ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3248/2017

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 14.10.2014, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, a solicitat: anularea deciziei ANRE nr. 46603 din data de 29.07.2014, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă; anularea partială a deciziei, respectiv anularea Anexei reprezentând parte integrantă a deciziei și obligarea ANRE la emiterea unei noi anexe în considerarea indicatorilor specifici prevăzuți de Ordinul ANRE nr. 42/2011 (aplicabil la data depunerii documentației de acreditare cu nr. 52179 din 16 octombrie 2013); obligarea ANRE la înlocuirea în cuprinsul deciziei a tuturor referirilor la prevederile Ordinului nr. 48/2014 cu prevederile corespunzătoare ale Ordinului nr. 42/2011; obligarea ANRE la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea certificatelor verzi pe care reclamanta nu le primește de la momentul 1.07.2014 (momentul emiterii deciziei de acreditare) și până la momentul emiterii de către ANRE a unei noi anexe, în conformitate cu punctul a. de mai sus; în ipoteza respingerii capătului de cerere de la pct. 2, obligarea ANRE la achitarea de despăgubiri către reclamantă în cuantum de 2.424.384 euro (în raport de o valoare minimă a unui certificat verde de 29,28 euro), respectiv 4.938.771 euro (raportat la o valoare maximă a unui certificat verde de 59.647 euro), sumă reprezentând prejudiciul generat în patrimoniul Solar ca urmare a aplicării în mod nejustificat/nelegal a indicatorilor prevăzuți de Ordinul ANRE nr. 48/2014; obligarea ANRE la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată prilejuite de judecarea prezentei pricini.

Pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității acțiunii, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Soluția primei instanțe

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 500 din 24.02.2015 a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., ca tardiv formulată.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.R.L., a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, dezlegarea problemei de drept a excepției tardivității și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În opinia recurentei soluția de respingere a acțiunii ca tardiv formulată se întemeiază exclusiv pe prevederi ce nu mai produc efecte juridice, căci sunt neconstituționale.

Se mai menționează de recurentă că a procedat corect atunci când a înțeles să formuleze plângerea prealabilă, aceasta fiind o condiție de exercițiu a acțiunii civile.

Precizează recurenta că a contestat decizia ANRE înăuntrul termenului de 30 de zile, astfel încât sancțiunea prescripției este inoperabilă.

Astfel, în măsura în care instanța de judecată va considera că acțiunea trebuia formulată în termen de 30 de zile - acesta fiind un termen de prescripție care ar deroga de la/ar înlocui termenul de prescripție de 6 luni reglementat de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fără a mai parcurge procedura prealabilă, învederează recurenta incidența art. 11 alin. (2) ce instituie un termen de decădere diferit de cel de prescripție potrivit căruia, în cazul actului administrative unilateral acțiunea poate fi formulate pentru motive temeinice și cu depășirea termenului de prescripție, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului atacat.

Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 29 martie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 2 mai 2017, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Recurenta-reclamantă a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007, privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (5), art. (21), art. (24) și art. (53) din Constituția României.

Prin punctul de vedere formulat intimata-pârâtă Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a solicitat, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007, privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, iar în subsidiar respingerea ca neîntemeiată.

Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Obiectul principal al cererii deduse judecății privește anularea parțială a Deciziei nr. 1532 din 01 iulie 2014 emisă de Președintele ANRE.

În conformitate cu dispozitiile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007: Ordinele și deciziile emise de președinte în exercitarea atribuțiilor sale pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel București, în termen de 30 de zile de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv de la data la care au fost notificate părților interesate.

Dispozițiile legale anterior mentionate au un caracter special în raport cu dispozitiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevad procedura plangerii prealabile la autoritatea emitentă, astfel că, în temeiul principiului de drept specialia generalibus derogant, se impune aplicarea prioritară a acestora.

Având în vedere ca norma prevazută de O.U.G. nr. 33/2007 stabilește posibilitatea atacării directe a ordinului la instanta de contencios administrativ, într-un termen de 30 de zile de la publicarea actului în Monitorul Oficial, respectiv de la notificare, corect s-a constatat că acțiunea reclamantei-recurente a fost formulată cu depașirea termenului legal anterior menționat.

Decizia Președintelui ANRE nr. 1532 din 01 iulie 2014 a fost notificată reclamantei în data de 1 iulie 2014, aspect necontestat de recurentă.

În considerarea dispozițiilor legale invocate, se reține că recurenta a formulat acțiune împotriva Deciziei nr. 1532 din 01 iulie 2014 la data de 14.10.2014, după mai bine de 2 luni de la data expirării termenului înăuntrul căruia putea fi contestată decizia, prin urmare, rezultă că, recurenta a introdus contestația la instanța competentă după expirarea termenului de 30 de zile de la notificare.

Termenul de 30 de zile calendaristice înăuntrul căruia recurenta avea posibilitatea să depună contestația la instanța competentă, s-a împlinit în data de 01.08.2014 și, raportat la faptul că acțiunea recurentei-reclamante a fost înregistrată în data de 14.10.2014, în mod corect s-a respins acțiunea de instanța de fond.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, prin Decizia nr. 136 din 10 martie 2015 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de neconstituționaitate a dispozițiilor art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, însă doar în ceea ce privește actele administrative cu caracter normativ, în cazul de față, Decizia contestată fiind un act administrativ cu caracter individual.

În concluzie, în mod temeinic și legal a reținut instanța de fond faptul că "Dispozițiile legale anterior menționate (art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007) au un caracter special în raport cu Legea nr. 554/2004" iar "Necontestat, decizia atacată i-a fost comunicată reclamantei la data de 1.07.2014, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la Curtea de Apel București la data de 14.10.2014 context în care excepția tardivității formulate de pârâtă se găsește întemeiată, urmând a fi admisă, iar acțiunea respinsă în consecință".

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate invocată, aceasta nu îndeplinește cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Potrivit art. 29 alin. (3) "nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții".

Astfel, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă având în vedere faptul că articolul criticat a mai făcut obiectul unei excepții de neconstituționalitate iar Curtea Constituțională prin Decizia nr. 136/2015 a admis excepția de neconstituționalitate invocată de B. S.A. în dosar nr. x/2014 al Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, și a constatat că prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 sunt neconstituționale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Respinge recursul formulat de A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 500 din 24 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 octombrie 2017.