ÎCCJ, Decizia nr. 302/2016

Decizia civilă nr. 302/2016 Asupra recursului de față, a constatat următoarele: Prin Decizia nr. 2336 din 22 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția l civilă, în Dosarul nr. x/1/2015, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinței civile nr. 57 din 27 ianuarie 2015 a Tribunalului Arad, secția l civilă, rămasă definitivă prin Decizia nr. 900 din 18 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, cu motivarea că două hotărâri pretins contradictorii nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., nefiind întrunită cerința triplei identități de părți, obiect și cauză, întrucât cele două litigii nu au același obiect și aceeași cauză. Împotriva acestei decizii, a formulat recurs A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată, invocând drept motive de nelegalitate dispozițiile art. 488 pct. 4 și 7 C. proc. civ. În argumentarea motivelor de recurs, s-a susținut că instanța de revizuire nu a respins cererea sa pe motivul netemeiniciei, ci pe baza condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire, care, în opinia recurentului, nu ar mai exista în actualul C. proc. civ.

După expunerea circumstanțelor cauzei, cu referire la principiul securității juridice și la autoritatea de lucru judecat, la exemple din doctrină și din practica Tribunalului Suprem și a Curții Europene a Drepturilor Omului, recurentul a arătat că hotărârea atacată s-ar fundamenta pe doctrina și jurisprudența formate pe baza V.C.P.C., care nu ar fi în concordanță cu reglementările N.C.P.C. și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Prin încheierea de la 19 septembrie 2016, în ședința completului de filtru, s-a admis în principiu recursul declarat de A. și s-a fixat termen de judecată a recursului la data de 31 octombrie 2016. Analizând hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

Rațiunea reglementării cazului de revizuire invocat de către recurentul A., respectiv cel întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorității de lucru judecat. Acest text nu poate justifica examinarea fondului cauzei, respectiv a fondului cererii de revizuire, cu referire la hotărârile pretins contradictorii, invocate drept temei al revizuirii. Legiuitorul a urmărit ca, prin decizia supusă cenzurii instanței de control judiciar, să nu se pronunțe o soluție contrară unei alte hotărâri pronunțate într-o cauză identică. În speță, acest principiu nu este, însă, încălcat, instanța de revizuire stabilind în mod legal că nu sunt îndeplinite cerințele textului legal invocat.

Astfel, instanța a procedat în conformitate cu dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., examinând cu prioritate admisibilitatea cererii de revizuire deduse judecății și pronunțând soluția exclusiv cu privire la acest aspect. În același context, se observă că nu pot fi reținute nici argumentele dezvoltate de recurent, ce vizează încălcarea legii de drept substanțial, mai precis a condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire în cazul prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Ipoteza de nelegalitate expusă, chiar dacă nu în mod explicit, de către parte, nu se regăsește în considerentele hotărârii atacate. În ceea ce privește cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., legiuitorul a stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Relativ la existența condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire formulate în cauză de A., în cadrul controlului exercitat pe calea recursului, se constată că secția l civilă a Înaltei Curți de Casație si Justiție, ca instanță de revizuire, a stabilit în mod just faptul că dosarele în care s-au pronunțat hotărârile pretins potrivnice nu au același obiect, neputându-se stabili, astfel, o încălcare a autorității de lucru judecat.

În atare situație, se reține că, într-adevăr, nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele de admisibilitate ale căii de atac in discuție, prevăzute de textul legal invocat. Analizarea aspectelor concrete menționate în cererea dedusă judecății relevă faptul că ceea ce semnalează în fapt recurentul - revizuent este o pretinsă jurisprudență neunitară, vizând o anume chestiune de drept, soluționată diferit de instanțe, însă mijlocul procedural ales de parte nu permite reglarea practicii judiciare pe această cale, legiuitorul prevăzând în acest scop alte modalități. Cât privește dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția l civilă, se constată că aceasta este, așa cum s-a expus anterior, conformă dispozițiilor legale incidente.

În raport cu considerentele expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate și întrucât susținerile recurentului formulate prin motivele de recurs nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 2336 din 22 octombrie 2015, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2015. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 octombrie 2016.