ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2360/2017

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 10 iulie 2014, pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând să se constate calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

1.2. Prin Sentința nr. 3000 din 7 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII în contradictoriu cu pârâtul A., și a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

2.1. Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a declarat recurs pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.

În opinia recurentului, Curtea a apreciat eronat ca atitudini potrivnice regimului totalitar comunist afirmațiile despre B. că în anumite ocazii își manifestă unele nemulțumiri sau face comentarii referitoare la unele evenimente interne sau internaționale sau că afirmă că nu s-a procedat bine cu colectivizarea comunelor și în general se manifestă în dezacord cu unele măsuri luate de conducerea statului.

Susține recurentul că acestea sunt opinii personale ale lui B. fiind protejate de Constituția RSR din 1965.

3.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 17 ianuarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 3 martie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește cerințele de admisibilitate și, pe cale de consecință, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pentru judecata pe fond a recursului .

3.2 Cu privire la fondul recursului. Soluția instanței de recurs.

Examinând recursul prin prisma criticilor invocate și a motivului de casare indicat, Înalta Curte reține caracterul său nefondat, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 definesc noțiunea de colaborator al Securității ca fiind persoana care a furnizat informații, (...) precum note și rapoarte scrise (...), prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Prima condiție instituită de acest text legal, ce se referă la furnizarea de informații referitoare la atitudini potrivnice regimului comunist, este îndeplinită, atât timp cât recurentul pârât a informat Securitatea despre comentariile injurioase ale unor cetățeni la adresa politicii partidului, în principal, în legătură cu efectele colectivizării, informații ce se regăsesc în conținutul Notei de relații datată 29.09.1988, Notei informative datată 29.09.1988, Notei informative datată 27.07.1989.

A doua condiție de fond instituită de legiuitor în textul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale - și nu neapărat încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi în sensul că recurentul putea și trebuia să conștientizeze posibilele urmări ale informațiilor furnizate.

Și această condiție este îndeplinită, întrucât este exclus ca recurentul să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de informații, asupra celor la care se referea în delațiunile sale urma, cel mai probabil, să se desfășoare o acțiune de investigare din partea Securității.

Or, această acțiune de investigare presupunea cel puțin încălcarea dreptului la viață private (prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului), prin căutarea și obținerea de noi informații despre cel urmărit, fără acordul acestuia.

În motivele de recurs, recurentul-pârât face referire la existența unei situații care nu poate exonera persoana verificată de reținerea calității de colaborator al securității.

Folosirea în calitate de candidat la recrutare a recurentului-pârât nu s-a făcut prin constrângere, astfel rezultă din Raportul privind modul cum a decurs recrutarea în calitate de informator a numitului A. la problema "Învățământ", datat 30 septembrie 1988, document din conținutul căruia reiese disponibilitatea informativă a acestuia.

În speță, față de argumentele invocate de recurent raportat la contextul în care a acceptat colaborarea cu organele de Securitate, se observă că nu operează condițiile arătate în cuprinsul tezei a ll-a a art. 2 lit. b) și care ar duce la exonerarea persoanei verificate de reținerea calității de colaborator al Securității.

Potrivit acestei teze, pentru ca informațiile furnizate să nu fie luate în considerare este necesar ca, în mod cumulativ, datele puse la dispoziția Securității să fie cuprinse în "declarații, procese-verbale de interogatoriu sau de confruntare" și ca acestea să nu se refere decât la "cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată". Respectivele condiții se referă la o situație de excepție - în care definiția enunțată de prima teză a articolului nu se aplică - și sunt, în consecință, de strictă interpretare și aplicare.

Prin urmare, aplicarea acestor prevederi de excepție în situații care nu au fost expres prevăzute de legiuitor, ar înfrânge principiul potrivit căruia excepțiile sunt de strictă interpretare.

În consecință, Înalta Curte constată că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, înscrisurile administrate demonstrând că, în ceea ce îl privește pe recurent, sunt întrunite cerințele textului menționat.

Ca urmare, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinței nr. 3000 din 7 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2017.

Procesat de GGC MM