ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 906/2019

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 5.06.2018 și precizată în ședința publică din data de 19 iulie 2018 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Centrul National al Cinematografiei suspendarea provizorie a efectelor următoarelor hotărâri ale Consiliului de Administrație al CNC și a tuturor actelor subsecvente acestora: a) Hotărârii Consiliului de Administrație al CNC nr. 134/11.05.2018, prin care se redistribuie suma de 1.876.000 RON de la proiectele de ficțiune (scurt și lung metraj), animație și documentar către secțiunea de lungmetraj debut si a tuturor actelor subsecvente acesteia; b) Hotărârii Consiliului de Administrație al CNC nr. 135/11.05.2018, prin care se stabilește cuantumul creditului acordat pentru proiecte cinematografice de lungmetraj ficțiune; c) Hotărârii Consiliului de Administrație al CNC nr. 136/11.05.2018, prin care se stabilește cuantumul creditului acordat pentru proiecte de ficțiune lungmetraj de debut; d) Hotărârii Consiliului de Administrație al CNC nr. 137/11.05.2018, prin care se stabilește cuantumul creditului acordat pentru proiecte de scurtmetraje ficțiune; e) Hotărârii Consiliului de Administrație al CNC nr. 138/11.05.2018, prin care se stabilește cuantumul creditului acordat pentru proiecte de lungmetraj și scurtmetraj tematic; f) Hotărârii Consiliului de Administrație al CNC nr. 139/11.05.2018, prin care se stabilește cuantumul creditului acordat pentru proiecte de documentar; g) Hotărârii Consiliului de Administrație al CNC nr. 137/11.05.2018, prin care se stabilește cuantumul creditului acordat pentru scurtmetraje de ficțiune; h) Hotărârii Consiliului de Administrație al CNC nr. 140/11.05.2018, prin care se stabilește cuantumul creditului acordat pentru proiecte de animație; i) Hotărârii Consiliului de Administrație al CNC nr. 141/11.05.2018, prin care se stabilește cuantumul creditului acordat pentru dezvoltarea de proiecte de ficțiune; j) Hotărârii Consiliului de Administrație al CNC nr. 142/11.05.2018, prin care se stabilește cuantumul creditului acordat pentru dezvoltarea de proiecte de documentar; k) Hotărârii Consiliului de Administrație al CNC nr. 143/11.05.2018, prin care se stabilește cuantumul creditului acordat pentru dezvoltarea de proiecte de animație; l) Hotărârii Consiliului de Administrație al CNC nr. 144/11.05.2018. prin care se stabilește cuantumul creditului acordat pentru dezvoltarea de proiecte de lungmetraj de ficțiune.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 3395 din 19 iulie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Centrul Național al Cinematografiei .

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. criticînd-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea cererii și suspendarea executării hotărârilor emise de Consiliul de Administrație al pârâtului Centrul Național al Cinematografiei. În motivarea căii de atac s-a arătat că prima instanță nu a analizat unul dintre motivele de suspendare și anume cel referitor la nelegalitatea vădită a Hotărârii nr. 134/11.05.2018, prin redistribuirea ajutorului de stat fără respectarea prevederilor imperative ale legislației speciale. Nelegalitatea acestei redistribuiri era evidentă, prin raportare la procentele ce trebuiau alocate potrivit dispozițiilor art. 37 alin. (3) din O.U.G. nr. 39/2005 și art. XXI din Schema de ajutor de stat și, contrar celor reținute în cuprinsul sentinței, verificarea acestui aspect nu necesita cercetarea amplă a situației de fapt. Instanța de fond a încălcat și dispozițiile de drept material referitoare la evitarea conflictului de interese și nu a observat alt indiciu de nelegalitate a actelor contestate, care au fost emise pe baza unui clasament stabilit de persoane aflate în raporturi civile cu candidații pe care i-au evaluat, acestea fiind, împreună cu candidații, fondatori ai asociațiilor din industria de film. De asemenea, în mod nelegal, instanța de fond a apreciat că nu a fost îndeplinită condiția pagubei iminente, deși reclamanta probase faptul că a participat la concursul organizat, proiectele sale s-au calificat în etapa de finanțare, însă acestea nu au primit finanțare din cauza redistribuirii nelegale a ajutorului de stat către alte secțiuni și a existenței conflictului de interese între membrii comisiilor de selecție și alți candidați. Paguba era iminentă, întrucât o parte din sumele disponibile pentru finanțare din cadrul secțiunilor la care reclamanta a participat au fost sustrase de la distribuire în cadrul respectivelor secțiuni și redistribuite, în mod nelegal, altor secțiuni. Astfel, prejudiciul reclamantei constă în lipsirea de finanțare pentru proiectele proprii, în cuantum de 311.368 RON, sume ce nu vor putea fi recuperate după momentul încheierii contractelor cu concurenții declarați câștigători în mod nelegal.

Apărările formulate de intimat Intimatul-pârât Centrul Național al Cinematografiei a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței instanței de fond.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere, întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, de suspendare a executării Hotărârii nr. 134/11.05.2018 emisă de Consiliul de Administrație al pârâtului Centrul National al Cinematografiei, dar și a unui număr de 11 alte hotărări subsecvente acesteia. Prin aceste acte administrative autoritatea pârâtă a acordat finanțare producătorilor de film din România în cadrul concursului de selecție a proiectelor cinematografice, organizat în baza Ordinului Ministrului Culturii și Patrimoniului Naționale nr. 2335/2006. Potrivit art. 14 din legea contenciosului administrativ în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 autorității publice care a emis actul sau a celei ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței pe fond, cerere ce poate fi promovată conform art. 15 din același act normativ și prin acțiunea în anulare, în tot sau în parte, a actului atacat. Astfel, admisibilitatea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ este condiționată de întrunirea cumulativă a cerințelor prevăzute de normele legale precizate mai sus, respectiv sesizarea autorității emitente sau celei ierarhic superioare, existența cazului bine justificat așa cum este bine definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, respectiv împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ și paguba iminentă definită de art. 2 lit. ș) din același act normativ, fiind reprezentată de prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorității publice sau a unui serviciu public. Îndeplinirea celor două condiții este supusă aprecierii judecătorului, care are de efectuat o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei; pentru admiterea cererii, acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării. Aparența de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularității procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă și unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanțială a actului supus evaluării. Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie, însă, evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului. Răspunzând punctual cazurilor de casare invocate în susținerea căii de atac promovate împotriva soluției de respingere a cererii formulate, instanța de control judiciar constată că dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză. Acest caz de casare vizează situația în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, iar Înalta Curte constată că recurenta a invocat doar formal dispozițiile legale care îl reglementează, fără a indica în concret astfel de reguli încălcate de prima instanță. Astfel, pretinsa neanalizare a unuia dintre motivele de nelegalitate a Hotărârii nr. 134/11.05.2018, prin redistribuirea ajutorului de stat fără respectarea prevederilor imperative ale legislației speciale, nu reprezintă o regulă de procedură a cărei nerespectare să atragă sancțiunea prevăzută de textul de lege invocat. În privința celui de al doilea motiv de recurs formulat de recurentă, Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări și interpretări greșite a normelor de drept material și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Interpretând corect dispozițiile art. 14, art. 2 lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a reținut și a argumentat neîndeplinirea condiției existenței cazului bine justificat, întrucât, din examinarea sumară a actelor administrative contestate, nu s-a conturat o situație de fapt de natură a genera suspiciuni rezonabile cu privire la emiterea respectivului act. Din analiza cererii de suspendare formulate și a susținerilor reiterate în recurs, reiese faptul că pentru dovedirea cazului bine justificat reclamanta a invocat mai multe motive de nelegalitate, iar judecătorul fondului, în mod corect, nu a lăsat neanalizate anumite motive, ci a analizat doar acele motive susceptibile să nască o îndoială serioasă asupra legalității hotărârii, în privința celorlalte apreciind că țin de fondul acțiunii în anulare. În acord cu cele reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată că argumentele referitoare la modul de redistribuire a ajutorului de stat, la conflictul de interese în care s-ar fi aflat cel puțin o parte din membrii comisiei de selecție, sau la înțelegerea anticoncurențială din asociațiile profesionale pentru propunerea membrilor comisiei, nu pot fi examinate la nivel de aparență în procedura specială a suspendării executării actului administrativ și nu reprezintă caz bine justificat în sensul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004. Cele două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru intervenția de excepție a măsurii suspendării executării actului administrativ sunt prevăzute de legiuitor în mod cumulativ, astfel încât constatarea neîndeplinirii uneia dintre condiții era suficientă pentru respingerea cererii de luare a unei asemenea măsuri. Instanța de fond a analizat însă și condiția iminenței pagubei și a reținut, în mod corect, că în absența unor dovezi ale participării la procedură cu proiecte eligibile și în contextul incertitudinii rezultatului atribuirii de fonduri, existența și întinderea prejudiciului reclamantei sunt incerte. Pentru considerentele expuse, constatând că soluția primei instanțe reflectă o corectă aplicare și interpretare a normelor legale, iar sentința recurată nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,