ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4120/2017

Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. "A." S.A. a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Serviciul Soluționare Contestații și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Activitatea de Inspecție Fiscală, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din 04 martie 2009 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 04 martie 2009, acte emise de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Ploiești - Activitatea de Inspecție Fiscală, în privința sumei de 1.847.735 RON, reprezentând impozit pe profit și accesorii.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 166 din 15.09.2015, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată și a dispus restituirea cauțiunii în cuantum de 18.477 RON, achitată conform recipisei nr. 1220667/1 seria x emisă de B. la data de 12.08.2015, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, care a solicitat casarea acesteia și, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reținând cauza spre rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată este insuficient motivată și a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. În dezvoltarea acestor motive de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare. * Este inadmisibilă argumentarea primei instanțe în sensul că nu poate analiza aparența valabilității argumentelor expuse de parte în sprijinul condiției cazului bine justificat, întrucât acestea sunt de competența instanței de fond; ca atare, hotărârea judecătorească este lovită de nulitate față de încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. * Condiția cazului bine justificat este îndeplinită, deoarece, din motivele prezentate în cererea de suspendare, rezultă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actului administrativ. Recurenta precizează, pe acest aspect, faptul că sumele nominalizate în actul de impunere a cărui suspendare o solicită nu au o bază legală. Relațiile comerciale dintre părți, facturile fiscale ce justifică valoarea rapoartelor tehnice de calitate dovedesc existența raporturilor comerciale dintre recurentă, în calitate de client, și S.C. C., în calitate de tehnician, răsturnând, astfel, prezumția de nejustificare a prestării serviciilor. * Condiția pagubei iminente este îndeplinită, având în vedere nesoluționarea într-un termen rezonabil a contestației administrative, ceea ce conduce la falimentarea societății. Prejudiciul creat într-o astfel de situație este excesiv, deoarece se calculează accesorii pe toată perioada de suspendare. Executarea silită a creanței fiscale a fost suspendată, în baza dispozițiilor art. 403 C. proc. civ., însă actul administrativ fiscal este în continuare producător de efecte ce generează obligații în plus în sarcina societății.

Apărările formulate în cauză 4.1. Intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele prezentate la filele 40-42 dosar. 4.2. Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare.

Procedura derulată în recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 11.05.2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ. Prin încheierea de ședință din data de 26.10.2017, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 15.12.2017.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Recurenta-reclamantă S.C. "A." S.A. a solicitat de contencios administrativ, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din 04 martie 2009 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 04 martie 2009, acte emise de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Ploiești - Activitatea de Inspecție Fiscală, în privința sumei de 1.847.735 RON, reprezentând impozit pe profit și accesorii. Prima instanță a respins acțiunea, ca neîntemeiată, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de textul legal anterior enunțat. Reevaluând materialul probator administrat în cauză pentru a răspunde punctual la motivele de recurs formulate, Înalta Curte reține următoarele: 6.1. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. Înalta Curte apreciază că prima instanță a analizat condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a dispune suspendarea executării actului administrativ-fiscal, iar motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat. 6.2. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material") În cadrul acestui motiv de recurs, partea susține faptul că prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, care prevăd faptul că, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. După cum se cunoaște, suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există. Mai este de observat că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați. În plus, instituția juridică analizată trebuie să ofere cetățeanului o protecție adecvată împotriva arbitrariului, ceea ce realizează și Legea nr. 554/2004, modificată. În altă ordine de idei, se impune a fi făcută precizarea că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă). De aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu. Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională. Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004. Totodată, din lecturarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, rezultă că, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui act administrativ, parcurgerea procedurii administrative prealabile, prezența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. Așadar, o primă cerință pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezența unui asemenea act. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. În speța de față, Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din 04 martie 2009 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Ploiești - Activitatea de Inspecție Fiscală este titlu de creanță și este susceptibil de a fi contestat, potrivit procedurii reglementate de Codul de procedură fiscală. Însă, Raportul de inspecție fiscală nr. x din 04 martie 2009 emis de aceeași autoritate fiscală este operațiune administrativă care stă la baza emiterii deciziei de impunere. De asemenea, în speță, a fost îndeplinită condiția procedurală a recursului administrativ prealabil, aspect necontestat în cauza de față. Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate. Înalta Curte apreciază că este justificată concluzia primei instanțe în sensul că aspectele invocate de recurentă pentru a argumenta existența cazului bine justificat nu sunt de natură să genereze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ-fiscal, realitatea raporturilor comerciale dintre recurentă și S.C. C. urmând a fi stabilită cu ocazia analizării acțiunii în anulare. Conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din legea în discuție, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ. Putem aprecia că există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor pe care acesta înțelege să le apere. În cauza de față, recurenta nu a probat iminența producerii pagubei invocate, în condițiile în care chiar partea menționează faptul că executarea silită a fost suspendată în cadrul Dosar nr. x/2009 aflat pe rolul Judecătoriei Ploiești, prin încheierea de ședință din data de 10.06.2009, soluție rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1139 din 28.07.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova. Mult decât atât, chiar dacă s-ar dispune suspendarea executării deciziei de impunere, accesoriile ar continua să fie calculate de organul fiscal. Este de menționat și faptul că măsura administrativă a suspendării soluționării contestației administrative promovate împotriva deciziei de impunere contestate în cauză, în temeiul art. 214 Codul de procedură fiscalălă, a fost menținută de instanța specializată, prin sentința nr. 42 din 17.02.2016 pronunțată în dosar nr. x/2015 de către Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. În concluzie, motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.