ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3718/2017

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII -a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Asociația A. a solicitat, în contradictoriu, cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane:

- anularea Deciziei nr. 60 din 21 februarie 2014;

- anularea corecțiilor financiare dispuse prin Raportul vizitei de verificare la fata locului nr. 6/DMR din 13 ianuarie 2014 de la:

pct. 1. cheltuiala neeligibilă în suma de 4273,14 RON reprezentând c/val. aparatelor electrocasnice;

pct. 3. cheltuiala neeligibilă în valoare de 450 RON reprezentând c/val. cursului de contabilitate al angajatei beneficiarului;

pct. 5 cheltuiala neeligibilă ce urmează a se stabili reprezentând c/val. a 7 facturi Vodafone;

pct. 7 corecție financiară de 5% pentru încălcarea prev. pct. 5.2 din Anexa 1 la Instrucțiunea nr. 26/2010 AM POSDRU;

pct. 8 corecție financiara de 5% pentru încălcarea prev. pct. 5.2 din Anexa 1 la Instrucțiunea nr. 26/2010 AM POSDRU;

pct. 9 corecție financiară de 5% pentru încălcarea principiului proporționalității.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 363 din 11 februarie 2015, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta Asociația A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene-Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.

Împotriva sentinței nr. 363 din 11 februarie 2015 a promovat recurs reclamanta Asociația A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., prin raportare la O.U.G. nr. 66/2011.

În dezvoltarea motivelor de casare, recurenta a arătat în esență că Decizia nr. 60 din 21 februarie 2014 a încălcat dreptul său prevăzut de art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, corelativ unei obligații a intimatului, prin neanalizarea argumentelor punctului de vedere însoțit de documente, depus la data de 11.03.2014, și denaturarea conținutului esențial al ședinței de conciliere din 20.02.2014.

A arătat inclusiv în notele depuse la data de 23.01.2015 care sunt diferențele dintre minuta nr. 28 din 28.02.2014, semnată de către reprezentanții intimatului, și aceea propusă de recurentă, transmisă intimatului pentru semnare sub nr. x din 17.03.2014.

A susținut recurenta necunoașterea de către judecătorul fondului a procedurii administrative care conduce la semnarea minutei finale (reglementată prin Nota nr. 9/2013, Instrucțiunile nr. 95/2014 și nr. 103/2015), precum și crearea unui precedent periculos.

Recurenta consideră că sentința este nemotivată în ceea ce privește nelegalitatea Deciziei nr. 60 din 21.02.2014 a DG AMPOSDRU, în sensul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 coroborat cu art. 22 pct. 6, art. 237 alin. (2) pct. 3 și 4 din C. proc. civ., iar, ca motive de netemeinicie, arată că instanța de fond a reținut numai argumentele invocate de către intimatul-pârât, necombătând argumentele recurentei reclamante.

Astfel, pe fond, cu privire la prima categorie de cheltuieli considerate a fi neeligibile, reprezentând contravaloarea a unui cuptor cu microunde, un sandwich maker, un frigider și un Tv LCD, în sumă de 4 273,14 RON, a arătat că instanța face referire la Anexa 6 la Ordinul nr. 1117/2170 din 17 august 2010 privitor la lista cheltuielilor eligibile aferente Axelor prioritare 1-6 și în mod greșit apreciază că bunurile menționate trebuie interpretate ca referindu-se exact la activitatea proiectului.

A precizat recurenta că, la momentul depunerii cererii de finanțare a proiectului, procedura aplicabilă nu prevedea includerea detaliată a bugetului, iar conform Anexei 1 a Proiectului, la activitatea 5.3, se prevedea dezvoltarea unui centru de resurse, sens în care a fost înființat la sediul beneficiarului un Centru de integritate in bussines, unde a avut loc un număr de 20 de cursuri - din cele 30 prevăzute, aceste aparate fiind utilizate pentru grupul țintă.

Interpretarea instanței, bazată pe cea a intimatului-pârât, în sensul că aparatura se referă exclusiv la cea de genul IT nu are o bază legală, deoarece pct. 10.5 din anexa Ordinului nr. 1117/2010 nu face o astfel de demarcație.

De altfel, ulterior derulării achiziției, intimatul-pârât a emis Decizia nr. 53/2010, potrivit căreia efectuarea unor cheltuieli ce nu au fost prevăzute în cererea de finanțare nu impune inițierea unei notificări sau încheierea unui act adițional, iar la Cererea nr. 1 de rambursare, depusă la 18.08.2011, au fost validate cheltuielile respective, potrivit documentelor justificative atașate.

Referitor la suma de 450 RON, reprezentând contravaloarea cursului de contabilitate efectuat de către o angajată în proiect, instanța a reținut că "formarea profesională a echipei de implementare nu face obiectul contractului de finanțare", iar referirea expresă la grupul țintă rezultă din Ghidul Solicitantului, la pct. 3.1.3 Eligibilitatea cheltuielilor - reguli generale, se prevede: "cheltuielile cu expertul contabil, contabilul autorizat se fundamentează în bugetul estimat al proiectului, la Capitolul bugetar Resurse umane sau la Capitolul bugetar Alte tipuri de costuri, dacă sunt externalizați".

Instanța omite a avea în vedere dispozițiile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 și ale Anexei 6 pct. 7 a Ordinului nr. 1117/2010:

"autoritățile cu competență în gestionarea fondurilor europene au obligația pregătirii și evaluării profesionale continue a personalului propriu, care se aplică în egală măsură și beneficiarilor fondurilor europene".

Anexa menționată prevede "taxele de participare la programe de formare, educare", fără a face vreo demarcație între membrii grupului țintă și cei ai echipei de implementare, pregătirea profesională fiind esențială pentru toți participanții la implementarea proiectelor finanțate din fondurilor europene.

Instanța a mai omis să aibă în vedere și faptul că în baza Cererii de rambursare nr. 2, la care au fost atașate toate documentele justificative, au fost validate cheltuielile respective, faptul că au fost respectate prevederile art. 194 și ale 192 din Codul Muncii și ale art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, care prevăd obligația angajatorului de a asigura formarea profesională a angajaților.

Totodată, plus valoarea nu poate fi cuantificată efectiv. Pornind de la premisa consecințelor pozitive ale perfecționării profesionale, precum și a faptului că angajata respectivă a finalizat proiectul, se prezumă faptul că aceste cheltuieli au contribuit la asigurarea premiselor aplicării unui management financiar riguros, în sensul prevederilor art. 9 pct. a din Contractul de finanțare.

Referitor la cheltuielile aferente abonamentului de telefonie mobilă - Contractul de comodat din 01.10.2011, instanța invocă prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) și lit. h) la care se referă art. 7 din Ordinul nr. 1117/2010, care privește cheltuielile declarate pe baza costurilor reale, respectiv cheltuielile declarate în mod forfetar, omițând să combată apărările recurentei privind împrejurarea că aceste cheltuieli au fost considerate inițial ca fiind eligibile, că în perioada derulării proiectului, decembrie 2010 - noiembrie 2013, au fost decontate cheltuieli aferente abonamentului de telefonie mobilă pentru un număr de 7 facturi aferente a doar 7 luni de implementare, managerul de proiect a fost încadrat cu norma de 8 ore pe zi, demonstrându-se condițiile de rezonabilitate și eligibilitate pentru rambursarea sumelor respective.

În plus, cheltuiala a fost încadrată la Capitolul Cheltuieli administrative, pentru care, la momentul încheierii contractului, nu se cerea prezentarea de documente detaliate, ci doar indicarea necesității cheltuielii pentru derularea proiectului.

Referitor la pretinsele cerințe restrictive (minim 8 ani experiență, precum și încheierea și finalizarea în ultimii 3 ani a minimum 5 contracte similare) impuse pentru auditorul financiar, instanța de fond apreciază că a fost încălcat principiul proporționalității, deoarece autoritatea contractantă "impune o cerință de calificare care excedează ceea ce este strict necesar pentru atingerea scopului urmărit, fără a exista o justificare rezonabilă pentru aceasta...". De asemenea, depunerea celor 3 oferte ar fi irelevantă din perspectiva existenței abaterii, fiind avută în vedere drept circumstanță atenuantă pentru reducerea corecției financiare.

Recurenta susține că Instrucțiunea nr. 26/2010 nu cuprinde prevederi referitoare la cerințele de calificare, cerințe minime ce pot fi solicitate, și nici cu privire la un minim sau maxim al experienței profesionale sau similare, iar instanța ignoră și rolul preventiv al auditului.

De asemenea, se referă doar la principiul proporționalității, necorelat cu cele privind buna utilizare a fondurilor europene și a sporului de valoare, fără a face legătura cu criteriile obiective de raportare reprezentate de valoarea contractului și de complexitatea activităților, pe care beneficiarul este singurul în măsură a le aprecia.

A precizat recurenta că s-a raportat la O.U.G. nr. 34/2006 și la H.G. nr. 925/2006 doar ca referință, iar nu pentru că ar fi fost incidente.

De asemenea, Notificarea A.N.R.M.A.P nr. 67 din 22.03.2011 confirmă faptul că poate fi solicitată o experiență mai mare de 5 ani, fără ca cerința să poată fi considerată restrictivă, prin raportare la complexitatea și natura contractului.

În ceea ce privește achizițiile IT prezentate la rambursare prin cererile nr. 2, nr. 3 și nr. 4 (unitatea centrală cu monitor, serverele), instanța de fond reține că în Anexa 1 la Instrucțiunea nr. 26/2010 se prevede că descrierea obiectului contractului, adică specificațiile tehnice, trebuie să fie nediscriminatorii. Or, abaterea are în vedere o atare specificație tehnică, iar nu doar un criteriu de calificare.

Cât privește cerința referitoare la certificarea ISO 9001/2008 și 14001/2005 fără mențiunea sau echivalent, recurenta susține că nu pot fi primite argumentele instanței în sensul că aceasta constituie o cerință de calificare, care încalcă principiile accesului egal la procedură și nediscriminării, întrucât spiritul Instrucțiunii nr. 26/2010 este de a stabili o procedură mai simplă decât aceea prevăzută de O.U.G. nr. 34/2006, iar nu un regim juridic esențial diferit, mai ales in aspectele pentru care Instrucțiunea nu dispune.

Ambele aspecte invocate reprezintă specificații tehnice, iar nu cerințe de calificare, ceea ce atrage inaplicabilitatea reglementării legale în cauză, iar împrejurarea că, în cadrul Cererii de finanțare - Anexa 1 la contract a fost impus ca, la achiziționarea de echipamente, să se solicite timbrul verde, pentru a se asigura un birou verde în vederea îndeplinirii obiectivului orizontal privind dezvoltarea durabilă, coroborat cu împrejurarea că Instrucțiunea nr. 26/2010 nu interzice solicitarea sistemelor de management al deșeurilor și timbrului verde.

Referitor la echipamentele IT - Microsoft/Windows 7 Professional, a arătat că în proiect sunt specificate echipamentele pe care beneficiarul le pune la dispoziția proiectului, iar noile echipamente și soft-uri trebuie să fie compatibile cu cele deja existente. În plus, soft-ul este doar obiectul accesoriu al achiziției, principalul fiind echipamentul IT.

A susținut că motivarea instanței de fond se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., deoarece prin interpretarea eronată a textelor legale incidente și neaplicarea altora, i-a produs recurentei o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimatul pârât Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene nu a formulat întâmpinare în cauză.

Prin încheierea de ședință din 26 septembrie 2017, pronunțată în condițiile art. 493 din C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce privește invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, față de aspectele dezvoltate de recurenta reclamantă.

Astfel, dispozițiile legale menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată, cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea o nemulțumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Pe de altă parte, obligația instanței de a motiva hotărârea sa nu impune acesteia să răspundă în mod individual fiecărui argument adus de părți, acestora fiind posibil să li se răspundă implicit sau să fie analizate grupat, în funcție de aspectul vizat, fără ca prin aceasta să se aducă atingere prevederilor art. 22 alin. (6) și art. 237 din C. proc. civ., așa cum susține recurenta.

Cât privește criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurenta reclamantă a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Decizia nr. 60 din 21 februarie 2014 prin care s-a respins contestația sa împotriva Raportului vizitei de verificare la fața locului nr. 6/DMR/13 012014 întocmit de autoritatea intimată, în cuprinsul căruia s-a constatat efectuarea de cheltuieli neeligibile.

În examinarea temeiniciei și legalității Deciziei nr. 60 din 21 februarie 2014, Înalta Curte apreciază că nu se poate reține încălcarea drepturilor recurentei prevăzute de art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, prin neanalizarea argumentelor cuprinse în punctul de vedere însoțit de documente ce a fost depus la data de 11.03.2014, deci ulterior emiterii deciziei, întrucât legalitatea actului se raportează la momentul emiterii sale.

De asemenea, procedura de conciliere, ca și procedura plângerii prealabile, fie își atinge scopul prin revocarea de către autoritatea publică a actului administrativ defăimat ca vătămător, fie nu conduce la acest rezultat amiabil, caz în care persoana care se consideră vătămată are deschisă calea acțiunii în contencios administrativ.

Prin urmare, în mod corect nu a reținut prima instanță ca relevantă împrejurarea invocată de către recurentă în sensul că ar fi fost denaturate - prin minuta ședinței de conciliere din 20.02.2014 - argumentele sale bazate pe documente, opiniile exprimate de părți și concluzia finală, câtă vreme este necontestat faptul că părțile nu au ajuns la un consens care să aibă semnificație juridică pentru prezentul litigiu.

Referitor la prima categorie de cheltuieli considerate a fi neeligibile, reprezentând contravaloarea a unui cuptor cu microunde, un sandwichmaker, un frigider și un televizor LCD, achiziționate conform decontului de cheltuieli nr. 85/FF114194 din 25 iunie 2011 și FF1141946 din 25 iunie 2011, Înalta Curte consideră, în acord cu judecătorul fondului, că din modul de redactare al pct. 10.5. "Mobilier, aparatură, birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale" din Anexa 6 a Ordinului nr. 1117/2170 din 17 august 2010 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007 - 2013", reiese că eligibilitatea cheltuielilor pentru achiziționarea de bunuri în cadrul implementării proiectelor trebuie raportată la specificul activității prevăzute în fiecare proiect.

În speță, este vorba în mod evident de bunuri electrocasnice și electronice care, prin natura lor, sunt de utilitate generală, iar nu specifică, deci nu de "aparatură" care să fie indispensabilă implementării proiectului ori utilizată exclusiv în acest scop.

Aceste din urmă aspecte sunt confirmate inclusiv de faptul că achiziția respectivelor nu a fost prevăzută în Cererea de finanțare și nici măcar inclusă în Planul anual de achiziții, așa cum prevedea Instrucțiunea nr. 59 din 03 mai 2012 privind modul de raportare a listelor de achiziții necesare implementării proiectelor finanțate prin POSDRU 2007-2013, deși recurenta reclamanta susține că aceste bunuri erau necesare pentru activitatea 5.3 prevăzută în Anexa 1 a proiectului (dezvoltarea unui centru de resurse).

Chiar dacă, prin Decizia nr. 53/2010, intimatul pârât a arătat că efectuarea unor cheltuieli ce nu au fost prevăzute în cererea de finanțare nu impune inițierea unei notificări sau încheierea unui act adițional la contractul de finanțare, acest lucru nu înseamnă că, pentru a fi rambursate, aceste cheltuieli nu trebuie să îndeplinească toate condițiile de eligibilitate.

Totodată, în privința împrejurării invocate de recurentă, în sensul că, inițial, la Cererea de rambursare nr. 1 depusă la 18.08.2011, au fost validate cheltuielile respective, Înalta Curte arată că art. 60 lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului de stabilire a prevederilor generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 impune autorității de management "să verifice furnizarea de produse și de servicii cofinanțate și să controleze dacă toate cheltuielile declarate de beneficiari pentru operațiuni au fost suportate efectiv și că sunt în conformitate cu regulile comunitare și interne; verificările efectuate la fața locului cu privire la operațiuni pot avea loc pe baza unui eșantion, în conformitate cu regulile adoptate de Comisie în conformitate cu procedura menționată la art. 103 alin. (3)."

De asemenea, O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență prevede la art. 22 alin. (4) că "Autoritățile de management/Organismele intermediare au obligația de a exclude de la rambursare acele cheltuieli efectuate și declarate de beneficiari pentru care în procesul de verificare a cheltuielilor se constată nerespectarea regulilor de eligibilitate stabilite la nivel național și comunitar."

În același sens, H.G. nr. 457/2008 privind cadrul instituțional de coordonare și de gestionare a instrumentelor structurale dispune la art. 32<SUP>1</SUP> alin. (1) că "În exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 17 pct. 36, autoritatea de management realizează verificări în scopul de a se asigura că normele comunitare și naționale privind achizițiile publice au fost respectate în efectuarea cheltuielilor declarate de beneficiari.", iar la art. 3

În acest context legal, la art. 9 pct. B par. 8 din contractul de finanțare a fost impusă obligația autorității de management de efectuare a verificării la fața locului a activităților aferente implementării Proiectului "Împreună pentru integritate, responsabilitate socială și dezvoltare durabilă".

Rezultă deci cu evidență că autoritatea de management are obligația, iar nu doar posibilitatea de a efectua verificări ulterioare analizării cererilor de rambursare și, implicit, de a constata nereguli și a aplica corecții, nu doar pe perioada de implementare a proiectelor, ci și pe toată durata perioadei de monitorizare.

Prin urmare, este irelevant sub aspectul constatării și sancționării neregulilor faptul că unele cheltuieli au fost inițial validate la analiza cererii de rambursare.

Referitor la contravaloarea cursului de contabilitate efectuat de către o persoană angajată pe post de contabil cu studii medii în proiect (plată efectuată conform facturii nr. 265/30 09 2011 și chitanțelor nr. 265/2011 și 287/2011), în mod corect prima instanță a reținut că nu face obiectul contractului de finanțare formarea profesională a membrilor echipei de implementare, sintagma din Anexa 6 a Ordinului nr. 1117/2170 din 17 august 2010, pct. 5.7, lit. A) "Taxe de participare la programe de formare/educație" referindu-se evident la grupul țintă.

Într-adevăr, Ghidul Solicitantului - Condiții generale pentru proiectele de grant și proiectele strategice pentru implementarea Programului operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007 - 2013", la pct. 3.1.3 Eligibilitatea cheltuielilor - Reguli generale de eligibilitate a cheltuielilor, se precizează: "Cheltuielile cu expertul contabil/contabilul autorizat se fundamentează în bugetul estimat al proiectului la Capitolul bugetar "Resurse umane" sau la Capitolul bugetar "Alte tipuri de costuri", dacă sunt externalizați (subcontractați)".

Deși recurenta a criticat soluția primei instanțe și în ceea ce privește neeligibilitatea parțială a cheltuielilor cu serviciile de telefonie mobilă, Înalta Curte consideră justă analiza efectuată de judecătorul fondului.

Astfel, este necontestat în cauză faptul că aceste cheltuieli se încadrează în categoria cheltuielilor indirecte/cheltuieli generale de administrație, prevăzute la pct. 8.2 Utilități lit. e) ("telefoane, fax, internet, acces la baze de date") din Anexa 6 a Ordinului nr. 1117/2170 din 17 august 2010, iar potrivit art. 7 din ordin, aceste cheltuieli "pot fi declarate în una dintre următoarele modalități, după cum este menționat în contractul de finanțare:

a) cheltuieli declarate pe baza costurilor reale, dovedite prin documente justificative, în conformitate cu metodologia elaborată de Autoritatea de management;

b) cheltuieli declarate în mod forfetar, ca procent din costurile directe declarate de beneficiar, și susținute de documente justificative, în conformitate cu metodologia elaborată de Autoritatea de management și aprobată de Comisia Europeană".

Organul de control nu a stabilit suma neeligibilă, ci a arătat doar că, în acord cu aceste prevederi legale și contractuale, măsura eligibilității acestor cheltuieli va fi determinată după ce va fi prezentată și analizată decizia internă emisa de reprezentantul legal al beneficiarului privind cota propusa pentru decontarea prin proiect și fundamentarea acestei cote, corelat cu gradul de utilizare a resurselor umane sau materiale in proiect.

Prin urmare, contestarea în prezentul litigiu a unei eventuale constatări a neeligibilității unor astfel de cheltuieli este prematură.

În Anexa 1 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, la Pct. 2. "Contracte a căror valoare este sub plafonul/pragul stabilit de legislația națională privind achizițiile publice pentru publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene", se stipulează expres faptul că "Prevederile pct. 2 se aplică și beneficiarilor privați de fonduri europene care au obligația respectării unor ghiduri/instrucțiuni privind achizițiile, în situația în care acestea sunt parte integrantă din contractul/acordul/ordinul/decizia de finanțare.", așa cum este cazul contractului de finanțare încheiat între părțile litigante.

În acest context, rezultă incidența în speță a Instrucțiunii AMPOSDRU nr. 26/2010 (Anexa 1), privind efectuarea achizițiilor publice necesare implementării proiectelor finanțate prin POSDRU 2007-2013 emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale întrucât recurenta, care nu avea calitate de autoritate contractantă, a organizat o procedură competitivă, în conformitate cu dispozițiile speciale aplicabile în materie și cuprinse în acest act normativ.

Deși, în această situație, nu avea obligația să parcurgă procedurile și să respecte dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 și ale H.G. nr. 925/2006, este de reținut faptul că recurenta a ales totuși să se raporteze și la aceste acte normative, conform celor prevăzute expres chiar de aceasta la pct. 6 din "Nota justificativă privind selectarea procedurii competitive de achiziție publică" .

În consecință, referitor la cerințele impuse pentru auditorul financiar, considerate restrictive de către intimatul pârât, Înalta Curte reține, din întreaga reglementare a materiei achizițiilor publice, că legiuitorul a urmărit să interzică acele cerințe minime de calificare ce sunt apte să genereze o restricționare a participării la procedura de achiziție, iar nu doar pe cele C. proc. civ. efectiv un astfel de efect.

În aceeași ordine de idei, Notificarea ANRMAP nr. 67 din 22 martie 2011, invocată de recurentă (act potrivit căruia se consideră restrictivă impunerea unui număr mai mare de 5 ani pentru experiența generală, respectiv un număr mai mare de 3 ani pentru experiența specifică) nu semnifică faptul că autoritatea contractantă ar fi scutită, nici în privința unor cerințe inferioare, să justifice în mod corespunzător necesitatea impunerii lor în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit.

Or, în speță, nu au fost expuse motivele temeinice pentru care recurenta reclamantă consideră că numai un auditor financiar cu minim 8 ani experiență și care a finalizat în ultimii 3 ani minimum 5 contracte similare ar putea aduce la îndeplinire în condiții corespunzătoare contractul atribuit în cadrul Proiectului "Împreună pentru integritate, responsabilitate socială și dezvoltare durabilă".

Cerințele impuse în Fișa de date a achiziției, așa cum au fost prezentate, au caracter restrictiv, încălcând principiul proporționalității, impus și de Instrucțiunea nr. 26/2010 privind efectuarea achizițiilor publice necesare implementării proiectelor finanțate prin POSDRU 2007-2013 și de O.U.G. nr. 34/2006, în sensul că prezintă - la o analiză rezonabilă - un potențial de restricționare a participării la procedură, indiferent de numărul celor care au participat în final la aceasta (această din urmă împrejurare fiind avută în vedere doar la stabilirea cuantumului corecției).

De altfel, nici în procedura judiciară recurenta reclamantă nu a reușit să justifice convingător de ce o experiență atât de mare pentru auditor este indispensabilă pentru îndeplinirea contractului.

În privința cheltuielilor cu achiziția de echipamente IT prevăzute în Cererile de rambursare nr. 2, nr. 3 și nr. 4, Înalta Curte constată că în cuprinsul caietului de sarcini există condiționarea ca unitățile centrale cu monitor să aibă certificate Microsoft Windows 7 Professional.

Prin urmare, în mod temeinic și legal prima instanță a constatat că există o încălcare a prevederilor pct. 5.2 din Anexa 1 a Instrucțiunii nr. 26/2010 (care impuneau ca descrierea obiectului contractului să fie nediscriminatorie), încălcare ce atrage potrivit pct. 2.3 din Anexa 2 a O.U.G. nr. 66/2011 aplicarea unei corecții financiare (care în speță a fost individualizată la minimul de 5%).

Și cerința privind standardele de calitate (ISO 14001/2005 și ISO 9001/2008) a fost corect considerată restrictivă, încălcând, de asemenea, prevederile pct. 5.2 din Anexa 1 a Instrucțiunii nr. 26/2010.

Aceste dispoziții au fost încălcate, deoarece în Fișa de date a achiziției recurenta a solicitat ca ofertantul să prezinte certificat de management al calității ISO 9001/2008, precum și ISO 14001/2005, fără a menționa sintagma "sau echivalent", restricționând astfel posibilitatea altor potențiali ofertanți, care nedeținând exact aceste certificate ar fi renunțat să participe la procedura de atribuire exclusiv din acest motiv.

Față de toate aceste împrejurări, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente la situația de fapt rezultată din probatoriul administrat, recursul nefiind fondat.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta Asociația A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Asociația A. împotriva sentinței nr. 363 din 11 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 noiembrie 2017.