ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 391/2021

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 14.08.2018 (declinată prin sentința nr. 1052/15.06.2018 a Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă), reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Ministerul Afacerilor Interne, solicitând instanței să constate refuzul nejustificat al acestora de a-i primi cererile de înscriere la concursul organizat de Ministerul Afacerilor Interne la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, să anuleze măsurile de a nu primi respectivele cereri și să îi oblige pe pârâți să îi primească cererile, cu consecința continuării procedurilor de concurs.

În ședința publică din 26 septembrie 2018, instanța a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, invocată de pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, și a ridicat din oficiu excepția lipsei de interes a reclamantului în constatarea refuzului nejustificat, față de pretenția acestuia de continuare a procedurii de concurs.

Prin sentința civilă nr. 102/F-CONT din 26 septembrie 2018, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepțiile invocate din oficiu și de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.

A respins cererea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins cererea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.

Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, că reclamantul nu ar mai putea obține niciun folos material prin constatarea refuzului nejustificat, întrucât concursul s-a încheiat, astfel că nu s-ar mai putea dispune primirea cererilor și continuarea procedurii de concurs în ceea ce îl privește pe acesta.

Împotriva sentinței civile nr. 102/F-CONT din 26 septembrie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

A susținut recurentul reclamant că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Astfel, hotărârea recurată a fost dată în urma unei analize superficiale, părtinitoare și cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil.

Excepția pe baza căreia a fost respinsă acțiunea, invocată din oficiu, a fost greșit considerată fondată, întrucât interesul reclamantului a existat și există.

Faptul că dosarul nu a fost judecat cu celeritate și nu a fost suspendat concursul, așa cum a solicitat în dosarul nr. x/2018 nu poate fi retinută ca o sancțiune procedurală în sarcina sa, față de prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Interesul reprezintă acea cerință necesară pentru a exista dreptul la acțiune, iar în speță interesul său este actual pentru că participarea la concurs a unui candidat nu trebuie să fie îngrădită prin neprimirea cererilor de înscriere on-line sau prin fax, poștă sau e-mail.

De asemenea, lipsa de interes invocată de instanță nu exonerează reprezentanții IGJR de răspundere pentru abuzul săvârșit prin neprimirea cererilor.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A depus întâmpinare și intimatul Inspectoratul General al Jandarmeriei române (U.M. 0251 București) care, de asemenea, a invocat excepția nulității recursului promovat în cauză și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de dispozițiile art. 493 C. proc. civ. civilă.

Însă, prin rezoluția din 18 ianuarie 2018 a completului învestit cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată în ședință publică a recursului la data de 27 ianuarie 2021, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului în complet de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018 (în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal).

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat exclusiv în limitele și pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu preliminar, se reține că, potrivit art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., "judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut", această pronunțare implicând, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, obligația de a analiza fiecare capăt de cerere, precum și apărările formulate de părți, pe baza probelor administrate, în vederea stabilirii corecte a situației de fapt și cu aplicarea corespunzătoare a normelor și principiilor de drept incidente.

Cu privire la critica recurentului reclamant referitoare la greșita aplicare a legii în ceea ce privește condiția interesului său de a promova acțiunea, Înalta Curte o apreciază ca fiind fondată.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 32 alin. (1) din C. proc. civ., "(1) Orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia:

a) are capacitate procesuală, în condițiile legii;

b) are calitate procesuală;

c) formulează o pretenție;

d) justifică un interes. (...)".

Același cod precizează în art. 33 că interesul de a acționa "trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara".

Instanța de fond a motivat invocarea și admiterea excepției lipsei de interes a părții prin aceea că deja concursul s-a încheiat, funcțiile fiind ocupate, astfel că reclamantul nu ar mai putea obține un folos material prin constatarea eventualului refuz nejustificat.

Or, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. (...)", iar în conformitate cu art. 18 din legea-cadru:

"(1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

(2) Instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.

(3) În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru. (...)"

Prin urmare, recurentul reclamant care s-a considerat vătămat în dreptul său de a participa la un concurs prin neprimirea de către o autoritate a cererii formulate în acest sens este îndreptățit să se adreseze instanței de contencios administrativ pentru constatarea caracterului nejustificat al refuzului acesteia de a-i primi cererea.

Împrejurarea că soluționarea în primă instanță a litigiului a intervenit după derularea și încheierea concursului, este irelevantă în raport cu capătul de cerere principal cu care completul de judecată a fost legal învestit, în condițiile în care - potrivit Legii nr. 554/2004 - nu doar simultan, ci și ulterior față de constatarea refuzului nejustificat (act administrativ asimilat, conform definițiilor din art. 2 alin. (1) lit. i) și alin. (2) din lege), persoana vătămată poate solicita repararea pagubei și despăgubiri inclusiv pentru un eventual prejudiciu moral.

Față de aceste împrejurări, având în vedere dispozițiile art. 483 alin. (3), în conformitate cu care "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", precum și prevederile art. 497 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora instanța supremă, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea recurată, Înalta Curte - constatând că prima instanță în mod greșit nu a intrat în cercetarea fondului cererii principale în ceea ce privește aspectele expuse mai sus - apreciază recursul ca fiind fondat în limitele arătate, urmând să caseze în parte sentința și să trimită cauza formulată în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, spre rejudecare în fond, aceleiași instanțe.

Va fi menținută soluția dată acțiunii formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, care - nefiind recurată - a dobândit autoritate de lucru judecat.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 496 și art. 497 raportate la art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 102/F-CONT din 26 septembrie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează in parte sentința recurată.

Trimite spre rejudecare la aceeași instanță acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei române (U.M. 0251 București).

Menține soluția dată acțiunii formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2021.