ÎCCJ, Decizia nr. 302/2016

Decizia civilă nr. 302/2016

Asupra recursului de față, a

constatat următoarele:

Prin Decizia nr. 2336 din 22 octombrie 2015

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

l civilă, în Dosarul nr. x/1/2015, s-a respins, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinței

civile nr. 57 din 27 ianuarie 2015 a Tribunalului Arad, secția l

civilă, rămasă definitivă prin Decizia nr. 900 din 18 iunie

2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii

de muncă și asigurări sociale, cu motivarea că două

hotărâri pretins contradictorii nu îndeplinesc condițiile

prevăzute de lege pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire

întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,

nefiind întrunită cerința triplei identități de

părți, obiect și cauză, întrucât cele două litigii nu

au același obiect și aceeași cauză.

Împotriva acestei decizii, a formulat

recurs A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și

admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată, invocând drept

motive de nelegalitate dispozițiile art. 488 pct. 4 și 7 C. proc.

civ.

În argumentarea motivelor de recurs,

s-a susținut că instanța de revizuire nu a respins cererea sa pe

motivul netemeiniciei, ci pe baza condițiilor de admisibilitate a cererii

de revizuire, care, în opinia recurentului, nu ar mai exista în actualul C.

proc. civ.

După expunerea

circumstanțelor cauzei, cu referire la principiul securității

juridice și la autoritatea de lucru judecat, la exemple din doctrină

și din practica Tribunalului Suprem și a Curții Europene a

Drepturilor Omului, recurentul a arătat că hotărârea

atacată s-ar fundamenta pe doctrina și jurisprudența formate pe

baza V.C.P.C., care nu ar fi în concordanță cu reglementările

N.C.P.C. și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului.

Prin încheierea de la 19 septembrie

2016, în ședința completului de filtru, s-a admis în principiu

recursul declarat de A. și s-a fixat termen de judecată a recursului

la data de 31 octombrie 2016.

Analizând hotărârea atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de

recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, pentru următoarele

considerente.

Rațiunea reglementării

cazului de revizuire invocat de către recurentul A., respectiv cel întemeiat

pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., derivă din

necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului

autorității de lucru judecat.

Acest text nu poate justifica

examinarea fondului cauzei, respectiv a fondului cererii de revizuire, cu

referire la hotărârile pretins contradictorii, invocate drept temei al

revizuirii.

Legiuitorul a urmărit ca, prin

decizia supusă cenzurii instanței de control judiciar, să nu se

pronunțe o soluție contrară unei alte hotărâri

pronunțate într-o cauză identică.

În speță, acest principiu nu

este, însă, încălcat, instanța de revizuire stabilind în mod

legal că nu sunt îndeplinite cerințele textului legal invocat.

Astfel, instanța a procedat în

conformitate cu dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., examinând

cu prioritate admisibilitatea cererii de revizuire deduse judecății

și pronunțând soluția exclusiv cu privire la acest aspect.

În același context, se observă

că nu pot fi reținute nici argumentele dezvoltate de recurent, ce

vizează încălcarea legii de drept substanțial, mai precis a

condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire în cazul

prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Ipoteza de nelegalitate expusă, chiar

dacă nu în mod explicit, de către parte, nu se regăsește în

considerentele hotărârii atacate.

În ceea ce privește cazul prevăzut

de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că

revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care

evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri

potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite,

care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Relativ la existența condițiilor de

admisibilitate a cererii de revizuire formulate în cauză de A., în cadrul

controlului exercitat pe calea recursului, se constată că secția

l civilă a Înaltei Curți de Casație si Justiție, ca

instanță de revizuire, a stabilit în mod just faptul că dosarele

în care s-au pronunțat hotărârile pretins potrivnice nu au

același obiect, neputându-se stabili, astfel, o încălcare a

autorității de lucru judecat.

În atare situație, se reține

că, într-adevăr, nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele de

admisibilitate ale căii de atac in discuție, prevăzute de textul

legal invocat.

Analizarea aspectelor concrete menționate

în cererea dedusă judecății relevă faptul că ceea ce

semnalează în fapt recurentul - revizuent este o pretinsă

jurisprudență neunitară, vizând o anume chestiune de drept,

soluționată diferit de instanțe, însă mijlocul procedural

ales de parte nu permite reglarea practicii judiciare pe această cale,

legiuitorul prevăzând în acest scop alte modalități.

Cât privește dezlegarea dată

cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția l civilă, se constată că aceasta

este, așa cum s-a expus anterior, conformă dispozițiilor legale

incidente.

În raport cu considerentele expuse, care

relevă legalitatea hotărârii atacate și întrucât

susținerile recurentului formulate prin motivele de recurs nu sunt întemeiate,

în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge, ca

nefondat, recursul dedus judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de A. împotriva Deciziei nr. 2336 din 22 octombrie 2015,

pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

I civilă, în Dosarul nr. x/1/2015.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 31 octombrie 2016.