ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3942/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 12.07.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. solicitând anularea parțială a H.G. nr. 368/2013, respectiv poziția 256 din anexa 2, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor; obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând despăgubirea justă pentru privarea de proprietate; obligarea la plata dobânzii legale aplicate asupra acestei sume și a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1378 din 1.11.2016 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, secția civilă.

2.1. Hotărârea Tribunalului Ilfov, secția civilă

Prin sentința civilă nr. 1651 din 6 iunie 2017 a Tribunalului Ilfov, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că obiectul cererii îl reprezintă anularea parțială a H.G. nr. 368/2013, act emis de o autoritate publică centrală, motiv pentru care instanța a disjuns acest capăt de cerere din cererea principală, privind stabilirea dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia, iar în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 competența de soluționare a acestui capăt de cerere aparține Curții de Apel.

2.2. Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 3820 din 20.10.2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, secția civilă.

Instanța a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin încheierea din 3 aprilie 2017 a Tribunalului Ilfov, secția civilă, pronunțată în dosar nr. x/2016, a fost disjuns capătul 1 de cerere privind "anularea parțială a H.G. nr. 368/2013, respectiv poziția 256 din anexa 2, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor" și formarea unui dosar separat cu nr. x/2017

Instanța a reținut că scopul principal urmărit de reclamantă prin cererea de chemare în judecată este obținerea unor despăgubiri egale cu valoarea bunurilor expropriate, motiv pentru care instanța reține că cel de-al doilea capăt de cerere privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri la valoarea reală a bunurilor expropriate este de fapt capătul principal de cerere, iar cererea privind anularea parțială a H.G. nr. x/2013, respectiv poziția 256 din anexa 2, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, are un caracter incidental. Astfel, constatând incidența dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 255/2010, în conformitate cu care cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt de competența instanțelor de drept comun, a dispus declinarea competenței la secția civilă a Tribunalului Ilfov.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, secția civilă, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că reclamanta a învestit instanța cu o acțiune ce are ca obiect anularea parțială a H.G. nr. 368/2013, respectiv poziția 256 din anexa 2, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor pentru expropriere și a cuantumului acesteia.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, sunt aplicabile dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, în conformitate cu care "Cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unitățile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru și sunt de competența instanțelor de drept comun."

Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 aplicabilă în cauză "Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferul dreptului de proprietate", iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol "Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii".

Așa cum rezultă și din cererea introductivă, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 21-28 din Legea nr. 33/1994 și pe dispozițiile Legii nr. 255/2010, nefiind nici un dubiu cu privire la materia cauzei.

Or, legea specială aplicabilă în această cauză, raportat la obiectul cererii principale, stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea instanțelor de drept comun, situație în care competența de soluționare a prezentului litigiu va fi stabilită în favoarea secției civile a Tribunalului Ilfov.

Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 aplicabilă în cauză, "Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care la fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate".

Potrivit alin. (3) al aceluiași articol "Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii".

Față de mențiunea expresă a normei speciale care face trimitere la norma generală, este evident că la stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie avute în vedere criteriile reglementate de art. 26 și 27 din legea cadru din materia exproprierii, Legea nr. 33/1994

Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 aplicabilă în cauză, "Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care la fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate".

Potrivit alin. (3) al aceluiași articol "Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii".

Față de mențiunea expresă a normei speciale care face trimitere la norma generală, este evident că la stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie avute în vedere criteriile reglementate de art. 26 și 27 din legea cadru din materia exproprierii, Legea nr. 33/1994

Art. 23 - (1) Cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unitățile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru și sunt de competența instanțelor de drept comun. Art. 23 - (1) Cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unitățile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru și sunt de competența instanțelor de drept comun. Art. 23 - (1) Cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unitățile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru și sunt de competența instanțelor de drept comun. Art. 23 - (1) Cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unitățile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru și sunt de competența instanțelor de drept comun. 2. Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Ilfov, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. în favoarea Tribunalului Ilfov, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 decembrie 2017.