ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2762/2016

Cererea de chemare în judecată. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. Negrești Oaș a solicitat anularea în totalitate a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. F-SM 56 din 27 septembrie 2013 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu, ca fiind netemeinică și nelegală, precum și anularea în totalitate a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 27 septembrie 2013 emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare ca fiind netemeinic și nelegal. Reclamanta S.C. A. S.R.L., prin modificarea de acțiune depusă la dosar la termenul din 31.03.2014, a solicitat anularea, în parte, a Deciziei nr. 58 din 10 februarie 2014 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj - Napoca în soluționarea contestației formulată, înregistrată sub nr. x din 08 octombrie 2013, în sensul anulării dispoziției privind obligarea organelor de control vamal de a emite un nou act administrativ fiscal în condițiile prevăzute de pct. 11.6 și pct. 11.7 din O.P.A.N.A.F.M.F. nr. 450/2013 și menținerea ca fiind temeinică și legală a deciziei privind desființarea parțială a Deciziei de impunere nr. F-SM 56 din 27 septembrie 2013, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, obligarea pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj - Napoca la plata în favoarea societății reclamante de despăgubiri materiale în cuantum de 1.065.000 RON și de daune morale în sumă de 50.000 RON pentru prejudiciul cauzat ca urmare a emiterii Deciziei de impunere.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 95 din 5 mai 2014, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a luat act de renunțarea reclamantei S.C. A. S.R.L. Negrești Oaș la judecata capetelor de cerere privind: - anularea în totalitate a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. F-SM 56 din 27 septembrie 2013 emisă de ANAF - DGRFP Cluj Napoca - AJFP Satu Mare. - anularea în totalitate a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 27 septembrie 2013 emis ANAF - DGRFP Cluj Napoca - AJFP Satu Mare. Totodată, Curtea de apel a respins acțiunea modificată, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtelor DGRFP Cluj Napoca - prin AJFP Satu Mare și ANAF ca neîntemeiată.

Cererea de recurs și motivele înfățișate Împotriva sentinței civile nr. 95 din 5 mai 2014, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, S.C. A. S.R.L. Negrești Oaș a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și solicitând casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, obligarea pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca la plata în favoarea societății recurente de despăgubiri materiale în cuantum de 1.065.000 RON și de daune morale în sumă de 50.000 RON pentru prejudiciul cauzat ca urmare a emiterii Deciziei de impunere nr. F-SM 56 din 27 septembrie 2013, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca (DGRFP Cluj-Napoca). În esență, prin motivele de recurs dezvoltate, au fost înfățișate următoarele critici în raport cu sentința atacată, în contextul reiterării situației de fapt generatoare a prezentului litigiu: • sentința instanței de fond este nelegală în ceea ce privește daunele materiale și morale solicitate, fiind dată, sub acest aspect, cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material; •în vederea încheierii unui contract de finanțare, urmare a aprobării cererii prin Adresa nr. x/CCE din 7.10.2013, emisă de ADR - Nord Vest, și obținerea unui sprijin financiar în valoare de 1.065.000 RON, acordat pentru investiții mici și mijlocii, societatea reclamantă urma să depună în termen de 40 de zile de la primirea respectivei adrese, certificatul de atestare fiscală privind îndeplinirea obligațiilor de plată la bugetul general consolidat al statului; certificatul însă nu a putut fi depus întrucât a fost emisă în sarcina societății Decizia de impunere F-SM 56 din 27 septembrie 2013, prin care s-a stabilit o obligație de plată în sumă de 1.906.954 RON, decizie care ulterior a fost desființată, în ceea ce privește suma de 1.883.549 RON prin Decizia 58 din 10 februarie 2014, iar suma de 23.405 RON pentru care a fost respinsă contestația a fost achitată de societate anterior contestării deciziei de impunere; • în certificatul de atestare fiscală din data de 18.11.2013 societatea reclamantă a figurat cu obligațiile de plată în sumă de 2.047.120 RON rezultate din Decizia de impunere nr. F-SM 56 din 27 septembrie 2013, astfel că prin situația creată de DGRFP Cluj, prin decizia de impunere desființată ulterior chiar de pârâtă, s-a aflat în imposibilitatea de a se conforma solicitărilor din Adresa nr. x/CCE din 7.10.2013, fiindu-i respinsă cererea de finanțare; •emiterea de către intimată a deciziei de impunere, nelegală, reprezintă o faptă ilicită prin care i-a fost creat recurentei un prejudiciu în sumă de 1.064.000 RON, reprezentând contravaloarea proiectului de finanțare care nu a mai putut fi accesat, urmare a efectelor produse de un act administrativ nelegal, astfel că se impune acordarea despăgubirilor materiale solicitate, nelegal respinse de prima instanță; •prin decizii de impunere succesive, desființate de fiecare dată pentru considerente de nelegalitat, a fost creat un prejudiciu material, dar și de imagine pentru partenerii contractuali, simpla reținere a instanței de fond că nu s-a făcut sesizarea penală pentru faptele de evaziune fiscală constatată de organele de inspecție fiscală nefiind un motiv temeinic pentru respingerea daunelor solicitate.

Apărările intimatei Agenția Națională de Administrare Fiscală Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin întâmpinarea formulată în cauză, a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar în subsidiar, cu referire la motivele de recurs, a solicitat respingerea acestora ca nefondate, cu consecința menținerii hotărârii primei instanțe, dată pe baza unei juste interpretări a prevederilor legale incidente și a probatoriului administrat.

Examinarea recursului în procedura de filtru Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8.07.2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Prin încheierea de ședință din data de 23.03.2016, completul de filtru, apreciind în sensul incidenței în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata acestuia pe fond, în ședință publică.

Soluția și considerentele Înaltei Curți, potrivit art. 498 și 499 C. proc. civ. Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizând modalitatea de soluționare a cererii privitoare la acordarea daunelor morale și materiale, Înalta Curte reține că nu este fondat recursul de față, pentru considerentele în continuare prezentate. În cuprinsul sentinței atacate instanța de fond, în manieră cuprinzătoare și prin argumente coerent înfățișate, a analizat cererea recurentei-reclamante, astfel cum a fost aceasta modificată la data de 31.03.2014 în sensul solicitării anulării în parte a Deciziei nr. 58 din 10 februarie 2014, emisă de ANAF - DGRFP Cluj, în soluționarea contestației împotriva Deciziei de impunere nr. F-SM 56 din 27 septembrie 2013, în ceea ce privește dispoziția de obligare a organelor de control vamal la emiterea unui nou act administrativ fiscal în condițiile pct. 11.6 și 11.7 din OPANAFMF nr. 450/2013 și al obligării la despăgubiri materiale în cuantum de 1.065.000 RON și daune morale în sumă de 50.000 RON, pentru prejudiciul cauzat prin emiterea Deciziei de impunere nr. F-SM 56 din 27 septembrie 2013. Contrar celor susținute prin cererea de recurs, Înalta Curte reține că în mod justificat și printr-o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu raportare la prevederile art. 218 din O.G. nr. 92/2003 și la celelalte dispoziții legale expres enunțate în cuprinsul sentinței, judecătorul fondului a apreciat că nu este întemeiată și nici justificată cererea recurentei reclamante de acordare a daunelor materiale și morale, constând în contravaloarea sprijinului financiar neacordat. Este de evidențiat, cu prioritate că, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanța poate hotărî asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate de actul administrativ, respectiv administrativ fiscal atacat, numai în măsura în care acesta este anulat în tot sau în parte. În cauză, soluția adoptată a fost de respingere a cererii de anulare parțială a Deciziei nr. 58 din 10 februarie 2014, prin care a fost desființată parțial decizia de impunere nr. F-SM nr. 56 din 27 septembrie 2013 în ceea ce privește suma de 1.883.549 RON, fără însă a fi exonerată recurenta-reclamantă de la plata acestei sume, dispunându-se o nouă reverificare și emitere a unui nou act administrativ. Astfel, raportat la considerațiunile teoretice sus indicate este de arătat că instanța de fond nu putea admite cererea de acordare a despăgubirilor materiale și morale și nici nu se impunea a realiza o analiză detaliată a îndeplinirii cerințelor legale pentru antrenarea unei atare răspunderi, câtă vreme a statuat în sensul legalității Deciziei nr. 58 din 10 februarie 2014. Mai mult, instanța de fond apreciind că organul fiscal cu temei a dispus reverificarea creanțelor fiscale contestate de reclamantă și obligarea la întocmirea unui nou act administrativ fiscal, cu respectarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 92/2003, a arătat că urmare a noii inspecții fiscale, finalizată prin Raportul de inspecție fiscală nr. x din 16 aprilie 2014 a fost emisă Decizia de impunere nr. F-SM 319 din 16 aprilie 2014, fiind reținute ca datorate aceleași sume și pentru aceleași motive. Ca atare, în contextul procesual de față, urmare a statuării în sensul legalității actului administrativ fiscal a cărui anulare parțială a fost solicitată, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 republicată, instanța de fond nu avea temei legal pentru a stabili că emiterea de către intimată a deciziei de impunere, parțial desființată, dar nu anulată cu consecința exonerării totale, constituie o faptă ilicită, cauzatoare a prejudiciului în sumă de 1.065.000 RON reprezentând contravaloarea proiectului de finanțare care nu a mai putut fi accesat. În fine, Înalta Curte arată că soluția instanței de fond este temeinică și din perspectiva jurisprudenței CJUE. În cauza Plaumann c. Comisia CEE, C-25/62, soluționată printr-o hotărâre din 15 iulie 1963, Curtea a stabilit că acțiunea în despăgubire urmărește de fapt înlăturarea efectelor juridice pe care decizia ce face obiectul litigiului le-a produs asupra reclamantului, dar "un act administrativ care nu a fost anulat" nu este susceptibil de a cauza prejudicii persoanelor cărora li se adresează, iar acestea din urmă nu pot pretinde daune interese corespunzătoare. În consecință, Curtea nu ar putea, soluționând o acțiune în despăgubire, să înlăture efectele juridice ale unei astfel de decizii, care nu a fost anulată pe cale judecătorească. Concluzionând, pentru toate cele mai sus arătate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul de față, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.