Decizia nr. 677/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — cale de atac împotriva sentinței nr. 465/2016 a Curții de Apel Craiova

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Gorj, secția de Contencios Adminisrativ și Fiscal, la data de 6.01.2014, sub nr. x/2014, reclamantul A., în contradictoriu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea raportului de evaluare nr. x/11.12.2013 comunicat la data de 15.12.2013. În ședința publică din data de 4 iulie 2014, instanța a pus în discuția părților excepția de necompetență materială a Tribunalului Gorj, invocată de pârâtă prin întâmpinare. Prin sentința nr. 1714/04.07.2014 pronunțată de Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2014, a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de integritate (ANI), în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. 1.

Hotărârea instanței de fond Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 05.09.2014, sub nr. x/2014, a fixat termenul de judecată la data de 24.09.2014 pentru când părțile au fost legal citate. Prin sentința civilă nr. 465 din 26 octombrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a constatat perimată contestația formulată de reclamantul A. împotriva raportului de evaluare ANI nr. x,în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut din verificările actelor și lucrărilor dosarului, că ultimele acte de procedură au fost îndeplinite la data de 11 februarie 2015, dată la care cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor în temeiul dispozițiilor art. 64 alin. 4 C. proc. civ., până la soluționarea căi de atac exercitată de reclamant împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de chemare în garanție a Instituției. S-a reținut că, prin încheierea din 11 februarie 2015, curtea a pus în vedere reclamantului să urmărească și să depună cerere de repunere pe rol după soluționarea definitivă a chestiunii incidentale. Prin Decizia nr. 2793/17.09.2015 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2014 a fost respins recursul declarat de A. împotriva încheierii din 14 ianuarie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Concluzionează instanța, în sensul că, în speță, se constată că termenul de perimare a început să curgă la data pronunțării recursului promovat împotriva încheierii din 14 ianuarie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, respectiv la data de 17.09.2015, cauza rămânând în nelucrare mai mult de șase luni, din culpa părților. În acest context, arată instanța, cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni și a fost repusă pe rol din oficiu pentru constatarea perimării. 1.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate Reclamantul A. a promovat recurs împotriva sentinței nr. 465 din 26 octombrie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, în condițiile art. 493 C. proc. civ. Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin(1) pct. 8 C. proc. civ., așa cum reiese din memoriul depus, prin email, la data de 12 februarie 2019, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Susținând că aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a arătat că instanța de fond în mod greșit a reținut ca fiind aplicabilă sancțiunea perimării, în sensul că au trecut cele 6 luni față de momentul la care s-a soluționat recursul formulat în cauză cu privire la declararea ca inadmisibilă a unei cereri de chemare în garanție. Arată că, suspendarea a intervenit prin raportare la art. 64 alin. (4) din C. proc. civ., până la soluționarea căii de atac împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de chemare în garanție, fiind o suspendare ce s-a dispus din oficiu de către instanța de judecată. 1.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței atacate. În dezvoltarea apărărilor a arătat că recursul împotriva încheierii prin care s-a soluționat cererea de chemare în garanție s-a soluționat în septembrie 2015, iar instanța a repus cauza pe rol, din oficiu, pentru a constata perimarea, în octombrie 2016, asa încât, recurentul-reclamant, avea obligația de a formula cerere de repunere pe rol ulterior soluționării chestiunii incidentale. 1.

Procedura în fața instanței de recurs Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 18 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 13 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizând modalitatea de soluționare a cererii de chemare in judecată sub aspectul admiterii excepției perimării invocată de instanță din oficiu, Înalta Curte reține că nu este fondat recursul de față, pentru considerentele în continuare prezentate. Referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare, cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., verificate de către instanța de control judiciar, au un caracter nefondat, nefiind relevată nicio încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material în chestiunea invocată de titularul căii de atac. Cu titlu preliminar este de menționat că perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedura făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes. Pentru ca să se producă efectul întrerupător, actul de procedură trebuie sa îndeplinească următoarele condiții: - actul de procedură trebuie făcut in vederea judecării pricinii (de exemplu, trebuie sa urmărească repunerea cauzei pe rol in scopul judecării procesului. Desigur, trebuie sa fie un act valabil făcut, un act lovit de nulitate nefiind apt sa producă întreruperea termenului de perimare. - actul de procedura trebuie realizat de partea care justifică un interes (apreciat în concret). Solutia oferită de legiuitor este identică cu cea prevăzuta de art. 249 C. proc. civ. De altfel, o altă soluție nici nu ar fi de conceput, din moment ce este acceptat ca perimarea sanctionează o culpă a părtii. În acest context, se reține că, prin sentința civilă nr. 465 din 26 octombrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a constatat perimată contestația formulată de reclamantul A. împotriva raportului de evaluare ANI nr. x, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, sentința fiind comunicată contestatorului la data 14 noiembrie 2016. Astfel, în analiza prioritară a excepției absolute și peremptorii de perimare a judecății, invocată din oficiu, conform art. 420 C. proc. civ., și admisă prin sentința atacată, Înalta Curte reține că - atâta vreme cât pricina a rămas în nelucrare din vina părții recurente începând cu de 17 septembrie 2015, aceasta nefăcând demersuri în vederea reluării judecății și nefăcând nici dovada că ar fi intervenit situații care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării astfel cum sunt reglementate prin dispozițiile art. 417 și art. 418 C. proc. civ. - menținerea suspendării dosarului mai mult de 6 luni se datorează exclusiv pasivității părților, care nu au mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea continuării judecății, respectiv, niciun act de procedură. Mai mult decât atât, așa cum reiese din cuprinsul încheierii pronunțate în data de 11 februarie 2015, Curtea de Apel Craiova, luând act de calea de atac exercitată de reclamant împotriva încheierii din data de 14 ianuarie 2015 cu privire la cererea de chemare în garanție a Instituției Prefectului Gorj, a suspendat de drept cauza până la soluționarea căii de atac, punând totodată în vedere părții să urmărească finalizarea acesteia și să formuleze cerere de repunere pe rol după soluționarea definitivă a chestiunii incidentale. Decizia nr. 2793 pronunțată la data de 17 septembrie 2015 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2014, prin care a fost a fost respins recursul declarat de A. împotriva încheierii din 14 ianuarie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, este una definitivă. Prin urmare, partea avea obligația procesuală de a solicita continuarea judecății după data de 17 septembrie 2015 și de a nu lăsa termenul de perimare să se împlinească, reclamantul fiind acela care avea interes judiciar de a face acte de întrerupere a termenului perimării, neexistând prevedere legală expresă pentru redeschiderea judecății din oficiu în această situație. Instanța nu se putea sesiza din oficiu și nu putea dispune continuarea judecății în lipsa unei cereri exprese a uneia dintre părți, deoarece ar fi încălcat unul dintre principiile primordiale ale procesului civil, respectiv acela al disponibilității, conform părțile sunt cele care pot decide soarta unui proces, inclusiv prin desesizare tacită de la judecarea acestuia. Or, în speță, începând cu data de 14 ianuarie 2015, când a fost promovată calea de atac a recursului, a început să curgă termenul de perimare al prezentei cereri, astfel că, având în vedere că până la termenul de judecată la care instanța a rămas în pronunțare asupra excepției perimării au trecut mai mult de 6 luni de la momentul în care a început să curgă termenul de perimare, iar vina pentru rămânerea în nelucrare a contestației îi incumbă recurentului -reclamant care nu a stăruit în judecată, în vederea finalizării procesului, și ținând cont și de faptul că nu se poate reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare, în înțelesul acordat acestor noțiuni de prevederile art. 417 și art. 418 C. proc. civ., intervenită în cadrul termenului de perimare, instanța apreciază că aplicarea sancțiunii reglementate de prevederile art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. este pe deplin justificată. Așadar, în conformitate cu aceste dispoziții legale, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine perimarea. Aceasta are o natură mixtă, în sensul că este atât o sancțiune procesuală, de aplicație generală, care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței părților, vreme îndelungată, în judecată. III. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față, ca nefondat.