ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5220/2020

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății 1.1. Prin contestația adresată Curții de Apel Constanța la data de 28.11.2016 și înregistrată sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE - Direcția Generală Programe Competivitate - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competivității Economice", solicitând: - anularea deciziei nr. 26764/18.11.2015 privind soluționarea contestației formulată de A. S.R.L.

Contract de finanțare nr. x/2014, SMIS 43219 " "creșterea completivității A. SRL", emis de MFP - Direcția Generală Programe Competivitate; - anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 20975/03.09.2015 emis de MFP-DGPC- Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea Completivității Economice". 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 120 din 2 iulie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L.

și pe pârât MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE, ADMINISTRAȚIEI PUBLICE ȘI FONDURILOR EUROPENE, având ca obiect contestație act administrativ fiscal. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 120 din 2 iulie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea în tot a hotărârii atacate și, în urma rejudecării, admiterea cererii de chemare în judecată și anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare și a deciziei emise de pârât. Recurenta susține că hotărârea atacata a fost data cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (2) din Regulamentul (UE) NR. 1407/2013 din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis.

Cu privire la acest aspect se arată că în Decizia de respingere a contestației, intimata parata a motivat încadrarea recurentei în categoria întreprinderilor legate, prin aplicarea "Regulamentului 1407/2013 al Comisiei privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, la definirea întreprinderii unice se face trimitere la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea întreprinderilor mici si mijlocii.

Aceasta recomandare a fost transpusă în legislația națională și prevede faptul că întreprinderile legale corespund situației economice a întreprinderilor care formează un grup prin controlul direct sau indirect a majorității capitalului social sau a drepturilor de vot, inclusiv prin acorduri sau, în anumite cazuri, prin acționari individuali sau prin abilitatea de a exercita o influenta dominanta asupra întreprinderii". În opinia recurentei, instanța de fond a validat, în mod nelegal, acest raționament fără a observa ca Regulamentul 1407/2013, invocat de intimata parata ca temei de drept al Deciziei de respingere a contestației, a redefinit noțiunea de "întreprindere legata" și a renunțat la legăturile care se stabilesc prin intermediul persoanelor fizice.

In acest sens, precizează ca, astfel cum rezulta din Preambulul Regulamentului 1407/2013, "dintre criteriile consacrate pentru definirea "întreprinderilor afiliate" în cadrul definiției întreprinderilor mici sau mijlocii (1MM) din Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei și din anexa J la Regulamentul (CE) nr. 800/2008 al Comisiei f), Comisia a selectat criteriile adecvate pentru scopul prezentului regulament.

Ca atare, se susține că art. 2 alin. (2) din Regulamentul 1407/2013 a redefinit întreprinderea legata, denumind-o "întreprindere unica", după cum urmează: «în sensul prezentului regulament, "întreprindere unică" include toate întreprinderile între care există cel puțin una dintre relațiile următoare: a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților unei alte întreprinderi; b) o întreprindere are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale unei alte întreprinderi; c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei prevederi din contractul de societate sau din statutul acesteia; d) o întreprindere care este acționar sau asociat al unei alte întreprinderi și care controlează singură, în baza unui acord cu alți acționari sau asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților întreprinderii respective.

Întreprinderile care întrețin, cu una sau mai multe întreprinderi, relațiile la care se face referire la alin. (1) literele (a)-(d) sunt considerate întreprinderi unice.» Astfel, în interpretarea recurentei definiția data noțiunii de "întreprindere unica" -fosta "întreprindere legala" - nu mai include si ipoteza in care legătura s-ar fi creat "prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord". Prin urmare, începând cu dala intrării in vigoare a acestui Regulament, aplicabil, conform art. 7 alin. (1) și ajutoarelor acordate înainte de intrarea sa în vigoare, în cazul în care ajutoarele îndeplinesc toate condițiile prevăzute în prezentul regulament, verificarea sau, după caz, reverificarea statutului de IMM al beneficiarului nu se mai putea face prin luarea in considerare a legăturilor care se stabilesc prin intermediul persoanei fizice.

Regulamentul 1407/2013 nu lasă loc la nicio interpretare contrara, în condițiile în care statuează că sunt întreprinderi unice cele care "întrețin, cu una sau mai multe întreprinderi, relațiile la care se face referire la alineatul (î) literele (a)-(d) ", iar noțiunea de "întreprindere" nu vizează persoana fizica ci, așa cum prevede, paragraful patru din Preambul, prin "întreprindere" se înțelege orice entitate care desfășoară o activitate economică, indiferent de statutul său juridic și de modul în care este finanțată.

De altfel, si Legea 346/2004 oferă o definiție a întreprinderii ca fiind orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă patrimonial și autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte și fapte de comerț, în scopul obținerii de profit, în condiții de concurență, respectiv: societăți comerciale, societăți cooperative, persoane fizice care desfășoară activități economice în mod independent și asociații familiale autorizate potrivit dispozițiilor legale în vigoare. În aceste condiții, recurenta concluzionează că sentința recurata a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (2) din Regulamentul (UE) NR. 1407/2013, având în vedere că judecătorul fondului a stabilit, în mod nelegal, că legăturile dintre aceasta si celelalte societăți, de natura a influenta caracterul autonom al societății, se stabilesc prin intermediul unei persoane fizice.

A mai invocat recurenta că hotărârea atacata a fost data cu încălcarea prevederilor art. 11 din Ordinul 477 din 20 februarie 2008 privind aprobarea schemei de ajutor de stat "Sprijin pentru consolidarea și modernizarea sectorului productiv prin investiții realizate de întreprinderile mici și mijlocii", aferentă operațiunii a) "Sprijin pentru consolidarea și modernizarea sectorului productiv prin investiții tangibile și intangibile", domeniul major de intervenție 1.1 "Investiții productive și pregătirea pentru competiția pe piață a întreprinderilor, în special a IMM", axa prioritară 1 "Un sistem de producție inovativ și ecoeficient", din cadrul Programului operațional sectorial "Creșterea competitivității economice". În acest sens a susținut că deși în considerentele hotărârii atacate (paragraful nr. 6 de pe pagina 24) se menționează ca instanța a analizat motivul de nelegalitate a Procesului Verbal, invocat prin cererea de chemare in judecata, privind "inexistenta unei nereguli constând in aceea ca A. S.R.L.

era, la data depunerii cererii de finanțare, o întreprindere autonoma si nu legată", în realitate, instanța de fond nu a analizat situația recurentei la data depunerii cererii de finanțare, acela fiind, de altfel, și momentul in care reprezentantul său legal a semnat Declarația ne propria răspundere privind încadrarea în categoria IMM-urilor. Se menționează că instanța de fond a analizat structura capitalului social al celor patru întreprinderi, conform certificatelor de furnizare informații extinse emise de ONRC, depuse la dosarului cauzei în timpul cercetării procesului, și care se referă la situația societăților la data furnizării informațiilor (2016), iar nu în anul 2012, când a fost depusa cererea de finanțare.

Tot astfel, Actele constitutive ale celor patru întreprinderi, analizate de instanța de fond în scopul de a stabili daca între acestea exista legăturile prevăzute de art. 44 alin. (1) lit. a)-d) din Legea 346/2004, au fost furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanta la data de 24 mai 2017 și au in vedere forma de la acel moment a actelor constitutive, complet irelevantă pentru stabilirea situației recurentei la data depunerii cererii de finanțare.

Or, conform prevederilor art. 11 din Ordinul 477/2008, "solicitanții trebuie să respecte următoarele criterii, de eligibilitate: (...) sunt întreprinderi mici sau mijlocii (inclusiv societăți cooperative), cu excepția microîntreprinderilor, care nu pot beneficia de prevederile prezentei scheme". De asemenea, conform art. 29 alin. (2) din Ordinul 477/2008, pentru a beneficia de ajutorul acordat prin prezenta schemă, solicitantul va depune o cerere de finanțare, însoțită de documentele solicitate în apelul de proiecte și în Ghidul solicitantului. Pentru a demonstra calitatea de IMM, solicitanții trebuie să completeze modelul declarației cuprinzând informații cu privire la calificarea unei întreprinderi ca IMM din anexa nr. 1 la Legea nr. 346/2004.

Tot astfel, conform Ghidului Solicitantului 2011 - Sprijin financiar în valoare de până la 1.065.000 RON acordat pentru investiții în întreprinderile mici și mijlocii - pot beneficia de alocare financiară nerambursabilă persoanele juridice care sunt întreprinderi mici sau mijlocii, care depun proiecte în cadrul prezentei scheme de finanțare și care îndeplinesc următoarele condiții specifice: 1. sunt întreprinderi mici, cu un număr cuprins între 10 și 49 de salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă sau dețin active totale de până Ia 10 milioane euro, echivalent în RON la cursul euro din data 31 decembrie 2011. sau 2. sunt întreprinderi mijlocii, cu un număr cuprins între 50 și 249 de salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în RON, sau dețin active totale care nu depășesc echivalentul în RON a 43 milioane euro, echivalent în RON la cursul euro din data 31 decembrie 2011. Rezulta, așadar, ca ceea ce trebuia sa analizeze instanța de fond era situația recurentei, ca solicitant al sprijinului financiar nerambursabil, adică încadrarea in categoria IMM-urilor, la data depunerii cererii de finanțare, iar nu la o dată ulterioara.

Or, în măsura în care ar fi aplicat, în mod corect, prevederile art. 11 din Ordinul 477/2008 și ale Ghidului solicitantului, instanța de fond ar fi trebuit să analizeze situația juridica și a celorlalte întreprinderi, la data depunerii cererii de finanțare, respectiv în iunie 2012. Ca o consecința, datele recurentei, respectiv numărul de angajați si cifra de afaceri sau valoarea activelor totale, care ar fi trebuit avute in vedere de către instanța la stabilirea statutului de IMM erau cele valabile la data de 31 decembrie 2011. Astfel cum rezulta din sentința care face obiectul prezentului recurs, instanța de fond a ajuns, în mod nelegal, la concluzia ca "A. S.R.L.

nu se încadra in categoria întreprinderilor mijlocii nici la data depunerii cererii de finanțare, nici la data încheierii Contractului de finanțare deși, nu a analizat situația recurentei la momentul depunerii cererii de finanțare, iar datele luate in considerare la pronunțarea hotărârii au fost cele "care rezulta din bilanțurile aferente anilor 2012 si 2013, publicate pe site-ul www.x.ro". Într-un alt motiv de recurs s-a susținut că hotărârea atacata a fost data cu aplicarea greșita a prevederilor art. 44 și art. 6 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii si a Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din data de 27 februarie 2014, pronunțată în cauza C-l 10/13.

Pentru corecta stabilire a situației de fapt, în scopul de a da instanței de control judiciar posibilitatea să verifice modul in care instanța de fond a aplicat legea, recurenta a precizat următoarele: în anul 2012 - când recurenta a depus cererea de finanțare, situația celor patru societăți menționate in Procesul Verbal era următoarea: A. S.R.L. avea ca asociat unic si administrator pe dl. B. (așa cum rezulta din Actul Constitutiv - varianta actualizata august 2012 - Anexa nr. I), iar veniturile erau cele obținute din desfășurarea activităților de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale si nerezidențiale, conform obiectului principal de activitate CAEN 4120; C. S.R.L.

era deținută de B. în procent de 68% și de D., în procent de 32%, administrator al societății era dl. E. (așa cum rezulta din Actul Constitutiv - varianta actualizata noiembrie 2011 - Anexa nr. 2) iar veniturile acestei societăți erau obținute din fabricarea betonului, conform obiectului principal de activitate CAEN 2362; F. S.R.L. era deținută de B. în procent de 75% și de G., în procent de 25%, iar veniturile acestei societăți erau obținute din activități de comerț cu amănuntul al articolelor de fierărie, al articolelor din sticla si a celor pentru vopsit, in magazine specializate, conform obiectului principal de activitate CAEN 4752; H.. era deținută de B. în procent de 41.87%.

administrarea societății era asigurata de un consiliu de administrație format din trei membri numiți de adunarea generala a acționarilor (precizam ca dl. B. nu a făcut parte din membrii consiliului de administrație) iar veniturile acestei societăți erau obținute din lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat, conform obiectului principal de activitate CAEN 4322 (asa cum rezulta din Actul Constitutiv transmis primei instanțe de către ONRC Constanta - Anexa nr. 3). Un aspect extrem de important în opinia recurentei, pe care instanța de fond l-a ignorat complet, ii reprezintă faptul că, la data de 29.10.2012, 1MVEST S.A. a depus cerere de deschidere a procedurii insolventei, iar la data de 23.11.2012, Tribunalul Constanta a admis cererea și a deschis procedura insolventei.

Prin urmare, în anul de referință 2012, asociatul unic al recurentei, dl. B., era asociat majoritar in alte doua societăți (C. S.R.L. și F. SRL) și acționar minoritar într-o a treia societate (H.). Se mai precizează că pentru a verifica în ce măsura implicarea ca asociat/acționar a domnului B. în mai multe întreprinderi era de natura a determina încadrarea recurentei în categoria întreprinderilor legate și, subsecvent, menținerea sau nu a statutului de IMM, instanța de fond avea obligația de a face o corecta aplicare a prevederilor art. 44 alin. (4) si ale art. 6 alin. (1) si 2 din Legea nr. 346/2004. Însă, recurenta argumentează, în continuare, aplicarea greșita a prevederilor art. 4 1 alin. (4) și ale art. 6 alin. (1) si 2 din Legea 346/2004 de către instanța de fond.

Astfel, în opinia sa, legătura prevăzută de art. 44 alin. (1) lit. d) din Legea 346/2004 presupune, în mod necesar, existenta unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi, care să asigure asociatului/acționarului minoritar majoritatea drepturilor de vot - acord a cărui existenta nu a fost dovedită în prezenta cauză. Se apreciază că ipoteza reglementata de lit. d) a art. 44 alin. (1) nu poate avea in vedere decât situația asociatului/acționarului minoritar, care are nevoie de un acord cu ceilalți asociali/acționari, pentru a exercita majoritatea drepturilor de vot, întrucât situația asociatului/acționarului majoritar se încadrează in ipoteza prevăzuta de lit. a) - o) întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi.

Or, singura întreprindere, dintre cele menționate in Procesul Verbal, în care dl. B. deține calitatea de acționar minoritar este H.., in celelalte doua (C. S.R.L. si F. SRL) fiind asociat majoritar. Prin urmare, pentru ca între recurenta și H.. să existe legătura prevăzuta de art. 44 alin. (1) lit. d) din Legea 346/2004 - reținută de către instanța ca fiind aplicabila -era absolut necesar ca intimata parata AM POSCCE să fi dovedit ca dl. B., în calitatea sa de acționar minoritar, exercita, totuși, majoritatea drepturilor de vot în aceasta societate, în temeiul unui acord cu ceilalți acționari.

Însă, recurenta arată că o astfel de dovada nu a fost adusă în cauză (tocmai pentru ca nu exista un astfel de acord) iar din Actul Constitutiv al acestei societăți (transmis, la cererea instanței de fond, de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanta) rezulta ca fiecare acțiune deținuta de către acționari conferă acestora dreptul la un vot in adunarea generala a acționarilor, neexistând, așadar, nicio prevedere în Actul Constitutiv care sa facă aplicabila ipoteza prevăzuta de art. 44 alin. (1) lit. d) din Legea 346/2004.

De asemenea, se menționează că între recurentă și H.. nu exista niciun fel de raporturi juridice sau economice, în sensul Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din data de 27 februarie 2014, pronunțată in cauza C-110/13 (Hotărârea HaTeFo"). În Hotărârea HaTeFo, CJUE a statuat ca, pentru ca doua întreprinderi sa fie considerate afiliate/legate, nu este în mod necesar obligatoriu ca între acestea să existe, în mod formal, relațiile prevăzute de art. 3 alin. (3) din Recomandarea 361/2003, atâta timp cat rezultă din analiza raporturilor atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi, că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economică unică.

Prin urmare, pentru a fi considerate afiliate/legate, între întreprinderi trebuie să se stabilească, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează in mod concertat, raporturi juridice si economice, altele decât cele prevăzute la art. 3 alin. (3) din Recomandarea 361/2003. Or, în cauza de fata, singura legătura între recurentă si H.. este persoana fizica B., fără însă ca între aceste întreprinderi să existe raporturi juridice sau economice care să conducă la concluzia existentei unei entități economice unice. În acest sens sunt si concluziile Raportului de expertiza tehnica întocmit in cauza, care, in răspunsul la obiectivul numărul 5, menționează ca, in anul 2011, "produsele si.

serviciile vândute reprezintă un procent de 2%" (cu referire la schimburile comerciale dintre recurentă si H.). De altfel, H.. nu poate fi, oricum, luata în calcul la analiza statutului de IMM al său, in condițiile in care, începând cu data de 23.11.2012, aceasta societate se află în procedura insolventei, iar din septembrie 2013, în procedura de faliment, activitățile acesteia fiind restrânse la cele necesare pentru finalizarea procedurii si radierea societății. Recurenta subliniază că aplicarea corecta a prevederilor art. 44 alin. (1) din Legea 346/2004 conduce la concluzia ca între ea și H.. nu exista niciuna din legăturile prevăzute la lit. a)-d), o astfel de legătura (respectiv cea prevăzuta de lit. a)-o) întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi) existând, prin intermediului domnului B., doar între A. S.R.L., C. S.R.L.

și F. S.R.L.. Prin urmare, stabilirea pieței relevante si/sau a piețelor adiacente trebuia făcuta doar cu privire la întreprinderile între care exista legăturile stabilite de art. 44 alin. (1) din Legea 346/2004 (respectiv recurenta si C. S.R.L. si F. SRL), iar nu si in ceea ce privește întreprinderea H... Cu privire la acest din urmă aspect, se susține că cele trei societăți arătate mai sus nu activează pe aceeași piața relevanta si nici pe piețe adiacente.

După invocarea definițiilor pieței relevante și a pieței geografice relevante, recurenta arată că argumentul instanței de fond conform căruia toate întreprinderile își au sediul in Constanta și, deci, activează pe aceeași piața geografica, este vădit nelegal, în condițiile in care stabilirea pieței geografice relevante nu se face într-un mod atât de simplist, ci prin aplicarea criteriilor prevăzute de Comunicarea Comisiei privind definirea pieței relevante în sensul dreptului comunitar al concurenței nr. 97/C 372/03. Apreciază că piața relevantă în cadrul căreia trebuie evaluată o anumită problemă de concurență se determină prin combinarea pieței produsului și a pieței geografice si nu prin analiza simplista a obiectului de activitate al întreprinderilor si a sediului social, așa cum a procedat instanța de fond.

De asemenea, potrivii Recomandării CE 2003/361/CE privind IMM-urile, se consideră piață adiacentă, piața unui produs sau a unui serviciu care se situează direct în amonte sau în aval de piața în cauză. De asemenea, la stabilirea pieței relevante, instanța de fond avea obligația de a tine cont de exemplul regăsit in Comunicarea Comisiei privind definirea pieței relevante în sensul dreptului comunitar al concurenței nr. 97/C 372/03, conform căruia: "Un exemplu practic al acestui test poate fi oferii de aplicarea sa in cazul unei concentrări economice intre îmbuteliatorii de băuturi nealcoolice. In acest caz, se pune problema daca diferite arome de băuturi nealcoolice aparțin aceleiași piele. In practica, întrebarea care se pune este daca consumatorii, aromei A ar alege alte arome, in cazul in care aroma A ar suferi o creștere apretului, cu caracter permanent.

de 5% la 10%. In cazul in care numărul consumatorilor care ar alege aroma B, de exemplu, ar fi suficient pentru a face neprofitabila creșterea de preț a aromei A, din cauza scăderii vânzărilor, atunci piața ar cuprinde cel puțin aromele A si B. Testul ar trebui extins pentru celelalte arome disponibile, pana când se identifica un ansamblu de produse pentru care o creștere de preț nu ar atrage o substituție suficienta la nivelul cererii." În opinia recurentei, instanța de fond a ajuns la concluzia, vădit nelegala, că împreună cu celelalte societăți activează pe aceeași piața relevanta, respectiv piața lucrărilor de construcții, pentru simplul motiv că au "obiect comun de activitate Lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale si nerezidențiale". In realitate, doar recurenta activează pe aceasta piața, nu si celelalte întreprinderi care, de altfel, au acest obiect de activitate doar în secundar, fara a desfășura însă, in mod efectiv, lucrări de construcții.

Acest aspect rezulta, de altfel, si din concluziile raportului de expertiza întocmit in cauza, însă ignorat complet de către instanța de fond. In același timp, este de observat faptul că, așa cum rezulta din Actele Constitutive ale întreprinderilor analizate de instanța de fond, acestea au menționate, ca obiect secundar de activitate, zeci de coduri CAEN, dintre cele mai diverse, fără însă ca aceasta sa însemne ca desfășoară, in mod efectiv si concret, activitățile respective. In realitate, la data completării Declarației privind încadrarea întreprinderii in categoria întreprinderilor mici si mijlocii, respectiv la data de 25.06.2012, cele trei societăți nu desfășurau activitățile, nici total si nici în parte pe aceeași piața relevantă, în condițiile in care recurenta activa pe piața serviciilor de construcții ale clădirilor rezidențiale si nerezidențiale; - C. S.R.L.

activa pe piața fabricării betonului iar F. activa pe piața vânzării cu amănuntul a articolelor de fierărie, a articolelor din sticla si a celor pentru vopsit, in magazine specializate. Se subliniază că, fiind evidentă diferența de piața a produsului/serviciilor, în condițiile în care nu s-ar putea susține ca exista interschimbabilitate intre serviciile de construcții ale clădirilor rezidențiale si nerezidențiale, fabricarea betonului si vânzarea cu amănuntul a articolelor de fierărie, a articolelor din sticla si a celor pentru vopsit, in magazine specializate, în mod profund nelegal, a reținut instanța de fond ca recurenta activează pe aceeași piața relevantă cu celelalte două societăți menționate.

Recurenta arată că deși, din punct de vedere logico-juridic, este absurda constatarea conform căreia întreprinderile activează atât pe aceeași piața relevanta, cât și pe piețe adiacente, instanța de fond retine, în mod nelegal, ca: "cele patru întreprinderi acționează pe piețe adiacente, întrucât piața serviciilor/produselor de Fabricarea betonului (obiect de activitate al C. SRL), comerț cu ridicata al materialului lemnos si al materialelor de construcții si echipamente sanitare (obiect de activitate al F. SRL) este situata in amonte fata de piața serviciilor de Lucrări de Construcții a clădirilor rezidențiale si nerezidentiale (obiect de activitate al A. SRL), care, la rândul ei, este in amonte față de Lucrări de instalații sanitare, de încălzire si de aer condiționat (obiect de activitate al H.)". Din nou, susține faptul ca instanța de fond "alege", dintre obiectele de activitate secundare ale întreprinderilor, exclusiv pe acelea care ii servesc raționamentului sau, fără a ține cont de faptul ca "piața" este data de activitatea concreta a societății, iar nu de obiectele secundare de activitate.

Astfel, în ceea ce privește piața pe care acționează F. S.R.L., susține că aceasta este cea a vânzării cu amănuntul a articolelor de fierărie, a articolelor din sticla si a celor pentru vopsit, in magazine specializate (conform obiectului principal de activitate si informațiilor financiar contabile din care rezulta ca veniturile societății sunt obținute din aceasta activitate, iar nu dintr-una din activitățile secundare), și nici într-un caz piața avuta in vedere de către instanța de fond, respectiv cea de comerț cu ridicata al materialului lemnos și al materialelor de construcții si echipamente sanitare.

Or, fără a fi nevoie de o analiza complexa, este evident ca piața vânzării cu amănuntul a articolelor de fierărie, a articolelor din sticla si a celor pentru vopsit, in magazine specializate, nu se afla direct in amonte sau direct în aval față de piața lucrărilor de construcții, pe care activează recurenta, astfel că, în mod evident, concluzia instanței de fond conform căreia cele două societăți activează pe piețe adiacente este nelegala. De asemenea, contrar susținerilor instanței de fond, relațiile comerciale concrete dintre întreprinderi sunt extrem de relevante pentru determinarea împrejurării daca acestea acționează pe piețe adiacente, dat fiind ca analiza nu este una teoretica si ipotetica, ci trebuie sa vizeze comportamentul real al întreprinderilor, iar nu un comportament potențial.

Prin urmare, susținerile instanței de fond conform cărora "nu este necesara efectuarea unei verificări in concret a produselor/serviciilor oferite de societatea reclamanta si de celelalte întreprinderi in cauza" si, respectiv, "este relevant nu comportamentul juridic si economic concret al întreprinderilor, ci potențialul de a nu acționa ca IMM-uri independente" sunt vădit nelegale, mai ales in condițiile in care "potențialul" la care se refera instanța de fond are in vedere activități înscrise in domeniul de activitate secundar si pe care societatea ar putea sa nu le desfășoare, in mod efectiv, niciodată.

În opinia recurentei, o astfel de interpretare contravine, in mod flagrant, si Hotărârii pronunțate de CJUE in cauza HaTeFo, pe care, in mod greșit, instanța de fond a apreciat-o ca fiind nerelevanta in cauza, in condițiile in care, pentru a ajunge la concluzia ca întreprinderile respective formează o entitate economica unica, instanța europeana a analizat raporturile economice, juridice si financiare existente in mod concret intre întreprinderi, iar nu "potențialul de a nu acționa ca ÎMM-uri independente". Așa fiind, concluziile raportului de expertiza întocmit in cauza si căruia instanța de fond, in mod nelegal, nu i-a acordat nicio valoare probatorie, conform cărora, in anul 2011, "societatea contestatoare a cumpărat produse sau servicii de 12%, 9% și 2% de la aceste societăți", sunt extrem de relevante in analiza statutului de întreprindere autonoma, iar nu legata.

Revenind la piața fabricării betonului, solicită a se constatata că aceasta nu este situata direct în amonte față de piața lucrărilor de construcții de clădiri, între acestea interpunându-se cel puțin piața vânzării, transportului si punerii in opera a betonului; de asemenea, cu referire la exemplul oferit de Comisia Europeana, așa cum rezulta din raportul de expertiza, societatea C. S.R.L. nu se număra printre furnizorii noștri principali (achizițiile de la aceasta societate fiind in procent de 9% în anul 2011 si 6% in anul 2014 - ultimul procent fiind oferit de raportul întocmit de expertul parte). În subsidiar, recurenta arată că, inclusiv în ipoteza in care s-ar considera că împreună cu C. S.R.L.

activează pe piețe adiacente si, deci, sunt întreprinderi legate, aceasta nu ar fi schimbat statutul său de IMM la data depunerii cererii de finanțare Cu privire la acest aspect, menționează că, în conformitate cu prevederile art. 3 si 4 din Recomandarea 361/2003 (transpusa in legislația națională prin Legea 346/2004), calificarea unei întreprinderi ca fiind IMM se face in funcție de cifra de afaceri și de numărul de angajați, datele care se iau in considerare fiind cele aferente ultimului exercițiu contabil încheiat și se calculează pe o bază anuală.

Determinarea datelor întreprinderii, in scopul verificării încadrării acesteia in una din cele trei categorii (micro, mica si mijlocie) se face in conformitate cu prevederile art. 6 din Recomandarea 361/2003 (transpuse in legislația interna in art. 6 alin. (6) si 6 din Legea 346/2004): "Datele, inclusiv numărul de angajați, ale unei întreprinderi care are întreprinderi partenere sau legate se determină pe baza conturilor și a altor date ale întreprinderii sau, în cazul în care există, pe baza conturilor consolidate ale întreprinderii sau a conturilor consolidate în care este inclusă întreprinderea prin consolidare. La datele prevăzute la primul paragraf se adaugă datele eventualelor întreprinderi partenere ale întreprinderii în cauză, situate imediat în amonte sau în aval de aceasta.

Agregarea este proporțională cu procentul de participare din capital sau din drepturile de vot (cel mai ridicat dintre aceste procente). In caz de participare încrucișată, se aplică cel mai ridicat dintre aceste procente ". Prin urmare, în cazul in care, la data depunerii de către recurenta reclamanta a cererii de finanțare, AM POS CCE ar fi considerat ca fiind întreprindere legata de C. S.R.L., chiar și în procentul maxim care putea fi avut în vedere, respectiv de 100%, tot s-ar fi încadrat in categoria IMM-urilor, fiind, astfel, eligibila pentru a beneficia de sprijin financiar nerambursabil.

Astfel, în măsura in care, la data depunerii cererii de finanțare, cele doua întreprinderi ar fi fost considerate legate, în procent de 100%, prin intermediul persoanei fizice I., datele recurentei ar fi trebuit calculate astfel: la numărul său de angajați trebuia sa fie adăugat numărul de angajați ai C. S.R.L., iar la cifra sa de afaceri trebuia să fie adăugata cifra de afaceri a C. S.R.L..

In condițiile în care recurenta a depus cererea de finanțare la data de 25.06.2012, înseamnă ca datele sale și ale C. S.R.L., ca întreprindere presupus legala, care trebuiau avute in vedere la calculul numărului de angajați și al cifrei de afaceri, sunt cele aferente ultimului exercițiu contabil încheiat, adică cele aferente anului 2011. De asemenea, precizează că, în măsura in care, in anul 2011, datele însumate ar fi depășit pragurile prevăzute la art. 3 si 4 din Legea 346/2004, AM POS CEE ar fi trebuit ar fi trebuit sa ia in considerare la calculul datelor întreprinderii, si datele aferente anului 2010. In acest sens, precizează ca, potrivit prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea 346/2004, daca la data întocmirii situațiilor financiare anuale, întreprinderea nu se mai încadrează in plafoanele stabilite la art. 3 si 4, aceasta nu își va pierde calitatea de întreprindere mica, mijlocie sau microîntreprindere, decât daca depășirea acestor plafoane se produce in doua exerciții financiare consecutive.

Or, in anul 2011, recurenta a avut un număr de salariați de 249 si o cifra de afaceri de 47.572.150 RON, in timp ce C. S.R.L. a avut un număr de 47 de salariați si o cifra de afaceri de 21.871.507 RON, Însă, aceasta depășire a plafonului de 250 de salariați nu se regăsește și in anul 2010, când recurenta a avut un număr de salariați de 165 si o cifra de afaceri de 39.587.942 RON, în timp ce C. S.R.L. a avut un număr de 43 de salariați și o cifra de afaceri de 22.410.699 RON - deci sub pragurile prevăzute de lege pentru IMM-uri.

Un alt motiv de casare invocat se referă la încălcarea normelor de drept material care reglementează principiul irevocabilității actelor administrative individuale, cu încălcarea principiului de drept nemo auditor propriam turpitudinem allegans precum si a principiilor comunitare ale securității juridice si ale protecției încrederii legitime În acest sens, arată că toate informațiile au fost prezentate AM POS CCE deschis si transparent de către recurenta reclamanta, astfel că, in măsura în care intimata parata ar fi apreciat ca Declarația privind Încadrarea in categoria IMM-urilor nu a fost corect completata, avea posibilitatea sa ne solicite lămuriri (astfel cum rezulta din Ghidul solicitantului), posibilitate pe care insa intimata parata nu a înțeles sa o utilizeze.

In realitate, în cauza de față, intimata parata nu a făcut nicio verificare (deși avea la îndemână toate instrumentele pentru a face o astfel de verificare) si a aprobat cererea de finanțare, pentru a veni acum, după finalizarea implementării proiectului ca, pe baza unor interpretări diferite ale prevederilor legale, sa solicite restituirea finanțării nerambursabile. De altfel, susține că diferendul dintre recurentă si intimata pârâta are ca sursa o interpretare diferită a acelorași prevederi legale iar nu săvârșirea unor fapte de natura să inducă în eroare autoritatea.

De asemenea, subliniază faptul ca depunerea de către recurenta a Declarației pe propria răspundere privind încadrarea in categoria IMM-urilor nu înlătura obligația autorității de a verifica legalitatea si corectitudinea modului de completare a acesteia de către solicitant, iar în acest sens invocă prevederile art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 800/2008 din 6 august 2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața comună în aplicarea articolelor 87 și 88 din Tratat (Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare) - in forma in vigoare la data depunerii cererii de finanțare. Prin urmare, intimata parata AM POS CEE nu se poate apară de răspundere, invocând ca dovada încadrării in categoria IMM-urilor se face cu Declarația pe propria răspundere a solicitantului, in condițiile in care, conform normei comunitare anterior menționate, existenta declarației nu înlătură obligația autorității de a efectua verificări.

Obligația intimatei parate de a verifica eligibilitatea beneficiarilor, in mod efectiv si concret, anterior aprobării cererii de finanțare rezulta si din prevederile Ghidului solicitantului aferent schemei de ajutor in cadrul căreia i-a fost acordata finanțarea. În această situație, recurenta apreciază în cauza de fata, sunt posibile doua ipoteze: fie AM POS CEE a verificat modul de completare a Declarației pe propria răspundere și a considerat ca este completata corect, iar recurenta este IMM autonom - caz în care sunt pe deplin aplicabile prevederile privind irevocabilitatea actului administrative care a intrat in circuitul civil și a produs consecințe juridice; fie AM POS CEE și-a încălcat în mod flagrant această obligație, iar prin emiterea Procesului-verbal și-a invocat, practic, propria culpa de a nu fi verificat modul în care a completat Declarația pe propria răspundere.

În oricare din aceste ipoteze, indiferent daca AM POSCEE si-a îndeplinit obligația de a verifica statutul de IMM și ulterior a revenit asupra propriilor concluzii sau nu și-a îndeplinit deloc aceasta obligație, recurenta, care susține că a fost de bună credință, este apărată de o serie de prevederi si principii legale, care se opun restituirii finanțării primite. Un principiu care guvernează actele administrative individuale este cel al irevocabilității acestora, acestea dobândind acest caracter ca urmare a intrării in circuitul civil si a producerii efectelor lor. Acest principiu are menirea de a asigura securitatea circuitului civil, în condițiile în care, odată ce un act administrativ si-a produs efectele, acestea nu mai pot fi înlăturate prin revocarea actului administrativ.

In cauza de fata, prin emiterea procesului-verbal, AM POS CEE a încălcat acest principiu deoarece, prin intermediul acestuia, se revoca, în realitate, Scrisoarea de aprobare, deși aceasta a intrat in circuitul civil și și-a epuizat efectele juridice, in condițiile în care aceasta a stat la baza emiterii Scrisorii de informare și a încheierii Contractului de finanțare. Emițând Procesul-verbal, Autoritatea a săvârșit si un exces de putere, așa cum este acesta definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, deoarece si-a exercitat dreptul de apreciere cu încălcarea drepturilor recurentei. Fiind vorba despre un contract, părțile contractante trebuie sa se supună prevederilor cuprinse in art. 1170 din noul C. civ., potrivit căruia "părțile trebuie să acționeze cu bună-credință atât la negocierea și încheierea contractului, cât și pe tot timpul executării sale.

Ele nu pot înlătura sau limita această obligație ". Aceste dispoziții sunt aplicabile si in cazul contractelor administrative, deoarece art. 1167 alin. (1) din noul C. civ. stabilește ca aceasta regula este aplicabila tuturor contractelor fără a face nicio distincție iar, după cum se știe, ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.

Se susține că în situația de fata, AM POS CEE și-a încălcat obligația de a acționa cu buna-credință pe parcursul executării Contractului, in condițiile in care a abuzat de poziția sa contractuala superioara si de atribuțiile sale, pentru a identifica o pretinsa neregula in vederea rezilierii unilaterale a Contractului de finanțare deși, potrivit art. 15 din noul C. civ., "niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe ". Exercitându-și dreptul de apreciere in aceasta maniera, Autoritatea a încălcat dreptul recurentei consacrat de art. 1516 alin. (1) din noul C. civ., potrivit căruia "creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației". În ipoteza in care însăși AM POS CEE si-a încălcat obligația legala de a verifica îndeplinirea condițiilor de eligibilitate, cel mai târziu înainte de a efectua plăti, constatarea de către aceeași autoritate a pretinsei neeligibilități echivalează cu invocarea propriei turpitudini (culpe juridice), mai ales in condițiile in care recurenta nu a ascuns, în vreun fel informații publice, legăturile la nivel de acționariat dintre societățile pe care intimata parata le considera a fi legate de recurenta reclamanta.

În aceste condiții, măsura aplicata de AM POS CEE, constând in rezilierea Contractului de finanțare si recuperarea integrala a ajutorului nerambursabil, întrunește elementele unei exercitări abuzive a dreptului de apreciere, constituind un exces de putere publica în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, având un evident caracter disproporționat în raport cu împrejurările pe care s-a întemeiat și cu interesul public urmărit, toate acestea pe fondul propriei culpe a instituției publice chemate sa verifice eligibilitatea beneficiarului. Comportamentul instituțional al AM POS CCE contravine si unor principii consacrate in dreptul comunitar, respectiv cel al securității juridice si protecției încrederii legitime, precum si unui alt principiu aplicabil conduitei administrative, respectiv cel al previzibilității.

Se precizează că, așa cum s-a reținut în mod constant și în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, ținând cont de tradițiile constituționale comune statelor membre, măsurile și restricțiile impuse de autoritățile publice trebuie să răspundă efectiv unor obiective de interes general urmărite de comunitate și să nu afecteze în mod disproporționat drepturile și interesele legitime ale destinatarului.

In concluzie, recurenta arată că a intrat in deținerea unor drepturi câștigate, odaia cu intrarea în circuitul juridic civil a finanțării, drepturi care nu mai pot fi afectate de către AM POS CCE la acest moment, atât pentru ca nu exista, nicio critica de fond la adresa sa, cât si având in vedere ca, inclusiv în ipoteza în care, s-ar admite ca nu a fost eligibila la momentul depunerii cererii de finanțare, Statul Roman este primul in culpa pentru neobservarea si necenzurarea acestora, încă de la început, anterior semnării contractului de finanțare si anterior efectuării oricăror plați, cu consecința răspunderii juridice patrimoniale directe pentru nașterea unei speranțe legitime, in solidar cu persoanele care se fac vinovate de aceste omisiuni, in conformitate cu prevederile art. 16 din Legea nr. 554/2004.

Un ultim motiv de casare invocat are în vedere încălcarea prevederilor art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, Procesul-verbal fiind emis cu încălcarea principiului proporționalității. În cauza de față, "neregula" imputata recurentei este rezultatul unor interpretări diferite a prevederilor legale si a încălcării de către AM POS CEE a obligației de a verifica eligibilitatea anterior aprobării cererii de finanțare si, cu atât mai mult, anterior plații sumelor reprezentând finanțare nerambursabila, iar recurenta a fost de buna credința, astfel ca obligarea sa la restituirea întregii finanțări reprezintă o măsura excesiva. În plus, arată că așa cum rezulta din prevederile Ghidului Solicitantului - Sprijin financiar acordat pentru investiții in întreprinderile mari, recurenta ar fi putut realizat exact aceeași investiție, însă in cadrul unei scheme adresate întreprinderilor mari.

Prin urmare, cu ocazia emiterii Procesului Verbal, AM POS CEE care era autoritate de management și in cadrul operațiunii adresate întreprinderilor mari, ar fi putut face aplicarea principiului proporționalității în sensul de a reduce procentul maxim al finanțării de la 60% pentru proiectele implementate de întreprinderi mijlocii în restul regiunilor, la 50% din totalul cheltuielilor eligibile, pentru proiectele care se realizează de către întreprinderile mari, în celelalte 7 regiuni de dezvoltare, iar recurenta să fie obligata la restituirea unui procent de 10%, iar nu de 100%. 1.4. Apărările formulate în cauză: Intimata pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând pe această cale respingerea recursului ca nefondat.

A precizat că, în speță, este vorba despre culpa recurentei reclamante constând într-o acțiune cauzatoare de prejudiciu, fapt ce a condus la plata unei sume necuvenite, in sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011. Reclamanta S.C. A. S.R.L. a depus, conform Ghidului Solicitantului, cererea de finanțare însoțită de anexele obligatorii, respectiv de Formularul D - "Declarația privind încadrarea întreprinderii în categoria IMM" în data de 25.04.2012. Conform documentului depus, S.C. A. S.R.L. s-a declarat întreprindere autonomă încadrându-se, conform datelor furnizate pentru exercițiul financiar de referință 2011 în categoria întreprindere mijlocie cu un nr. mediu anual de 249 de salariați și o cifră de afaceri de 4.757.215 RON.

Astfel, pentru verificarea încadrării in categoria de beneficiari eligibili au fost luate in considerare documentele depuse la dosar respectiv declarația pe propria răspundere privind încadrarea in categoria IMM depusa de solicitantul S.C. A. S.R.L.. Intimata subliniază că documentele care au dovedit îndeplinirea condiției de eligibilitate privind încadrarea in categoria IMM a solicitantului atât la depunerea cererii de finanțare cât și în etapa de precontractare au fost declarațiile pe propria răspundere furnizate chiar de solicitantul S.C. A. S.R.L.. Ulterior încheierii contractului de finanțare, în aplicarea Instrucțiunii AM POSCCE nr. 4254/26.02.2015, Direcția Generala Programe Competitivitate din cadrul Ministerului Fondurilor Europene în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice" {AM POSCCE) a procedat la reverificarea încadrării beneficiarului S.C.

A. S.R.L. in categoria IMM declarata, solicitând beneficiarului clarificări pentru verificarea încadrării in categoria IMM la data contractării. Din documentele prezentate de S.C. A. S.R.L. se poate constata fără putința de tăgadă faptul că recurenta nu se încadra în categoria IMM la data semnării contractului de finanțare și ca urmare, nu trebuia să beneficieze de asistentă financiară nerambursabilă în cadrul apelului dedicat IMM. De asemenea, se poate remarca faptul ca nici in cadrul prezentei cauze recurenta reclamanta nu a adus argumente care sa demonstreze fără dubiu că S.C. A. S.R.L. nu era întreprindere legată la data semnării contractului de finanțare.

In cadrul Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale in cadrul obiectivului convergenta înregistrat sub nr. x/03.09.2015 a fost stabilita creanța bugetara rezultata din neregula in cuantum de 993.707,07 RON din care contribuție din fonduri UE: 854.588,08 RON si contribuție publica naționala de la bugetul de stat: 139.118,99 RON. S-a constatat că recurenta reclamanta a încălcat astfel clauzele contractuale deoarece nu se încadra în categoria IMM (a data semnării contractului de finanțare si, ca urmare, nu trebuia să beneficieze de asistentă financiară nerambursabilă pe Schema de finanțare: A 1 "Sprijin financiar cu valoare cuprinsa pana la 1.065.000 RON acordat pentru investiții pentru întreprinderi mici și miloșii" așa cum era stipulat si cum a fost încheiat si semnat contractul de finanțare.

Așadar, neregula sesizată constă în nerespectarea prevederilor contractului de finanțare și ale legislației naționale și comunitare cu privire la prevederile in materie, respectiv neîndeplinirea condițiilor de accesare a fondurilor europene, astfel cum ele sunt reglementate de Legea nr. 346/2004. în vigoare la momentul încheierii contractului de finanțare.

Cu privire la susținerea recurentei reclamantei potrivit căreia "Regulamentul nr. 1407/2013 invocat de intimate parată ca temei de drept al Deciziei de respingere a contestației a redefinit noțiunea de întreprindere legată si a renunțat la legăturile ce se stabilesc prin intermediul persoanei fizice, ...(… ) ...sau că analiza naturii de întreprindere legată nu trebuie limitată la situațiile reglementate de art. 44 din Legea 346/2004, ca urmare a recomandării UE (...)", arată ca acestea sunt nefondate, motivat de faptul că Regulamentul 1407/2013 al Comisiei privind aplicarea art. 107 și art. 108 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, la definirea întreprinderii unice face trimitere la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea întreprinderilor mici și mijlocii.

Această recomandare a fost transpusă în legislația națională prin Legea nr. 346/2004 și prevede faptul că întreprinderile legate corespund situației economice a întreprinderilor care formează un grup prin controlul direct sau indirect al majorității capitalului social sau a drepturilor de vot, inclusiv prin acorduri sau, în anumite cazuri, prin acționari individuali sau prin abilitatea de a exercita o influență dominantă asupra întreprinderii.

Cu privire la argumentația recurentei reclamante referitoare la faptul că motivele expuse în cadrul Procesului-verbal nu ar face posibilă încadrarea acesteia în categoria de întreprinderi legate, fiind prezentată în cadrul acestuia o motivare de natură a crea o imagine aparentă în sensul că ar fi incidente dispozițiile art. 4A4 din Legea 346/2004, iar recurenta reclamantă nu poate fi sancționată și declarat întregul proiect neeligibil, cu obligarea să ramburseze întreaga finanțare doar pe baza unor simple presupuneri, arată că motivația recurentei este nefondată, având în vedere prevederile art. 44 din Legea nr. 346/2004. În ceea ce privește reverificarea eligibilității la contractare a S.C.

A. S.R.L. privind încadrarea ca IMM(conform extras aplicație Consiliul Concurentei și date furnizate din J.), s-a constatat că beneficiarul este întreprindere legată și nu autonomă cum s-a declarat in Cererea de finanțare și analizându-se cele două exerciții financiare consecutive, respectiv 2013 și 2012, pe baza informațiilor furnizate de ONRC și expuse pe larg în procesul-verbal. Prin legătură, încadrarea S.C. A. S.R.L. s-a modificat, devenind K., astfel că la momentul contractării, nu era eligibilă pentru a beneficia de ajutor de stat în cadrul operațiunii dedicate IMM-urilor. Ca urmare a analizării relațiilor contractuale și comerciale dintre