de la obligația fiscală în raport de aprecierile subiective ale petenților și care, de altfel, nu pot fi examinate în cadrul procesual al reexaminării, cadru în care instanța apreciază dacă taxa judiciară a fost corect stabilită.

În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 144 alin. (2) C. proc. civ., instanța a apreciat că cererea este inadmisibilă, câtă vreme în raport de prevederile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 dispoziția legală criticată nu are nicio legătură cu soluționarea cererii de reexaminare în cadrul căreia se apreciază asupra aplicabilității art. (9) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013.

împotriva încheierii de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, petentul A. a declarat recurs.

Prin criticile formulate, recurentul arată că încheirea recurată este nelegală, întrucât instanța nu a precizat dispoziția legală în baza căreia a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă. Arată că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 144 alin. (2) C. proc. civ. este admisibilă, întrucât operează autoritatea de lucru judecat a hotărârii nr. 58/2017, pronunțată în dosar nr. x/2017 al Curții de Apel București, prin care instanța a trimis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale menționate la Curtea Constituțională. Susține că a art. 144 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare, încalcă dispozițiile art. 1 alin. (4), art. 21 alin. (3) și art. 24 alin. (1) din Constituția României.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Prealabil, se impune a fi precizat că recursul de față este admisibil date fiind efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 321/2017, publicată în M. Of. din 20 iulie 2017.

Totodată, pentru evaluarea criticilor dezvoltate cu titlu de motive de recurs, relevant este parag. (21) din menționata decizie, potrivit căruia:

"21. Din cele de mai sus rezultă că, în accepțiunea Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul reglementat de Legea nr. 47/1992 nu poate fi înțeles drept o cale extraordinară de atac în condițiile C. proc. civ. sau penală, după caz. Așadar, Curtea reține că este vorba de o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privința hotărârilor judecătorești prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală. De asemenea, Curtea constată că, dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât și penală, acesta își menține natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcție de reglementările proprii procedurii penale sau civile. De aceea, această cale de atac cu o fizionomie juridică proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ. sau penală și nici apel, contestație sau plângere în sensul Codului de procedură penală. Mai mult, Curtea reține că aceeași cale de atac nu poate purta denumiri diferite în funcție procedura civilă sau penală în care intervine."

Având în vedere cele anterior citate, rezultă că prin prezentul recurs se va realiza un control de legalitate și temeinicie al încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Costituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată, independent de încadrarea sau neîncadrarea acestor criticilor concepute de recurent în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din același articol, dispune că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Ca atare, instanța este abilitată în raport de prevederile alin. (1) și (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăși asupra relevanței ori nerelevanței textului denunțat ca fiind contrar legii fundamentale în soluționarea cauzei în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate.

Așadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a putea respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, este limitată de textul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, strict la constatarea condițiilor de admisibilitate, printre care și cea referitoare la existența unei legături între textul legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată și cauza dedusă judecății.

În speță, recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 144 alin. (2) C. proc. civ. potrivit căruia "hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și este definitivă".

Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în fața instanței învestite cu soluționarea cererii de reexaminare a taxei judiciare de

timbru stabilite în sarcina petentului pentru soluționarea cererii de strămutare, iar textul legal pretins a fi neconstituțional nu are legătură cu cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru, întrucât în cadrul acestei proceduri se analizează doar modul de stabilire a taxei judiciare de timbru, în speță, aplicabilitatea art. 9 lit. b) din OUG nr. 80/2013.

Cu toate acestea însă, condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din directa legătură a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma soluției pronunțate și a dispozițiilor legale în temeiul cărora aceasta a fost dată.

Cu privire la relevanța pe care soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată ar avea-o în prezenta cauză, din analiza articolului a cărui neconstituționalitate a fost invocată și obiectul cauzei, se constată că nu sunt fondate criticile recurentului, neexistând legătură între soluția ce ar fi putut fi dată în cererea de reexaminare și soluția ce ar fi putut fi pronunțată de Curtea Constituțională. Cu alte cuvinte, și dacă s-ar admite excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 144 alin. (2) C. proc. civ., acest fapt nu ar avea nicio înrâurire în soluționarea cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru stabilită pentru soluționarea cererii de strămutare.

Prin urmare, în mod corect și legal Curtea de Apel București, a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 și a dispus respingerea cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional ca inadmisibilă.

Nefondată este și susținerea petentului, în sensul că ar exista autoritate de lucru judecat, având în vedere că prin Hotărârea nr. 58/2017, pronunțată în dosar nr. x/2017, având ca obiect o cerere de strămutare, s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 144 alin. (2) C. proc. civ., întrucât, așa cum a reținut în mod corect și curtea de apel prin încheirea recurată, nu există identitate de obiect între dosarul de față și dosar nr. x/2017 al Curții de Apel București și, mai mult, efectul autorității de lucru judecat este faptul că nu se mai poate formula o nouă cerere de chemare în judecată având acleași obiect între aceleași părți, iar nu înfrângerea prevederilor art. 29 alin. (2) din Lege nr. 47/1992.

Concluzionând, înalta Curte apreciază că instanța anterioară în mod legal și temeinic a apreciat că în cauză nu este îndeplinită cerința prevăzută de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, anume aceea ca dispoziția legală criticată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, astfel încâ, t și recursul de față va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de ședință din 22 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 noiembrie 2017.