ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6058/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Universitatea Transilvania din Brașov în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale - OIPOSDRU - MEN a solicitat anularea în întregime a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/02.09.2016 comunicat Universității sub nr. x/21.09.2016 cu privire la stabilirea cu titlul de corecție a sumei de 32.820,26 iei, având în vedere netemeinicia concluziilor din procesul-verbal, și totodată obligarea intimatei Ministerul Educației Naționale - OIPOSDRU-MEN de a restitui în contul Universității Transilvania din Brașov x deschis la Trezoreria Municipiului Brașov suma de 32.820,26 RON reprezentând corecția financiară stabilită și aplicată prin actul administrativ contestat, având în vedere faptul că Universitatea a plătit suma de 32.820,26 RON pentru evitarea penalităților de întârziere, dar după inițierea procedurilor de contestare administrativă a titlului de creanță.

Prin sentința civilă nr. 14 din data de 9 ianuarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele:

- a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta Universitatea Transilvania din Brașov, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale - OIPOSDRU - MEN;

- a respins și cererea de intervenție formulată de intervenienta Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Împotriva sentinței civile nr. 14 din data de 9 ianuarie 2018 a formulat recurs reclamanta Universitatea Transilvania din Brașov, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, următoarele:

Hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură privind citarea, față de aspectul că pentru termenul de judecată din 09.01.2018 instanța de fond a intrat în dezbaterea excepției inadmisibilității, invocate din oficiu, deși actele de procedură ce trebuiau îndeplinite la acel termen nu au fost îndeplinite față de intimatul Ministerul Educației Naționale. Totodată, adresa prin care se solicita intimatului de către instanța de judecată exprimarea acordului cu privire la completarea cererii de chemare în judecată nu avea atașată dovada de comunicare către intimat.

Referitor la motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta învederează faptul că instanța de fond a admis excepția inadmisibilității raportându-se strict la dispozițiile art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, deși acțiunea introductivă de instanță s-a întemeiat și pe dispozițiile ar. 46 O.U.G. nr. 66/2011. Astfel, instanța de fond prin soluția dată a aplicat greșit normele de drept material raportându-se exclusiv la decizia emisă de intimată în soluționarea contestației administrative, considerând că acesta este actul administrativ vătămător, deși potrivit art. 21 alin. (19) din O.U.G. nr. 66/2011, actul administrativ este procesul-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor, în speță procesul-verbal nr. x/02.09.2016 contestat prin acțiunea introductivă de instanță, act care potrivit art. 21 alin. (20) din O.U.G. nr. 60/2011 este, totodată, și titlu executoriu.

La data de 16.04 2018 intervenienta Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a formulat o cerere intitulată "cerere de achiesare" prin care a solicitat să se ia act că înțelege să achieseze la recursul formulat de reclamantă și solicită admiterea acestuia.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 04.05.2018, intimatul-pârât Ministerul Educației Naționale - OIPOSDRU-MEN a invocat excepția nulității recursului iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Excepția invocată de intimatul pârât a fost soluționată la termenul la care au avut loc dezbaterile, 3 noiembrie 2020, potrivit celor reținute în încheierea de la acea dată.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prealabil, Înalta Curte va respinge cererea de achiesare formulată de intervenienta Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, la recursul declarat de recurenta Universitatea Transilvania din Brașov, ca inadmisibilă față de dispozițiile art. 463 C. proc. civ. potrivit cărora instituția juridică a achiesării reprezintă "renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre.", aspect care nu se circumstanțiază căii de atac exercitate în cauză.

Referitor la recursul formulat în cauză de reclamantă se rețin următoarele:

Reclamanta prin cererea de recurs a invocat motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Înalta Curte arată că acesta vizează ipoteza când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Subsumat motivului de casare invocat recurenta reclamantă a susținut în esență că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură privind citarea și comunicarea actelor de procedură față de pârâtul Ministerul Educației Naționale pentru termenul din 09.01.2018, termen la care au avut loc dezbaterile în fața instanței de fond.

Din acest punct de vedere instanța de recurs reține că dispozițiile art. 160 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora:

"În lipsa părții nelegal citate, neregularitatea privind procedura de citare a acesteia poate fi invocată și de celelalte părți ori din oficiu, însă numai la termenul la care ea s-a produs.", par a contura un regim juridic al nulității atrase de neregularități privind procedura de citare sau comunicare a actelor de procedură specific nulității absolute. Aceste dispoziții legale trebuie însă coroborate cu art. 174 alin. (2) și (3) C. proc. civ. care definesc nulitatea absolută și nulitatea relativă în raport de interesul ocrotit, respectiv un interes public sau unul de natură privată.

Or, este evident că neregularitățile privind procedura de citare sau comunicare a actelor de procedură și excepția prin intermediul cărora acestea pot fi invocate sunt instituite în vederea ocrotirii unui interes privat, respectiv dreptul părții față de care s-a produs neregularitatea la un proces echitabil.

În consecință în dezlegarea problemei de drept analizate sunt relevante dispozițiile art. 178 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora "Nulitatea relativă poate fi invocată numai de partea interesată…" precum și dispozițiile art. 247 alin. (2) C. proc. civ. care arată că:

"Excepțiile relative pot fi invocate de partea care justifică un interes, cel mai târziu la primul termen de judecată după săvârșirea neregularității procedurale, în etapa cercetării procesului și înainte de a se pune concluzii în fond."

Ca urmare, coroborând dispozițiile legale relevante în raport cu motivul de nelegalitate invocat de recurenta reclamantă instanța de recurs reține că prin intermediul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu se pot invoca neregularități privind îndeplinirea procedurii de citare sau comunicare a actelor de procedură ce ar fi fost produse față de partea adversă.

Această concluzie rezultă de altfel și din dispozițiile art. 160 alin. (3) C. proc. civ. care arată că neregularitatea privind procedura de cu partea adversă poate fi invocată și de celelalte părți "numai la termenul la care ea s-a produs", coroborat cu alin. (1) și (2) al aceluiași articol, din care rezultă că această neregularitate se invocă, în principal, de partea vătămată prin aceasta, la termenul pentru care s-a produs, dacă partea este prezentă, sau la termenul imediat ulterior producerii sale, dacă la acest din urmă termen partea vătămată prin neregularitate anterior a fost prezentă sau legal citată.

Edictarea dispozițiilor art. 160 alin. (3) C. proc. civ. rezidă astfel din interesul părții adverse față de cea în raport cu care s-a produs neregularitatea, de a preveni invocarea de către aceasta din urmă, prin intermediul unei eventuale căi de atac, a neregularității prin care a fost vătămată, însă nu deschid părții nevătămate de o eventuală neregularitate de procedură posibilitatea de a se prevala de aceasta prin intermediul căilor de atac.

Mai mult, în speță, din actele dosarului rezultă că cererea modificatoare, formulată în condițiile art. 204 alin. (3) C. proc. civ. de către reclamanta Universitatea Transilvania din Brașov a fost înregistrată la dosarul cauzei la data de 07.11.2017 iar prin încheierea de ședință din aceeași dată s-a consemnat depunerea acestei cereri, instanța de fond dispunând comunicarea unui exemplar al acesteia către pârât.

Totodată, Înalta Curte reține că pentru termenul din data de 09.01.2018 părțile aveau termen în cunoștință, astfel cum s-a reținut prin încheierea de ședință din data de 07.11.2017, dovezile de înmânare a procedurii de citare pentru termenul anterior menționat fiind semnate de către funcționarul împuternicit cu primirea actelor de procedură. Pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 229 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., nu mai era necesară citarea părților pentru termenul de judecată stabilit în data de 09.01.2018.

De asemenea, față de critica potrivit căreia procedura de citare pentru termenul de judecată stabilit în data de 09.01.2018 este nelegal îndeplinită întrucât pârâtul Ministerul Educației Naționale - OIPOSDRU - MEN are două sedii, respectiv în strada x, nr. 39 sector 1 București și în strada x nr. 28-30, București, Înalta Curte constată că la dosar fond, pârâtul, în cuprinsul adresei depuse, a indicat adresa la care solicită comunicarea tuturor actelor de procedură, respectiv la punctul de lucru din strada x, nr. 39 sector 1 București, reprezentat prin doamna A., sediul unde au comunicate actele de procedură.

Ca urmare, motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. invocat de recurenta reclamantă urmează a fi reținut ca fiind nefondat.

Însă, în raport cu motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că sunt întemeiate criticile aduse de recurenta reclamantă sentinței recurate pentru următoarele considerente:

Concordant celor susținute de recurenta reclamantă, instanța de recurs reține că deși O.U.G. nr. 66/2011, privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora constituie un act normativ derogator de la procedura de contestare a actelor administrative reglementată de Legea 554/2004, acest act normativ nu derogă de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ în ceea ce privește noțiunea de act administrativ.

Astfel art. 20 alin. (19) din O.U.G. nr. 66/2011 prevede expres că:

"Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare este act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare."

De asemenea, potrivit alin. (20) al aceluiași articol:

"Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare/Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare constituie titlu de creanță…"

Relevante în soluționarea speței deduse judecății sunt și dispozițiile art. 34 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011 potrivit cărora:

"Împotriva titlului de creanță debitorul poate formula contestație în condițiile și termenele stabilite de prezenta ordonanță de urgență.", precum și dispozițiile art. 46 alin (1) și (2) din același act normativ potrivit cărora:

"Împotriva titlului de creanță se poate formula contestație în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătura dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ, în condițiile legii."

Art. 51 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 66/2011 arată că:

"Decizia de soluționare a contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.

Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare."

Din economia tuturor acestor dispoziții legale rezultă că procedura de contestare a titlurilor de creanță, procese-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare, emise potrivit O.U.G. nr. 66/2011, nu reprezintă altceva decât o procedură prealabilă în sensul art. 7 din Legea 554/2004.

Este adevărat din dispozițiile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 se poate ajunge la concluzia că în procedura reglementată de acest act normativ este supusă controlului judecătoresc decizia emisă în soluționarea contestației administrative, însă această concluzie nu trebuie absolutizată în sensul că decizia dată în soluționarea contestației este singurul act ce se poate contesta pe calea controlului judecătoresc. Aceasta deoarece, pe lângă faptul că o astfel de concluzie ar intra în conflict cu dispozițiile art. 8 din Legea 554/2004 care reglementează ca obiect principal al acțiunii judiciare în contencios ca fiind administrativ actul administrativ pretins vătămător, reprezentat în procedura reglementată de O.U.G. nr. 66/2011 de procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare (art. 20 alin. (19) din O.U.G. nr. 66/2011) dar, în final, ar contrazice chiar esența controlului judecătoresc exercitat de instanța de contencios administrativ, care s-ar putea exercita în această ipoteză numai cu privire la modul de soluționare al contestației administrative formulate de petent iar nu și asupra actului administrativ pretins vătămător.

Prin urmare consecința practică a reglementării cuprinse în art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 este aceea că reclamantul nu se poate prevala, în situația în care nu a urmat procedura contestării administrative a titlului de creanță, de faptul că acest aspect nu ar fi fost invocat de pârât în condițiile art. 193 alin. (2) C. proc. civ., instanța putând invoca și din oficiu necontestarea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare în situația inexistenței unei decizii prin care s-a soluționat contestația administrativă, iar nu aceea că pentru considerente strict formale, ce țin de modul de exprimare din cererea de chemare în judecată dreptul reclamantului de acces la instanță poate fi negat.

Astfel, în speța dedusă judecății, reclamantul, în conformitatea cu dispozițiile art. 8 din Legea 554/2004, a arătat încă din debutul cererii de chemare în judecată faptul că înțelege să solicite anularea actului administrativ contestat reprezentat de procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/02.09.2016, arătând imediat ulterior acestei solicitări faptul că a îndeplinit procedura contestației administrative, soluționată prin Decizia nr. x/21.11.2016.

Acest mod de formulare al acțiunii introductive raportat la dispozițiile art. 8 din Legea 554/2004 dar și ale art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 precum și la principiul potrivit căruia actul de procedură ca și actul juridic civil trebuie interpretat în sensul în care produce efecte juridice iar nu în sensul în care nu produce niciun astfel de efect, impuneau instanței de fond interpretarea solicitărilor formulate de reclamant prin cererea de chemare în judecată în sensul că acesta a înțeles să conteste atât procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/02.09.2016, ca act administrativ ce constituie obiectul acțiunii judiciare, cât și decizia dată în soluționarea contestației administrative formulate împotriva acestuia.

Este adevărat că la termenul din data de 26.09.2017, instanța de fond a pus în discuție necontestarea prin acțiunea formulată a deciziei de soluționare a contestației administrative, urmare fiind că prin notele de ședință din data de 7.11.2017 reclamanta a precizat că obiectul principal al acțiunii sale îl constituie procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/02.09.2016, implicit contestând și Decizia nr. x/21.11.2016 dată în soluționarea contestației administrative, însă, în contextul anterior precizat, instanța de fond a calificat în mod eronat aceste note de ședință ca fiind o cerere modificatoare a acțiunii introductive prin care se solicita și anularea deciziei de soluționare a contestației administrative, inadmisibilă pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 204 alin. (3) C. proc. civ.

În realitate, prin notele de ședință aflate la dosarul de fond cererea de chemare în judecată nu este modificată ci doar se precizează de către reclamantă modul în care a înțeles să formuleze acțiunea inițială, prin raportare în principal la actul administrativ contestat și subsecvent la decizia dată în soluționarea contestației administrative, ceea ce nu contravine exigențelor art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, dimpotrivă fiind concordant dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 8 din Legea 554/2004.

În raport de cele anterior precizate se reține că instanța de fond a dat o greșită interpretare cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă ceea ce a condus în final la respingerea acesteia ca inadmisibilă, motiv pentru care nici nu a trecut la analiza fondului cauzei.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 496 și art. 497 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea 554/2004 cu referire la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. va admite recursul declarat de reclamanta Universitatea Transilvania din Brașov împotriva sentinței civile nr. 14 din data de 9 ianuarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

În rejudecare se va proceda la analiza pe fond a litigiului dedus judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de achiesare formulată de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, la recursul declarat de recurenta Universitatea Transilvania din Brașov, ca inadmisibilă.

Admite recursul declarat de reclamanta Universitatea Transilvania din Brașov împotriva sentinței civile nr. 14 din data de 9 ianuarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 noiembrie 2020.

OPINIE SEPARATĂ

Am formulat opinie separată în prezentul dosar pentru următoarele considerente, care vizează strict motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..

Prima instanță a respins ca inadmisibilă acțiunea, motivat de faptul că actul administrativ vătămător pentru reclamantă este decizia pe care pârâtul o emite în soluționarea contestației administrative formulate împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare.

În cauza pendinte reclamanta a învestit instanța cu acțiune în anulare a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/02.09.2016.

În prealabil fusese formulată contestație administrativă, la care s-a răspuns prim emiterea Deciziei nr. x/21.11.2016, soluția fiind de respingere a contestației.

Decizia a fost înregistrată în evidențele reclamantei sub nr. x/28.11.2016 iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la instanța de fond la data de 27.03.2017.

La termenul de judecată din data de 26.09.2017, instanța de fond a pus în discuția părților aspectul necontestării, prin acțiunea formulată, a deciziei de soluționare a contestației administrative, în raport de prevederile art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011.

Prin notele de ședință depuse la data de 07.11.2017, reclamanta a precizat că obiectul principal al litigiului este contestarea procesului-verbal nr. x/02.09.2016, în condițiile art. 46 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, și a considerat că sunt incidente prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 iar, în acest sens, contestația administrativă ar reprezenta, în opinia sa, procedura prealabilă.

Este evidentă poziția procesuală exprimată de către reclamantă, care a precizat, fără echivoc, faptul că a înțeles să conteste doar procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare, prin acțiunea introductivă.

În subsidiar, reclamanta a arătat că înțelege să conteste și decizia de soluționare a deciziei de respingere a contestației administrative, pentru că în acțiunea introductivă a menționat și acest act administrativ, considerând că acesta este subsidiar procesului-verbal.

Prima instanță a apreciat că această cerere are caracter de modificare a acțiunii și a procedat la comunicarea acesteia către pârât pentru a arăta dacă este de acord cu completarea acțiunii, însă pârâtul nu a răspuns, deși procedura de citare a fost legal îndeplinită.

În raport de prevederile art. 204 C. proc. civ., ținând cont și de prevederile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, instanța de fond a invocat excepția inadmisibilității acțiunii .

Din punctul meu de vedere, prima instanță a pronunțat hotărârea cu respectarea normelor de drept material incidente în speță, astfel că nu se impune casarea acesteia cu trimitere spre rejudecare.

Potrivit prevederilor art. 46 din O.U.G. nr. 66/2011, "(1) Împotriva titlului de creanță se poate formula contestație în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătura dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ, în condițiile legii."

Textul art. 51 alin. (2) din același act normative prevede că "Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare."

Prin urmare, poate forma obiectul acțiunii în contencios administrativ doar decizia pronunțată în soluționarea contestației administrative formulate împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor/notei de constatare a neregulilor/deciziei de plată și nu, în mod direct, aceste acte administrative.

Prin motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de fond trebuia să aibă în vedere dispozițiile art. 46 din O.U.G. nr. 66/2011 și că, de fapt, actul vătămător este procesul-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor, iar nu decizia de soluționare a contestației.

Nu sunt de acord cu acest punct de vedere care contravine dispozițiilor legale menționate mai-sus și jurisprudenței Curții Constituționale care, prin decizia nr. 19/2020, a statuat că "Analizând conținutul normativ al acestor texte de lege, Curtea reține că dispozițiile de lege instituie o cale administrativă de atac care constă în soluționarea unei contestații și care nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ, în condițiile legii. Așadar, în temeiul dispozițiilor legale criticate, poate forma obiect al acțiunii în contencios administrativ decizia pronunțată în soluționarea contestației administrative, iar nu, în mod direct, actul administrativ - titlul de creanță. Această procedură administrativă prealabilă învestirii instanței de judecată nu încalcă accesul liber la justiție, deoarece instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalități a actului administrativ atacat, prin reexaminarea lui de către organul emitent al titlului de creanță, care are posibilitatea să își revoce actul, fapt ce permite persoanei vătămate să își ocrotească dreptul sau interesul legitim pe cale administrativă, evitând sesizarea instanței de judecată."

Acesta este și înțelesul sintagmei "nu înlătură dreptul la acțiune al celui lezat în drepturile sale printr-un act administrativ", care nu poate primi valențele învederate de recurentă.

În consecință, nu este suficient faptul că reclamanta a precizat că a parcurs procedura prealabilă în sensul Legii nr. 554/2004, întrucât sunt aplicabile în cauză dispozițiile actului normativ special (O.U.G. nr. 66/2011) și nu cele ale actului normativ cu caracter general.

Conform art. 51 alin. (2) din același act normativ, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii. Așadar, obiectul principal al acțiunii în contencios administrativ în această materie, similar procedurii fiscale, îl constituie anularea deciziei de soluționare a contestației. Contrar aprecierilor recurentei, subsecvent, persoana vătămată poate contesta și procesul-verbal sau nota de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, și chiar operațiunile administrative preparatorii actelor administrative atacate în condițiile Legii nr. 554/2004, însă obiectul principal al acțiunii în anulare trebuie să fie reprezentat, fără niciun echivoc, de decizia de soluționare a contestației, iar partea trebuie să solicite în mod expres anularea acestui act administrativ.

Or, acest petit nu se regăsește în cuprinsul acțiunii introductive și, mai mult, reclamanta nu a formulat nicio critică îndreptată împotriva mențiunilor din decizia nr. x/21.11.2016, ci critică strict procesul-verbal de constatare a neregulilor. În acest context, nu sunt de acord cu interpretarea în sensul că reclamanta ar fi contestat, implicit, și decizia de respingere a contestației.

De altfel, poziția procesuală a recurentei este exprimată chiar prin motivele de recurs, aceasta susținând în continuare că actul vătămător care poate fi contestat în instanță este procesul-verbal și nu decizia de soluționare a contestației administrative iar instanța de recurs, în virtutea principiului disponibilității, nu poate avea în vedere alte motive de recurs în afara celor invocate de parte, cu excepția celor de ordine publică.

În speță, nu s-a reproșat reclamantei neîndeplinirea procedurii prealabile ci faptul că nu a contestat decizia de respingere a contestației, în condițiile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 iar, prin criticile dezvoltate prin cererea de recurs, reclamanta nu susține faptul că a înțeles să conteste și decizia de soluționare a contestației prin acțiunea introductivă, acestea referindu-se doar la eludarea de către prima instanță, a dispozițiilor art. 46 și 20 din O.U.G. nr. 66/2011.

Cu privire la modul în care prima instanță a calificat notele de ședință depuse de reclamantă, ca fiind cerere de modificare a acțiunii, raportat la prevederile art. 204 C. proc. civ., această operațiune s-a realizat prin încheierea de ședință din data de 07.11.2017 care nu a fost recurată de către reclamantă.

Potrivit prevederilor art. 494 C. proc. civ., "Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune."

Conform dispozițiilor art. 466 alin. (4), "Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul (...)".

Or, reclamanta a formulat recurs strict împotriva sentinței nr. 14/2018 și nu împotriva încheierii de ședință din data de 07.11.2017, iar în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsește nicio critică referitoare la greșita calificare a "notelor de ședință" de către prima instanță.

În consecință, consider că instanța de recurs trebuie să se raporteze la motivele de recurs astfel cum au fost invocate, dacă nu există alte motive de ordine publică, pentru a fi respectate principiile disponibilității, contradictorialității și al procesului echitabil.

Pentru acest considerente, am formulat opinie separată în sensul respingerii recursului ca nefondat.

Opinie separată:

Respinge recursul declarat de reclamanta Universitatea Transilvania din Brașov împotriva sentinței civile nr. 14 din data de 9 ianuarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.