ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4851/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată și înregistrată sub nr. x/2019, din data de 29.05.2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări, Direcția Migrație, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea adresei nr. x din data de 06.05.2019, prin care i s-a adus la cunoștință faptul că cererea de acordare a dreptului de ședere permanentă i-a fost respinsă în temeiul art. 71 alin. (1) lit. f) din din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor din Romania, cu obligarea pârâtului la acordarea dreptului de ședere pe termen lung pe teritoriul României.

Prin sentința nr. 756/08.11.2019 Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată contestația.

Instanța de fond a apreciat că, din cercetarea informațiilor secrete înaintate de Serviciul Român de Informații rezultă că în cazul reclamantului nu este îndeplinită condiția impusă de art. 71 lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 respectiv aceea de a nu prezenta pericol pentru securitatea națională.

Instanța de fond a subliniat diferențele de regim juridic între statutul de refugiat și dreptul de ședere de scurtă durată, pe de o parte, și dreptul de ședere de lungă durată, pe de altă parte, apreciind că este justificat ca pentru obținerea dreptului de ședere permanentă sa fie stipulate condiții mult mai stricte decât cele cerute pentru obținerea dreptului de ședere temporară. În opinia instanței de fond este evident că existența unui pericol pentru ordinea publică și siguranța națională poate fi de natură să împiedice acordarea dreptului de ședere permanentă, chiar dacă nu împiedică acordarea dreptului de ședere temporară

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Un prim motiv de casare se referă la faptul că instanța de fond s-a pronunțat în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate fără a cerceta, în mod nemijlocit probele care conduc la concluzia că recurentul reclamant prezintă pericol pentru siguranța națională, ci s-a întemeiat pe simpla adresă înaintată de Serviciul Român de Informații. Opinia instanței de fond nu este o opinie personală, nefiind dobândită în mod nemijlocit de către instanță în cadrul litigiului ci reprezintă o preluare ad literam a punctului de vedere al SRI exprimat prin documentul depus la dosarul secret.

Instanța de fond ar fi trebuit să solicite un minim de probe pentru a se lămuri cu privire la litigiu ci a pronunțat soluția pe baza unor simple supoziții contrar celor stabilite de CJUE prin hotărârea din data de 04.06.2013 în cauza C-300/11.

În plus, instanța ar fi trebuit să verifice dacă probele pe care ar fi trebuit să le prezinte SRI au fost obținute în mod legal cu respectarea duratei de valabilitate a autorizării.

În ceea ce privește cel de al doilea motiv de recurs, recurentul afirmă că instanța de fond face confuzie între pericolul pentru ordinea publică și pericolul pentru securitatea națională reținând ambele situații deși în actul atacat se face trimitere doar la a doua situație, respectiv existența unui pericol pentru securitatea națională.

Pericolul pentru siguranța națională nu se poate referi la motive de prevenție generală astfel încât probele pe care SRI ar fi trebuit să le prezinte ar fi trebuit să se refere la aspecte extrem de grave, de domeniul penalului. Or împotriva sa nu au fost întreprinse demersuri de natură penală. Recurentul reclamant arată că are statut de refugiat, și-a întemeiat pe teritoriul României o familie, având și un fiu minor. Locuiește într-un mediu corespunzător, comportându-se de la venirea în România ca un adevărat cetățean român, fără a avea probleme cu autoritățile. Nu se poate reține, în privința sa, că ar prezenta vreun pericol pentru siguranța națională.

În opinia recurentului-reclamant, analiza pe care o face instanța de fond referitoare la dreptul de ședere de lungă durată este netemeinică întrucât nu se are în vedere faptul că în prezent beneficiază de statut de refugiat nu de drept de ședere pentru reîntregirea familiei astfel încât diferențele sesizate de instanță nu sunt reale.

În decizia de respingere a cererii nu este menționat în ce constă, în mod concret impedimentul de acordare a dreptului de ședere permanentă pe teritoriul României mai ales în condițiile existenței statutului de refugiat. Recurentul arată, de asemenea, că nici instanța de fond nu i-a adus la cunoștință, cel puțin sumar, în ce ar consta fapta imputată.

Oricum, instanța ar fi trebuit să își formeze în mod nemijlocit opinia nu să preia un punct de vedere al unei instituții. Potrivit normelor europene ar fi trebuit să beneficieze de prezumția de nevinovăție, respingerea dreptului de ședere având un caracter sancționator.

Se critică și faptul că s-a avut în vedere o adresă emisă de SRI care nu este parte în dosar, în condițiile în care Inspectoratul General pentru Imigrări, emitentul actului atacat, ar fi trebuit să fie în măsură se prezinte probe în sensul existenței unui pericol pentru siguranța națională.

Pârâtul a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat. În susținerea întâmpinării intimatul-pârât a arătat că față de adresa SRI prin care se comunica faptul că solicitantul prezintă pericol pentru securitatea națională Inspectoratul General pentru Imigrări nu putea admite cererea de acordare a dreptului de ședere pe termen lung. În condițiile în care adresa respectivă este clasificată, fiind secret de stat motivarea actului nu putea menționa informațiile cuprinse în această adresă. De asemenea, se susține că IGI nu avea competența de a analiza/valida documentele transmise de Serviciul Român pentru Informații.

Cât privește soluția instanței se arată că aceasta a fost motivată în mod corespunzător și au fost analizate toate înscrisurile administrate dar, ca și în cazul actului administrativ, se arată că instanța nu avea posibilitatea de a prezenta informațiile cuprinse în actele secrete. Reclamantul avea posibilitatea să cunoască conținutul acestor acte doar prin intermediul unui apărător care are acces la astfel de informații clasificate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând probele administrate în cauză și prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, impunându-se admiterea lui și casarea sentinței atacate.

Nu se poate reține primul motiv de recurs referitor la nesoluționarea pe fond a pricinii întrucât, în cauză, instanța de fond s-a pronunțat pe cererea recurentului reclamant iar în cadrul motivării a prezentat argumentele care puteau fi făcute publice în condițiile în care partea cea mai importantă din probatoriu au constituit-o înscrisurile având caracter de secret de stat înaintate de Serviciul Român de Informații.

În schimb, în ceea ce privește cel de al doilea motiv de recurs, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond a fost dată cu nesocotirea unor norme de drept material. Mai precis, din probatoriul existent al dosar, inclusiv actele secrete înaintate de Serviciul Român de Informații nu rezultă date suficiente pentru a se putea concluziona că recurentul reclamant ar prezenta pericol pentru siguranța națională.

Potrivit art. 3 din legea nr. 51/1991 "Constituie amenințări la adresa securității naționale a României următoarele:

a) planurile și acțiunile care vizează suprimarea sau știrbirea suveranității, unității, independenței sau indivizibilității statului român;

b) acțiunile care au ca scop, direct sau indirect, provocarea de război contra țării sau de război civil, înlesnirea ocupației militare străine, aservirea față de o putere străină ori ajutarea unei puteri sau organizații străine de a săvârși oricare din aceste fapte;

c) trădarea prin ajutarea inamicului;

d) acțiunile armate sau orice alte acțiuni violente care urmăresc slăbirea puterii de stat;

e) spionajul, transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizații străine ori agenților acestora, procurarea ori deținerea ilegală de documente sau date secrete de stat, în vederea transmiterii lor unei puteri sau organizații străine ori agenților acestora sau în orice alt scop neautorizat de lege, precum și divulgarea secretelor de stat sau neglijența în păstrarea acestora;

f) subminarea, sabotajul sau orice alte acțiuni care au ca scop înlăturarea prin forță a instituțiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români sau pot aduce atingere capacității de apărare ori altor asemenea interese ale țării, precum și actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuințare a structurilor necesare bunei desfășurări a vieții social-economice sau apărării naționale;

g) acțiunile prin care se atentează la viața, integritatea fizică sau sănătatea persoanelor care îndeplinesc funcții importante în stat ori a reprezentanților altor state sau ai organizațiilor internaționale, a căror protecție trebuie să fie asigurată pe timpul șederii în România, potrivit legii, tratatelor și convențiilor încheiate, precum și practicii internaționale;

h) inițierea, organizarea, săvârșirea sau sprijinirea în orice mod a acțiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune în pericol sub orice formă unitatea și integritatea teritorială a României, precum și incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept;

i) actele teroriste, precum și inițierea sau sprijinirea în orice mod a oricăror activități al căror scop îl constituie săvârșirea de asemenea fapte;

j) atentatele contra unei colectivități, săvârșite prin orice mijloace;

k) sustragerea de armament, muniție, materii explozive sau radioactive, toxice sau biologice din unitățile autorizate să le dețină, contrabanda cu acestea, producerea, deținerea, înstrăinarea, transportul sau folosirea lor în alte condiții decât cele prevăzute de lege, precum și portul de armament sau muniție, fără drept, dacă prin acestea se pune în pericol securitatea națională;

l) inițierea sau constituirea de organizații sau grupări ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a acestora, în scopul desfășurării vreuneia din activitățile enumerate la lit. a)-k), precum și desfășurarea în secret de asemenea activități de către organizații sau grupări constituite potrivit legii.

m) orice acțiuni sau inacțiuni care lezează interesele economice strategice ale României, cele care au ca efect periclitarea, gestionarea ilegală, degradarea ori distrugerea resurselor naturale, fondurilor forestier, cinegetic și piscicol, apelor și altor asemenea resurse, precum și monopolizarea ori blocarea accesului la acestea, cu consecințe la nivel național sau regional."

După cum se poate observa, este vorba de fapte de o gravitate deosibită, apte, într-adevăr să perturbe starea de legalitate, de echilibru și de stabilitate socială, economică și politică necesară existenței și dezvoltării statului național român ca stat suveran, unitar, independent și indivizibil, menținerii ordinii de drept, precum și a climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, potrivit principiilor și normelor democratice statornicite prin Constituție, cum este definită securitatea națională în art. 1 din același act normativ.

Faptele imputate recurentului reclamant au fost încadrate la art. 3 lit. i), în) adresa prin care i s-a comunicat refuzul de acordare a dreptului de ședere de lungă durată făcându-se vorbire de inițierea sau sprijinirea în orice mod a oricăror activități al căror scop îl constituie săvârșirea de acte teroriste.

Or, faptele comunicate prin adresa SRI, nesusținute, de altfel, de alte înscrisuri de natură să furnizeze detalii lămuritoare, nu se referă la fapte sau activități concrete de natură să amenințe, în vreun fel, securitatea națională și, cu atât mai puțin, la acțiuni ale recurentului-reclamant de inițiere și sprijinirea unor activități al căror scop îl constituie săvârșirea de acte teroriste ci este vorba de supoziții întemeiate pe un suport faptic insuficient și care sunt infirmate de conduita recurentului-reclamant în societate.

Sub acest ultim aspect se reține că recurentul a obținut statut de refugiat în România în anul 2007, întemeindu-și o familie pe teritoriul României cu mai mult de 10 ani în urmă, având și un copil minor născut în anul 2009. Nu s-a evidențiat săvârșirea, de către recurentul reclamant, a unor fapte antisociale care să fi condus la intervenția autorităților statului. Aceste aspecte nu sunt, desigur, suficiente pentru a exclude posibilitatea ca o persoană să prezinte pericol pentru securitatea națională dar, în condițiile în care, în cazul concret, faptele avute în vedere de autorități sunt lipsite de conținut concret, "suspiciunea rezonabilă" privind implicarea recurentului reclamant în activități contrare securității naționale, invocată de emitentul actului, capătă un caracter pur speculativ.

În consecință, constatând că, în ceea ce îl privește pe recurentul reclamant, nu se poate reține că acesta ar prezenta pericol pentru secuitatea națională și, întrucât din Nota nr. x/02.11.2018 rezultă că acesta îndeplinește toate celelalte condiții prevăzute de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința și, rejudecând cauza va admite acțiunea și va obliga intimatul-pârât să îi acorde recurentului-reclamant drept de ședere pe termen lung.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu opinie majoritară,

Admite recursul formulat de reclamantul A.. împotriva sentinței civile nr. 756 din 8 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și în rejudecare, admite acțiunea.

Obligă pârâtul sa-i acorde reclamantului A.. drept de ședere pe termen lung pe teritoriul României.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2020.

Opinie separată,

În dezacord cu opinia majoritară exprimată în cadrul completului, apreciez că nici cel de-al doilea motiv de recurs nu putea fi admis.

În primul rând nu se poate reține încălcarea unor norme de drept material, în condițiile în care prima instanță a apreciat materialul probator existent la dosarul cauzei, respectiv informațiile secrete emise de SRI, iar o reapreciere a acestei probe în recurs, nu se poate efecuta în cadrul motivelor limitative de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe de altă parte, o încadrare în categoria pericolului pentru siguranța națională, nu se poate efectua prin raportare strictă la noțiunile indicate în art. 3 din Legea nr. 51/1991, având în vedere că prima instanță a avut de analizat îndeplinirea condiției prev. de art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.

Potrivit acestei norme dreptul de ședere pe termen lung se acordă străinilor prevăzuți la art. 70 alin. (1), dacă indeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) au avut drept de ședere temporară sau au beneficiat de protecție internațională pe teritoriul României, în mod continuu în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii; b) fac dovada deținerii mijloacelor de întreținere la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, cu excepția străinilor membri de familie ai cetățenilor români; c) fac dovada asigurării sociale de sănătate; d) fac dovada deținerii legale a spațiului de locuit, în condițiile legii; e) cunosc limba română cel puțin la un nivel satisfăcător; f) nu prezintă pericol pentru securitatea națională; g) nu constituie o amenințare la adresa ordinii publice.

În sensul acestui text de lege și o suspiciune rezonabilă de implicare în activități de natură a pune în pericol siguranța statului poate fi interpretată ca încălcând condiția necesară acordării dreptului de ședere pe termen lung.

Nu în ultimul rând, susținerile recurentului conform cărora este căsătorit cu un cetățean român și are un copil în România nu sunt de natură să conducă la o altă soluție în prezenta cauză, întrucât viața sa de familie nu este amenințată de refuzul acordării dreptului de ședere permanentă.

Astfel, se observă că recurentului i s-a acordat dreptul de ședere temporară pe teritoriul României și beneficiază de statutul de refugiat, însă, dreptul de ședere permanentă presupune dobândirea unor drepturi similare cetățenilor români, incompatibile cu pericolul pe care acesta îl prezintă conform celor indicate în adresa SRI.

Apreciind că măsura adoptată de autoritate și confirmată de prima instanță este legală și proporțională scopului urmărit, soluția ce se impunea era aceea de respingere a recursului ca nefondat.