ÎCCJ, Decizia nr. 74/2018

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 198 din data de 5 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, printre altele, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din C. proc. pen., invocată de contestatorul A..

Pentru a dispune astfel, Judecătorul de cameră preliminară, analizând admisibilitatea excepției invocate prin prisma condițiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, a constatat că aceasta este inadmisibilă.

Din economia tuturor prevederilor Legii nr. 47/1992 rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică, pe de o parte, examinarea prealabilă a exigențelor formale de admisibilitate prevăzute de art. 9 alin. (1)-(3) din lege. Această analiză se realizează de către instanța de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția și presupune verificarea calității de parte a autorului excepției, a aflării în vigoare a legii/ordonanței în care este inserată acea dispoziție, a legăturii dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului și, în final, a deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale.

Judecătorul de cameră preliminară a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, întrucât autorul acesteia critică textul de lege în cadrul unei căi de atac inadmisibile, neprevăzute de lege, tinzând, nu la constatarea neconstituționalității unor prevederi legate semnificativ de soluționarea cauzei, ci la cenzurarea unei hotărâri dispuse de către judecător în procedura reglementată de art. 340 și următoarele din C. proc. pen.

Având în vedere dispozițiile art. 57 din Constituție, Judecătorul de cameră preliminară a apreciat că exercitarea dreptului procesual prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu s-a realizat în concordanță și în vederea atingerii scopului pentru care acest drept a fost recunoscut de lege, iar sesizarea Curții Constituționale ar fi nejustificată.

Pe de altă parte, judecătorul de cameră preliminară a reținut că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că, sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepția invocată, se solicită constatarea neconstituționalității unei prevederi dintr-o lege, iar nu și atunci când se tinde la modificarea și completarea acesteia, aspect care este de competența exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituția României.

Or, analizând termenii în care excepția a fost formulată, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că, în realitate, se tinde la extinderea, dincolo de litera și spiritul ei, a textului de lege apreciat ca neconstituțional, ceea ce este în mod evident inadmisibil, întrucât Curtea Constituțională ar deveni legiuitor pozitiv.

Împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din C. proc. pen., cuprinsă în Încheierea nr. 198 din data de 5 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2017, a formulat recurs contestatorul, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți, Completul de 5 Judecători la data de 22 martie 2018, sub nr. x/1/2018, primul termen fiind stabilit aleatoriu la data de 2 aprilie 2018.

La același termen au avut loc. și dezbaterile, iar concluziile contestatorului și ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat de contestatorul A., atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, cu majoritate, constată că este nefondat.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că excepția are în vedere neconstituționalitatea art. 341 alin. (8) din C. proc. pen., iar textul criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

În ceea ce privește primele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 anterior menționate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, excepția a fost invocată de contestatorul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, are în vedere neconstituționalitatea unei dispoziții legale în vigoare, iar textul criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Însă, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Aceasta constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legi, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția ridicată.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei.

În ceea ce privește examenul legăturii excepției cu soluționarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate de contestator în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază că obiecțiunile formulate cu privire la dispozițiile art. 341 alin. (8) din C. proc. pen. nu au legătură cu soluționarea cauzei, astfel încât nu sunt apte să provoace un examen al conformității normei legale cu legea fundamentală a României.

Întrucât cadrul procesual în care se afla cauza nu are legătură cu dispozițiile legale cuprinse în art. 341 alin. (8) din C. proc. pen., remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nefiind folosit de contestator în scopul și finalitatea sa, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, cu majoritate, apreciază că un asemenea demers este inadmisibil.

De asemenea, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că prin excepția invocată contestatorul urmărește o completare a dispozițiilor legale prin introducerea unei căi de atac. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională a României se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând modifica sau completa textele legale supuse controlului.

Modificarea sau completarea legii este atributul legiuitorului, Curtea Constituțională a României neavând o astfel de competență, ci având exclusiv rolul de garant al supremației Constituției.

Reglementarea căilor de atac reprezintă, în conformitate cu dispozițiile art. 129 și art. 126 alin. (2) din Constituția României ce fac trimitere la "condițiile legii", o opțiune de politică legislativă de competența exclusivă a Parlamentului, care nu poate fi cenzurată de instanța de contencios constituțional prin intermediul mijlocului procedural prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformare legislativă, remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nefiind folosit de contestator în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, cu majoritate, apreciază că un asemenea demers este inadmisibil.

Față de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, cu majoritate, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din C. proc. pen., cuprinsă în Încheierea nr. 198 din data de 5 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2017, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul contestator la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din C. proc. pen., cuprinsă în Încheierea nr. 198 din data de 5 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2018.

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu opinia majoritară, apreciem că prin excepția de neconstituționalitate se invocă neconstituționalitatea unui articol de lege care stabilește caracterul definitiv al unei soluții ce are legătură cu fondul cauzei în care s-a exercitat o cale de atac negată de însuși textul de lege criticat.

Excepția de neconstituționalitate invocată tinde să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces, respectiv să le deschidă o cale de atac împotriva soluției pronunțate în fond.

Față de cele ce preced, în speța de față, cadrul procesual are legătură cu dispozițiile legale cuprinse în art. 341 alin. (8) din C. proc. pen., iar admisibilitatea unei asemenea excepții este recunoscută de însăși Curtea Constituțională care nu a respins ca inadmisibile excepțiile invocate și a examinat anterior constituționalitatea textului criticat, pronunțând soluții pe fondul excepțiilor invocate (e.g. Decizia CCR nr. 436/2017 excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) și alin. (8) din C. proc. pen.).

În consecință, în opinie separată apreciem în sensul admiterii recursului formulai de contestatorul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din C. proc. pen., cuprinsă în Încheierea nr. 198 din data de 5 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2017 și sesizarea Curții Constituționale cu excepția invocată.

Procesat de GGC - CL