ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3282/2016

Asupra recursului de față;

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 24.12.2013, sub nr. x/45/2013, reclamanta Asociația A. din Județul Iași a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice - Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură și Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Suceava, solicitând:

(i) anularea contractului nr. x din 14 noiembrie 2011 de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 1 Tătăruși și a contractului nr. x din 14 noiembrie 2011 de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 2 Moțca;

(ii) obligarea pârâților să restituie suma de 8.018 euro reprezentând tariful de gestionare nedatorat și încasat în mod necuvenit de la data încheierii contractelor și până la data promovării prezentei cereri;

(iii) obligarea pârâților să restituie scrisorile de garanție pentru cele două fonduri cinegetice G1 36524 din 10 noiembrie 2011 pentru Fondul nr. 2 Moțca în valoare de 18.354,00 euro și G1 36523 din 10 noiembrie 2011 pentru Fondul cinegetic nr. 1 Tătăruși în valoare de 17.783,00 euro;

(iv) suspendarea dreptului pârâților la executarea scrisorilor de garanție bancară până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei și a obligației reclamantei de plată a tarifului de gestionare pentru cele două fonduri cinegetice;

(v) obligarea pârâților în solidar la plata cheltuielilor de judecată

Prin sentința nr. 108/2014 din 9 mai 2014, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea promovată de reclamanta Asociația A. din Județul Iași, ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 108/2014 din 9 mai 2014 a declarat recurs în termen legal reclamanta Asociația A. din Județul Iași, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În privința motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut, pe de o parte, că hotărârea nu cuprinde nicio motivare, nici în fapt și nici în drept, care să justifice soluția dată capetelor de cerere 2, 3 și 4 din acțiunea introductivă, iar, pe de altă parte, că motivarea soluției dată primului capăt de cerere este fie contradictorie, fie străină de natura cauzei și de probele administrate.

Referitor la considerentele avute în vedere de instanță în respingerea capătului de cerere având ca obiect anularea contractelor, susținerile recurentei au vizat următoarele aspecte:

Momentul anterior încheierii contractelo, r respectiv cel al informării reclamantei cu privire la speciile de faună cinegetică nu a fost interpretat în mod corect de instanță.

Tocmai această informare făcută de pârâți, obligatorie și esențială organizării licitației, a fost de natură să o inducă în eroare pe reclamantă și să determine participarea sa la licitație și, implicit, la adjudecarea și încheierea contractelor.

Nu faptul că existau în ofertă mai multe specii de faună, ci concordanța dintre oferta făcută și realitatea din cele două fonduri era singurul aspect determinant în hotărârea de a participa la licitație și, deci, de a contracta în mod corect. Neexistând această concordanță, este clar că a fost indusă în eroare asupra faunei ce constituia obiectul contractului.

În procedura de predare - primire erau hotărâtoare doar buna credință și informarea corectă a celuii care organiza licitația și, ulterior, preda fondurile cinegetice.

Derularea în timp a procedurilor de evaluare rezultă indubitabil din probatoriul cauzei, respectiv din Memoriul justificativ la lucrarea de evaluarea a efectivelor de vânat pe anii 2012, 2013 și 2014, cu anexele G2 avizate de intimatul ITRSV, din care rezultă că numărul de cerbi comuni este zero.

Aceeași situație de fapt rezultă și din procesele-verbale privind controlul activităților de evaluare a efectivelor de vânat, întocmite și avizate de I.T.R.S.V. Suceava.

Considerentele instanței prin care sunt aprobate ca fiind pertinente argumentele pârâților sunt subiective, împotriva probelor administrate și în contradicție cu realitatea, străine de natura cauzei.

Astfel, în speța de față nu s-a făcut vreo dovadă și nu s-a susținut de vreuna dintre părți că au existat modificări de climă ori alte condiții de trai în fondurile respective, care să fi determinat deportarea speciilor de faună între fondurile învecinate, între noiembrie 2011, momentul organizării licitației și martie 2012, momentul când reclamanta împreună cu reprezentantul I.T.R.S.V. Suceava au finalizat evaluarea și au constatat că nu există cerbi comuni în cele două fonduri.

Relativ la considerentele instanței, în sensul că reclamanta nu a dovedit că la data încheierii contractelor și pe parcursul derulării acestora ar fi fost indusă și menținută în eroare cu privire la existența speciei de cerb comun, recurenta a afirmat că menținerea în eroare după încheierea contractului este un aspect nerelevant pentru vicierea consimțământului.

În plus, aceasta a precizat că instanța face abstracție de faptul că, la momentul organizării licitației, nimic altceva nu poate fi cunoscut de participanți și că posibilitatea efectivă de inspectare a fondurilor de vânătoare apare abia după ce adjudecantarul intră în posesia acestora și nicidecum înainte de licitație sau de încheierea contractului.

Prin urmare, considerentul instanței privind nedovedirea erorii este străin de natura cauzei.

Cât privește dovada erorii la momentul încheierii contractului, aceasta a fost făcută cu anexele de prezentare a efectivului cinegetic de către organizatorul licitației, cu procesele-verbale privind controlul activității de evaluare a efectivelor de vânat, control efectuat de specialiști I.T.R.S.V. Suceava. Aceste înscrisuri confirmă și susținerile pădurarilor și șefilor de cantoane care au afirmat fără rezerve că în ultimii trei patru ani, anterior licitației, nu au mai văzut cerbi comuni.

Referitor la concluzia instanței conform căreia, din actele cauzei și din conduita reclamantei nu rezultă vreo constatare a acesteia cu privire la lipsa cerbului comun și că evaluarea pretinsă nu apare ca fiind dovedită în vreun mod, recurenta a apreciat că aceasta este contrară logicii și probelor administrate în cauză.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat, în esență, următoarele:

Instanța avea obligația să cerceteze dacă la momentul încheierii contractelor în discuție exista eroare asupra obiectului contractului sau a unei calități sau împrejurări considerată esențială pentru părțile contractante.

Consimțământul reclamantei de a participa la licitație și de a încheia contractul în urma adjudecării avea la bază informația prezentată de intimați cu privire la fauna care conținea 31 de cerbi comuni.

Este un element al fondului cinegetic gestionat, ce constituia o anume calitate, determinantă, a obiectului contractului ce urma să se încheie, fără de care reclamanta nici nu ar fi participat la licitație sau dacă ar fi participat nu ar fi adjudecat la un asemenea preț (prețul fiind un element de esența contractului).

La momentul încheierii contractului, adică 14.11.2011, nu cunoștea altă situație de fapt cu privire la fauna prezentată de licitator și nici nu avea posibilitatea efectivă a cunoașterii, decât cea prezentată în anexele publicate de intimați.

Prin urmare, nu ne aflăm în situația prevăzută de art. 1208 din C. civ., referitoare la eroarea nescuzabilă, așa cum lasă să se înțeleagă instanța de fond.

Nici risc de eroare asumată prevăzut de art. 1209 C. civ. nu este cazul, întrucât la organizarea licitației și informarea participanților nu au fost niciun moment preveniți că ar putea exista eroare asupra faunei din fondurile respective, aceasta cu atât mai mult cu cât estimarea era dată de fișele enterioare, întocmite de fostul gestionar și verificate de intimați.

Mai mult, eroarea a fost provocată de intimați, cu știință, ceea ce îmbracă de fapt forma viciului de consimțământ al dolului, conform art. 1214 din C. civ.

Dolul este evident și rezultă din actele dosarului, respectiv adresa nr. x/ES din 19.11.2012 către I.T.R.S.V. Suceava, care relevă atitudinea intimaților. Aceștia aveau cunoștință că evaluările faunei cinegetice anterioare se preluau de la I.T.R.S.V. Suceava, care avea responsabilitatea exactității lor însă fără verificări pe teren, preluate de la fostul gestionar, Direcția Silvică Iași, prepus al intimaților. Aceasta, în accepțiunea art. 1214 alin. (3) din C. civ., o îndreptățește să invoce această manoperă frauduloasă de dezinformare.

De asemenea, susținerea instanței în sensul că nu era esențial în participarea la licitație faptul că nu existau cerbi comuni, atâta vreme cât fondul prevedea și alte animale, este contrazisă de prevederile art. 1214 alin. (2) C. civ., care dau dreptul victimei dolului să solicite anularea contractului, chiar dacă eroarea în care s-a aflat nu ar fi esențială.

În speța de față, existența cerbilor comuni era chiar un element esențial în a contracta, fiind o eroare asupra cantității și calității faunei, nu o simplă eroare de calcul ce poate fi rectificabilă (a se vedea și art. 1210 C. civ.).

Dacă intimații ar fi acceptat posibilitatea propusă de reclamantă de adaptare a contractului conform art. 1213 C. civ., prin modificarea condițiilor de contractare, obiect și tarif în raport de fauna existentă în mod real, litigiul nu ar mai fi existat în prezent.

În concluzie, pentru motivele expuse, recurenta a solicitat, conform art. 497 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre o nouă judecată pe fond instanței competente.

Intimatul Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură a solicitat, prin întâmpinare respingerea recursului formulat de reclamantă, ca neîntemeiat, și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În esență, intimatul a arătat că, prin argumentele prezentate de recurentă și prin probatoriul administrat, aceasta nu a dovedit că, la data încheierii contractelor și pe parcursul derulării acestora, ar fi fost indusă și menținută în eroare cu privire la existența speciei de cerb comun. Predarea faunei cinegetice către A.J.V.P.S. Iași s-a făcut în condiții de legalitate prin procese-verbale semnate de reprezentanții acesteia, în cuprinsul cărora se face vorbire de speciile existente și se scad exemplarele care au fost deja vânate. Reclamanta a avut acces la toate datele și a avut posibilitatea de a inspecta fondurile cinegetice, semnând actele încheiate fără niciun fel de obiecții referitoare la anumite specii de faună cinegetică.

Intimata Grada Forestieră Suceava (fost I.T.R.S.V.) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței civile nr. 108 din 09 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, ca legală și temeinică.

Apărările intimatei au vizat în special faptul că, după contractare reclamanta A.V.P.S. Iași a participat împreună cu reprezentanții I.T.R.S.V. Suceava și cei ai Direcției Silvice Iași la predarea-primirea gestiunii celor două fonduri cinegetice (Procesele-verbale de predare-primire din data de 23.11.2011, înregistrate la I.T.R.S.V. Suceava sub nr. x din 05 decembrie 2011 și nr. 21717 din 05 decembrie 2011). Aceste procese-verbale au fost însușite sub semnătură de reprezentanții A.V.P.S. Iași, fără a formula obiecțiuni cu privire la efectivele de vânat existente în cele două fonduri.

Prin urmare, intimata a susținut că acțiunea promovată de reclamantă este nefondată, impunându-se menținerea soluției pronunțate în acest sens de către prima instanță.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează.

Sub acest aspect, s-a invocat nemotivarea hotărârii în privința capetelor de cerere 2, 3 și 4 din acțiunea introductivă, în sensul că acestea au fost respinse, fără a fi arătate temeiurile de fapt și de drept pe care instanța le-a avut în vedere la adoptarea soluției.

Cele trei capete de cerere au caracter accesoriu în raport cu capătul de cerere având ca obiect anularea contractelor de gestionare a faunei cinegetice, iar respingerea acestora a fost dispusă ca o consecință a respingerii capătului principal de cerere.

Omisiunea instanței de a invoca în considerente principiul de drept accesorium sequitur principale nu este de natură să conducă la admiterea recursului, atâta vreme cât soluția dată capătului principal de cerere se impune a fi menținută, fiind legală și temeinică, după cum se va arăta în continuare.

Referitor la capătul de cerere având ca obiect anularea contractelor de gestionare a faunei cinegetice, se constată că, deși recurenta invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile acesteia nu se circumscriu acestui motiv de nelegalitate, întrucât nu este evidențiată existența unor considerente contradictorii care să afecteze raționamentul judecătorului fondului și nici pronunțarea hotărârii cu ignorarea obiectului și a cauzei raportului juridic dedus judecății.

În realitate, aspectele la care recurenta face referire vizează modalitatea de interpretare a probelor administrate în cauză, constatările și aprecierile primei instanțe care, în opinia recurentei, sunt nelegale și subiective.

Pe de altă parte, se observă că hotărârea primei instanțe este acord cu exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât sunt expuse situația de fapt și chestiunile esențiale supuse judecății, punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, dar și motivele pentru care susținerile reclamantei au fost apreciate ca fiind neîntemeiate.

Prin urmare, nu va fi reținută incidența în cauză a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Acțiunea în anularea contractelor de gestionare a faunei cinegetice a fost întemeiată în drept, în principal, pe dispozițiile art. 1207 alin. (1) și alin. (2) pct. 2, art. 1214 și art. 1215 din C. civ., reclamanta invocând atât eroarea, cât și dolul, ca vicii de consimțământ, cu precizarea că eroarea ar fi fost una esențială, întrucât a vizat o împrejurare considerată esențială la încheierea contractelor, respectiv existența a 31 de exemplare de cerb comun, împrejurare în absența căreia cele două contracte nu s-ar fi încheiat.

Referitor la eroarea reglementată de art. 1207 alin. (1) și alin. (2) C. civ., în mod legal prima instanță a reținut că susținerile reclamantei sunt neîntemeiate, întrucât cu probatoriile administrate în cauză nu s-a dovedit în vreun mod eroarea pretinsă.

Astfel, nu poate fi vorba de o falsă reprezentare a realității la încheierea celor două contracte de gestionare a faunei cinegetice, atâta timp cât reclamanta a participat în cunoștință de cauză la licitația publică și a preluat în gestiune cele două fonduri de vânătoare, fără a formula obiecțiuni cu privire la efectivele de vânat existente în cele două fonduri cinegetice.

Această împrejurare rezultă din procesele-verbale de predare - primire a gestiunii din data de 23.11.2011, înregistrate la I.T.R.S.V. Suceava sub nr. x din 05 decembrie 2011 și nr. 21717 din 05 decembrie 2011, însușite sub semnătură de reprezentanții reclamantei, cu precizarea că "această activitate s-a desfășurat atât pe teren cât și la birou și că delegații D.S. Iași și A.V.P.S. Iași nu au avut obiecții".

Atâta timp cât sancțiunea nulității operează pentru cauze anterioare sau concomitente încheierii actului juridic, nu prezintă relevanță din perspectiva analizată procedura de evaluare a efectivelor de vânat derulată ulterior predării - primirii gestiunii, când responsabilitatea pentru paza fondurilor cinegetice a revenit în exclusivitate reclamantei, și nici constatarea inexistenței exemplarelor de cerb comun începând cu luna martie 2012.

În ceea ce privește dolul, viciu de consimțământ reglementat de art. 1214 C. civ., contrar susținerilor recurentei, din probatoriile administrate în cauză rezultă încheierea în cunoștință de cauză a celor două contracte de gestionare a faunei cinegetice, nefiind vorba de o inducere în eroare a reclamantei, prin mijloace viclene, pentru a o determina să încheie aceste contracte.

Prin urmare, nu va fi reținută nici incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile avansate de recurentă fiind neîntemeiate pentru considerentele expuse.

În concluzie, Înalta Curte urmează să dispună, în temeiul art. 496 C. proc. civ., respingerea recursului declarat de reclamantă, ca nefondat.

Cererea intimatului-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor privind plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă, ca neîntemeiată, întrucât nu s-au depus dovezi privind existența și cuantumul acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Asociația A. din Județul Iași împotriva sentinței nr. 108/2014 din 9 mai 2014 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea formulată de intimatul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 noiembrie 2016.