ÎCCJ, Decizia nr. 40/2018

Acțiunea disciplinară Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâților A. judecător în cadrul Tribunalului Ilfov și B., judecător în cadrul Tribunalului Ilfov, în prezent delegată în cadrul Tribunalului București, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constând în nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor sau deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente.

Soluția instanței de disciplină Prin Hotărârea nr. 12J din 25 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară a admis excepția nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare și a constatat nulitatea acțiunii disciplinare formulate de Inspecția Judiciară împotriva pârâților A., judecător în cadrul Tribunalului Ilfov și B., judecător în cadrul Tribunalului Ilfov, în prezent delegată în cadrul Tribunalului București, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Cererea de recurs Împotriva Hotărârii nr. 12J din 25 aprilie 2017, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară, a declarat recurs Inspecția Judiciară. În susținerea recursului, titularul acțiunii disciplinare a invocat critici pe care le-a circumscris motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., învederând, în esență, că hotărârea s-a dat cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Autoarea recursului a arătat că instanța de disciplină a reținut corect situația de fapt generată de cele două dosare înregistrate la Inspecția Judiciară, dar a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale referitoare la sancțiunea nerespectării termenelor. În acest sens, s-a menționat că, urmându-și raționamentul expus în hotărâre, instanța disciplinară ar fi trebuit să constate nulă, în principal, sesizarea din oficiu a Inspecției Judiciare din prezenta lucrare și, implicit, a actelor subsecvente, iar nu doar a rezoluțiilor de începere a cercetării disciplinare și de exercitare a acțiunii disciplinare. Pentru motivul că cele două lucrări ale Inspecției Judiciare sunt diferite, în prima, verificările prealabile fiind efectuate urmare sesizării președintelui Curții de Apel București, iar, în a doua, verificările fiind urmarea sesizării din oficiu, recurenta a apreciat ca fiind eronată interpretarea dispozițiilor procedurale aplicabile, în opinia sa, neputând fi adiționate termenele de efectuare a verificărilor prealabile care au curs în ambele lucrări. Consideră partea că, fiind vorba de lucrări distincte, înregistrate ca urmare a unor modalități diferite de sesizare, soluția adoptată în lucrarea anterioară putea împiedica exercitarea acțiunii disciplinare de față doar în măsura în care se soluționa fondul, iar, în lipsa unei soluții pe fond în prima lucrare, inspectorii judiciari aveau, conform dispozițiilor art. 63 alin. (6) și (7) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, obligația de a se sesiza din oficiu. Relativ la termenul de efectuare a verificărilor prealabile, s-a menționat că acesta a fost respectat, deoarece verificările prealabile în lucrarea în care s-a exercitat acțiunea disciplinară care face obiectul prezentului dosar au fost efectuate în perioada 19 aprilie 2016 - 15 iulie 2016, cu respectarea art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată. S-a subliniat că, și în situația în care s-ar considera că este vorba despre o singură procedură disciplinară, așa cum a apreciat Secția pentru judecători, termenul de efectuare a verificărilor prealabile a fost respectat, în prima lucrare acestea fiind desfășurate în perioada 28 aprilie 2015 - 23 iulie 2015, iar, în considerarea caracterului unitar al procedurii disciplinare, reținut în hotărârea atacată, pentru începerea cercetării disciplinare, dispozițiile art. 45 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 317/2004, republicată, nu prevăd un termen legal de întocmire a rezoluției, singurul termen prevăzut în acest sens fiind cuprins în legislația secundară, respectiv în art. 19 alin. (1) din Regulamentul menționat. Or, acest din urmă termen nu este unul imperativ, astfel încât, nerespectarea sa nu ar putea atrage sancțiunea decăderii. În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la instanța de disciplină, pentru continuarea soluționării acțiunii disciplinare.

Procedura de filtrare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din codul menționat. Având în vedere că recursul a fost declarat în termen legal și că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 din C. proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate, conform prevederilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, prin încheierea de la 12 februarie 2018, completul de filtru a admis în principiu recursul Inspecției Judiciare.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce succed. Argumentele dezvoltate de recurentă în susținerea cazului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. vizează greșita aplicare a dispozițiilor legale referitoare la sancțiunea nerespectării termenelor. Această ipoteză nu se regăsește, însă, în considerentele hotărârii atacate. Conform prevederilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., incidente în temeiul dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate". Nu poate fi reținută afirmația recurentei, conform căreia, pentru constatarea nulității, în speță, instanța de disciplină ar fi adiționat în mod nelegal termenele de efectuare a verificărilor prealabile care au curs în cele două lucrări. Potrivit art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, " aspectele semnalate potrivit alin. (1) și (2) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare, în cadrul căreia se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare. Verificările se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data solicitării formulate de titularul acțiunii disciplinare potrivit alin. (1) sau de la data sesizării Inspecției Judiciare potrivit alin. (2). Inspectorul șef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificării prealabile, cu cel mult 45 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură" (s.n.). Prin raportare la interpretarea literală și teleologică a dispozițiilor citate, a fost corect dedusă natura imperativă termenului de 45 de zile, în interiorul căruia trebuie efectuate verificările prealabile, termen ce poate fi prelungit cu cel mult 45 de zile de către inspectorul-șef, în situația expres prevăzută de lege, deci un total de 90 de zile. Or, pentru faptele reținute în sarcina intimaților pârâți prin prezenta acțiune disciplinară, au mai fost efectuate verificări prealabile în lucrarea nr. x/IJ/1472/DIJ/2015 a Inspecției Judiciare. Având în vedere faptul necontestat că verificările în cauză au vizat aceiași magistrați (respectiv, judecătorii B. și A.) și aceleași fapte (anume modalitățile în care, în calitate de membri în Colegiul de conducere, pârâții au înțeles să gestioneze situația aflată la nivelul Judecătoriei Buftea, determinând punerea în aplicare cu întârziere a dispozițiilor Hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii nr. 714/2013 și 718/2014), cu just temei, instanța de disciplină a stabilit că, în ceea ce privește obligația Inspecției Judiciare de a respecta termenul de 90 de zile prevăzut de lege, nu prezintă relevanță împrejurarea că, strict formal, verificările s-au efectuat în lucrări în care singurul element diferit este modalitatea de sesizare. Sub acest aspect, este de observat că în conformitate cu prevederile art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar în cazul în care se constată că există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, inspectorul judiciar dispune, prin rezoluție, începerea cercetării disciplinare prealabile. În situația în care mai multe sesizări privesc aceeași faptă și aceeași persoană, sesizările se conexează. Modul particular în care, după efectuarea unor prime verificări prealabile, Inspecția Judiciară a procedat în lucrarea nr. x/IJ/1472/DIJ/2015, fără a dispune o soluție pe fond conform dispozițiilor legale anterior specificate, nu poate justifica efectuarea unor alte asemenea verificări cu depășirea termenului imperativ prevăzut de lege. Cum, potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, termenul total de efectuare a verificărilor prealabile este de cel mult 90 de zile, rezultă că, în cauză, efectuarea verificărilor prealabile de la 19 aprilie 2016 la 15 iulie 2016 (88 zile), după ce se desfășuraseră anterior alte verificări prealabile (cu privire la aceleași fapte și persoane) de la 28 aprilie 2015 la 23 iulie 2015 (alte 87 zile), s-a realizat, contrar susținerilor recurentei, cu depășirea acestui termen. Având în vedere natura imperativă a termenului prevăzut de legea specială pentru exercitarea unui drept, reiese că nerespectarea acestuia atrage atât sancțiunea decăderii, cât și nulitatea actului întocmit peste termen, în conformitate cu dispozițiile art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., după cum, pe bună dreptate, a constatat Secția pentru judecători în materie disciplinară, autoarea recursului considerând în mod nefondat că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se aplica sancțiunea nulității. Dispozițiile art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. definesc nulitatea ca fiind sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă. În funcție de necesitatea condiției existenței unei vătămări pentru incidența sancțiunii, nulitatea se clasifică în nulitate condiționată, reglementată de dispozițiile art. 175 din C. proc. civ. și nulitatea necondiționată, în cazurile expres prevăzute de art. 176 din același cod. Date fiind considerentele expuse și faptul că, pentru incidența sancțiunii nulității condiționate, legea impune cumulativ următoarele trei condiții: nerespectarea condițiilor legale ale unui act de procedură, existența unei vătămări determinate de nerespectarea condițiilor legale ale actului de procedură, vătămare care, în cazul nulităților exprese, este prezumată și imposibilitatea înlăturării vătămării în alt mod decât prin desființarea actului de procedură, nu se poate considera că, în cauză, respectivele condiții nu sunt îndeplinite. Rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare are o dublă natură, aceasta fiind, pe de o parte, actul prin care se finalizează procedura disciplinară administrativă și, pe de altă parte, actul de sesizare a jurisdicției disciplinare. Prin urmare, în mod legal, secția pentru judecători a statuat că actul de sesizare a instanței disciplinare (rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare) care este un act procesual poate fi cenzurat sub aspectul nulității, validitatea acestui act depinzând de validitatea actelor anterioare din procedura administrativă disciplinară, începând cu verificările prealabile. În atare situație, nici critica privind pretinsa respectare a termenului de recomandare prevăzut în legislația secundară pentru întocmirea rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare - act ulterior, nu prezintă semnificație, nefiind de natură a acoperi nulitatea absolută a actelor premergătoare. Pe de altă parte, constatarea nulității acțiunii disciplinare în discuție s-a făcut, în circumstanțele speței, printr-o justă raportare doar la nulitatea absolută a respectivei rezoluții, având în vedere principiul disponibilității, astfel cum acesta este reglementat în mod expres de prevederile art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. și limitele învestirii instanței de către autorii excepției examinate, critica recurentei, în sensul că Secția pentru judecători trebuia să constate nulă, în principal, sesizarea din oficiu a Inspecției Judiciare, fiind lipsită de fundamentat, în condițiile în care, o atare constatare exceda limita stabilită prin apărarea pârâților judecători. În plus, reținerea acestei nulități absolute, a cărei existență a fost demonstrată temeinic, nu poate fi infirmată prin aplicarea dispozițiilor cu caracter infralegislativ ale art. 63 alin. (6) și (7) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, invocate în contextul examinat. Contrar susținerilor titularului acțiunii disciplinare, nu există o practică relevantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în acest sens, argumentul jurisprudențial invocat în concluziile formulate cu prilejul dezbaterilor asupra recursului neavând relevanța pretinsă. Astfel, în privința Deciziei nr. 312 din 4 decembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, pronunțate în Dosarul nr. x/2017, nu se poate reține existența unei identități de raționament, întrucât situația juridică dedusă judecății în cauza soluționată prin decizia specificată avea în vedere o ipoteză vădit diferită, care nu vine în contradicție cu argumentele expuse în hotărârea atacată. Respectiva situație privea nulitatea absolută a actului de sesizare a instanței (rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare), ca urmare a nulității absolute a actului de sesizare a Inspecției Judiciare din cauza lipsei semnăturii autoarei sesizării, nestatuându-se depășirea vreunui termen legal, care să pună în discuție regularitatea unei noi sesizări din oficiu, cum este cazul în speță. Pentru toate considerentele expuse, în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, se constată că este neîntemeiat motivul de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., și că aspectele astfel reținute relevă caracterul fondat al excepției nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare și atestă legalitatea constatării nulității acțiunii disciplinare deduse judecății în speță. În consecință, în baza dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul Inspecției Judiciare.